La sfârşitul anilor ’80 (adică în mileniul trecut, cum sună asta ?) evoluţia tehnologiei născuse conceptul de „sat global”. Spectaculoasa dezvoltare a comunicaţiilor ne aducea mai aproape unii de alţii ca niciodată. Iar, pe atunci, lucrurile erau la început. Explozia tehnologiei informaţiei, de la începutul anilor ’90, avea să topească definitiv distanţele. Dezvoltarea incredibilă a internetului ne-a permis să comunicăm cu uşurinţă, în timp real, cu oameni aflaţi la distanţe enorme. Informaţia a devenit mai accesibilă ca niciodată. Vorbim despre tehnologie a informaţiei, dar şi despre o industrie a informaţiei. Am devenit adevăraţi devoratori de informaţie. S-au născut afaceri dedicate culegerii, procesării şi desfacerii acestei informaţii. Pe care o consumăm cu lăcomie, nemestecată, în cantităţi enorme, insuficient de selectiv şi fără vreo logică ori ordine. Consumul exagerat şi , de multe ori, aberant de informaţie ne-a îmbolnăvit. Suntem obezi sau avem tulburări de tranzit intelectual. Regurgităm informaţia nedigerată cu care ne-am îndopat doar pentru a face loc unei noi îmbuibări.
Astăzi putem afla aproape orice despre aproape oricine. Graţie internetului şi unui sistem global de indexare a informaţiei care începe tot mai mult să semene cu odiosul Big Brother. Camere de supraveghere ne privesc de pretutindeni indiscret, atunci când nu folosim webcamul sau youtube pentru a ne oferi noi înşine privirii altora. Fiecare mişcare a noastră este cunoscută sau cognoscibilă. Avem un număr de card, un număr de înmatriculare, un cod numeric personal, un IP… o combinaţie alfanumerică va permite în aproape orice moment al existenţei noastre să fim identificaţi, urmăriţi, scrutaţi.
O industrie a vânătorii de identităţi s-a născut. Adresele noastre de e-mail, adresele fizice, identităţile noastre au devenit o marfă cu care alţii fac negoţ. Pentru a ne asalta cu ofertele lor, cu reclamele lor. Ori în scopuri încă şi mai dubioase.
Putem afla aproape orice unii despre alţii. Ne-am transformat în haite de privitori pe gaura cheii. Gaura cheii a devenit o autentică instituţie. Iar rezultatul cercetării devine bun public. Supus judecăţii mulţimii. Filtrat prin flexibile şi aleatorii judecăţi morale. Noua gloată, posesoare de click şi consumatoare de www devine legiuitor, instanţă şi martor.
Iar dintre toate nimic nu pare a ne interesa mai mult decât rânduiala de alcov a celorlalţi. Ne interesează cine cu cine se împerechează. Unde şi cum. Voyeurismul ne e văcsuit cu sulimanurile unei pseudo-morale absurde. Actorii vieţii publice sunt supuşi judecăţii noii gloate. Judecata e sumară şi definitivă.
Cum funcţionează nouă morală ? Aplicând celorlalţi criteriile pe care ni le refuzăm nouă. Dacă poate fi vorba de criterii. Într-o lume mult prea ocupată cu nesăţioasa îmbuibare cu informaţie formularea criteriilor şi paza acestora e un lux neîngăduit. Şi atunci cum judecăm ? Împărţind subiecţii scrutării noastre în categorii.
Politicienii. Noua morală a noii gloate este neîndurătoare în privinţa acestora. Intrarea în politică presupune asceza – conform noii morale. Politicianul e obligatoriu scopit. Sexul nu îi este îngăduit. Doar în cadrul familiei legiuite, alături de consoarta legiuită. Cu ştampila primăriei şi acceptul gloatei. Partenerul/partenera trebuie supus cercetării şi aprobării gloatei. Orice abatere este sancţionată fără îndurare. Indulgenţe se vând rar şi după criterii informulabile. Politicianul, se socoteşte, este un model. Ca atare criteriul moral aplicat trebuie să fie unul extrem de sever. Dacă de criteriu e vorba. Iar politicianul devine expert în disimulare, exersând ipocrizia, care oricum se numără printre sculele meseriei sale.
Cu totul altfel priveşte gloata „vedeta”. Starleta de cinema sau cântăcioasa din buric unduitoare. Aici judecata e inversă. Starleta e obligată să furnizeze ochiului aşezat la gaura cheii o viaţă sexuală scandaloasă. Pentru că, în acest caz, o asemenea conduită nu este deloc blamabilă, dimpotrivă, este dezirabilă. Exhibiţionismul este o obligaţie de la care cu greu se admite derogare. Exhibarea nurilor şi expunerea coţăielilor e răsplătită cu mult râvnita şi lucrativa popularitate. Impotenţă ori discreţia sunt sancţionate cu rece şi neprofitabilă indiferenţă.
În cazul sportivilor lucrurile sunt schimbătoare. Orice orgie este acceptabilă, pasabilă dacă există performanţă. Locul doi vine însoţit de o judecată morală extrem de exigentă şi de castrare.
Cercetăm biografii din câteva clickuri. Compilăm existenţe cu „cut and paste”. Futem virtual şi ispăşim în concret. Ne scrutăm unii pe alţii: zoom, capture, download, upload. Fabricăm criterii 1110101101110000101 şi enunţăm verdicte.exe . Am devenit biografii punct com. Fără ca măcar să înţelegem că, încet, încet, devenim noi înşine nu personaje ale unei alte lumi, ci ficţiuni ineracţionând cu alte ficţiuni.
Un elev de clasa a Va . imi spune : Dom’ profesor sa va dau adresa mea . Spun : Hai ca nu ma intereseaza unde stai. Nu dom’ profesor adresa mea de mail si de web, ca sa puteti intra la mine !!!!!!
Constiinta , eu-ul- ce devin ? adrese ?IP-uri?
Suntem prizonieri , dar ne place .
Internetul este singura inchisoare unde experimentam placeri , voluptati si masochisme cu multa , prea multa fervoare. Cu respect.
plecatdeacasa.blogspot.com
„Because, this is where the one who knows
Meets the one who does not care ”
spune Chris Rea într-un cântec.
Rabii. Pilat din Pont a pus pe evrei sa aleagă intre Isus si Baraba. Baraba a fost conducătorul unei răscoale împotriva unui recensământ pe care îl impuneau romanii iar legea sfânta a evreilor cere sa nu numeri neamurile decăt la locul de baştina. Identificarea individului oriunde si oricând e o numărătoare a neamurilor pe care Dumnezeu a interzis-o!. Oameni accepta cipuri in corp la ora asta, daca vor sa aibă o poliţă de asigurare avantajoasa.. Deocamdata cipam masiv animalele, cainii, vacile, oile, o fi bine?
Apropo ai văzut ştirea de azi ca un leu de piatra din piaţă Trafalgar da relaţii turiştilor. Eu am văzut-o si pe şira spinării mi-a trecut un fior rece. O sa vina ziua când nu o sa ştiu daca comisionarul care mă invita la politie sau primărie este real sau este o imagine??
Şi… supremă ironie: cele de mai sus sunt scrise tot cu litere virtuale într-o lume care nici nu există.
[…] Sex and the SIM city Tags: 10 Blogosphere Quickies, […]
Ne ducem dracului.
Heh, ce ciudat… După ce am citit articolul ăsta (care s-ar putea să-ţi placă şi ţie), dau la tine în celulă… ăă blog, de un articol pe o temă tangenţială.
Acuma să vă spun eu o chestie: nici literele din cărţi nu există. Sunt nişte mâzgăleli, pe care noi, ce-i drept – le putem descifra.
Eu cred că suntem grăbiţi şi superficiali. Nu internetul ne-a făcut aşa. Dintotdeauna am fost. Internetul ne serveşte doar ceea ce vrem…
Cât despre tendinţa noastră spre a judeca şi a pândi ce fac alţii, hă hăă! asta chiar că e veche!
Aşa o fi. Gaura cheii nu e inventată ieri. Acum însă a devenit instituţie. Altceva încercam eu să zic.
Din pacate unii deja traiesc de-a binelea in realitatea virtuala. Iar altii fac bani grei pe seama lor. Am citit de curand un articol documentat intr-o revista despre „jocul” „Second Life” si m-am ingrozit. De fapt, nu mai e demult doar un joc.
Prea departe se merge pentru a evada din singuratatea si depresia vietii cotidiene.
Cat despre invadarea intimitatii… ce nu se face pentru maretul scop al „protectiei impotriva terorismului”? Dar sa nu fim paranoici si sa nu ne pierdem speranta :)…. liberi oricum nu mai suntem.
Refugii ne-am fabricat întotdeauna. Şi realităţi alternative. Dar acum ele au încetat să mai fie refugii şi ne devin rezidenţe permanente.
Si ne mai miram ca psihopatii umbla liberi, cu servicii decente, cu familii aparent normale si ganduri… criminale.
foarte, foarte bun articolul.
e un lucru pe care îl gîndesc de ceva timp si ma bucur ca nu’s singurul. chiar saptamîna asta am vazut un reportaj la tv despre facebook si cei circa…150 de milioane!!! de aderenti care’si pun (nesiliti de nimeni) o parte din viata privata la îndemîna oricui ( nu neaparat prietenilor apropiati) online.
exista un aspect pe care as vrea eu sa’l subliniez si anume ca, exact ca în orice alta manifestare umana , de la fumat la scobit în nas ar trebui sa existe o masura si un simt al echilibrului.
altfel, într’o societate cladita din si prin stimularea exceselor, metamorfoza’i gata si expresia „get a life”! (not a second one) mai acctuala ca niciodata.
De ce pana corbului mă duce gândul la Metamorfoza lui Kafka ?
asta este reversul medaliei,asta este tributul.mizeria se propaga cu aceiasi viteza sau poate chir mai repede in orice mediu,indiferent de nivelul de cunostinte dobandite.
cam mereu tributul este mai mare.
vom cauta alte cai,alte refugii,dar va fi doar o chestie de timp pana vom fi obligati spre o alta.
orice mocofan,pintre care ma numar si eu,isi gaseste un refugiu cum spui mata,intr-un olimp iluzoriu,in castelul singuratatii sale dar din start ignora faptul ca nu e singurul si nici n-a gasit cea ce crede el ca este .personal problema o rezolv prin reintoarcerea la carti .sant prieteni care nu cartesc,nu te critica,nu te judeca,nu jignesc si nu murdaresc.eu unul am numai de castigat dar ,atata timp cat ma opresc doar la ce ma intereseaza .cine nu vrea sa se expuna in nici un fel s-l scoata din priza .
Nimic nou! Lumi virtuale ne-am construit cu toţii, în minte. Într-un fel, cred că e un mecanism de auto-protecţie. Acum însă putem „materializa” aceste lumi din mintea noastră într-una globală, graţie Netului. Sigur că ceea ce vedem nu ne place. Dar nici în mintea noastră nu e tocmai curat! Lui Freud i-ar fi plăcut la nebunie „Second Life!”
Partea cealaltă a problemei, da, aia e periculoasă, pentru că restrânge drastic spaţiul privat, libertatea şi intimitatea, şi foloseşte iresponsabil datele personale. Pe de altă parte, dacă nu se va ajunge la o automatizare completă a analizei datelor culese, ceea ce ar însemna un dezastru, sistemul, aşa cum este el acum, va avea tot mai multe eşecuri şi sunt şanse să fie abandonat. Nu fără să lase nişte „morţi” în urma lui.
Excelent punctat Mordechai. Ne dezumanizam…intrebarea este: mai avem timp si resurse sa corectam? Mai exista solutii? Sau doar probleme care se multiplica necontrolat? Un sistem care isi devoreaza creatorul…
În ochii noştri suntem o fărâmă din noi, dar în ochii celorlalţi suntem adesea ce vor ei să vadă: ficţiuni.
O să citez un poet care mie îmi place:
„Nu sunt ce par a fi/ Nu sunt nimic din ce-aş fi vrut să fiu…”
Ciupi, ţii minte când îţi povesteam de măsură în toate? Mă aşteptam să ia Mordechai într-o zi la analizat subiectul. Mă bucur că a făcut-o atât de bine 🙂
Perfect adevarat ce spui. Si foarte bine scris. Dar mai putem da inapoi? Putem inchide computerul? Sau acele „ferestre” care ne-au transformat in „numere” sau robotei ai acestei lumi? Putem refuza acest fel de comunicare?
Maine ne intalnim tot pe net!
n-am fost niciodata mai aproape de granita tarii decat o data la giurgiu.si se auzeau si cainii chir daca nu eram io cel mai tamp de acolo.dar din povestile, istoriile, reclamele,reportajele sau documentarele dedicate nu stiu carei teme ,am inteles ca acolo unde prostitutia este legalizata,sant case special amenajate ,cu vitrine si odai unde se practica cea mai veche meserie din lume.
cand iti creezi un colt in lumea asta virtuala ,este exact acelasi lucru.numai ca noi ne iluzionam ca numai noi privim si vedem prin fereastra.ignoram ca tot ce ne face comunicarea mai usoara,mai facila creeaza aceiasi perspectiva si de dincolo de fereastra.putem pune cate draperii vrem,acum tehnica te ajuta sa vezi absolut orice este dincolo de pereti chiar din beton sau ce or fi.
in alta ordine de idei legile,asa cum functioneaza ele in romania (si nu numai)sant facute tocmai pentru a fi incalcate si chiar cand functioneaza ,apara doar o sinecura ,sau ghiseftul unui arivist.cred dor ca-i retorica si tema si rezolvarea
@ Speedy
Suntem doar produsul propriilor noastre greşeli.
@ Constantin Gheorghe
De la Gutenberg la Google fiecare avans tehnologic ne-a pus în valoarea cunoaştere, dar ne-a şi sporit-o. Ne-a ajutat să aflăm mai multe, mai iute. Astfel ne-am trezit, de fiecare dată, cu o dublă morală: cea din cărţi şi cea din viaţa concretă. Ar fi stupid să negăm beneficiile aduse de tehnologie. Dar încă şi mai stupid ar fi să ignorăm şi riscurile pe care le presupune refugiul în această tehnologie.
@Karakas
Nu suntem încă la faza în care să ne vorbim de dezumanizare, cred. Mai degrabă, la momentul ăsta, cred că altul e baiul: propagarea ignoranţei. Instrumentele acestea minunate de transport şi distribuţie a informaţiei au un cusur major: nu o pot disemina.
@Satmareanca
Dacă tot invocăm poeţii: în Ars poetica, Horaţiu mustra pe poeţii care găseau o cale facilă de rezolvare a intrigii, deus ex machina.
@ simona ionescu
Nicidecum. Avem nevoie de instrumentele astea de comunicare. Şi mai ales, cum spunea Tokareva, avem nevoie de comunicare. Problema e ce avem să ne comunicăm.
asa o fi ca in mod sigur stii mnai bine dar….intotdeauna exista un dar….
asa o fi ca in mod sigur stii mai bine unele lucruri dar….intotdeauna exista un dar….si e al dracu de cuprinzator
Habar nu am dacă ştiu eu mai bine.
eu imi stiu si lungul nasului si nivelul.si-mi vad de treaba mea.in rest ce ma bag io ca nu-s mecanic……
😉
15 ianuarie 2007. Va aduceti aminte de stirile din aceasta zi? Probabil nu.
9 Noiembrie 1989? Probabil ca da. Ziua caderii Zidului…Unii la la fata locului altii in fata televizorului.
490 i.H. Daris I incearca cucerirea a ceea ce mai ramasese din Grecia pentru a-si intari granita vestica a Imperiului Persan. Grecii castiga batalia de la Marathon si legenda spune ca Pheidippides alearga de la locul bataliei pana la Atena pentru a duce vestea victoriei. Asa se naste maratonul. Lungimea cursei lui Pheidippides inca este subiect de discutie.
Aparent nici o legatura intre 490 i.H si 15 Ianuarie 2007, in afara ordinii temporale firesti si de faptul ca intre cele doua date se afla si 6 Ianuarie 1838, cand prima telegrama cu textul „A patient waiter is not loser” a fost transmisa. Urmeaza apoi 1 iulie 1876 cand Graham Bell trasnmite primele sunete la distanta. Telefonia era pe cale sa se nasca. 1896 e anul in care este inscris in Marea Britanie patentul 12039 si astfel se naste radio-ul. La 26 Ianuarie 1926 John Logie Baird transmite primele imagini in miscare pregatind drumul catre nasterea televiziunii moderne si cea ce se numeste media contemporana.
Cum ar fi aratat jurnalele de stiri si prima pagina a ziarelor daca, la data de 15 Ianuarie 2007 ,in Nice, o demonstratie anti-rasista ar fi degenerat intr-o revolta in care demonstratii ataca cu pietre, pistoale, mitraliere sediul partidului Frontul National a lui Jeam Marie Le Pen?
La Nice nu a fost nici un miting, nici o revolta si nici un mini-razboi civil la data de 15 Ianuarie 2007.
Si totusi la data de 15 Ianuarie 2007, revolta descrisa de mai sus a avut loc. Doar ca nu la Nice, ci in Second Life, una din lumiile virtuale care incep sa populeze Internetul. O revolta reala intr-un univers virtual dar populat de aproximativ 3 milioane de indivizi. O revolta pe care doar o parte a media a vazut-o si care nu a ajuns pe prima pagina a ziarelor, ci mai degraba la rubrica fapt divers. Analizele economice sunt in curs existand comparatii ale economiei din Second Life cu jocurile piramidale. Probabil doctoranzii lucreaza deja la teze.
Second Life e rezultatul schimbarii aduse de prima telegrama. Anterior acestui eveniment deplasarea informatiei avea loc „la purtator”, Pheidippides negasind nici o scurtatura semnificativa pentru ca mesajul sa ajung in Atena mai repede. Utilizarea porumbeilor zburatori si a fumului nu aduc nici o schimbare semnficativa. Cu prima telegrama umanitatea, creaza prima (pseudo) gaura de vierme, nu pentru sine ci pentru informatie. Telefonul, radioul, televizunea nu fac decat sa largeasca si sa multiplice gaura de vierme deschisa de telegraf. Aparitia Internetului duce la explozia transferului de informatie si implicit la apartia unor noi ramificatii si/sau a unor noi gauri de vierme. Cele vechi se inchid, putand fi redeschise oricand. Cine mai foloseste azi telegraful lui Samuel Morse?
Internetului i se adauga si capacitatea de stocare a serverelor, calculatoarele personale ,palm-uri, iar informatia nu se margineste la a circula prin gaura de vierme ci incepe colonizarea spatiul din interiorul gaurii de virme. Organizeaza si evolutia urmeaza de la sine, si lumiile virtuale sunt doar o etapa a acestei evolutii, demne urmase ale chat-urilor, forum-urilor, etc. Prima data o partea a umanitatii alege sa urmeze informatia in noua lume.
Media si jurnalismul a inceput restructurarea. Blog-urile si jurnalismul de blog sunt primele semne.
Second Life are toate elementele unei lumi: biblioteca, post (posturi) de radio, moneda proprie convertibila, economie functionala samd. Se pot deschise si inchide firme, capitalul poate fi transferat inapoi in lumea reala. O parte din candidatii la alegerile din Franta au birouri deschide. Unele tari se pregatesc sa deschida ambasade din varii motive. Umanitatea transfera incetul cu incetul in lumea virtuala obiceiuri, tabieturi, methene, orgolii, samd. In revolta din Second Life, purcelusii grenada erau ancorati de o farfurie zburatoare. Probabil Dependenta de lumea de origine inca exista.
Scenariile de dezvoltare a universului din gaura de vierme sunt deschise, posibilitatiile de evolutie nenumarate: de la colaps pana la indepdenta totala de lumea reala sau unificarea lumiilor virtuale, o noua petrecere a ceaiului asemeni celei din Boston 1773.
Mişto excursie, da’ înainte de Second life n-ar fi rău să aveam o primă viaţă. Ca să iasă corect numărătoarea.
@Mordechai: Si la ce ne trebuie prima viata? Doar o avem pe a doua :D? Io inca nu m-am prins care e sfaraiala sa stai in Second Life? Eu prefer sa stau infundat in cate un bar, cand am timp…
Second life= get a life!
Pe langa toate astea s-au schimbat si multiplii: 1K=1024.
O intrebare: La Talibanu’ au WLAN? 😀
:))))))))
Bună întrebare. Ar trebui să aibă, nu?