Am scris acum puţin timp despre cele mai de hândel expresii din limba engleză. În comentariile voastre mi-aţi amintit şi de multele năstruşnicii cu care s-a procopsit şi vorbirea noastră.
Înainte de ’89 limba de lemn ni se vâra în ureche, clătindu-ne timpanele cu salivă. Era „elan revoluţionar” din belşug. Asezonat cu „aleasă mândrie” şi „conştiinţă revoluţionară”. Totul lustruit cu înfăptuiri, ctitorii şi aportul adus de clasa muncitoare, başca intelectualitatea şi ţărănimea. Eram toţi ” strâns uniţi” în jurul partidului, iubitului conducător sau în lupta pentru pace . Producţia de furnir a patriei nu ajungea ca să acopere cantitatea enormă de limbi. De lemn. Rahatul se mânca, e drept, cu polonicul, dar lexicul era strict.
Au trecut anii. Ne-a intrat democraţia pe nară şi ne-a ieşit prin urechi. Capitalismul ne-a intrat prin bot şi ne iese pe cur. Dar de năravul limbii pocite tot nu ne-am lecuit. Singura diferenţa e că acum e oferta mai variată ( avantajul capitalismului).
Avem română căpşunară, vorbită repezit cu accent italienesc sau iberic. Musai împopoţonată cu împrumuturi din limba lui Dante ori a lui Cervantes. Varietatea asta are o gramatică precară, dar compensează prin inovaţie ortografică.
Mai apoi avem româna manelardă. Asta e o variantă simplificată a românei comune. Gramatica este suprimată, iar vocabularul esenţializat. În limba asta toţi sunt fraţi ( vezi formula de adresare : frate !). Chiar şi surorile devin fraţi atunci când comunică în această limbă. În limba asta apar surprinzătoare raporturi incestuoase- soţul şi soţia sunt tot fraţi! Comunicarea se rezumă la instituţiile cheie: bani, duşmani, maşini, sex. Asemeni unor limbi orientale, în ciuda sărăciei vocabularului, exprimarea nuanţelor se face prin intonaţie/accent şi/ sau răsteală.
În fine, avem varietatea românei snob-cleioase: limba de PVC. E limba folosită de ospătarii din crâşmele cu muşterii străini şi lefegii de multinaţionale. E puternic împodobită cu gablonzuri anglo-saxone. Motivaţia e mereu aceeaşi şi ţi se serveşte cu un aer superior afectat : ” deformaţie profesională, la job vorbesc mai mult engleză … so, I get confused”. În general vorbitorii aceste limbi sunt egal agramaţi atât în limba română, cât şi în engleză, aşa că au inventat nou limba despre care vă vorbesc. În limba de PVC nu exprimi idei, ci un statut. Nu spui ce eşti, ci ceea ce vrei să pari.
Mă opresc la limba de PVC. Există în limba asta două expresii care, purşi simplu, mă calcă pe nervi. A aplica – folosită cu sensul de a solicita, a face o cerere. Asta pentru că în limba engleză termenul pentru cerere este „application”. Iar verbul care desemnează acţiunea de formulare a unei cereri este to apply . Mai ţineţi minte, la vizita lui Bush la Bucureşti, după primirea României în NATO, faza cu „shoulder to shoulder” tradusă ca şold lângă şold ? Aia e !
A doua e aia cu „face sens”. Adică, deh, tot grohăitori de engleză vagă şi română chinuită. În limba engleză se foloseşte expresia „to make sense” atunci când nea Jim vrea să sugereze că ceva e logic. Pevecezianul traduce la ureche şi se naşte expresia pomenită. Pe care o serveşte, mai apoi, ori de câte ori se simte el chemat să îşi dea cu părerea despre tulpina stufului şi mătreaţa la crocodilii filatelişti.
Tocmai scriu un articol pe această temă. Va fi ceva cu oameni patetici care nu s-ar descurca să aplice pentru un job fără suport de la altcineva, dar care la nevoie scot cutitul militar elevetian (oh, yes, am văzut Swiss Army knife tradus aşa!)… Mai am de lucru, dar ideea e cam aceeaşi.
Aia cu brişca şi cureaua lată e chestia.
Las’ ca si noi incepem usor-usor sa bagam la export: „My value, my value, nobody has it” si „Ours like evergreen trees” vor face cariera dincolo.
asta îmi aduce aminte de un dialog surprins între doua românce la un supermarket din Canada:
-draga si unde spuneai ca sunt castravetii aia fara prezervativ?
doamna era sarita bine peste 50 de ani ca s’o banuiesti de vre’un misto lingvistic.
romgleza este the best … 😆
uite aici o combinatie intre romgleza si maneaua :
I love you atat de tare
incat I believe ca mor
you are so incantatoare
oh, my dear, cat te ador.
When I go la brat cu tine
ma simt very magulit
caci are looking toti la mine
oh, I am so, so fericit.
All ar fi atat de bine…
but you see, nu-i chiar asa
caci I tell ce simt în mine
dar tu smile si smile într-una
And I think ca spun traznai.
Please don’t face pe nebuna
si mai look în ochii mei.
Understand? I love you draga
cum vrei sa-ti mai vorbesc
you are totul pentru mine
and I want sa te-ntalnesc.
But is dificult, vezi bine
caci your mother e pe faza
si din five în five minute
carefully ne controleaza
Maybe sa ajung la tine
ca in Shakespeare, “Juliet”
I “Romeo” love pe tine
give me scara din boschet.
Oy, oy ce imi place subiectul mă gânesc pana diseară sau numa şed si pe urma scriu 🙂
Ziceam şi eu de aia cu aplicatu’ vopselei. Da’ dacă nu ţi-a spus nimeni că eşti un tip fiabil, încă, bag sama că mai e timp şi loc. 🙂
sa nu uitam de expresiile noi cum ar fii: „am luat un dus” (took a shower) si „m-am spaventat” (verbul italianesc spaventare) = m-am speriat.
M-am delectat copios cu postarea despre limba PVC, pe care am trimis-o si unor amici, uniti in cuget si simtiri cu mine. Dar tema e vasta si ma face sa ma intreb, fara gluma, unde ajungem cu deteriorarea limbii lui Creanga si Arghezi, desi mari inovatori si ei. Oare n-o fi avand in program nici un partid ceva in legatura cu protectia limbii stramosesti ? Poate ca, cine stie, asta v-ar clatina optiunea pentru Votul canci!
Şold lângă şold şi io… Face sens, frate!
@petrescs
Chiar am auzit nişte zvoane din astea.
@ciupico
Păi, Ciupi, acolo era altceva. Că şi eu tot la fel le zic castraveţilor ălora traşi în ţiplă. Aşa or creşte ei mai nou?
@dracool
:)))))))))
@lol
Când e vorba de şezut ştiu doar ca e nasol să te doară acolo.
@Cârcotaşu
Clar !
@KAt
Pe asta cu spaventatul n-am mai auzit-o, da’ chiar e de … spaventat.
@nraducanu
Nu ştiu ce să vă răspund. Trebuie acceptat că limba nu poate rămâne încremenită. Evoluează, se transformă… e firesc. Am trecut prin furia bonjuriştilor, cu un iute popas prin purismul lui Pumnul, acum trecem prin încercările acestea.
De la limba cronicilor până la limba lui Nichita a fost drum lung. E drept, comunicarea nu se desfăşura înainte cu asemenea viteză…
Aşa că om zice precum Nichita: trăiesc în patria limbii române. Şi om vedea cum va mai arăta patria aceea mâine.
@mary lou
Ieste!