AcasăRabbi ziceRadu Beligan

Radu Beligan

Să scrii despre maestru Radu Beligan este un act de mare cutezanţă. Pentru că Radu Beligan nu e un actor. Nu e un actor de teatru. Este însuşi Teatrul. Radu Beligan este o instituţie. În cel mai autentic sens al cuvântului. Se pot uşor repeta construcţii şablon de tipul: legendă vie, întemeietor de şcoală etc. Şi toate acestea ar fi, în acest caz, perfect justificate.

A jucat alături de Giugaru, Marieta Sadova, Birlic, Costache Antoniu, Lucia Strudza Bulandra, Nicky Atanasiu, Finteşteanu, Calboreanu, Nineta Gusti… Marin Moraru, Gheorghe Dinică.  Beligan nu face parte din istoria teatrului românesc, e însăşi istoria. Pe care a scris-o. Discret, cu o enormă modestie şi discreţie. A fost Dandanache şi Hlestakov, Ianke şi Richard al treilea. A trecut de la Caragiale la Shakespeare. Creaţiile sale au devenit autentice repere. Orice viitoare montare a  „Nopţii furtunoase” va avea a se confrunta cu un handicap aproape insurmontabil: Rică Venturiano este deja un rol care nu mai îngăduie creaţie actoricească, rolul făcut de maestrul Beligan în filmul din 1943 al lui Jean Georgescu a definit deja rolul.

Din păcate, ori poate din fericire, filmografia sa nu este atât de bogată pe cât ar fi meritat. Şi se rezumă, mai ales, la ecranizări ale operei caragialeene. Pentru că Radu Beligan este pentru actorii români ceea ce ar trebui să fie Caragiale pentru dramaturgia noastră.  A jucat în : O noapte furtunoasă, O scrisoare pierdută, Bădăranii, Tată de duminică, Singurătatea florilor sau Horea. Dar şi în producţii mediocre ca: Explozia, Cuibul salamandrelor, Braţele Afroditei etc.

Umorul lui Radu Beligan este o specie aparte, extrem de rară şi tocmai de aceea preţioasă. Şi nicăieri nu este mai evident ca în creaţiile sale din teatrul radiofonic, acolo unde cu vocea sa incofundabilă reuşeşte să creeze personaje cu adevărat memorabile. Discret şi mucalit ştie să sugereze, dozând cu fineţe şi discreţie nuanţe pe care le poţi descoperi, cu enormă bucurie, doar revăzând o dată şi încă o dată rolurile sale.

Să scrii despre maestrul Radu Beligan este un act de mare cutezanţă. Pe care nu am cum mi-l îngădui. Pot doar să îi aduc un pios şi respectuos omagiu.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=Jfxt7M71aMA]

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=WhsBkhUvl7s]

Facebook Comments

- A word from our sponsors -

Most Popular

12 Comments

  1. Piosul omagiu adus maestrului Beligan este binevenit şi adăugăm şi noi, cititorii, urările noastre cu această ocazie. Căci este un prilej deosebit şi un privilegiu, totodată, de a sărbători 90 de ani de viaţă şi 70 de ani de teatru! Şi privilegiul este mai ales pentru noi, spectatorii şi toţi cei contemporani maestrului Beligan.
    Am văzut şi revăzut interviul (căci interviul a fost luat în noiembrie când a avut loc şi spectacolul „Memorii la 90 de ani”). M-a impresionat. Vă amintiţi finalul. La întrebarea: „Care este cuvântul care ar caracteriza viaţa dumneavoastră?”
    Maestrul a răspuns: „Mulţumesc!”
    Noi îţi mulţumim, maestre Beligan!
    Şi îţi mulţumim şi ţie, Mordechai, că ne dai ocazia să ne simţim privilegiaţi de soartă. Căci, ca şi maestrul, ne dovedeşti că viaţa poate fi frumoasă. (Explicaţii în detaliu găsiţi în „notele de insomniac”.)
    Şi pentru că e vremea cadourilor… un cadou! Tot v-aţi înnoit de sărbători. Cu straie noi pe care să le purtaţi sănătoşi. Vă vin bine!
    Cadou de la … Moş Nicolae?… Moş Crăciun?…

    http://hdimages.org/images/4iv66sx4b5fjqw95ml.jpg

Leave A Reply

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articolul precedent
Articolul următor

More from Author

A șaptea, dar mai puțin artă

Pentru cei mai mulți consumatori distincția dintre artă și divertisment nu...

Temnițele

Nu există temniță bună ori temniță rea. Nici stăpâni buni sau...

Industria solidarității

Pe măsură ce îmbătrânești ești tot mai greu de scos din...

De-aia

"Nu mai zici nimic? Nu mai scrii nimic?" - mă întreabă...

- A word from our sponsors -

De citit

A șaptea, dar mai puțin artă

Pentru cei mai mulți consumatori distincția dintre artă și divertisment nu folosește. Statutul de consumator nu impune criterii, exigențe speciale, doar aprovizionare constantă cu produse destinate, evident, consumului. Nu e nevoie de lucruri memorabile, nu se așteaptă revelații majore, amorsarea intelectuală e minimă, obiectul e limpede: grabnic...

Temnițele

Nu există temniță bună ori temniță rea. Nici stăpâni buni sau răi. Există temnițe și stăpâni. Dacă prețuiești libertatea, înțelegi asta. Dacă, însă, pui mai bun preț pe împlinirea hoitului, atunci n-ai cum pricepe. Interviu' lu' Tacăr cu Putin. Vâlvă, zarvă, încruntări, încleștări, încăierări. Stăpân bun/stăpân rău. Tacăr...

Industria solidarității

Pe măsură ce îmbătrânești ești tot mai greu de scos din sărite. Chestiile care, odinioară, te-ar fi umplut de draci, acum doar te plictisesc. Furia arțăgoasă e trasă undeva la umbră și în locul ei se lăbărțează o ditamai lehamitea. Nu mai înjuri, schimbi canalul. Nu mai...

De-aia

"Nu mai zici nimic? Nu mai scrii nimic?" - mă întreabă câțiva prieteni. Nu mulți, dar cumsecade. De scris, ce să zic, scriu, chiar dacă nu simt îndemnul de a-mi rostogoli cuvintele în ochiul adormit al lumii. De zis... îmi zic mie. E de ajuns. Zic alții....

Opriți-l pe nesimțit!

Iohanetele e decis să folosească fiecare clipă rămasă din mandat(e) pentru a îndeplini toate obiectivele propuse. Obiectivele turistice. Pentru că ghiolbanuzaurul nu-și propune și nici nu e în stare  de altceva. Și i se rupe în paișpe cu virgulă de țara asta de tolomaci. Statul român există...

Zbateri, crăcănări și vuiet

Eterna împrăștierea a chibițimii de la galerie are acum o nouă expresie: pro Israel vs. pro Palestina. Sau după caz, anti-ăia contra anti-ăilalți. Chestia de căpătâi e să urli la galeria adversă: teroriștii! Într-o parte filo-semiții de conunctură. Zgomotoși, agresivi, belicoși, răcnindu-și sprijinul, de parcă ar interesa pe...

Kosovo, UEFA și mușețelul

M-am abținut vreme bună de la grăitul în public, sub orice formă. Din cauză că motive. Care pot fi succint rezumate într-o propoziție care începe cu: așa a vrut... Și foarte probabil voi reveni la aceeași muțeală, din motive care, de asemenea, pot fi explicate cu: așa...

E maro, moale și suntem în el

Franța De la ce s-au luat? Obiectiv vorbind, nu contează. Acolo mereu se găsește ceva. În cazul ăsta poliția oprește niște minori, care își propuseseră să fie șmecherași. Aspiranții la șmechereală aveau deja un palmares respectabil în întâlnirile cu poliția. Șmecherilă de la volan mai tupeist, dă să...

Hiperbola

Dintre nerușinările lumii de azi cea mai supărătoarea îmi pare ostentația hiperbolei. Aproape totul e amplificat indecent, exagerat, umflat până la tumefiere. Precauțiile pe care le-ar impune decența nu mai există, prudența justei evaluări nu intersează. Se grăiește răstit și se răspunde răcnit. Totul (sau aproape totul)...

Greva celor care…

Înainte de a discuta despre greva cadrelor didactice, despre solicitările lor, e bine să aruncă, repede, o privire peste ceea ce este astăzi sistemul de învățământ. E ceva mai mult decât o simplă punere în context. Prima constatare, obligatorie, de neocolit, este că, de fapt, nu mai putem...

Alegeri în Turcia

Miza alegerilor prezidențiale din Turcia, din perspectivă geopolitică, nu are cum fi subestimată. Analiștii de ocazie vorbesc despre o confruntare dintre blocul ultra-conservator, condus de Erdogan, și mișcarea reformatoare care l-ar avea în frunte pe Kilicdaroglu. Alții vorbesc despre o competiție între suveranism și globalism. Nu lipsesc...

Din târtița presei

Acum 10-12 ani, pe când acest blog începea să capete formă, îmi plăcea să fac un soi de "revistă a presei". Pe atunci mai aveam ceva ce semăna, vag, cu presa. Încă era ofițerime pe-acolo. Acum doar tablagii. Nu știu dacă am să încep iar să cern știrile,...