Limba de PVC

Am scris acum puţin timp despre cele mai de hândel expresii din limba engleză. În comentariile voastre mi-aţi amintit şi de multele năstruşnicii cu care s-a procopsit şi vorbirea noastră.

Înainte de ’89 limba de lemn ni se vâra în ureche, clătindu-ne timpanele cu salivă. Era „elan revoluţionar” din belşug. Asezonat cu „aleasă mândrie” şi „conştiinţă revoluţionară”. Totul lustruit cu înfăptuiri, ctitorii şi aportul adus de clasa muncitoare, başca intelectualitatea şi ţărănimea. Eram toţi ” strâns uniţi” în jurul partidului, iubitului conducător sau în lupta pentru pace . Producţia de furnir a patriei nu ajungea ca să acopere cantitatea enormă de limbi. De lemn. Rahatul se mânca, e drept, cu polonicul, dar lexicul era strict.

Au trecut anii. Ne-a intrat democraţia pe nară şi ne-a ieşit prin urechi. Capitalismul ne-a intrat prin bot şi ne iese pe cur. Dar de năravul limbii pocite tot nu ne-am lecuit. Singura diferenţa e că acum e oferta mai variată ( avantajul capitalismului).

Avem română căpşunară, vorbită repezit cu accent italienesc sau iberic. Musai împopoţonată cu împrumuturi din limba lui Dante ori a lui Cervantes. Varietatea asta are o gramatică precară, dar compensează prin inovaţie ortografică.

Mai apoi avem româna manelardă. Asta e o variantă simplificată a românei comune. Gramatica este suprimată, iar vocabularul esenţializat. În limba asta toţi sunt fraţi ( vezi formula de adresare : frate !). Chiar şi surorile devin fraţi atunci când comunică în această limbă. În limba asta apar surprinzătoare raporturi incestuoase- soţul şi soţia sunt tot fraţi! Comunicarea se rezumă la instituţiile cheie: bani, duşmani, maşini, sex. Asemeni unor limbi orientale, în ciuda sărăciei vocabularului, exprimarea nuanţelor se face prin intonaţie/accent  şi/ sau răsteală.

În fine, avem varietatea românei snob-cleioase: limba de PVC. E limba folosită de ospătarii din crâşmele cu muşterii străini şi lefegii de multinaţionale. E puternic împodobită cu gablonzuri anglo-saxone. Motivaţia e mereu aceeaşi şi ţi se serveşte cu un aer superior afectat : ” deformaţie profesională, la job vorbesc mai mult engleză … so, I get confused”. În general vorbitorii aceste limbi sunt egal agramaţi atât în limba română, cât şi în engleză, aşa că au inventat nou limba despre care vă vorbesc. În limba de PVC nu exprimi idei, ci un statut. Nu spui ce eşti, ci ceea ce vrei să pari.

Mă opresc la limba de PVC. Există în limba asta două expresii care, purşi simplu, mă calcă pe nervi. A aplica – folosită cu sensul de  a solicita, a face o cerere. Asta pentru că în limba engleză termenul pentru cerere este „application”. Iar verbul care desemnează acţiunea de formulare a unei cereri este to apply . Mai ţineţi minte, la vizita lui Bush la Bucureşti, după primirea României în NATO, faza cu „shoulder to shoulder” tradusă ca şold lângă şold ? Aia e !

A doua e aia cu „face sens”. Adică, deh, tot grohăitori de engleză vagă şi română chinuită. În limba engleză se foloseşte expresia „to make sense” atunci când nea Jim vrea să sugereze că ceva e logic. Pevecezianul traduce la ureche şi se naşte expresia pomenită. Pe care o serveşte, mai apoi, ori de câte ori se simte el chemat să îşi dea cu părerea despre tulpina stufului şi mătreaţa la crocodilii filatelişti.

Facebook Comments

- A word from our sponsors -

Most Popular

11 Comments

  1. Tocmai scriu un articol pe această temă. Va fi ceva cu oameni patetici care nu s-ar descurca să aplice pentru un job fără suport de la altcineva, dar care la nevoie scot cutitul militar elevetian (oh, yes, am văzut Swiss Army knife tradus aşa!)… Mai am de lucru, dar ideea e cam aceeaşi.

  2. asta îmi aduce aminte de un dialog surprins între doua românce la un supermarket din Canada:
    -draga si unde spuneai ca sunt castravetii aia fara prezervativ?

    doamna era sarita bine peste 50 de ani ca s’o banuiesti de vre’un misto lingvistic.

  3. romgleza este the best … 😆
    uite aici o combinatie intre romgleza si maneaua :

    I love you atat de tare
    incat I believe ca mor
    you are so incantatoare
    oh, my dear, cat te ador.

    When I go la brat cu tine
    ma simt very magulit
    caci are looking toti la mine
    oh, I am so, so fericit.

    All ar fi atat de bine…
    but you see, nu-i chiar asa
    caci I tell ce simt în mine
    dar tu smile si smile într-una

    And I think ca spun traznai.
    Please don’t face pe nebuna
    si mai look în ochii mei.

    Understand? I love you draga
    cum vrei sa-ti mai vorbesc
    you are totul pentru mine
    and I want sa te-ntalnesc.

    But is dificult, vezi bine
    caci your mother e pe faza
    si din five în five minute
    carefully ne controleaza

    Maybe sa ajung la tine
    ca in Shakespeare, “Juliet”
    I “Romeo” love pe tine
    give me scara din boschet.

  4. M-am delectat copios cu postarea despre limba PVC, pe care am trimis-o si unor amici, uniti in cuget si simtiri cu mine. Dar tema e vasta si ma face sa ma intreb, fara gluma, unde ajungem cu deteriorarea limbii lui Creanga si Arghezi, desi mari inovatori si ei. Oare n-o fi avand in program nici un partid ceva in legatura cu protectia limbii stramosesti ? Poate ca, cine stie, asta v-ar clatina optiunea pentru Votul canci!

  5. @petrescs
    Chiar am auzit nişte zvoane din astea.

    @ciupico
    Păi, Ciupi, acolo era altceva. Că şi eu tot la fel le zic castraveţilor ălora traşi în ţiplă. Aşa or creşte ei mai nou?

    @dracool
    :)))))))))

    @lol
    Când e vorba de şezut ştiu doar ca e nasol să te doară acolo.

    @Cârcotaşu
    Clar !

    @KAt
    Pe asta cu spaventatul n-am mai auzit-o, da’ chiar e de … spaventat.

    @nraducanu
    Nu ştiu ce să vă răspund. Trebuie acceptat că limba nu poate rămâne încremenită. Evoluează, se transformă… e firesc. Am trecut prin furia bonjuriştilor, cu un iute popas prin purismul lui Pumnul, acum trecem prin încercările acestea.
    De la limba cronicilor până la limba lui Nichita a fost drum lung. E drept, comunicarea nu se desfăşura înainte cu asemenea viteză…
    Aşa că om zice precum Nichita: trăiesc în patria limbii române. Şi om vedea cum va mai arăta patria aceea mâine.

    @mary lou
    Ieste!

Leave A Reply

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articolul precedent
Articolul următor

More from Author

A șaptea, dar mai puțin artă

Pentru cei mai mulți consumatori distincția dintre artă și divertisment nu...

Temnițele

Nu există temniță bună ori temniță rea. Nici stăpâni buni sau...

Industria solidarității

Pe măsură ce îmbătrânești ești tot mai greu de scos din...

De-aia

"Nu mai zici nimic? Nu mai scrii nimic?" - mă întreabă...

- A word from our sponsors -

De citit

A șaptea, dar mai puțin artă

Pentru cei mai mulți consumatori distincția dintre artă și divertisment nu folosește. Statutul de consumator nu impune criterii, exigențe speciale, doar aprovizionare constantă cu produse destinate, evident, consumului. Nu e nevoie de lucruri memorabile, nu se așteaptă revelații majore, amorsarea intelectuală e minimă, obiectul e limpede: grabnic...

Temnițele

Nu există temniță bună ori temniță rea. Nici stăpâni buni sau răi. Există temnițe și stăpâni. Dacă prețuiești libertatea, înțelegi asta. Dacă, însă, pui mai bun preț pe împlinirea hoitului, atunci n-ai cum pricepe. Interviu' lu' Tacăr cu Putin. Vâlvă, zarvă, încruntări, încleștări, încăierări. Stăpân bun/stăpân rău. Tacăr...

Industria solidarității

Pe măsură ce îmbătrânești ești tot mai greu de scos din sărite. Chestiile care, odinioară, te-ar fi umplut de draci, acum doar te plictisesc. Furia arțăgoasă e trasă undeva la umbră și în locul ei se lăbărțează o ditamai lehamitea. Nu mai înjuri, schimbi canalul. Nu mai...

De-aia

"Nu mai zici nimic? Nu mai scrii nimic?" - mă întreabă câțiva prieteni. Nu mulți, dar cumsecade. De scris, ce să zic, scriu, chiar dacă nu simt îndemnul de a-mi rostogoli cuvintele în ochiul adormit al lumii. De zis... îmi zic mie. E de ajuns. Zic alții....

Opriți-l pe nesimțit!

Iohanetele e decis să folosească fiecare clipă rămasă din mandat(e) pentru a îndeplini toate obiectivele propuse. Obiectivele turistice. Pentru că ghiolbanuzaurul nu-și propune și nici nu e în stare  de altceva. Și i se rupe în paișpe cu virgulă de țara asta de tolomaci. Statul român există...

Zbateri, crăcănări și vuiet

Eterna împrăștierea a chibițimii de la galerie are acum o nouă expresie: pro Israel vs. pro Palestina. Sau după caz, anti-ăia contra anti-ăilalți. Chestia de căpătâi e să urli la galeria adversă: teroriștii! Într-o parte filo-semiții de conunctură. Zgomotoși, agresivi, belicoși, răcnindu-și sprijinul, de parcă ar interesa pe...

Kosovo, UEFA și mușețelul

M-am abținut vreme bună de la grăitul în public, sub orice formă. Din cauză că motive. Care pot fi succint rezumate într-o propoziție care începe cu: așa a vrut... Și foarte probabil voi reveni la aceeași muțeală, din motive care, de asemenea, pot fi explicate cu: așa...

E maro, moale și suntem în el

Franța De la ce s-au luat? Obiectiv vorbind, nu contează. Acolo mereu se găsește ceva. În cazul ăsta poliția oprește niște minori, care își propuseseră să fie șmecherași. Aspiranții la șmechereală aveau deja un palmares respectabil în întâlnirile cu poliția. Șmecherilă de la volan mai tupeist, dă să...

Hiperbola

Dintre nerușinările lumii de azi cea mai supărătoarea îmi pare ostentația hiperbolei. Aproape totul e amplificat indecent, exagerat, umflat până la tumefiere. Precauțiile pe care le-ar impune decența nu mai există, prudența justei evaluări nu intersează. Se grăiește răstit și se răspunde răcnit. Totul (sau aproape totul)...

Greva celor care…

Înainte de a discuta despre greva cadrelor didactice, despre solicitările lor, e bine să aruncă, repede, o privire peste ceea ce este astăzi sistemul de învățământ. E ceva mai mult decât o simplă punere în context. Prima constatare, obligatorie, de neocolit, este că, de fapt, nu mai putem...

Alegeri în Turcia

Miza alegerilor prezidențiale din Turcia, din perspectivă geopolitică, nu are cum fi subestimată. Analiștii de ocazie vorbesc despre o confruntare dintre blocul ultra-conservator, condus de Erdogan, și mișcarea reformatoare care l-ar avea în frunte pe Kilicdaroglu. Alții vorbesc despre o competiție între suveranism și globalism. Nu lipsesc...

Din târtița presei

Acum 10-12 ani, pe când acest blog începea să capete formă, îmi plăcea să fac un soi de "revistă a presei". Pe atunci mai aveam ceva ce semăna, vag, cu presa. Încă era ofițerime pe-acolo. Acum doar tablagii. Nu știu dacă am să încep iar să cern știrile,...