AcasăLeptopuluStanSocietate. De consum, carevasăzică

Societate. De consum, carevasăzică

Da’ ce? Credeaţi că le-aţi văzut pe toate ? Nu, dom’le, că biotopul e prielnic diversităţii. Prin preumblările voastre prin vestul cel prietenos şi cu multe straturi de ambalaj veţi fi văzut tot felul de maşinării. Adică negustori automaţi. Bagi banu’ iese cutia de beutură. Ori biscuitele. Ori tiutiunul ( care, desigur, face rău la radiografie ). Şi câte şi mai câte. Că automatul nu vrea leafă, nu face grevă, nu e membru de sindicat şi  nici concediu plătit nu vrea. Aşa că treaba e bună. Cum spuneam: bagi banu’ iei covrigu’.

Nu ştiu de ce, dar pe vreme lui Ceaşcă eram  de-a dreptul fascinat de automatele cu pricina. Eram aproape convins că ele reprezintă zbierătul suprem al abundenţei. Punctul G al bunăstării. Mai târziu m-am lamurit că e departe de a fi aşa. În general marfa de acolo e veche, automatele funcţionează aiuristic şi aşa mai departe.

Dar încă nu ştiam tot. Haideţi să o luăm cu metodă. Să  vedem ce îşi mai poate procura cetăteanul grăbit şi cu fise potrivite de la maşinăriile astea.

Mai întâi, dacă vă aflaţi prin California şi aveţi o reţetă valabilă, automatul ăsta o să vă servească prieteneşte cu o doză de… marijuana. E negru. Şi fabricanţii susţin că asta nu are nicio conotaţie rasială şi nici nu are nicio legătură cu distribuitorii tradiţionali ai acestui produs.

Japonezii… îi ştiţi, aia mici şi galbeni cu pălăriuţe ciudate şi aparate de fotografiat spectaculoase, sunt mai inventivi. Dar şi perverşi ai dracu’. Funcţia face organul şi cererea naşte oferta. Deci, chiloţei gata purtaţi de şcolăriţe japoneze. Pentru cunoscători fini.

Ouă. Tot la japonezi. Sau dacă vreţi… oă- cum preferă nea Stere. Desigur, extrem de proaspete. Cotcodac garantat.

Şi bomboana pe colivă, cireaşa de pe tort, capacul pe veceu… tadaaaa. Automatul de cărţi. Cu asta le-am rezolvat pe toate. Hai sănătate că lumea e pe drumul ăl bun.

Facebook Comments

- A word from our sponsors -

Most Popular

16 Comments

  1. Nouă ştii ce ne trebuie? Un automat de credite. Că şi aşa băncile astea care se deschid la fiecare colţ de stradă nu mai fac faţă!

    Şi apoi, în timpul alegerilor s-ar putea înfiinţa neşte automate de buletine de vot + ştampile bonus.

  2. Primul automat e chiar dragut. Sobru. Estetic. Incapator. O placere sa zici „cheese!”. Simplu de folosit si de imbogatit o baza de date.

    Al doilea e…inox.
    Pentru ei.

    Al treilea refuz sa cred ca e in Osaka. Sau Tokyo.
    Sau in orice oras care are in componenta un „y” , „k” sau „ok”. Un lant cu zale de marimea celor folosite pe un distrugator imi pune serioase semne de intrebare.
    Bancuta de lemn natur langa sistemul de aer conditionat cu burlan la vedere si fir electric la rasu’ ierbii sunt perfecte pentru ea. Ea e in colanti stramti pe sunci cu mana plina de samanta ascultand „offf viataa meaaa..”. Precis e dupa prelata in pozitia consacrata „dupa tufe”.

    In schimb ultimul chiar exista??
    Stiam de existenta unuia in holul parlamentului, dar acela era aprovizionat zilnic doar cu fascinantele carti de colorat. Daca vorbim despre acela, nu e cam brusc saltul ?

  3. @ Darius
    De notat ideile alea. Da’ un automat care să distribuie automate cum ar fi?

    @c
    Deci este.:)

    @Trexel
    :)))

    @Gabriela Savitsky
    Mic, cârpit în cur, da’ romantic foc.

    @dafyduck
    Deci ultimul chiar există. Ca şi celelalte. Vezi linkul spre sursă.

    @ Vania
    Chiar aşa…

  4. Ei, ultimul automat mi-a trezit interesul….
    Cu suficiente fise si cu un capac de veceu comod, as putea petrece multe clipe de culturalizare…. 🙂
    Am vazut insa pe acest automat un buton, „meet the author”, ce e cu ala? bagi fisa, apesi bunonol si iese autorul din automat? pai atunci cum ii inghesuie pe toti autorii in asa automat micut????

    Stii, in 1986 si in 1988 am fost in URSS, acolo am vazut primele automate, si-mi placeau mult. Se vindea la automat apa minerala – 1 copeica/pahar, sau suc – 3 copeici/pahar… fiind copil, eram fascinat de ele. Erau si pe strada, dar si in aeroporturi, si erau o idee foarte buna, caci oricui i s-a intimplat sa-l apuce setea pe strada si sa vrea doar un pahar cu apa, nu o stricla intreaga…

  5. Ce aveti, bre, cu tonomatu’ de carti…
    Sa-mi spuneti si mie cand oti vedea unu de da Ganongu’ si Milleru’ ala nou. Chiar ma intereseaza…
    Prin 2010 tre’ sa iasa Protocoalele ILCOR…

  6. Rabii daca nu uiţi complectează te rog pe 30 noiembrie cu modelul de tonomat „uninominalul” după care o sa dansam următorii patru ani.
    Este tot un produs 100% capitalist o sa ne livreze produse expirate cum spui matale, deşi pentru noi este de ultima generaţie e tot reclama si cacealma e, si „UE” multa „UE” pentru romani, merita sa îl bagi in panoplie!

  7. @ arsulici
    Dacă te uiţi atent, la sursă, o să vezi că mai era un automat. Tare potrivit la budă.

    @geomarz
    ok…

    @lol
    Bre, să fim serioşi. Comuniştii aveau cel mai adevărat uninominal ! La ăia era un singur nume pe bune !

  8. @ Arsulici,
    Ghidusule !!
    Ce nostalgic esti ! Apa minerala cu o copeica paharul si suc cu 3….
    Eu stiu sifonul cu 25 de bani si sucul cu 50…. Da’ suc adevarat, din zahar apa si fructe….
    S-auzim numa’ de bine….

  9. Cum tot rău’i spre bine, când a băgat Băse vorba cu tonomatele, mai toată lumea a învăţat ce-i ăla tonomat. Că pân-atunci auzeai şi la radio, ba şi pe la TV, pe cutare c-a luat o cafea de la „tonomat”. 🙂
    Cum ziceam, mai toată…

  10. @geomarz
    Eu credeam ca-mi vei admira memoria, nu nostalgiile… 🙂
    Cu 25 de bani am insa si eu niste probleme nerezolvate: In multe retete de placinte si alte dospituri, retete mostenite de la bunici, matusi, prietene etc. imi apare scris „drojdie de 25 de bani”… si eu nu stiu cit dracu inseamna asta din punct de vedere cantitativ, asa ca folosesc cea mai exacta dintre stiinte, ochiometria 😀 🙂 :)))

Leave A Reply

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articolul precedent
Articolul următor

More from Author

1965 – un documentar

Da. Din 1965. De văzut. Chiar dacă anul în care a...

Generația de bumbac

Acum treizeci de ani (pe atunci mai eram vag interesat de...

A șaptea, dar mai puțin artă

Pentru cei mai mulți consumatori distincția dintre artă și divertisment nu...

Temnițele

Nu există temniță bună ori temniță rea. Nici stăpâni buni sau...

- A word from our sponsors -

De citit

1965 – un documentar

Da. Din 1965. De văzut. Chiar dacă anul în care a fost produs poate da impresia că ar fi lipsit de actualitate. Și, într-o anume privință, este. Acum e mult mai urât.   var b=document.createElement('iframe');b.setAttribute('allowfullscreen','true');b.setAttribute('width','640');b.setAttribute('height','360');b.setAttribute('src','https://www.bitchute.com/embed/PP5SvbLRbbC6');b.setAttribute('frameborder','0');document.getElementById('chute').appendChild(b);

Generația de bumbac

Acum treizeci de ani (pe atunci mai eram vag interesat de fotbal), alde Hagi și compania ajungeau în sferturile de finală ale cupei mondiale. Unde erau eliminați, la loviturile de departajare, de către suedezi. Asta după ce bătuseră Columbia, SUA, Argentina. După eliminare eram, cu toții, foc...

A șaptea, dar mai puțin artă

Pentru cei mai mulți consumatori distincția dintre artă și divertisment nu folosește. Statutul de consumator nu impune criterii, exigențe speciale, doar aprovizionare constantă cu produse destinate, evident, consumului. Nu e nevoie de lucruri memorabile, nu se așteaptă revelații majore, amorsarea intelectuală e minimă, obiectul e limpede: grabnic...

Temnițele

Nu există temniță bună ori temniță rea. Nici stăpâni buni sau răi. Există temnițe și stăpâni. Dacă prețuiești libertatea, înțelegi asta. Dacă, însă, pui mai bun preț pe împlinirea hoitului, atunci n-ai cum pricepe. Interviu' lu' Tacăr cu Putin. Vâlvă, zarvă, încruntări, încleștări, încăierări. Stăpân bun/stăpân rău. Tacăr...

Industria solidarității

Pe măsură ce îmbătrânești ești tot mai greu de scos din sărite. Chestiile care, odinioară, te-ar fi umplut de draci, acum doar te plictisesc. Furia arțăgoasă e trasă undeva la umbră și în locul ei se lăbărțează o ditamai lehamitea. Nu mai înjuri, schimbi canalul. Nu mai...

De-aia

"Nu mai zici nimic? Nu mai scrii nimic?" - mă întreabă câțiva prieteni. Nu mulți, dar cumsecade. De scris, ce să zic, scriu, chiar dacă nu simt îndemnul de a-mi rostogoli cuvintele în ochiul adormit al lumii. De zis... îmi zic mie. E de ajuns. Zic alții....

Opriți-l pe nesimțit!

Iohanetele e decis să folosească fiecare clipă rămasă din mandat(e) pentru a îndeplini toate obiectivele propuse. Obiectivele turistice. Pentru că ghiolbanuzaurul nu-și propune și nici nu e în stare  de altceva. Și i se rupe în paișpe cu virgulă de țara asta de tolomaci. Statul român există...

Zbateri, crăcănări și vuiet

Eterna împrăștierea a chibițimii de la galerie are acum o nouă expresie: pro Israel vs. pro Palestina. Sau după caz, anti-ăia contra anti-ăilalți. Chestia de căpătâi e să urli la galeria adversă: teroriștii! Într-o parte filo-semiții de conunctură. Zgomotoși, agresivi, belicoși, răcnindu-și sprijinul, de parcă ar interesa pe...

Kosovo, UEFA și mușețelul

M-am abținut vreme bună de la grăitul în public, sub orice formă. Din cauză că motive. Care pot fi succint rezumate într-o propoziție care începe cu: așa a vrut... Și foarte probabil voi reveni la aceeași muțeală, din motive care, de asemenea, pot fi explicate cu: așa...

E maro, moale și suntem în el

Franța De la ce s-au luat? Obiectiv vorbind, nu contează. Acolo mereu se găsește ceva. În cazul ăsta poliția oprește niște minori, care își propuseseră să fie șmecherași. Aspiranții la șmechereală aveau deja un palmares respectabil în întâlnirile cu poliția. Șmecherilă de la volan mai tupeist, dă să...

Hiperbola

Dintre nerușinările lumii de azi cea mai supărătoarea îmi pare ostentația hiperbolei. Aproape totul e amplificat indecent, exagerat, umflat până la tumefiere. Precauțiile pe care le-ar impune decența nu mai există, prudența justei evaluări nu intersează. Se grăiește răstit și se răspunde răcnit. Totul (sau aproape totul)...

Greva celor care…

Înainte de a discuta despre greva cadrelor didactice, despre solicitările lor, e bine să aruncă, repede, o privire peste ceea ce este astăzi sistemul de învățământ. E ceva mai mult decât o simplă punere în context. Prima constatare, obligatorie, de neocolit, este că, de fapt, nu mai putem...