S. e un bun amic. Dacă am avea ceva mai multe lucruri în comun l-aş socoti chiar prieten. Are 42 de ani. E singur. Celibatar convins şi fumător dedicat. Intelectual lăsat la vatră. Actualmente parcat într-o afacere păguboasă. Care îl scuteşte de obligaţia de a semna condica şi îi epuizează toată agoniseala. Dar e ferm convins că şi la noi o să vină moda aia când oamenii or să aprecieze antologiile de cuvinte încrucişate. Asta e afacerea lui. Nu insist. E complet aiurit. Dacă n-ar fi bezmetic, aş spune că e visător. Dar e doar năuc.
Are mereu exaltări tardive şi depresii inutile. Îşi consumă viaţa între furii. Într-o vreme îl cuprinsese o furie cu nuanţe ecologist-verzui. Apoi a devenit, pentru scurtă vreme, colecţionar de pipe. Şi-a tocat banii de coşniţă pe exact trei pipe şi s-a lăsat. Dar resursele sale de entuziasm par inepuizabile. Atât de mult entuziasm, păcat doar ca e spart în fragmente atât de mici.
Cândva, la o şuetă între amici, vorbind noi despre liniştea şi reculegerea de la nu ştiu ce mănăstire, s-a trezit brusc sedus de traiul monahal. Entuziasmul l-a ţinut două zile. A fugit spre nordul Moldovei, a bătut în poarta mânăstirii şi a spus că vrea să se înscrie, întrebând totodată unde îşi poate parca maşina. Seara s-a întors acasă. De atunci s-a proclamat ateu.
Altădată vorbeam despre virtuţile legumelor cultivate in curte. Care-s gustoase şi aşa şi pe dincolo. Şi-a umplut balconul de glastre. În care a însămânţat cartofi. Toată vara era prins la vânat gândaci de Colorado. de câte ori prindea vreunul suna toţi prietenii ca să-i anunţe, cu glas de victorie.
Apoi a devenit împătimit crescător de nutrii. Trei. În cadă. I-au murit în două săptămâni.
La o adunare de prieteni, nu mai ştiu cine s-a pomenit povestind despre nu ştiu ce bazaconie de terapie cu magneţi. A doua zi casa lui S. era plină de magneţi. Atârnaţi de lustră. Sub pat, pe pat. Pe masă. Magneţi de la difuzoare, doi magneţi industriali. Casa lui era o adevărată capcană magnetică. A trecut şi asta.
Acum ceva vreme ne-am găsit cu un vechi prieten. Plecat din ţară, acum prosper afacerist pe undeva prin America de Nord. Ne povestea despre o fermă cumpărată de el. Iar S. a devenit brusc nostalgic. Ne-a tocat toată seara lăudând prietenia dintre om şi cal. Neuitând să adauge, la fiecare cinci minute, cât de mult ar tânji la un cal. Rasa nu importă, dar să fie negru.
În seara asta mă sună pe la zece. Era panicat. Îi tremura vocea.
– Bă ! îmi spune. Ce pizdă mă-sii mă fac ?
– Ce ai păţit ?
– A venit Virgil, din State.
– Ştiu, îmi spusese că o să vină.
– Cică mi-a adus cal. Trebuie să ajungă mâine seară. Durează o zi formalităţile, mai e nu ştiu ce carantină şi pe urmă e al meu.
– Şi?
– Ce?!! Eşti nebun ? Păi, eu stau la bloc. În garsonieră, la etajul zece. Ai mei la două camere la etajul opt. Confort doi. Eşti diliu ? Unde să-mi bag eu calul.
M-a bufnit râsul. Nu m-am putut abţine. El şi exaltările lui. Îl întreb:
– Şi ce faci ?
– Plec din Constanţa. Îi spun că … sunt bolnav. Nu… mi-am vândut bunurile lumeşti şi plec la mânăstire. Nu ştiu… să nu mă dati în gât. Bă!
– Da?
– Deci nu m-ai văzut, nu ştii nimic de mine, da ?
Am închis. Secretul lui e bine păzit
Într-o vreme îl cuprinsese o fulie cu nuanţe ecologist-verzui.- corecteaza .
Gata, şefa. Lerzolvat :))
Mai zice careva că nu-s ameţit?
hei, sterge mesajul ala. era pentru tine. iti semnalam o greseala.
Şi eu îţi mulţumesc. De ce să-l şterg?:)
Ca asa se cuvenea. Dar se pare ca in seara asta esti mai mult decat ametit. :))) si m-ai saracit de ce voiam sa zic.
spun doar atat; ca si eu am un amic ce a incercat sa se chiverniseasca, Mai intai, cu o ciupercarie. A abandonat, mirosea a mucegai in tot apartamentul. A vrut sa achizitioneze magari , oi, capre, dar socoteala nu s-a potrivit,n-avea cu ce le transporta. Mai apoi s-a gandit sa creasca broaste . Iazul din satul lui a fost populat cu peste.O vreme a crescut melci, dar dupa spusele lui, a trebuit sa renunte la indeletnicire. Se saturase mancandu-i, plus ca a facut reumatism. :))) Dupa fiecare cina, noaptea, ramanea cu picioarele dezgolite.S-a pricopsit insa cu un diabet, acum creste nutrii din care-si face carnati, saraci in colesterol – de struti nu a avut spatiu -iar lemne de foc, din productie proprie. a plantat zeci de frasini, ca banii de lemne sau carbuni, s-au epuizat in incercarile lui stranii de inavutire.
Ok, deci ăsta al tău era fixat pe stomac. Al meu e mai puţin legat de o zonă anume.
ilustrare perfecta la zicala cu…ai grije ce-ti doresti …
si cat de fanteziste ne sant dorintele…
in istoria asta este un castig ,acele ca prietenul era chiar prieten …
pentru ca au aparut multi de marius in peisaj si pentru ca unii au chiar blog,consider drept si cinstit ca mai nou venit, sa-mi modific nick-ul .pentru o vreme va vi cumulat dar in viitor va ramane numai Spedy.o saptamana luminoasa si plina de realizari.
e bine. inca e bine. si pe mine ma cuprindeau tot felu de impatimiri. pana m-a cuprins una tricky… m-am gandit sa ma insor.
ia razgandeste-te din asta sa vezi cum e! de fapt… de-atunci m-am cam linistit. o fi de bine? ce chestie… vezi, nu m-am gandit niciodata ca ar putea fi si de bine
Un blog destul de reusit si destul de obiectiv.
Mai bine că S. nu a suit calul în garsonieră!
Oricum, cu antologia rebusistică s-ar putea să dea lovitura. Poate nu va deveni putred de bogat ca un scriitor, însă oricum…
Boss,un exemplu graitor pentru votantii de rand.
Acelasi entuziasm spart in fragmente mici.Din patru in patru ani se impart,nauci si bezmetici,intre dreapta,stanga,centru,extreme,cu speranta de mai bine. Cand or primi calu’…nu stiu.
Te-am cunoscut prin Satmareanca,si zau ca-mi place ce citesc.Nu te superi, nu ?Asezi gandurile cu maiestrie,intamplarile tale sunt reale,impletesc realitatea cu timpul.Daca te supar cu interventia mea,sa-mi spui, o sa te citesc pe furis… si n-o sa mai comentez.
Şi calu’? :))
…Interesanta povestirea!
Dar,ma intreb totusi,fara urma de nostalgie,ce anume sau cine anume va avea de suferit?
Nu cumva omul poate stapani calul…sau s-a ajuns la acea nostalgie in care,aniumalul sa fie stapanul…omului…
Oricum,real sau nu, samburele de adevar este consistent…Ar trebui ,daca imi permiteti sa continuati povestirea placand de la ultimele fraze scrise de dv…
Oricum,sincer,pe mine m-ati convins,m-ati bine-dispus si mai mult decat atat …m-ati inspirat!
Vaaai! Ce-am râs! Cumplit prieten ai! Fain! Nu te plictiseşti pe lumea asta!
S aduce a K
Nasol era daca-ti lasa tie calu’ 🙂
Asa, de-amorul artei…pana isi face el ferma , luna viitoare 😉
Carevasazica, noi nici cu visurile implinite nu stim ce sa facem! Ne dam la fund, ne punem tolul in cap, coplesiti de prea multe probleme. Naiba l-a pus pe amicul din America de Nord sa-i aduca lui S. calul?!
Mi-a placut mult parabola ta, ca de fapt si multe alte texte. Dar de data asta am simtit nevoia sa si intervin.
@ marius
S-a marcat.
@Trexel
Bre, pe toţi ne lovesc tot felul de năstruşnicii. Bunăoară eu: în pruncie voiam să devin joi. Apoi mi-a trecut şi mi-a intrat în cap să mă fac sinonim. Da’ de la o vârstă ar trebuie să ne vină mintea la cap şi să bem ca oamenii, fără baveţică.
@Andreea Ionescu
Nu, serios? crezi ?
@Vania
Pe aia se bazează şi el. Eu rămân la părerea că ar trebui să nu publice cuvintele încrucişate gata rezolvate, dar … mă rog.
@c
Doar de patru ani ? Sminteala asta e ceva mai veche. Şi ce-i poţi face ? Toţi au dreptate.
Uite, acum nişte zile, la un articol despre condamnarea lui Stănculescu am avut o avalanşa de comentarii. Unul mai diferit decât altul. Şi oamenii ăia toţi erau convinşi că aveau dreptate ( altfel n-ar fi vorbit, nu?). Puteam avea toţi dreptate? Nu. Şi? Contează asta? Ideile alea sunt de preţ ( gândim noi) pentru ca noi credem în ele.
@O Marie
Acum nu cred că m-ai cunoscut…da’ măcar ai dat peste blog. Să nu înţeleagă lumea cine ştie ce :))
Eşti binevenită. Mai ales că ai recomandarea Crinei:)
Ne-am dat dracu’. Şi aici mergem pe pile :))
@blue
Şi calul: nihoho!
@Mihai Daniel
În întâmplarea asta calul e un fel de Joachim Stiller. Precum personajul lui Lampo.
@Gabriela Savitsky
Ba nu e deloc cumplit. E doar năuc. Şi… votează. Ăsta e primul la secţie !
@Vladimir Chira
Rămâne între noi 🙂
@thais
Nu mi-l lasă. Dar cunosc eu o doamnă amatoare… Nu spun cine.
@simona ionescu
Săru’mână. Ce-mi place mie când mă vorbeşte lumea de bine.
De fapt…chestia e că nici nu ştim ce naiba vrem cu adevărat. Iar de adevăratele dorinţe prindem a ne ruşina. Pentru că ne descoperă în toată meschinăria noastră. Cum să admiţi că îţi doreşti termopane ? Pe când să visezi un cal negru…
domnule ,s asta e fericit totusi ca pretenu` a venit cu daru de darlogi ,da ai nostrii ca brazii au furat pana si calu` Mariei Sale Carol(ala de bronz nenica)…..cica avea 300 kg.(sa dete la stirila PRO)
@ Speedy
Vezi ? Hipismu’ sfidează urbanismul.
Super tare povestea ta.
Mulţam.