Limba de PVC

Am scris acum puţin timp despre cele mai de hândel expresii din limba engleză. În comentariile voastre mi-aţi amintit şi de multele năstruşnicii cu care s-a procopsit şi vorbirea noastră.

Înainte de ’89 limba de lemn ni se vâra în ureche, clătindu-ne timpanele cu salivă. Era „elan revoluţionar” din belşug. Asezonat cu „aleasă mândrie” şi „conştiinţă revoluţionară”. Totul lustruit cu înfăptuiri, ctitorii şi aportul adus de clasa muncitoare, başca intelectualitatea şi ţărănimea. Eram toţi ” strâns uniţi” în jurul partidului, iubitului conducător sau în lupta pentru pace . Producţia de furnir a patriei nu ajungea ca să acopere cantitatea enormă de limbi. De lemn. Rahatul se mânca, e drept, cu polonicul, dar lexicul era strict.

Au trecut anii. Ne-a intrat democraţia pe nară şi ne-a ieşit prin urechi. Capitalismul ne-a intrat prin bot şi ne iese pe cur. Dar de năravul limbii pocite tot nu ne-am lecuit. Singura diferenţa e că acum e oferta mai variată ( avantajul capitalismului).

Avem română căpşunară, vorbită repezit cu accent italienesc sau iberic. Musai împopoţonată cu împrumuturi din limba lui Dante ori a lui Cervantes. Varietatea asta are o gramatică precară, dar compensează prin inovaţie ortografică.

Mai apoi avem româna manelardă. Asta e o variantă simplificată a românei comune. Gramatica este suprimată, iar vocabularul esenţializat. În limba asta toţi sunt fraţi ( vezi formula de adresare : frate !). Chiar şi surorile devin fraţi atunci când comunică în această limbă. În limba asta apar surprinzătoare raporturi incestuoase- soţul şi soţia sunt tot fraţi! Comunicarea se rezumă la instituţiile cheie: bani, duşmani, maşini, sex. Asemeni unor limbi orientale, în ciuda sărăciei vocabularului, exprimarea nuanţelor se face prin intonaţie/accent  şi/ sau răsteală.

În fine, avem varietatea românei snob-cleioase: limba de PVC. E limba folosită de ospătarii din crâşmele cu muşterii străini şi lefegii de multinaţionale. E puternic împodobită cu gablonzuri anglo-saxone. Motivaţia e mereu aceeaşi şi ţi se serveşte cu un aer superior afectat : ” deformaţie profesională, la job vorbesc mai mult engleză … so, I get confused”. În general vorbitorii aceste limbi sunt egal agramaţi atât în limba română, cât şi în engleză, aşa că au inventat nou limba despre care vă vorbesc. În limba de PVC nu exprimi idei, ci un statut. Nu spui ce eşti, ci ceea ce vrei să pari.

Mă opresc la limba de PVC. Există în limba asta două expresii care, purşi simplu, mă calcă pe nervi. A aplica – folosită cu sensul de  a solicita, a face o cerere. Asta pentru că în limba engleză termenul pentru cerere este „application”. Iar verbul care desemnează acţiunea de formulare a unei cereri este to apply . Mai ţineţi minte, la vizita lui Bush la Bucureşti, după primirea României în NATO, faza cu „shoulder to shoulder” tradusă ca şold lângă şold ? Aia e !

A doua e aia cu „face sens”. Adică, deh, tot grohăitori de engleză vagă şi română chinuită. În limba engleză se foloseşte expresia „to make sense” atunci când nea Jim vrea să sugereze că ceva e logic. Pevecezianul traduce la ureche şi se naşte expresia pomenită. Pe care o serveşte, mai apoi, ori de câte ori se simte el chemat să îşi dea cu părerea despre tulpina stufului şi mătreaţa la crocodilii filatelişti.