AcasăRabbi ziceJurnal de campanie 3

Jurnal de campanie 3

Ziua 19

Ieri a venit unii la noi să facă şcoală cu noi. Era nişte cucoane grase şi piţigăiate. Ne dădea hârtii colorate şi zicea că ne învaţă cum e cu onenomenalu’, ca să ştie lumea să voteze. Nea Filotti, care se tot rânjea la una ţâţoasă zice: „Lasă că ştiu eu să votez, suflu-n ştampelă, o bag în tuş şi o troznesc tare pă hârtie”. Ţâţoasa s-a râs la nea Filotti (ăsta a avut mare  trecere la femei în tinereţe) şi a zis că nu e suficient. Zicea că acu’ e mai complicat, că nu mai e liste e onenomenal. „Aha” zice nea Filotti ” ştiu cum e”. „Da? Cum e ?” zice grasa. „Adecă votezi cu un singur nume !” zice nea Filotti. „Aşa e ” zice ţâţoasa. „Adică eu nu mai votez cu tot numele: Filotti Marin. Doar Marinică” a mai zis nea Filotti. Şi aia a râs şi i-a zis ca n-a înţeles nimic. Şi i-a explicat că nu aşa e cu onenomenalu’. Că e ca când te însori. Îţi alegi o singură nevastă şi gata. Nu iei o târlă. Da’ moş Filet a râs şi a zis: „d’aia e bine la turci, că la ăia e cu şapte neveste !”. Alea s-a supărat. Ne-a dat hârtii de-alea colorate şi a plecat. Şi a zis că dacă nu belim ochii, dăm de dracu’. Şi nea Filotti a rămas pe gânduri. „Ce-ai rămas aşa, bre?” îl întreabă a lu’ Colivie. „Bă” zice nea Filotti ” ăia era dăştepţi. Şi alea. Cu şcoală. O şti ei ce zice, bă. Că nu ne învăţa de rău. O avea dreptate, că să stăm cu ochii beliţi.” De atunci toţi umblă pe uliţă cu ochii beliţi. Şi cum se întâlneşte unu’ cu altu’ beleşte ochii şi se înholbează unu’ la altu’ parcă e cucuvele. Fir-ar a dracu’ cu onenomenalu’ lor, că, în sat, a făcut toţi ochii ca la melc.

Ziua 20

A venit unii cu sondaju’. Umbla primaru’ cu ei. Zicea la lume: ” hai, bă, veniţi că e sondaj”. Da’ alde Şipcă zice:” Păi, ce bă, a dat dă petrol la noi?”. Şi i-a zis primaru că e tâmpit. Că sondaj dă opinie. Şi Şipcă i-a zis că tâmpit e el. Şi că să-şi bage-n cur sondaju’ lui. Că maşina merge cu benzină nu cu opinie. La moş Filet ăia a fost primiţi bine. Că s-a făcut tulburelul şi moşu’ era chimizat puternic şi pus pe glumă. Îl întreabă ăia că cu cine votează. Moş Filet zice: „Io am votat mereu cu Aurică a lu’ Jidvei, nu Aurele?”. Aurică a lu’ Jidvei e primaru’ nostru. A râs primaru’ şi a zis că:”nu, bre. La parlament pă cine votezi?” . „Păi eu tot pe tine te votez, Aurele, dă-te dracu’. Că i-am promis lu’ tac-tu” „Nu, bă, că io nu candidez.” zice primarul. „Ba să candidezi, du-te dracu’, că şi-aşa nu faci nimic toată ziua. Candidează că şi-aşa n-ai altă treabă” i-a zis moşu. Pe urmă la întrebat ăia pe moşu că dacă el o duce mai bine ca înainte sau mai rău. Şi moşu a râs. Şi le-a arătat damigeana goală. Şi le-a zis:”bă, boilor,păi eu acu’ o duc mai bine ca când era asta plină şi acu’ mă duc să mă piş şi când mă întorc să nu vă mai găsesc aici că vă fugăresc. Că voi doar daţi cu gura”.

Ziua 21

Azi a plouat. Şi după aia s-a oprit ploaia şi n-a mai plouat. Şi a venit unele. Era de la partidu’ nu ştiu care. Şi a strâns lume. Că zicea că să votăm şi cu femeile. Şi că ele o să dea legi. Şi când a întrebat lumea ce legi a zis că multe legi. Şi a zis că o să legalizeze proxtiucţia. „Ce să facem noi cu proxtitucţia aia?” a întrebat baba Merlina ” că aici la ţară nu ştim noi ce-i aia”. Şi i-a explicat moş Filet:” Nu, babo. Adică le dă lege la curve!”. Şi l-a înjurat muieretu’ şi l-a bălăcărit. Că vorbeşte buruieni. Şi alea de la partid a zis că aşa e. Că e nevoie de lege să le apere pe curve. Şi a tăcut muierile. Şi a zis baba Merlina că e bună legea. Că trebuia s-o dea de acu’ patruj’ de ani, că dacă o dădea n-o mai deznoda bărba’su cu bătaia când a prins-o cu popa. Şi a râs alea tinere. Şi baba le-a scuipat. La sfârşit a venit şi moş Gavrilă Cârlig şi le-a zis că a venit Mircea Radu cu dubiţa de la „den dragoste” la primărie. Şi a fugit muierile acolo toate. Şi s-a pupat cu Mircea ăla. Da’ el venise să-l împace pe a lu’ Mexicanu’ cu nevastă-sa. Că era despărţiţi după ce a fost aia la muncă în Italia şi s-a întors borţoasă şi i-a născut unu’ negru şi cu păru’ creţ.

Ziua 22

A venit alţii să ne înveţe cum să votăm. Ăştia ne crede tare proşti. Ne-a dat şi ăştia fluturaşi din ăia coloraţi. Şi ne-a arătat cum să punem ştampila ca să se pună votu’. Şi le-a dat fluiere la copii. Şi moş Filet s-a uitat la ştampilă. Şi a zis că seamănă cu pionu’ de la şah. S-a uitat şi ăia şi a zis că aşa e. Că e o observaţie profundă. Şi moş Filet a zis că aşa e. Că el are doi pioni făcuţi din ştampile furate în alţi ani. Că el joacă şah cu alde Buruiană şi a pierdut pionii. Şi pe urmă ăia, înainte să plece a zis că o să bage clip la televizor să ne mai înveţe cum să votăm. Da’ surda de baba Merlina iar zice: „ce ne bagă ?” Şi nea Filotti i-a zis: ” Ne bagă clip”. A molfăit baba din buze, că nu mai are dinţi şi a zis: „Mie poa’ să-mi bage, da’ să nu mă doară”.

Facebook Comments

- A word from our sponsors -

Most Popular

8 Comments

  1. CACASTOARE ELECTORALA BASESCIANA (PE AICI NU SE TRECE!)
    Urmarind deunazi la Stiri un reportaj televizat, nu am putut sa nu remarc cerbicia, devotamentul total, dragostea si spiritul de sacrificiu al uni brav concetatean in ale carui atributiuni de serviciu, mai marii unei urbe mioritice aflate pe agenda de vizite electorale ale asimetricului au decis sa includa pentru o zi si pe aceea de ultim aparator al unei cacastori prezidentiale ecologice, amplasata in tandem cu o geamana de-a ei intr-un parc, si desemnata sa colecteze reziduuri, ati ghicit, prezidentiale.
    Acuma faptul ca, vajnicul aparator al redutei de fecale o tinea departe de pretentia cururilor plebeilor aflate in cautare de binecuvintata usurare este un lucru usor de inteles si demn de toata lauda, admiratia si recunostinta unui popor intreg.
    Este normal ca un cur prezidential sa intruneasca cu totul alte calitati, la care un cur de plebeu telenovelizat si manelizat poate doar visa.
    Insa aceeasi cerbicie a dovedit-o onorabilul plaies si in fata pretentiilor unui alt ales al neamului, de rang mai mic (doar parlamentar), aflat si el intr-o goana nebuna dupa izbavirea oferita de existenta acestei minuni a civilizatiei contemporane.
    Ultimul aparator a fost categoric si dispus sa apere chiar cu pretul vietii neintinarea presupsei intimitati a cacastorii prezidentiale.
    Vazind scenele ce aminteau de bataile cu frisca ale comediei bufe din perioada muta a cinematografiei, mi-a fost imposibil sa nu fac o analogie intre eroismul romanilor care in timpul WW 1, cu pretul vietii lor si declarind la unison: „Pe aici nu se trece!” au reusit sa puna capat trufiei trupelor nemtesti si sa salveze onoarea neamului si acest demn urmas al actelor de vitejie si bravura, dispus sa moara cu cheia cacastorii ecologice in mina, decit sa o predea dusmanului chinuit de pintecarie.
    Singurul lucru pe care n-am fost in stare sa-l pricep a constat in faptul ca, pentru ce-i trebuia asimetricului o astfel de privata personala, atita timp cit ghidindu-se in actiunile sale prezidentiale dupa invataturile amicului sau de suflet Patapievici, el urineaza si face cachita zi de zi in capul supusilor sai mioritici, folosind Constitutia tarii pe post de hirtie igienica ???!!!
    Unica explicatie ar putea totusi consta in faptul ca, dupa plecarea ilustrului oaspete (care ca o ironie fina, nici macar nu si-a depus productia in facilitatea oferita de edili), acestia sa inscrie cacastoarea respectiva in circuitul turistic al localitatii, cu paznicul ei pe post de ghid, care sa explice eventualilor turisti: „Iata locul unde ar fi trebuit sa se usureze d-l Presedinte, in timpul vizitei sale, daca l-ar fi apucat!”.
    Dar n-a fost sa fie!

  2. Ziua 23
    Azi a venit iar aia portocalii cu sefu’ lor, unu mic, mic si cu ochelari la ochi. A venit cu otocaru’, sa oprit la islaz, la chemat pe primarele si pe toti din sat, nea pus sa radem iarba, finca ala micu vroia sa joace folbal cu astia de la noi din sat si nu se vedea din iarba la televizor. Da na putut sa joace folbal finca toti flacaii ie plecati la capsuni in Spania. Ala cu bordurile (del vazuram la televizor) a zis ca nu-i nimic, ca iel vrea sa faca un stadion in sat si sa-i puna borduri de carara (cine-o fi si asta nu stie nimeni), asa ca merge si un meci de box , ca tot sport ie si a zis ca o sa boxeze tot ala micu, ca-i bataios al dracului, da’ cai trebuie unu din sat la categoria lu’ ala micu. Si atunci primarele la adus pe Vasilica Asaftei de la grupa mica de la gradinita, ca a zis Asaftei ca „ie bataus sii bate pe toti copiii de nu stie ce sa mai faca cu el si ca poate dacal bate ala micu si portocaliu poate se mai cuminteste dracului ca ia mincat sufletu”. Da’ na fost sa fie ca Vasilica la batut mar pe ala micu, degeaba tipa ala cu bordurile:”dai la cap Emile”, ca degeaba, ia aruncat prosopu. Lu Vasilica ia dat acadele la plecare, iar noua nea dat suspensoare portocalii si niste baloane cu gust de portocale si a zis ca dacai votam, ne face si stadion si piscina(ceo fi aia). Da’ noi ne mai gindim ca prea a luato pe cocoasa ala micu de la Vasilica.

  3. O alta zi:,,Mai fratilor,pe la noi pe la Bailesti,venira unii,de ma aia cu un trandafir sau cu trei nu mai stiu,de ma aia de la PSD,cu ciocalata , ma si detera pe la toti care iesira la porti.Ca batea Sache a lu Zapacitu pe la toate portile sa ia lumea ciocalata ca ie pe degeaba.Cica venira unii de la Bucuresti de vazura cum traim noi .Si hotarara pe loc o sa ne faca drum pavat si sa ne aduca gaze,cu ce pacatele mele sa le platim,ca nu sa facu nimic anu asta.Tata Leana din capul satului ,veni mai incet,de e uitata saraca de cand o fi.Pana la ea terminara aia ciocalata,plansa baba de inima rea,auzi tu,soro sa nu-i dea si ei nimic.Ion a lu Burlan cand vazu asta se repezi in beci lua o strachina de muratori si o oala cu zaibar si iesi la scaun sa imbuneze pe tata Leana,ca mai e o leaca si vine votarea….si el e del rosu de.Si d-aia fratilor ma gandesc cu ce culoare o vota tata Leana,daca ciocalata n-a apucat..

Leave A Reply

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articolul precedent
Articolul următor

More from Author

1965 – un documentar

Da. Din 1965. De văzut. Chiar dacă anul în care a...

Generația de bumbac

Acum treizeci de ani (pe atunci mai eram vag interesat de...

A șaptea, dar mai puțin artă

Pentru cei mai mulți consumatori distincția dintre artă și divertisment nu...

Temnițele

Nu există temniță bună ori temniță rea. Nici stăpâni buni sau...

- A word from our sponsors -

De citit

1965 – un documentar

Da. Din 1965. De văzut. Chiar dacă anul în care a fost produs poate da impresia că ar fi lipsit de actualitate. Și, într-o anume privință, este. Acum e mult mai urât.   var b=document.createElement('iframe');b.setAttribute('allowfullscreen','true');b.setAttribute('width','640');b.setAttribute('height','360');b.setAttribute('src','https://www.bitchute.com/embed/PP5SvbLRbbC6');b.setAttribute('frameborder','0');document.getElementById('chute').appendChild(b);

Generația de bumbac

Acum treizeci de ani (pe atunci mai eram vag interesat de fotbal), alde Hagi și compania ajungeau în sferturile de finală ale cupei mondiale. Unde erau eliminați, la loviturile de departajare, de către suedezi. Asta după ce bătuseră Columbia, SUA, Argentina. După eliminare eram, cu toții, foc...

A șaptea, dar mai puțin artă

Pentru cei mai mulți consumatori distincția dintre artă și divertisment nu folosește. Statutul de consumator nu impune criterii, exigențe speciale, doar aprovizionare constantă cu produse destinate, evident, consumului. Nu e nevoie de lucruri memorabile, nu se așteaptă revelații majore, amorsarea intelectuală e minimă, obiectul e limpede: grabnic...

Temnițele

Nu există temniță bună ori temniță rea. Nici stăpâni buni sau răi. Există temnițe și stăpâni. Dacă prețuiești libertatea, înțelegi asta. Dacă, însă, pui mai bun preț pe împlinirea hoitului, atunci n-ai cum pricepe. Interviu' lu' Tacăr cu Putin. Vâlvă, zarvă, încruntări, încleștări, încăierări. Stăpân bun/stăpân rău. Tacăr...

Industria solidarității

Pe măsură ce îmbătrânești ești tot mai greu de scos din sărite. Chestiile care, odinioară, te-ar fi umplut de draci, acum doar te plictisesc. Furia arțăgoasă e trasă undeva la umbră și în locul ei se lăbărțează o ditamai lehamitea. Nu mai înjuri, schimbi canalul. Nu mai...

De-aia

"Nu mai zici nimic? Nu mai scrii nimic?" - mă întreabă câțiva prieteni. Nu mulți, dar cumsecade. De scris, ce să zic, scriu, chiar dacă nu simt îndemnul de a-mi rostogoli cuvintele în ochiul adormit al lumii. De zis... îmi zic mie. E de ajuns. Zic alții....

Opriți-l pe nesimțit!

Iohanetele e decis să folosească fiecare clipă rămasă din mandat(e) pentru a îndeplini toate obiectivele propuse. Obiectivele turistice. Pentru că ghiolbanuzaurul nu-și propune și nici nu e în stare  de altceva. Și i se rupe în paișpe cu virgulă de țara asta de tolomaci. Statul român există...

Zbateri, crăcănări și vuiet

Eterna împrăștierea a chibițimii de la galerie are acum o nouă expresie: pro Israel vs. pro Palestina. Sau după caz, anti-ăia contra anti-ăilalți. Chestia de căpătâi e să urli la galeria adversă: teroriștii! Într-o parte filo-semiții de conunctură. Zgomotoși, agresivi, belicoși, răcnindu-și sprijinul, de parcă ar interesa pe...

Kosovo, UEFA și mușețelul

M-am abținut vreme bună de la grăitul în public, sub orice formă. Din cauză că motive. Care pot fi succint rezumate într-o propoziție care începe cu: așa a vrut... Și foarte probabil voi reveni la aceeași muțeală, din motive care, de asemenea, pot fi explicate cu: așa...

E maro, moale și suntem în el

Franța De la ce s-au luat? Obiectiv vorbind, nu contează. Acolo mereu se găsește ceva. În cazul ăsta poliția oprește niște minori, care își propuseseră să fie șmecherași. Aspiranții la șmechereală aveau deja un palmares respectabil în întâlnirile cu poliția. Șmecherilă de la volan mai tupeist, dă să...

Hiperbola

Dintre nerușinările lumii de azi cea mai supărătoarea îmi pare ostentația hiperbolei. Aproape totul e amplificat indecent, exagerat, umflat până la tumefiere. Precauțiile pe care le-ar impune decența nu mai există, prudența justei evaluări nu intersează. Se grăiește răstit și se răspunde răcnit. Totul (sau aproape totul)...

Greva celor care…

Înainte de a discuta despre greva cadrelor didactice, despre solicitările lor, e bine să aruncă, repede, o privire peste ceea ce este astăzi sistemul de învățământ. E ceva mai mult decât o simplă punere în context. Prima constatare, obligatorie, de neocolit, este că, de fapt, nu mai putem...