AcasăRabbi ziceDouă zile după

Două zile după

Duminică seara, după anunţarea rezultatelor exit pollurilor, ecranele televizoarelor s-au umplut de chipuri vesele, focuri de artificii şi bule de şampanie. Toată lumea avea ceva de sărbătorit. ( Ei, nu chiar toată lumea, pe la PRM şi PNG motive de veselie nu prea existau). Personal cred că nimeni nu avea nimic de sărbătorit. Iar rezultatele numărătorii oficiale aveau să confirme ca situaţia era ceva mai încurcată.

Singura concluzie certă este că adevăratul câştigător al alegerilor este partidul canciştilor. În rest, haideţi să vedem cum stăm.

Participarea la vot

Participarea la vot a fost cu puţin sub 40%. Adică extrem de scăzută. Iar acesta este un element extrem de important în orice evaluare serioasă. Explicaţiile absenteismului masiv sunt multe. O primă explicaţie ( cea mai comodă) ar fi decuplarea societăţii româneşti de la politică. Un semn de sănătate, în general. Dar această explicaţie acoperă doar o parte din problemă. O a doua explicaţie o reprezintă scârba faţă de politică şi lipsa unei autentice opţiuni. Ceea ce nu e acelaşi lucru cu dezinteresul. Lipsa de motivaţie poate fi şi ea o explicaţie, pentru unii dintre cei absenţi. Aici ar trebui spus că pentru covârşitoarea majoritate a alegătorilor sistemul actual de vot uninominal a funcţionat bulversant. Cei mai mulţi dintre alegători nu aveau habar cine candidează în colegiul lor.

Decuplarea alegerilor prezidenţiale de cele parlamentare a fost şi ea un factor important. Adăugată zăpăcitorului sistem de vot uninominal a contribuit la creşterea numărului celor absenţi de la urne. În lipsa prezidenţiabililor, partidele au încercat să îşi fabrice false locomotive din prezumtivii candidaţi la funcţia de prim ministru. Cât de bine a funcţionat asta s-a putut vedea.

Cum s-a votat

Auzeam pe cineva susţinând, în seara alegerilor, că acum, pentru prima dată, s-au votat cu adevărat programe. O prostie. Acum pentru prima dată programele nu au mai contat. Care programe ? Ce programe ? Mai mult ca niciodată s-a votat pe cârnaţi. Care a fost programul politic pe baza căruia a fost uninominal ales Adomniţei la Iaşi ? Sau Geoană la Dăbuleni. Să fim serioşi ! Atât cât s-a votat, s-a votat politic şi umoral. Fumatul slogan cu ” alege omul, nu partidul” a funcţionat exact deloc. Cum altfel putem explica situaţia lui Crin Antonescu, de exemplu ?

Programele nu au existat. Mai mult ca niciodată acestea s-au rezumat la nişte vagi declaraţii de intenţie, nişte ciorne, nişte însăilări. Micii şi berea au fost adevăratele programe.

Dincolo de manifeste formulări de orientare doctrinară şi enunţuri mai degrabă aluzive, nu au existat autentice programe. De criză, guvernare, reformă sau ce vreţi dumneavoastră. Şi nu e nimic surprinzător în asta câtă vreme brambureala de sistem de vot uninominal a fragmentat campaniile electorale ale partidelor, impunându-le candidaţilor să îşi adapteze discursul la aşteptările alegătorilor din propriul colegiu şi nu la marile imperative doctrinare ale partidului pe care, chipurile, l-ar reprezenta. Ce a ieşit a fost o cacofonie de promisiuni aiuritoare. Şi rezultatele cunoscute.

Cum s-a votat, deci? Paradoxal, s-a votat politic. Deşi, teoretic, am operat într-un sistem de vot uninominal ( original până la absurd) votul a fost unul prin excelenţă politic, bazat pe umori şi simpatii personale, în buna tradiţie microbistă. În care „omul” a contat, în cele mai multe cazuri, exact deloc. Chiar dacă, aşa cum spuneam mai sus, candidaţii au făcut eforturi de a se individualiza ( eforturi, de multe ori, zadarnice, cantitatea de inepţii şi ridicol revărsată asupra electoratului fiind cu adevărat năucitoare), de a se mula pe nevoile propriilor electori,  în cele din urmă, votul a fost unul eminamente politic.

PSD

Imediat după anunţarea rezultatelor exit pollurilor, la sediul PSD chiuiau muzicile şi sclipeau artificiile într-o desăşurare tâmpă de entuziasm nemotivat şi inadecvat. Privind scena m-am întrebat dacă printre cei de acolo mai e vreunul zdravăn la cap.

Mânaţi de un entuziam păgubos şi o veselie prostească, pesediştii s-au grăbit să se declare mari câştigători ai alegerilor. Rezultatele numărătorii oficiale aveau să tempereze criza de veseleală tălâmbă. Ceea ce păreau incapabili să priceapă veselii pesedişti este exact lucrul asupra căruia am mai atras atenţia: diferenţa considerabilă dintre rezultatele din 2004 şi cele de acum. Diferenţă evidentă din rezultatele exit pollurilor şi stridentă după numărătoarea oficială.

PSD nu este în niciun caz un câştigător al acestor alegeri. Chiar dacă numărătoarea finală îl va plasa la câteva zecimi de procent în faţa PDL. Chiar dacă după atribuire mandatelor ar mai putea avea (deşi mă indoiesc) un minim avans faţă de partidul lui Băsescu. Ei au încetat să mai fie cel mai important partid politic al ţării. Iar, în această privinţă, votul electoratului este unul drept.

La ora actuală acest partid este doar o uniune de grupuscule, o adunare de găşti, fiecare mânată de propriile interese, promovându-şi propria agendă. Situaţie perfect convenabilă pentru Mircea Geoană. Al cărui unic obiectiv e de a fi şef. Peste partid, guvern sau asociaţia de proprietari. Lipsa de viziune, divizarea internă, lipsa oricărui program, comunicarea publică ineficientă şi, de multe ori, ridicolă, nu îl deranjează pe preşedintele social-democraţilor atâta vreme cât poziţia sa în fruntea partidului este conservată.

PSD nu a prezentat un program alternativ de guvernare pentru bunul motiv că nu îl are. Dincolo de flaşneta celor o mie de kilometri de autostradă şi de trâmbiţarea eternului vom face-vom drege acest partid nu a avut nimic a propune.

Sunt aproape convins că PSD nu va participa la formarea viitorului guvern. Iar asta nu este un lucru rău nici pentru ei, nici pentru ţară. Pentru ei deoarece o prezenţă în opoziţie în 2009 le-ar putea oferi un răgaz extrem de util. Viitoarea guvernare având sarcina de a achita promisiunile vechii guvernări: pensii, salarii etc. Şi de a se lupta cu efectele crizei. Sarcină erodantă şi deloc comodă. Pe care mă îndoiesc, oricum, că „specialişti” ca Ponta, Dragnea, Nica sau Vanghelie o puteau duce la capăt.  Iar acesta este motivul pentru care cred că neparticiparea lor la guvernare poate fi un lucru bun şi pentru ţară. Nu că pe la partidele de dreapta ar făta mama talentaţilor non-stop. În fine, în această perioadă PSD ar putea pregăti un contracandidat viabil pentru preşedinţie. Ar putea… dacă ar avea de unde îl scoate. Lucru de care mă îndoiesc, de asemenea.

În ipoteza, foarte probabilă, că nu vor intra la guvernare, pentru pesedişti se anunţă vremuri complicate. Încă patru ani de opoziţie vor face insuportabilă hămeaseala deja acumulată în aceşti ultimi patru ani. Vor urma, probabil, serioase confruntări interne. Partidul va fi silit să îşi găsească un nou lider. Iar plecările din partid vor fi mai numeroase ca oricând. PSD nu va dispărea. Va continua să supravieţuiască. Fără merit. Şi asta doar pentru că la stânga nu se află, încă, nimeni în stare să ocupe locul pe care ei l-ar putea lăsa liberi. Dar fără o reformă masivă şi un considerabil efort de modernizare, PSD nu are cum visa să redevină cea mai importantă forţă politică a ţării.

Problemele sale de comunicare sunt majore. Un comentator, altfel om inteligent şi destul de bine informat, îmi transmite că este înspăimântat de ideea că venirea PSD la putere ar însemna eliminarea cotei unice şi, ca atare, un bir mai pare pe capul său. Că şi menţinerea cotei unice, dar majorarea acesteia la, de exemplu, 25% ar însemna acelaşi lucru, nu are sens să îi explic. Asta trebuia să fie treaba comunicatorilor PSD. Care comunicatori ?

O eventuală, dar puţin probabilă, participare la guvernare, nu ar fi cu nimic mai bună pentru PSD. Dar despre asta vom vorbi dacă şi când se va pune această problemă. Lucru pe care, repet, îl consider puţin probabil.

PDL

Afirmaţia făcută de Emil Boc, în seara anunţării rezultatelor exit pollului, conform căreia electoratul a votat masiv pentru dreapta este una corectă. Admiţând că PNL şi PDL sunt partide de dreapta. Cu siguranţă nu sunt de stânga.

Oricât de mult ar enerva permanenta reformulare a evidenţelor şi interpretarea tendenţioasă şi spre uz propriu a realităţii, marca Boc, de această dată omul are perfectă dreptate. Scorul obţinut împreună de către cele două partide, care se declară de dreapt,a depăşeşte bariera celor 50 de procente.

Personal nu înţeleg care sunt meritele PDL, care sunt reuşitele pe baza cărora s-au obţinut aceste voturi. Dar cum la noi se votează microbistic, asta are mai puţină importanţă. Sprijinul zonei sinecurate a intelectualităţii, dornice să îşi conserve privilegiile, a contat seminificativ. Iar acesta este un lucru de apreciat la PDL şi Traian Băsescu. Abilitatea cu care au reuşit să îşi construiască vectori de influenţă şi dibăcia cu care au reuşit să convingă electoratul este o lecţie din care şi alţii ar avea de învăţat. Şi nu este nicio urmă de ironie în asta. PDL nu are cu ce performanţe se împăuna. În afara zbieretelor demagogice şi a cotonoagei la ţurloaie nu au a se lăuda decât cu bordurile. Dar asta, iată, a contat foarte puţin. Iar de aici se poate învăţa.

Pentru PDL sarcina cea mai dificilă abia acum urmează. Formarea unei alianţe care să dea viitorul guvern. În această privinţă lucrurile sunt complicate. Aliatul cel mai probabil va fi PNL. Acelaşi PNL pe care l-au porcăit vreme de doi ani. Acelaşi PNL împotriva al cărui guvern depuneau o moţiune de cenzură, cu doar câteva săptămâni în urmă.

Factorul esenţial în formarea viitorului guvern nu este scorul obţinut în alegeri. Şi nu este coerenţa doctrinară, asta chiar nu interesează pe nimeni. Există un singur factor de care se va ţine seama: nevoia de a obţine un nou mandat, a lui Traian Băsescu. Şi orice alte considerente vor fi subordonate acestui comandament. Criză, doctrină, stabilitate, ducă-se dracu’ cu toţi, dacă aşa va obţine Traian Băsescu un nou mandat. Iar la PDL acesta este singurul lucru care contează. Pentru că PDL nu este un partid. Este un organ, un membru, un ţesut al lui Traian Băsescu.

Este corectă şi cealaltă afirmaţie a lui Emil Boc, conform căreia PDL a devenit cel mai important partid politic al ţării. Absolut corect. (Scorul obţinut de PSD este cel al unei alianţe: PSD- PC.) Iar dacă a devenit, înseamnă că a şi meritat-o. Indiferent dacă îmi place mie ori ba. Indiferent dacă are sau nu realizări care să o justifice.

În aceste condiţii este posibil ca PDL să dea premierul. Dar nu obligatoriu. Cum spuneam, interesul principal vizează obţinerea de către Traian Băsescu a mandatului de preşedinte. Iar pentru asta un nou guvern, avându-l în frunte pe Călin Popescu Tăriceanu, poate fi, paradoxal, cea mai comodă soluţie. Scorul obţinut de PDL arată cam care este bazinul electoral pe care poate conta Băsescu. Ori acest scor nu este unul liniştitor. (liniştitoare este, însă, lipsa unui contracandidat). Este greu de presupus că Băsescu ar putea conta pe voturile liberalilor sau social-democraţilor. În cazul unui guvern PSD-PDL este puţin probabil ca Băsescu să devină candidat unic al celor două formaţiuni. Şi, în fine,  puţin probabil ca voturile pesediste să meargă spre Băsescu. În cazul nominalizării lui Tăriceanu ca premier se poate ca o bună parte din voturile liberale să plece spre Băsescu. Mai ales dacă acordul de formare a alianţei va conţine şi o prevedere legată de susţinerea unui candidat unic la prezidenţiale.

Refacerea alianţei portocalii nu va fi uşoară. Experienţa ultimilor trei ani nu va fi uşor de uitat şi depăşit. Cu atât mai mult cu cât, în ipoteza refacerii acestei alianţe, o repetare a poznelor ştiute ar putea însemna decesul politic al celor două formaţiuni.

Oricum, rezultatul excelent înregistrat la alegerile de duminică scoate definitiv PDL din izolare. Şi îl transformă în principala forţă politică a ţării. Aşa cum este el.

PNL

Paradoxal, PNL este adevăratul câştigător al alegerilor de duminică. Cel puţin moral. Chiar dacă scorul obţinut nu oferă mari motive de mândrie, PNL reuşeşte să îşi îmbunătăţească rezultatul obţinut în 2004 şi chiar în primăvară, la locale. Şi asta în ciuda erodării guvernării. O guvernare chinuită, poticnită şi nelipistă de accidente de tipul Cioroianu, Adomniţei sau Remeş.

Nici în acest caz nu este vorba de meritele particulare ale acestei formaţiuni. PNL a reuşit să strângă voturile celor seduşi de doctrina liberală. Sau măcar de sonoritatea şic a cuvântului „liberal”. Şi asta nu pentru că dincolo de remeşi, cioroieni şi alte dihănii PNL nu ar avea şi oameni cu adevărat valoroşi. Ce ne spune însă faptul că, la Iaşi, Adomniţei intră fără emoţii în parlament, în vreme ce Crin Antonescu, cu mai puţin de 30 % aşteaptă redistribuirea pentru a vedea dacă mai prinde un loc ?

În ciuda rezultatului nespectaculos, PNL devine arbitrul formării viitorului guvern. Mireasa râvintă. Iar dacă va şti să îşi joace inteligent cartea va participa la formare viitorului guvern. Nu este exclus să dea şi premierul. Şi asta pentru că, la acest moment, cea mai dificil de realizat alianţă ar fi cea dintre PDL şi PSD. Dar o astfel de alianţă poate deveni posibilă doar dacă PNL va face prea multe şi nejustificate nazuri. Adică mari prostii. Lucru de care mă îndoiesc.

Pe termen scurt PNL reuşeşte să îşi asigure supravieţuirea ca partid important. Dar este cert că, pe viitor, liberalii vor trebui să ia nişte decizii critice. Îmi este greu să cred că singurul partid istoric rămas pe scena politică are ca unică aspiraţie obţinerea unui scor de supravieţuire, mulţumindu-se să rămână un partid de 15-18 procente. Iar pentru a depăsi situaţia asta e nevoie de reformare. Liberalii au nevoie de reformare la fel de mult ca şi pesediştii. Şi de o strategie mult mai bine gândită. Iar asta nu va fi uşor de realizat. Dacă până acum liderii liberali ( cu unele excepţii) au reuşit să puncteze la capitolul eleganţă, vor trebui ca de acum încolo să demonstreze şi forţă.

PC

Aici sunt puţine lucruri de spus. Partidul conservator reuşeşte încă o dată să intre în parlament la remorca PSD. Nu ştiu scorul obţinut de Marinescu- Bideu. Sper doar să nu-l revăd în viitorul parlament. Chiar dacă are câţiva oameni interesanţi, acest partid nu a reuşit şi nu va reuşi să stea pe propriile picioare. Dan Voiculescu  fiind şi blestemul şi binecuvântarea sa.

Totuşi aici se cuvine făcută o observaţie. La un scor de aproximativ 33 %, care va merge către 35- 36% după redistribuţie, PDL poate forma o majoritate cu… PC şi UMDR. Mizând şi pe votul unei mâini de parlamentari plecaţi de la PSD sau PNL, ar putea astfel guverna fără emoţii în următorii patru ani. Iar acesta este un scenariu pe care nu îl putem deloc ignora. Protocolul cu PSD chiar nu este un real obstacol.

PRM

Partidul lui CV Tudor şi-a dat obştescul sfârşit. Lucru de salutat.

PRM a avut o strategie falimentară de la un capăt la altul. A mizat, pe ultima sută de metri, pe o iluzorie şi stupidă alianţă cu PDL. Lucru de un cretinism desăvârşti. PDL fiind singurul actor important de pe scenă care funcţiona ca un aspirator de voturi ale electoratului PRM. Deci inamic natural al PRM. Cu toate astea CVT a preferat să se facă preş în faţa lui Traian Băsescu sperând în aranjamente de culise şi mişmaşuri tovărăşeşti care să îl treacă peste prag. A păţit ceea ce au păţit, de-a lungul timpului, toţi cei care au bătut palma cu Băsescu. Şi ce merita.

PNG

Acest partid de fapt nu există. Iar votul a confirmat asta.

Concluzii

Va trebui să aşteptăm repartizare mandatelor pentru a vedea cum stăm. Dar lucrurile sunt destul de clare. Votul uninominal românesc e de tot râsul. Şi în privinţa asta va trebui făcut ceva. Şi nu cred că reformarea votului uninominal este soluţia. Ci revenirea la votul pe liste. Altfel vom dansa acelaşi tonţoroi cretin cu dinţii rânjiţi la veioză. Neştiind noi pe cine dracu’ votăm, iar ei cine şi de ce dracu’ i-a votat.

Au câştigat cei de la PDL. Pentru că au avut un mesaj mai clar. Simplist, demagogic, dar clar şi puternic. Pentru că au un lider puternic şi incontestabil în persoana lui Traian Băsescu. Lucru care nu se poate spune despre alţii.

Exit pollurile au dat încă o dată chix. Chiar dacă au reuşit să stea în marja de eroare.

Formarea noului guvern mută de acum decizia în curtea de la Cotroceni. Iar de această dată Traian Băsescu va trebui să facă mari concesii. Şi va trebui să nu prelungească prea mult aşteptarea. O prelungire a tensiunilor şi negocierilor nu i-ar face bine în perspectiva alegerilor prezidenţiale de anul viitor. Şi mai ales nu  va face bine ţării, în actuala situaţie.

Personal nu am nicio preferinţă pentru viitorul guvern sau viitoare formulă de guvernare. Sper doar să avem parte de o mai mare stabilitate. Şi mai puţini cioroieni, macovei, adomniţei etc. Dar, câtă vreme la Cotroceni se află Traian Băsescu, asta e puţin posibil.

Facebook Comments

- A word from our sponsors -

Most Popular

22 Comments

  1. Privind tot prin prisma alegerilor de anul viitor, PNL-ul mai are o optiune: sa faca suficiente nazuri cat sa constranga PDL-ul si PSD(-PC)-ul la un grotesc mariaj din interes. Apoi lui Tariceanu nu ii ramane decat sa capitalizeze in 2009 nemultumirea puristilor (si idealistilor) din ambele partide, aratand cu degetul spre Basescu, capitanul care a oficiat o asemenea „solutie imorala”. Nu cred ca i-ar fi greu sa dinamiteze apoi un asemenea guvern bicolor din functia de presedinte…

  2. ???? De ce ar trebui ca „instaurarea cotei progresive” să-i scoată pe intelectuali la vot???
    Pe voi vă interesează să fie cota unică sau ca venitul vostru să fie impozitat rezonabil??
    Da’ asta e problema pesediştilor cum au ştiut să îşi vândă rahatul.

  3. ce mai e de spus la asa o analiza ( mi se pare mie sau simt o lehamite de oaie moldoveana ).
    – chestia cu exit polul; eroarea nu este în marja de 3% ci este cam de doua ori jumate mai mare. aici e o problema! daca doar un institut ar fi gresit s’ar fi descalificat profesional. avînd în vedere ca cele doua institute ( servind tabere diferite) au dat’o în bara identic ma face sa fiu sceptic. nu cad în paranoia si ma umplu de scenarita, dar …. si totusi…în concluzie, sunt mai degraba… sceptic.
    -psd-ul. chestia cu reformatul e cam flu. de la victoria lui Basescu cred ca stînga are nevoie pur si simplu de alt partid. ce regret la Nastase, e pasiunea lui pentru antichitati si sentimentul acut de proprietate partinica. traieste din comparatii si nu vrea sa i se fure partidul ca lui Roman. pacat de potentialul pe care îl are, caci în istoria politica post decembrista de la el n’o sa ramîna decît cornu cu laptele.
    Geoana, îmi apare exact ca ala mic si negricios cu steagul în mîna din poza postului precedent. fara alte comentarii.
    celelalte partide nu ma intereseaza. doar sa amintesc ca între liberalii aia pe care îi închipuim în mintea noastra manipulata printr’o istorie cunoscuta din bancuri si susanele si liberalii de azi e o distanta atît de lunga ca … si de la conservatorii lui Heliade la cei a lui Voiculescu. pacat de Crin care nu stiu ce cauta acolo.( cu adomnitei, troaca, tariceanu, fenechiu, etc co.)
    si legat de el ajung la sistemul electoral. ceva mai cretin rar o minte omeneasca poate naste.
    în el pais doi mari fiziceni si un celebru sociolog au primit ca tema sa’l studieze pe Aznar. concluzia dupa saptamîni de studiu si analize, puse pe hîrtie e ca asa un personaj (Aznar) n’are cum sa existe , sa fie real care va sa zica. exact acelasi lucru îmi trece prin cap despre pîrvulescu acest pion la înaintare al societatii civile românesti. e trist ca, bascalios , românul se bucura ca n’a intrat ala sau alalalt în parlament trecînd cu o lejeritate de neiertat peste un sistem de vot absolut cretin. îti trebuie muschi nene sa nasti asa ceva!
    si Crina care s’a hotarît sa mearga la vot în speranta ca votul ei serveste la redistribuire. nici daca iesi primul nu cîstigi(întotdeauna) ! cu ce motivare sa te duci la vot daca ala de pe primul nu iese, în schimb ala de pe locul trei are sanse sa ajunga în parlament. ce poti sa gîndesti tu ca alegator decît ca aia a lui ABBA cu winnerul e tot atît de adevarata ca fabula lui la Fontaine cu furnica.

  4. Bre, eroarea e de 3%. 3 la PSD. 3 la PDL:)
    oricum eroarea anunţată de ei era de 1% parcă. Eram sarcastic, da’ nu mi-a ieşit.
    De acord cu tine la punctul doi.

    Ca să vezi mostră de cretinism absolut: la Constanţa îl avem pe unu’ Moga, de la PSD. A obţinut 49,99%. Ca să fie şi mai clar: îi lipseau 8 voturi ca să iasă din prima. Exact 8 ! Şi nu o să intre. Dar e posibil să intre unul cu 24% de nu ştiu unde, aflat pe locul trei.

  5. Eu am fost in secta Canci. Aseara urmaream net net Sinteza Zilei. Nu am vazut sfarsitul pentru ca nu a mai mers stream-ul. Fapt mai mult decat enervant pentru ca nu ma uit la Realitatea ca sa am pe ce schimba. Doar ca analiza de aseara, cel putin cea de inceput nu a fost din punctul meu de vedere corecta. Era vorba de „Vedete” care nu au facut nimic la alageri. Iar exemplul era Gigi Becali care platise curentul in Ferentari prin 2006. Memoria maselor e scurta. Pe de alta parte in zona respectiva castiga Oana Mizil o quasi-necunoscuta care candida intr-unul din „fiefurile” PSD-ului. Cred ca ar fi fost greu sa nu iasa. (nu e vorba de nici un atac la persoana Oanei Mizil).
    Un alt caz ridicat la fileu in emisiune a fost Florin Calinescu, care nu a castigat in Arges unde a candidat din partea PNL. Argesul nu e judetul care cu mandrie ne dadea ca si parlamentar pe Nicolae Vacaroiu? Din pacate s-a interurpt stream-ul si nu am reusit sa vad care era concluzia analizei.

    O alta problema: liberalii s-au organizat. Nu glumesc. S-au organizat la modul serios. Punctual vorbind stiu si eu un caz: in comuna X o masina de la liberali a venit la mamaie si au intrebat-o: Mamaie, nu vrei sa mergi la vot? Mamaie a spus: Ba da! iar cei din masina au spus: Foarte bine. Te ducem noi. Mamaie a spus: Merg dar buletinul e la fata. Iar liberalii plini de avant au spus: Meregem sa luam buletinul. Si s-a mers… La sectia de votat a votat. Mamaie? Nuuu… Un liberal din masina :).
    Deci se poate sa se organizeze si liberalii cum trebuie.

    Trebuie sa recunosc faptul ca astept curios rezultatul lungilor discutii legate de cineva va guverna cu cine. Am un singur motiv. Pe cand „monstruoasa coalitie” a celor 322 il suspenda pe Basescu discutam cu un coleg care mi-a spus ca PD(-L) si PNL sunt ireconciliabile. Eu i-am spus ca nu cred. Am spus ca mai cred ca in Romania, in politica flegmele se sterg fara nici o problema daca e vorba de impartirea puterii. Acum astept plin de interes urmatorul guvern…

    Si mai trebuie sa recunosc un fapt. Miron Mitrea cu al lui „Bucurati-va, sa creada lumea ca am castigat” (http://www.youtube.com/watch?v=63fmr_DVaC8) are dreptul la un loc in istorie alaturi de „Mircea, fa-te ca lucrezi”. E esenta alegerilor din 2008. Miron Mitrea merita cu adevarat un loc in Parlament.

  6. Haidi, bre. Fiefuri??? Păi nu s-a votat omul nu partidu’ ? :)))))
    Iar despre organizare liberalilor…ce să zic. Uite aşa organizaţi s-au trezit Tăriceanu, Orban sau Crin la coşul cu pomeni.
    Sinteza zilei a luat-o de mult pe pustii aşa că nu văd de ce ar fi făcut excepţie duminică. Mai ales ca vorbeau pe nişte sondaje aiurea.

  7. Nu cred ca PC va mai repeta tradarea din 2004. Daca totusi o va face, la urmatoarele alegeri o va lua pe urma PRM & PNG, caci nu va mai pupa o noua alianta cu PSD, iar partidul felixian, de unul singur, nu face nici cat o ceapa degerata.
    De asemenea, imi vine greu sa cred ca PNL va fi atat de tampit sa se alieze cu PD-L. Un guvern in care administratorii de capete in gura din PD-L sa stea la aceeasi masa cu primitorii din PNL i-ar scarbi nu numai pe antibasescienii convinsi, dar si pe cei care se asteapta de la liberali sa dea totusi dovada de o minima decenta si moralitate.
    In plus, daca liberalii ar intra la guvernare cu PD-L si ar accepta sa il sustina lui Basescu la alegerile prezidentiale, si-ar sapa singuri groapa, iar daca nu ar accepta le-ar sapa-o Basescu, plimband din nou viitorii ministri PNL pe la DNA.
    Indiferent cine ar intra la guvernare alaturi de PD-L, i-ar servi lui Basescu drept carne de tun in campania prezidentiala, iar PNL si PSD stiu bine asta. S-ar putea totusi ca unul din cele doua partide sa cedeze tentatiei ciolanului, crezand ca va putea apoi sa-i reziste lui Basescu. Nu va putea, dau in scris. S-ar putea insa ca judecata sa primeze in ambele partide, si-atunci sa vezi dracia dracului cum premierul numit de Basescu, din randul PD-L, nu va putea sa coaguleze o majoritate parlamentara. Eu unul sper sa se intample asa, sa avem si noi distractie de sarbatori.

  8. Bineînţeles, pe „noi” 😀 mă interesează ca venitul meu să fie impozitat rezonabil.

    Eu nu fac aici apel la „interesul naţional”, „binele poporului” şi alte rahaturi de-astea clişeice. Eu vorbesc de interesul fiecărui individ. Poate nu am spus bine intelectual, că intelectualii mulţi vai de ei, nu câştigă mare lucru. Însă statistic vorbind, cei cu facultate câştigă mai bine ca cei fără. Şi în sens larg, „intelectual” poate să însemne om cu studii superioare.

    În fine, gata cu teoria chibritului.

    Ce vroiam să zic e că nici măcar interesul propriu şi personal nu mai ştim să ni-l urmărim.

  9. Ok, hai că aici m-ai lămurit ţăndări. Tot n-am priceput unde ai citit tu că dacă e cotă unică e obligatoriu să fie de 16 % iar dacă e progresivă e obligatoriu să fie excesivă.
    Ca să îţi urmăreşti interesul e bine să ţi-l cunoşti.

  10. 😀 Good point. Nu sunt obligatorii niciuna din situaţii, doar că:

    – atât PNL cât şi PD-L vor să menţină cota unică de 16%
    – PSD are deja o istorie cu cota unică, din perioada 1990-2004. Şi nu era echitabilă deloc. Foarte uşor ajungeai să fii jupuit. Şi asta fără să câştigi mii de euro pe lună.

    Până la sfârşitul lui 2004, plăteam un impozit pe venit progresiv, în cinci trepte. Treptele de taxare erau 18%, 23%, 28%, 34% si 40%. Cota minimă se aplica la veniturile de până la 2,4 milioane de lei vechi, iar cea maxima pentru sume de peste 13 milioane de lei vechi.

    Deci jale.

    Cred că atâta timp cât uităm cum a fost în perioada PSD, nu putem să evaluăm ce avem acuma.

  11. A, deci acum nu mai e cota unică, e cota unică de 16%. Pe care, zici tu, ăştia ar vrea s-o menţină. Zici tu. Că o să vezi iute că nu e deloc aşa. În condiţiile creşterii angajamentelor statului ( pensii, lefuri, deh, chestii liberale !) şi declinului veniturilor statului majorarea cotei devine obligatorie. Tăriceanu a avertizat asupra chestiei ăsteia. Ăilalţi au dat-o prin învăluire.
    Despre proiectul de impozitare progresivă al PSD să vorbească ei dacă îi duce capul că nu stau eu să le fac propagandă.
    Chiar nu mă pune în situaţia de rahat de a număra kilometrii de autostradă şi investiţiile de atunci şi de acum. N-am niciun chef să laud pesedeii.

  12. Fie Mordechai. Nici eu nu vreau să discut despre ce a făcut PSD-ul în 2000-2004, ce a făcut FSN-ul pe la începutul lui ’90, ce a făcut CDR-ul prin 96-2000 sau ce făcu Tăriceanu şi ai lui acuma.

    Cred că răspunsul e prea puţin dacă ne referim la partea pozitivă. Dacă ne gândim la partea negativă, zicem prea mult. Irelevant. Însă soiul ăsta de resemnare fatalistă… e deja caracteristica no 1 a românilor. Şi nu e prima dată când spun asta. Suntem mioritici.

    Cum poate evolua un popor dacă nu mai crede în nimic? Nicicum. Ne plângem de clasa politică… că-s corupţi, că nu fac nimic. Dar noi ce facem? În viaţa de zi cu zi spun. Nu te iau iară cu „datoria civică de a vota” – e opţiunea firească a oricui să voteze au ba. Dar mă refer la rahaturile de zi cu zi. De dezinteres. De durerea-n cur faţă de comunitate. De tot. Şi chiar şi de politică. De ce nu ne băgăm în politică? Că doară şi ăia care-s acolo tot oameni îs, doamne bate-i, nu-s extratereştri.

    Eh… Suntem în situaţia asta pentru că suntem indiferenţi şi laşi. Oh, să nu mai vorbesc de ce nu funcţionează justiţia la noi. Dar hai că mă lungesc cu filosofeala…

  13. Ok. E clar. Şi nu uita nici de perioada lu’ Burebista. Sau dacă tot pomeneşti de guvernele alea de la începutul lui ’90 de miniştri cu nume mişto: Tăriceanu, Cataramă, Stolojan, Danielescu, Băsescu, Pleşu… mai zic?
    Haidi, bre. Ce îmi place mie când aflu’ că ticăloşia e toată vărsată de o parte şi toate minunile lumii în ailaltă.

Leave A Reply

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articolul precedent
Articolul următor

More from Author

Temnițele

Nu există temniță bună ori temniță rea. Nici stăpâni buni sau...

Industria solidarității

Pe măsură ce îmbătrânești ești tot mai greu de scos din...

De-aia

"Nu mai zici nimic? Nu mai scrii nimic?" - mă întreabă...

Opriți-l pe nesimțit!

Iohanetele e decis să folosească fiecare clipă rămasă din mandat(e) pentru...

- A word from our sponsors -

De citit

Temnițele

Nu există temniță bună ori temniță rea. Nici stăpâni buni sau răi. Există temnițe și stăpâni. Dacă prețuiești libertatea, înțelegi asta. Dacă, însă, pui mai bun preț pe împlinirea hoitului, atunci n-ai cum pricepe. Interviu' lu' Tacăr cu Putin. Vâlvă, zarvă, încruntări, încleștări, încăierări. Stăpân bun/stăpân rău. Tacăr...

Industria solidarității

Pe măsură ce îmbătrânești ești tot mai greu de scos din sărite. Chestiile care, odinioară, te-ar fi umplut de draci, acum doar te plictisesc. Furia arțăgoasă e trasă undeva la umbră și în locul ei se lăbărțează o ditamai lehamitea. Nu mai înjuri, schimbi canalul. Nu mai...

De-aia

"Nu mai zici nimic? Nu mai scrii nimic?" - mă întreabă câțiva prieteni. Nu mulți, dar cumsecade. De scris, ce să zic, scriu, chiar dacă nu simt îndemnul de a-mi rostogoli cuvintele în ochiul adormit al lumii. De zis... îmi zic mie. E de ajuns. Zic alții....

Opriți-l pe nesimțit!

Iohanetele e decis să folosească fiecare clipă rămasă din mandat(e) pentru a îndeplini toate obiectivele propuse. Obiectivele turistice. Pentru că ghiolbanuzaurul nu-și propune și nici nu e în stare  de altceva. Și i se rupe în paișpe cu virgulă de țara asta de tolomaci. Statul român există...

Zbateri, crăcănări și vuiet

Eterna împrăștierea a chibițimii de la galerie are acum o nouă expresie: pro Israel vs. pro Palestina. Sau după caz, anti-ăia contra anti-ăilalți. Chestia de căpătâi e să urli la galeria adversă: teroriștii! Într-o parte filo-semiții de conunctură. Zgomotoși, agresivi, belicoși, răcnindu-și sprijinul, de parcă ar interesa pe...

Kosovo, UEFA și mușețelul

M-am abținut vreme bună de la grăitul în public, sub orice formă. Din cauză că motive. Care pot fi succint rezumate într-o propoziție care începe cu: așa a vrut... Și foarte probabil voi reveni la aceeași muțeală, din motive care, de asemenea, pot fi explicate cu: așa...

E maro, moale și suntem în el

Franța De la ce s-au luat? Obiectiv vorbind, nu contează. Acolo mereu se găsește ceva. În cazul ăsta poliția oprește niște minori, care își propuseseră să fie șmecherași. Aspiranții la șmechereală aveau deja un palmares respectabil în întâlnirile cu poliția. Șmecherilă de la volan mai tupeist, dă să...

Hiperbola

Dintre nerușinările lumii de azi cea mai supărătoarea îmi pare ostentația hiperbolei. Aproape totul e amplificat indecent, exagerat, umflat până la tumefiere. Precauțiile pe care le-ar impune decența nu mai există, prudența justei evaluări nu intersează. Se grăiește răstit și se răspunde răcnit. Totul (sau aproape totul)...

Greva celor care…

Înainte de a discuta despre greva cadrelor didactice, despre solicitările lor, e bine să aruncă, repede, o privire peste ceea ce este astăzi sistemul de învățământ. E ceva mai mult decât o simplă punere în context. Prima constatare, obligatorie, de neocolit, este că, de fapt, nu mai putem...

Alegeri în Turcia

Miza alegerilor prezidențiale din Turcia, din perspectivă geopolitică, nu are cum fi subestimată. Analiștii de ocazie vorbesc despre o confruntare dintre blocul ultra-conservator, condus de Erdogan, și mișcarea reformatoare care l-ar avea în frunte pe Kilicdaroglu. Alții vorbesc despre o competiție între suveranism și globalism. Nu lipsesc...

Din târtița presei

Acum 10-12 ani, pe când acest blog începea să capete formă, îmi plăcea să fac un soi de "revistă a presei". Pe atunci mai aveam ceva ce semăna, vag, cu presa. Încă era ofițerime pe-acolo. Acum doar tablagii. Nu știu dacă am să încep iar să cern știrile,...

Epistoleții și lumea cea nouă

Epistolele publice, dincolo de intenția formal declarată, au devenit autentice exersări ale unui narcisism inargumentabil. Nu servesc unei cauze, deși, tot formal, întotdeauna e identificată una. Cauza proclamată e doar urzeala străvezie pe care se țes piesagiile vanității la izvor, răpiri din uitare și vânări de atenție....