Ei

Ne-am ocupat, zilele acestea, suficient de istoria întortocheată şi nu lipsită de haz a formării noului guvern.

M-am trezit întrebându-mă dacă nu cumva sunt nedrept. Sigur, treaba nostră este aceea de a critica fără cruţare năravurile puterii. Indiferent cine sunt aceia care, vremelnic, stăpânesc. Nu e, totuşi, nedrept- m-am întrebat- să împroşcăm fără milă într-un guvern care încă nu există? Într-o alianţă care abia acum se căsneşte să se nască ?

Nu cred că e nedrept. Pentru că nu discutăm despre inocenţi abia zămisliţi care acum îşi croiesc drum în politică. Nu vorbim despre asceţi virtuoşi veniţi din sihăstrie pentru a ne dărui nouă mântuirea. Dincolo de noutatea combinaţiei, personajele care îşi împart astăzi bucatele din cămara puterii ne sunt cunoscuţi ca nişte cai breji. I-am văzut şi răsvăzut. Ştim ce le poate pielea. Subiectivismul nostru inerent ( şi sănătos, poate !) ne alterază suficient percepţia pentru a vedea în unii soluţii valabile şi în alţii un enorm potenţial de ridicol.

Ar fi şi comod şi util argumentaţiei să folosesc nişte nume. N-am să o fac. Pentru ca nu aş şti la care nume să le opresc. Şi pe care să le omit. Ar fi la fel de simplu să vorbesc despre incongruenţe doctrinare şi alăturări mirabile. Dar ar fi şi ridicol. Despre ce doctrină poţi cu adevărat vorbi atunci când te referi la PDL ? Un partid care acum puţini ani era membru al internaţionalei socialiste, războindu-se cu PSD, aliatul de astăzi, pentru a arăta cine este adevăratul copil al stângii. Pentru ca apoi să treacă, peste noapte, fluierând şi hăhăind pe marginea cealaltă a balansoarului, în zona conservatorilor de dreapta. Iar imediat să se altoiască bizar cu „tinere mlădiţe” de extracţie liberală. Ori despre ce fel de stânga poţi vorbi la PSD ? Nu, invocare doctrinei este şi inutilă şi ridicolă.

Şi dacă, nu încetez a mă întreba, în ciuda alăturării nefireşti, a „uite premierul, nu-i premierul, boc premierul” oamenii aceştia, în care nu am nici cea mai mică încredere, vor da ţării cel mai eficient guvern de la revoluţie încoace ? Şi dacă „eruditul” Voinescu va da culturii impulsuri de nebănuit acum, valorificându-şi, nu-i aşa , colosala sa anvergură intelectuală? Dacă Boc va fi un favorit al cancelariilor occidentale şi un iluminat capabil să catalizeze nebănuite energii ? Dacă neîncetata mea cârcoteală se va dovedi nedreaptă ? Noul guvern încă nu există. Încă nu a arătat ce (nu) poate. Aşa că de unde aversiunea aceasta şi sentimentul că ce se întâmplă nu e bine, nu e deloc sănătos ?

Şi astfel revăd lista de nume. Derulez iute filmul ultimelor evenimente. Inclusiv noua renunţare a lui Stolojan. Îmi amintesc numele noului premier desemnat. Şi înţeleg de ce pot de pe acum spune că ce urmează nu e nici bine, nici sănătos. Pentru că actuala construcţie nu e altceva decât edificul grotesc pe care se va sprjini puterea absolută a unui singur om. Şi mai ştiu şi cine e acel om. Şi de ce e în stare. Şi îmi e suficient pentru a şti că resentimentul meu pentru actuala construcţie guvernamentală este justificat. La aproape 19 de la revoluţie opoziţia parlamentară este matematic imposibilă. Iar puterea este alcătuită din personaje docile, incapabile de a articula vreun rudiment de mârâit în faţa tătucului.

Şi mă tem că, pentru multă vreme, ultimul gest de tardivă, inutilă şi relativă opoziţie faţă de tătuc a fost tocmai gestul renunţării, al lui Stolojan.

Aşa că pe mai departe vom face fiecare dintre noi ce trebuie. Ei cu ei şi ale lor. Eu aici. Criticând, mustrând, înjurând, strângând din dinţi. Eu din convingere. Ei din interes. Şi pe mai departe ei vor continua cu ameninţările, eu voi continua să îi ignor. Şi împreună cu mine şi voi. Sper.