O repriză de somn adânc e pentru entuziasm ca bromura din ceai pentru marile sculări. Uite aşa şi eu. După un somn ţapăn, cu băşini şi sforăieli m-am trezit mai hodinit şi cu febră musculară la entuziasm. Hamburgerezii au votat obamezul şi planeta întreaga s-a umezit de plăcere. Bun aşa. Da’, acum la rece, asta e ca reacţia galeriei la intrarea echipei pe teren. Aplauze, chiote… da’ stai să vedem şi meciul. Că meciul ăla adevărat abia acum începe. Şi golurile marcate la încălzire nu se iau în calcul. Şi, mai ştim şi noi, o fi Bănel băiat simpatic, dar bagă nişte autogoluri ce n-ai văzut.
Pe la mijlocul anilor ’80… pe acolo pe undeva, pe când pe la noi începuse să rânjească foametea şi să şuiere vâjul prin rafturile prăvăliilor, mă aflam în vizită la un amic. Coleg de liceu. Ne strânsesem mai mulţi la el acasă la tras muzici. Că era băiat de marinar şi ca atare avea ţeavă la muzică din vest. Maică-sa hai să ne tratarisească, aşa cum e frumos, cu nişte cafele. Cafea adevărată, nu nihoho de care aveam parte prin alte locuri.
Ca să fie trataţia adecvată femeia a zis să ne trântească şi nişte frişcă lângă zeamă, ca să ne tihnească. Aşa că a băgat repede un plic de praf de frişcă în lapte şi l-a pus pe tovarăşul mixer să dea repede din picioare. Nevastă de marinar, deh, avea parte de bunătăţi din astea sub formă de prafuri. Ne-a adus frişca într-un bol dichisit şi ne-am apucat să ne spoim cafelele. Am luat o înghiţitură şi – neam prost!- nu m-am putut abţine:
– Asta are gust de naftalină ! am zbierat.
Ceilalţi amici strâmbau şi ei din nas. Chestia aia chiar avea un gust rău. Soaţa marinarului şi mama amicului nostru ne-a privit cu milă şi adâncă înţelegere:
– Of, săracii copii ! În ce hal v-a tâmpit comunismul, că nici gustul de frişcă adevărată nu-l mai ştiţi !
Şi ne-a arătat plicul din care produsese spuma aceea de alungat moliile. Numele firmei, tipărit pe plicul fain colorat nu ne spunea nimic ( azi ne spune). Dar gustul produsului era de rahat.
„În ce hal v-a tâmpit comunismul, că nici gustul de frişcă adevărată nu-l mai ştiţi !”- chestia asta mi-a rămas de atunci în minte. Pe mine nu avea cum mă tâmpi comunismul. Am convingerea că aşa mă născusem. Dar gustul de frişcă adevărată îl ştiam. Tâmpit sau nu. De comunism sau din născare. Asemenea şi amicii mei. Iar spuma aia de naftalină nu era frişcă. Cu toate astea am admirat-o pe mama prietenului nostru. Pentru curajul de a-i înjura pe comunişti.
Nu ştiu de ce, la o zi după alegerea lui Obama, când entuziasmul se mai domoleşte, mi-am amintit de întâmplarea asta. Chiar nu ştiu de ce.
Nimic nu e cum pare pana nu desfaci ambalajul.
Şi iei rahatu’ pe limbă:)
Oare asa va zice si zeus cind va lua intelepciune de la licurici, adica nu-i „frisca” adevarata???
Si acu o sa zici ca-s rauȘ la ce urechi are obama, nu ar trebui sa nu-i mai zicem licurici ci liliac???
Haidi, bre că eşti rău. Păi vrea să te audă mai bine, Scufiţă Roşie:))
acu’ pricepui eu de ce refuzai capucino cu frisca sintetica asta vara. te’ai scîrbit din adolescenta.
tot e bine ca nu te’a îndemnat cu caimac 🙂
Să ştii că aia era! N-am eu papila reglată la tabla lui Mendeleev.
Rabii am ras de m-am strâmbat de ce ai scris tu (de la asta am plecat oricum) si de ce mi-am adus aminte, ca prostul. Prin 1984 după ce am coborât din Padis am făcut o pauza de refacere la Oradea la băile 1 Mai cu cortul. Ca tot romanul nu am ratat OCICO (targul). Femeile au achiziţionat oarece, sora mea si musulmana, eu cu cumnatul ne-am pozat cu fetele de gabori (ţigani) in port tradiţional ca sa ne lase in pace sa nu ne ghicească. Dupa masa fetele au mers la baie, de ape termale si noi veniţi de pe munte. Au venit plângând cu parul făcut clisa si de ne descurcat. S-au spălat cu şamponul achiziţionat de la gabarite.
Amabila o unguroaica vecina de cort a tradus eticheta, era ulei pentru dat la bebe sa nu se opărească la cur si coite. A fost magnific, si azi le tachinam pe fete. :)))))))))))
Vezi? De aia are dreptate Bella când vrea să învăţăm ungureşte.
Dar în întâmplarea mea praful chiar era pentru frişcă. Dar frişcă din praf nu din ţâţă vacii.
Iar astăzi în aproape toate cofetăriile din Bucureşti frişca e „vegetală”, adică din praf. N-are gust de naftalină, ci de carton presat sau de cretă. Trăiască progresul şi economia de piaţă!
Cum o fi chestia asta ? Care o fi planta aia cu ţâţe mari?
Planta cu tite mari? Elena Udrea!
Hahaha! Tare, Arsuliciule.
La noi la romani nu contează ce scrie pe eticheta sau in instrucţiuni, întâi băgam in priza daca e generic „electrocasnic” sau in gura daca pare de ingurgitat.
Urmează scurtcircuitul sau se da stomacul peste cap.
In final citim instrucţiunile sau eticheta cupa caz, si promovam la rangul de „expert” ca orice roman sau cel puţin de „nea Fane de la sculărie”:)).
Just!