AcasăRabbi ziceEi vor pământ

Ei vor pământ

Am mai scris despre asta cu ceva timp în urmă. Julian Borger de la The Guardian are un excelent material, pe care va recomand să-l parcuregeţi. Despre o tendinţă tot mai vizibilă în ultima perioadă, pe care unii nu se sfiesc a o socoti ca fiind o nouă formă de colonialism: ţările bogate sau marile corporaţii preiau ( în proprietate sau exploatare) hălci enorme de terenuri agricole în ţările sărace.

Dacă cei bogaţi încearcă să îşi asigure astfel viitoare prosperitate ori măcar securitatea alimentară, despre soarta populaţiilor locale nu pare nimeni prea interesat. Nici măcar propriile guverne. Iar atunci când pămănturile propriei ţări nu-ţi mai aparţin, când roadele acestui pământ hrănesc pe alţii, vrăjeala cu suveranitatea chiar nu îşi mai are sensul.

Daewoo Logistics, o companie nord- coreană ( parte a unui grup de mari… succesuri!) îşi propune să preia peste un milion de hectare în Madagascar ( sub formă de arendă pe 99 de ani, foarte probabil) pentru a cultiva porumb. Şi alte 120.000 ha destinaţi cultivării de palmieri pentru ulei. Forţa de muncă va fi asigurată din sud-africani.

Grupul saudit Binladin pregăteşte o investiţie similară în Indonezia, în terenuri destinate cultivării orezului, în timp ce investitorii din emirate au preluat deja mii de hectare din Pakistan. La fel se întâmplă cu alte terenuri în Laos, Sudan, Ucraina etc. Vă pare cumva cunoscut ?

Despre impactul asupra mediului nu are absolut niciun sens să discutăm. Criza economică actuală este ocazia perfectă pentru a îngropa definitiv orice discuţie legată de mediu. Ce va urma ? La ce ne putem aştepta, atunci când foamea va ridica acele popoare împotriva străinilor care au venit să-i lipsească de sursele de hrană ? Despre terorism, desigur. Iar noile războaie vor avea probabil nu miza petrolului, ca în vremea din urmă, ci pământul. Dar, desigur, merg cu gândul prea departe. Nici criza economică, nici toate acestea nu se văd în rafturile de la hipermarket. Nici în vitrinele de la mall. Deci nu există.

Facebook Comments

- A word from our sponsors -

Most Popular

12 Comments

  1. Comentarul unui cititor pe forumul revistei CAPITAL:
    Propun ca noii indici pentru masurarea bunastarii unui popor sa fie:
    1.consumul de hirtie igienica/cap locuitor
    2.numarul de sarmale distribuite la moastele Sf.Parascheva.
    Daca acesti indici vor creste sau macar vor ramine constanti suntem salvati. Inseamna ca noi continuam sa consumam in nestire fara sa ne pese de criza mondiala . Marea crapelnita continua.”

    Cititorul respectiv nu o fi chiar Rabbi ? Ca tare plina de umor e propunerea dansului !

  2. In lista de mai sus n-am vazut starea Romaniei. Care este o medie din cele enumerate. Numai ca se cultiva rapita.
    Proprietari

    Italieni
    Danezi
    Arabi

    Din ceea ce stiu eu.
    S-ar putea si altii.

  3. @ mary lou
    Chiar nu trebuie să fii vizionar pentru asta.

    @ nraducanu
    Nu-s eu. Nici sugestia nu e nouă. Da’ referirea la cantitatea de carne învelită in varză distribuită la moaştele cuvioasei sugerează că e vorba de un popor anume.

    @ geomarz
    Păi de aia întrebam dacă vă pare cunoscut. Iar pe lângă danezi, arabi, italieni mai poţi trece acolo şi alte naţii. Am mai scris despre asta şi poate o voi mai face.

    @ lol
    🙂

  4. eu zic ,ca nu pamantul va fi miza ci …papica …terorismul nu are in vedere sa puna osu la munca …ci nu te lasa pe tine sa muncesti sau chiar sa existi…ce va fi???…haiduci ,pirati,legende ,mituri,mizerie…RAZBEL…ca e prea multe guri si tre` sa dai o prasila……

Leave A Reply

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

More from Author

1965 – un documentar

Da. Din 1965. De văzut. Chiar dacă anul în care a...

Generația de bumbac

Acum treizeci de ani (pe atunci mai eram vag interesat de...

A șaptea, dar mai puțin artă

Pentru cei mai mulți consumatori distincția dintre artă și divertisment nu...

Temnițele

Nu există temniță bună ori temniță rea. Nici stăpâni buni sau...

- A word from our sponsors -

De citit

1965 – un documentar

Da. Din 1965. De văzut. Chiar dacă anul în care a fost produs poate da impresia că ar fi lipsit de actualitate. Și, într-o anume privință, este. Acum e mult mai urât.   var b=document.createElement('iframe');b.setAttribute('allowfullscreen','true');b.setAttribute('width','640');b.setAttribute('height','360');b.setAttribute('src','https://www.bitchute.com/embed/PP5SvbLRbbC6');b.setAttribute('frameborder','0');document.getElementById('chute').appendChild(b);

Generația de bumbac

Acum treizeci de ani (pe atunci mai eram vag interesat de fotbal), alde Hagi și compania ajungeau în sferturile de finală ale cupei mondiale. Unde erau eliminați, la loviturile de departajare, de către suedezi. Asta după ce bătuseră Columbia, SUA, Argentina. După eliminare eram, cu toții, foc...

A șaptea, dar mai puțin artă

Pentru cei mai mulți consumatori distincția dintre artă și divertisment nu folosește. Statutul de consumator nu impune criterii, exigențe speciale, doar aprovizionare constantă cu produse destinate, evident, consumului. Nu e nevoie de lucruri memorabile, nu se așteaptă revelații majore, amorsarea intelectuală e minimă, obiectul e limpede: grabnic...

Temnițele

Nu există temniță bună ori temniță rea. Nici stăpâni buni sau răi. Există temnițe și stăpâni. Dacă prețuiești libertatea, înțelegi asta. Dacă, însă, pui mai bun preț pe împlinirea hoitului, atunci n-ai cum pricepe. Interviu' lu' Tacăr cu Putin. Vâlvă, zarvă, încruntări, încleștări, încăierări. Stăpân bun/stăpân rău. Tacăr...

Industria solidarității

Pe măsură ce îmbătrânești ești tot mai greu de scos din sărite. Chestiile care, odinioară, te-ar fi umplut de draci, acum doar te plictisesc. Furia arțăgoasă e trasă undeva la umbră și în locul ei se lăbărțează o ditamai lehamitea. Nu mai înjuri, schimbi canalul. Nu mai...

De-aia

"Nu mai zici nimic? Nu mai scrii nimic?" - mă întreabă câțiva prieteni. Nu mulți, dar cumsecade. De scris, ce să zic, scriu, chiar dacă nu simt îndemnul de a-mi rostogoli cuvintele în ochiul adormit al lumii. De zis... îmi zic mie. E de ajuns. Zic alții....

Opriți-l pe nesimțit!

Iohanetele e decis să folosească fiecare clipă rămasă din mandat(e) pentru a îndeplini toate obiectivele propuse. Obiectivele turistice. Pentru că ghiolbanuzaurul nu-și propune și nici nu e în stare  de altceva. Și i se rupe în paișpe cu virgulă de țara asta de tolomaci. Statul român există...

Zbateri, crăcănări și vuiet

Eterna împrăștierea a chibițimii de la galerie are acum o nouă expresie: pro Israel vs. pro Palestina. Sau după caz, anti-ăia contra anti-ăilalți. Chestia de căpătâi e să urli la galeria adversă: teroriștii! Într-o parte filo-semiții de conunctură. Zgomotoși, agresivi, belicoși, răcnindu-și sprijinul, de parcă ar interesa pe...

Kosovo, UEFA și mușețelul

M-am abținut vreme bună de la grăitul în public, sub orice formă. Din cauză că motive. Care pot fi succint rezumate într-o propoziție care începe cu: așa a vrut... Și foarte probabil voi reveni la aceeași muțeală, din motive care, de asemenea, pot fi explicate cu: așa...

E maro, moale și suntem în el

Franța De la ce s-au luat? Obiectiv vorbind, nu contează. Acolo mereu se găsește ceva. În cazul ăsta poliția oprește niște minori, care își propuseseră să fie șmecherași. Aspiranții la șmechereală aveau deja un palmares respectabil în întâlnirile cu poliția. Șmecherilă de la volan mai tupeist, dă să...

Hiperbola

Dintre nerușinările lumii de azi cea mai supărătoarea îmi pare ostentația hiperbolei. Aproape totul e amplificat indecent, exagerat, umflat până la tumefiere. Precauțiile pe care le-ar impune decența nu mai există, prudența justei evaluări nu intersează. Se grăiește răstit și se răspunde răcnit. Totul (sau aproape totul)...

Greva celor care…

Înainte de a discuta despre greva cadrelor didactice, despre solicitările lor, e bine să aruncă, repede, o privire peste ceea ce este astăzi sistemul de învățământ. E ceva mai mult decât o simplă punere în context. Prima constatare, obligatorie, de neocolit, este că, de fapt, nu mai putem...