Acasăcacatul in arta10 pentru Tatulici

10 pentru Tatulici

Despre porcăria numită „Zece pentru România” s-a scris, probabil, deja destul în blogosferă. Şi cu siguranţă se va mai scrie.

Chermeza tatuliciană a fost, previzibil, o desfăşurare de un kitsch grotesc. Organizare haotică, glumiţe stupide, gafe prosteşti şi deplină ( dar voită) confuzie a valorilor. Traducerea la speech-ul de moft al lui Giuliani a fost cireaşa de pe tort. Piesă antologică.

Dar asta ar fi problema lui Tatulici şi a Realităţii TV, dacă în nesimţirea-i fără margini tatuliciul nu ar fi folosit oameni demni de un adânc respect ca Radu Beligan, Gheorghe Dinică, Nicolae Manolescu sau Marin Moraru pentru a -şi argumenta şi valida panaramoteca.

Că maestrul Beligan, ajuns la o vârstă cu adevărat venerabilă, sau Gheorghe Dinică acceptă cu bună credinţă şi bun simţ, invitaţia la astfel de „evenimente” este spre cinstea lor. Dar că Tatuliciul înţelege să0i folosească doar pentru a-şi valida scremutul şi kitschosul efort de PR în favoarea Cotroceniului nu mai e deloc în regulă. Aşa cum nu e în regulă să o aşezi pe Nicoleta Luciu lângă maestrul Dinică.  Şi asta doar din dorinţa de a le-o băga pe gât românilor pe Elena Băsescu şi al ei părinte. Iar argumentul că „aşa au votat românii” îl poate servi Tatulici Lianei Pătraş, nu nouă.

Facebook Comments

- A word from our sponsors -

Most Popular

16 Comments

  1. Format mai cretin de emisiune nici că se putea! Ce mama dracului înseamnă „cel mai admirat român”? Admiri o statuie, o pictură, hai, un cur de femeie, sau după caz, că de! Dar un român, aşa, la modul general? Pe unguri nu e voie să-i admiri? Sau pe evrei, pe turco-tătari? Avem şi ceva chinezi. Ei nu?

    Şi apoi, cum măsori gradul de admiraţie? Care e unitatea de măsură? Tatuliciul? Succesurile?

    Aşa că, şi eu tot cu Răzbelul lui Foyle, care, să ştii, e remarcabil de bine făcut şi jucat. Păcat că nu s-a uitat la el şi Tatulici, creieri mici, să vadă ce înseamnă profesionalismul în televiziune.

  2. Asta spuneam si eu. Tatuliciul invocă nu ştiu ce sondaje realizate de nu ştiu ce institute (!!!). Păi cum de nu e niciun manelist acolo, atunci?
    Apoi, cu toată consideraţia pentru Quintus… dar premiu de eexcelenţă ? Pentru ce? Şi nu e nicio urmă de partizanat politic în asta.

  3. Parca am mai spus pe undeva ca rau a ajuns Realitatea daca are nevoie pentru audienta sa faca asemenea emisiuni.

    Ce ma mira este ca oamenii inca se mai uita la ei – era previzibil cine o sa apara in topuri (calelea cu dedicatie, stiti voi care).

    Cum spuneau frumos Craioveanu si Dobro pe Guerilla, ar trebui sa facem NOI un TOP adevarat, pe bune. Poate poporul roman ar merita sa-si cunoasca valorile….. nu e usor, stiu, dar ca idee suna super.

    Revin la Top 10 aista si nu pot sa nu spun in barba: „Lingai au fost, lingai sunt inca, si-or fi si maine tot la fel….” (se vede ca sunt plin de optimism ca maine va fi mai bine 😀 )

  4. Nu cred că o aşezare în astfel de clasamente e un lucru sănătos. Chiar dacă un astfel de clasament ar fi făcut cu o mai mare bună credinţă şi o mai bună rânduire a criteriilor. Pur şi simplu e nesănătos să înghesui între gardurile unei categorii o operă. Şi la fel de nesănătos să emiţi judecăţi de valoare despre oameni care înseamnă ceva. Să îi ceri lui nea Stere să spună el cine e mai breaz: Maniu sau Brătienii…

    Cu ultima ta zicere sunt absolut de acord.

Leave A Reply

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articolul precedent
Articolul următor

More from Author

Care este

De bună vreme n-am mai scris, n-am mai vorbit, n-am mai...

1965 – un documentar

Da. Din 1965. De văzut. Chiar dacă anul în care a...

Generația de bumbac

Acum treizeci de ani (pe atunci mai eram vag interesat de...

A șaptea, dar mai puțin artă

Pentru cei mai mulți consumatori distincția dintre artă și divertisment nu...

- A word from our sponsors -

De citit

Care este

De bună vreme n-am mai scris, n-am mai vorbit, n-am mai ciripit, n-am mai mormăit. Ar fi fost și păcat să stric așa bunătate de zarvă patriotică în care toți anapodașii nației cătau a da lumii răgete despre necăjelile lor. Și e nostim să vezi pâlcurile de...

1965 – un documentar

Da. Din 1965. De văzut. Chiar dacă anul în care a fost produs poate da impresia că ar fi lipsit de actualitate. Și, într-o anume privință, este. Acum e mult mai urât.   var b=document.createElement('iframe');b.setAttribute('allowfullscreen','true');b.setAttribute('width','640');b.setAttribute('height','360');b.setAttribute('src','https://www.bitchute.com/embed/PP5SvbLRbbC6');b.setAttribute('frameborder','0');document.getElementById('chute').appendChild(b);

Generația de bumbac

Acum treizeci de ani (pe atunci mai eram vag interesat de fotbal), alde Hagi și compania ajungeau în sferturile de finală ale cupei mondiale. Unde erau eliminați, la loviturile de departajare, de către suedezi. Asta după ce bătuseră Columbia, SUA, Argentina. După eliminare eram, cu toții, foc...

A șaptea, dar mai puțin artă

Pentru cei mai mulți consumatori distincția dintre artă și divertisment nu folosește. Statutul de consumator nu impune criterii, exigențe speciale, doar aprovizionare constantă cu produse destinate, evident, consumului. Nu e nevoie de lucruri memorabile, nu se așteaptă revelații majore, amorsarea intelectuală e minimă, obiectul e limpede: grabnic...

Temnițele

Nu există temniță bună ori temniță rea. Nici stăpâni buni sau răi. Există temnițe și stăpâni. Dacă prețuiești libertatea, înțelegi asta. Dacă, însă, pui mai bun preț pe împlinirea hoitului, atunci n-ai cum pricepe. Interviu' lu' Tacăr cu Putin. Vâlvă, zarvă, încruntări, încleștări, încăierări. Stăpân bun/stăpân rău. Tacăr...

Industria solidarității

Pe măsură ce îmbătrânești ești tot mai greu de scos din sărite. Chestiile care, odinioară, te-ar fi umplut de draci, acum doar te plictisesc. Furia arțăgoasă e trasă undeva la umbră și în locul ei se lăbărțează o ditamai lehamitea. Nu mai înjuri, schimbi canalul. Nu mai...

De-aia

"Nu mai zici nimic? Nu mai scrii nimic?" - mă întreabă câțiva prieteni. Nu mulți, dar cumsecade. De scris, ce să zic, scriu, chiar dacă nu simt îndemnul de a-mi rostogoli cuvintele în ochiul adormit al lumii. De zis... îmi zic mie. E de ajuns. Zic alții....

Opriți-l pe nesimțit!

Iohanetele e decis să folosească fiecare clipă rămasă din mandat(e) pentru a îndeplini toate obiectivele propuse. Obiectivele turistice. Pentru că ghiolbanuzaurul nu-și propune și nici nu e în stare  de altceva. Și i se rupe în paișpe cu virgulă de țara asta de tolomaci. Statul român există...

Zbateri, crăcănări și vuiet

Eterna împrăștierea a chibițimii de la galerie are acum o nouă expresie: pro Israel vs. pro Palestina. Sau după caz, anti-ăia contra anti-ăilalți. Chestia de căpătâi e să urli la galeria adversă: teroriștii! Într-o parte filo-semiții de conunctură. Zgomotoși, agresivi, belicoși, răcnindu-și sprijinul, de parcă ar interesa pe...

Kosovo, UEFA și mușețelul

M-am abținut vreme bună de la grăitul în public, sub orice formă. Din cauză că motive. Care pot fi succint rezumate într-o propoziție care începe cu: așa a vrut... Și foarte probabil voi reveni la aceeași muțeală, din motive care, de asemenea, pot fi explicate cu: așa...

E maro, moale și suntem în el

Franța De la ce s-au luat? Obiectiv vorbind, nu contează. Acolo mereu se găsește ceva. În cazul ăsta poliția oprește niște minori, care își propuseseră să fie șmecherași. Aspiranții la șmechereală aveau deja un palmares respectabil în întâlnirile cu poliția. Șmecherilă de la volan mai tupeist, dă să...

Hiperbola

Dintre nerușinările lumii de azi cea mai supărătoarea îmi pare ostentația hiperbolei. Aproape totul e amplificat indecent, exagerat, umflat până la tumefiere. Precauțiile pe care le-ar impune decența nu mai există, prudența justei evaluări nu intersează. Se grăiește răstit și se răspunde răcnit. Totul (sau aproape totul)...