Statul

Statul devine tot mai mult o povară. Asaltat din toate părţile, îşi modifică sau diminuează atributele. Sau renunţa complet la unele din ele.  Rolul său de reglementare este diminuat de existenţa unor structuri suprastatale: ONU, UE etc. Atributele suveranităţii sunt transferate, iar funcţiile sale delegate instituţiilor private.

Ieşim din varietatea de definiţii şi admitem că dincolo de teritoriu, frontiere, populaţie ş.a.m.d. şi admitem că statul reprezintă un ansamblu de instituţii, distinct de restul societăţii.

Sigur, putem trece prin întreaga teorie a statului, analiza variile viziuni despre stat şi întrebarea ar rămâne. Care mai este, astăzi, rolul statului ?

Funcţia sa de reglementare este serios diminuată. Apariţia structurilor suprastatale preia bună parte din rolul de reglementator al statului suveran. Normele europene, de exemplu, devin parte a legislaţiei interne. Sigur, teoretic, la elaborarea acelor norma au participat toate statele membre sau măcar au aderat la ele. În mod esenţial, totuşi, bună parte din reglementare este externă statului.

Monopolul asupra exercitării forţei. Forţa militară şi instituţiile de exercitare a forţei au fost multă vreme monopolul exclusiv al statului. Şi încă mai sunt, pentru cele mai multe state. Asistăm, în ultimii ani, la o eliminare a acestui monopol. În SUA, Blackwater, o companie privată a preluat, prin contracte guvernamentale, o bună parte din ceea ce, până atunci, a fost monopolul exclusiv al Pentagonului. De la asigurarea securităţii demnitarilor în zone fierbinţi, până la derularea de operaţiuni militare complexe pe teatre de război. Asistăm aici la o autentică privatizare a războiului. Iar sub mandatul lui George W. Bush lucrurile par să o fi luat razna în această privinţă.

Serviciile sociale: sănătatea, învăţământul sau sistemele de ocrotire socială suferă şi ele un proces de privatizare. Trecerea de la sistemele de asigurări sociale ori asigurări de sănătate de stat la cele private este însoţită de privatizarea învăţământului sau spitalelor. Educaţia şi sistemul de sănătate au fost una din temele cheie în campania electorală pentru alegerele prezidenţiale, în SUA. Şi asta pentru că atât sistemul de învăţământ, cât şi cel de sănătate par a nu mai fi capabile să satisfacă nevoile cetăţenilor. Iar acolo sănătatea este o afacere aproape exclusiv privată. Învăţământul de stat există, dar este subfinanţat şi măcinat de probleme de tot felul.

Sigur, privatizarea poate fi o soluţie în multe privinţe. Administrarea privată se poate arăta de multe ori- dar nu întotdeauna !- mai eficientă decât cea publică. Totuşi, în mod fundamental, companiile private au ca obiectiv principal profitul ! Fie că e vorba de clinici, asigurări de sănătate, universităţi sau pensii private. Iar sănătatea nu are cum fi o problemă exprimabilă în termeni de cost-profit. Nici educaţia. Şi cu atât mai puţin războiul.

Sub mandatul lui George W.Bush, Blackwater a primit contracte guvernamentale de peste 1 miliard de dolari. În mare parte prin încredinţare directă ! Fără nicio competiţie. La noi asemenea, sunt nenumărate cazurile în care diverse companii primesc contracte guvernamentale prin încredinţare directă sau prin licitaţii organizate de formă. Că vorbim de construcţia de autostrăzi sau administrarea spaţiilor de parcare. Astfel statul devine un intermediar prin care resursele financiare sunt absorbite de la contribuabili şi pompate apoi în companii private. Iar mult lăudata privatizare nu e decât conducta prin care banii sunt mutaţi din buzunarul cetăţenilor în cel al corporaţiei.

Statul e dispreţuit ca administrator, urât ca reglementator şi detestat ca educator. Cu toate acestea devine puşculiţă utilă, la vreme de restrişte.  Nu cred că etatismul este calea de urmat. Cum nici privatizarea totală nu are cum fi soluţia. Statul ca instituţie este asaltat, erodat. O instituţie din ce în ce mai puternică se hrăneşte din cămara statului pe care l-a transformat în instrument al bunăstării sale: corporaţia. Iar atunci când cutremurul surpă temelia corporaţiei acelaşi stat va interveni pentru a cârpi ce e de cârpit.

După căderea cortinei de fier am asistat în permanenţă la o şubrezire a instituţiilor democratice. În căutarea unei noi ordini am încercat să eliminăm statul din funcţiile sale sociale înlocuindu-l cu nesătiosul şi, de multe ori, imprudentul sistem privat. Uitând că doar dualitatea stat-privat, permanenta competiţie dintre unul şi celălalt poate oferi un mediu sănătos şi o dezvoltare trainică. În est am fost obişnuiţi să privim statul ca pe un ansamblu de instrumente de represiune, ca pe o construcţie hidoasă şi reprimantă, aşa că ne-am lepădat iute şi fără remuşcări de tot ce însemna stat sau avea legătură cu statul. Aruncându-ne nechibzuit în hăul unei privatizării bezmetice şi insuficient cumpănite. Am descoperit apoi că ni s-au înmulţit, cu trudă şi hărnicie privată, numărul corăbiilor. Că am tocmit pe ţărm far înalt şi luminos. Dar că am ucis paznicul de far. Şi să nu ne mire de corăbiile cele noi, semn al noi prosperităţi, vor sfărşi, multe, eşuate.

Facebook Comments

- A word from our sponsors -

Most Popular

8 Comments

  1. „Privatizarea” sanatatii, securitatii sociale, invatamantului, ordinii publice sau apararii inseamna de fapt includerea in economie a unor functii ale statului. iar asta e o problema fundamentala, mai grava decat functionarea pentru profit, care e doar una dintre consecinte.

    Statul ca institutie a fost creat si acceptat tocmai pentru a asigura serviciile si mediul de functionare a comunitatilor umane de pe un anumit teritoriu.

    Prin „economizarea” functiilor sale de baza statul isi pierde utilitatea si coerenta, ceea ce inseamna ca nu isi mai indeplineste rolul, devenind un parazit. De la impozite si taxe la taxe de protectie nu mai e un drum asa de lung.

  2. Mi se pare prea general sa afirmi ca functia de reglementare a statului e serios diminuata si sa prezinti ca argument doar structurile suprastatale.

    Functia de reglementare a statului nu e diminuata decat in sensul in care asumi o perspectiva a statului de tip westphalian – un simplu model teoretic. In masura in care accepti o perspectiva mult mai dinamica asupra suveranitatii (cizelata de integrarea europeana, de eroziunea statului-natiune, de extinderea regimului drepturilor omului, de binomul globalizare-regionalizare) diminuarea apare mai degraba ca stratificare a nivelului de decizie, cu regulile, oportunitatile si amenintarile presupuse de aceasta diferentiere. In privinta rolului de reglementare al statului, as vorbi mai degraba de o „democratizare”, decat de o diminuare…

  3. @ Mirela Mustaţă
    Până or inventa statul pe acţiuni.

    @Confucius
    Aia mă văitam şi eu.

    @ Costin
    Nu e prea general când spun că funcţia de reglementare e diminuată etc. E de-a dreptul superficial! Dar e nasol ca e şi adevărat.
    Ce e aia „viziune dinamică ” asupra suveranităţii ? Asta e ca în bancul ăla : puţin virgină. Ori e, ori nu e.
    Iar aia cu „democratizare mai degrabă decât diminuare” e prea adâncă pentru mine.

  4. @Mordechai
    Cand vorbeam de viziunea dinamica asupra suveranitatii, ma gandeam tocmai la faptul de a da contur teoretic unei realitati care nu mai incape in „vechea suveranitate”, westphaliana. Problemele care apar, de exemplu, in legatura cu interventia umanitara sau democratica nu mai poate fi lasate la dispozitia cui pofteste – ma gandesc la Somalia, Kosovo, Irak etc. Altfel, intr-adevar, nu mai vorbim de suveranitate. Si atunci excludem din definitia statului acest concept…
    Intrebarea e ce punem in loc pentru ceea ce defineste el.Vorbim de suveranitate cu stelute si note de subsol:) ?

Leave A Reply

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articolul precedent
Articolul următor

More from Author

Temnițele

Nu există temniță bună ori temniță rea. Nici stăpâni buni sau...

Industria solidarității

Pe măsură ce îmbătrânești ești tot mai greu de scos din...

De-aia

"Nu mai zici nimic? Nu mai scrii nimic?" - mă întreabă...

Opriți-l pe nesimțit!

Iohanetele e decis să folosească fiecare clipă rămasă din mandat(e) pentru...

- A word from our sponsors -

De citit

Temnițele

Nu există temniță bună ori temniță rea. Nici stăpâni buni sau răi. Există temnițe și stăpâni. Dacă prețuiești libertatea, înțelegi asta. Dacă, însă, pui mai bun preț pe împlinirea hoitului, atunci n-ai cum pricepe. Interviu' lu' Tacăr cu Putin. Vâlvă, zarvă, încruntări, încleștări, încăierări. Stăpân bun/stăpân rău. Tacăr...

Industria solidarității

Pe măsură ce îmbătrânești ești tot mai greu de scos din sărite. Chestiile care, odinioară, te-ar fi umplut de draci, acum doar te plictisesc. Furia arțăgoasă e trasă undeva la umbră și în locul ei se lăbărțează o ditamai lehamitea. Nu mai înjuri, schimbi canalul. Nu mai...

De-aia

"Nu mai zici nimic? Nu mai scrii nimic?" - mă întreabă câțiva prieteni. Nu mulți, dar cumsecade. De scris, ce să zic, scriu, chiar dacă nu simt îndemnul de a-mi rostogoli cuvintele în ochiul adormit al lumii. De zis... îmi zic mie. E de ajuns. Zic alții....

Opriți-l pe nesimțit!

Iohanetele e decis să folosească fiecare clipă rămasă din mandat(e) pentru a îndeplini toate obiectivele propuse. Obiectivele turistice. Pentru că ghiolbanuzaurul nu-și propune și nici nu e în stare  de altceva. Și i se rupe în paișpe cu virgulă de țara asta de tolomaci. Statul român există...

Zbateri, crăcănări și vuiet

Eterna împrăștierea a chibițimii de la galerie are acum o nouă expresie: pro Israel vs. pro Palestina. Sau după caz, anti-ăia contra anti-ăilalți. Chestia de căpătâi e să urli la galeria adversă: teroriștii! Într-o parte filo-semiții de conunctură. Zgomotoși, agresivi, belicoși, răcnindu-și sprijinul, de parcă ar interesa pe...

Kosovo, UEFA și mușețelul

M-am abținut vreme bună de la grăitul în public, sub orice formă. Din cauză că motive. Care pot fi succint rezumate într-o propoziție care începe cu: așa a vrut... Și foarte probabil voi reveni la aceeași muțeală, din motive care, de asemenea, pot fi explicate cu: așa...

E maro, moale și suntem în el

Franța De la ce s-au luat? Obiectiv vorbind, nu contează. Acolo mereu se găsește ceva. În cazul ăsta poliția oprește niște minori, care își propuseseră să fie șmecherași. Aspiranții la șmechereală aveau deja un palmares respectabil în întâlnirile cu poliția. Șmecherilă de la volan mai tupeist, dă să...

Hiperbola

Dintre nerușinările lumii de azi cea mai supărătoarea îmi pare ostentația hiperbolei. Aproape totul e amplificat indecent, exagerat, umflat până la tumefiere. Precauțiile pe care le-ar impune decența nu mai există, prudența justei evaluări nu intersează. Se grăiește răstit și se răspunde răcnit. Totul (sau aproape totul)...

Greva celor care…

Înainte de a discuta despre greva cadrelor didactice, despre solicitările lor, e bine să aruncă, repede, o privire peste ceea ce este astăzi sistemul de învățământ. E ceva mai mult decât o simplă punere în context. Prima constatare, obligatorie, de neocolit, este că, de fapt, nu mai putem...

Alegeri în Turcia

Miza alegerilor prezidențiale din Turcia, din perspectivă geopolitică, nu are cum fi subestimată. Analiștii de ocazie vorbesc despre o confruntare dintre blocul ultra-conservator, condus de Erdogan, și mișcarea reformatoare care l-ar avea în frunte pe Kilicdaroglu. Alții vorbesc despre o competiție între suveranism și globalism. Nu lipsesc...

Din târtița presei

Acum 10-12 ani, pe când acest blog începea să capete formă, îmi plăcea să fac un soi de "revistă a presei". Pe atunci mai aveam ceva ce semăna, vag, cu presa. Încă era ofițerime pe-acolo. Acum doar tablagii. Nu știu dacă am să încep iar să cern știrile,...

Epistoleții și lumea cea nouă

Epistolele publice, dincolo de intenția formal declarată, au devenit autentice exersări ale unui narcisism inargumentabil. Nu servesc unei cauze, deși, tot formal, întotdeauna e identificată una. Cauza proclamată e doar urzeala străvezie pe care se țes piesagiile vanității la izvor, răpiri din uitare și vânări de atenție....