Să scrii despre maestru Radu Beligan este un act de mare cutezanţă. Pentru că Radu Beligan nu e un actor. Nu e un actor de teatru. Este însuşi Teatrul. Radu Beligan este o instituţie. În cel mai autentic sens al cuvântului. Se pot uşor repeta construcţii şablon de tipul: legendă vie, întemeietor de şcoală etc. Şi toate acestea ar fi, în acest caz, perfect justificate.
A jucat alături de Giugaru, Marieta Sadova, Birlic, Costache Antoniu, Lucia Strudza Bulandra, Nicky Atanasiu, Finteşteanu, Calboreanu, Nineta Gusti… Marin Moraru, Gheorghe Dinică. Beligan nu face parte din istoria teatrului românesc, e însăşi istoria. Pe care a scris-o. Discret, cu o enormă modestie şi discreţie. A fost Dandanache şi Hlestakov, Ianke şi Richard al treilea. A trecut de la Caragiale la Shakespeare. Creaţiile sale au devenit autentice repere. Orice viitoare montare a „Nopţii furtunoase” va avea a se confrunta cu un handicap aproape insurmontabil: Rică Venturiano este deja un rol care nu mai îngăduie creaţie actoricească, rolul făcut de maestrul Beligan în filmul din 1943 al lui Jean Georgescu a definit deja rolul.
Din păcate, ori poate din fericire, filmografia sa nu este atât de bogată pe cât ar fi meritat. Şi se rezumă, mai ales, la ecranizări ale operei caragialeene. Pentru că Radu Beligan este pentru actorii români ceea ce ar trebui să fie Caragiale pentru dramaturgia noastră. A jucat în : O noapte furtunoasă, O scrisoare pierdută, Bădăranii, Tată de duminică, Singurătatea florilor sau Horea. Dar şi în producţii mediocre ca: Explozia, Cuibul salamandrelor, Braţele Afroditei etc.
Umorul lui Radu Beligan este o specie aparte, extrem de rară şi tocmai de aceea preţioasă. Şi nicăieri nu este mai evident ca în creaţiile sale din teatrul radiofonic, acolo unde cu vocea sa incofundabilă reuşeşte să creeze personaje cu adevărat memorabile. Discret şi mucalit ştie să sugereze, dozând cu fineţe şi discreţie nuanţe pe care le poţi descoperi, cu enormă bucurie, doar revăzând o dată şi încă o dată rolurile sale.
Să scrii despre maestrul Radu Beligan este un act de mare cutezanţă. Pe care nu am cum mi-l îngădui. Pot doar să îi aduc un pios şi respectuos omagiu.
[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=Jfxt7M71aMA]
[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=WhsBkhUvl7s]
Co totul de acord!
Cu exceptia ultimei propozitii, care este un pic cam…. nu gasesc cuvintul… (macabra? hm..)
Nu văd de ce ţi se pare macabru. Pios te poţi înclina nu doar în faţa celor plecaţi.
Da, dar expresia „pios omagiu” a intrat in uz cu un anumit sens….
Si din fericire inca nu e cazul…
O fi intrat în uz. Aşa a intrat şi „succesuri”. Chestia e că eu scriu cum gândesc şi simt eu.
Maestrul Beligan este cat se poate de viu si se apleaca cu acelasi farmec inconfundabil si asupra textelor contemporane. Iata o mostra: 59 de minute de… delectare in compania sa si a altui mare cavaler al teatrului romanesc, Ion Lucian.
http://www.trilulilu.ro/xfy1055/3317ae8bc1e4d1
Ştiu, Mihai. O simplă trecere prin DEX lămurea problema pioşeniei.
Despre Ion Lucian voi scrie zilele astea.
Maestrul Beligan reprezinta istoria vie a teatrului romanesc. Este un actor de exceptie si de o vitalitate extraordinara. Ii urez multa sanatate, intru incantarea publicului. Va urez si dv. o duminica linistita!
Aceeaşi urare i-o facem şi noi. Cu atât mai mult cu cât se apropie ziua de naştere a domniei sale.
Asemenea Nea Costache.
Piosul omagiu adus maestrului Beligan este binevenit şi adăugăm şi noi, cititorii, urările noastre cu această ocazie. Căci este un prilej deosebit şi un privilegiu, totodată, de a sărbători 90 de ani de viaţă şi 70 de ani de teatru! Şi privilegiul este mai ales pentru noi, spectatorii şi toţi cei contemporani maestrului Beligan.
Am văzut şi revăzut interviul (căci interviul a fost luat în noiembrie când a avut loc şi spectacolul „Memorii la 90 de ani”). M-a impresionat. Vă amintiţi finalul. La întrebarea: „Care este cuvântul care ar caracteriza viaţa dumneavoastră?”
Maestrul a răspuns: „Mulţumesc!”
Noi îţi mulţumim, maestre Beligan!
Şi îţi mulţumim şi ţie, Mordechai, că ne dai ocazia să ne simţim privilegiaţi de soartă. Căci, ca şi maestrul, ne dovedeşti că viaţa poate fi frumoasă. (Explicaţii în detaliu găsiţi în „notele de insomniac”.)
Şi pentru că e vremea cadourilor… un cadou! Tot v-aţi înnoit de sărbători. Cu straie noi pe care să le purtaţi sănătoşi. Vă vin bine!
Cadou de la … Moş Nicolae?… Moş Crăciun?…
http://hdimages.org/images/4iv66sx4b5fjqw95ml.jpg
Mulţam, Mary Lou.
Deci spunem „La mulţi ani” maestrului Beligan dar şi gazdelor noastre.
La un an! Şi mulţi înainte, după exemplul maestrului Beligan…
Eu îţi mulţumeam pentru vorbele simţite:)