AcasăUncategorizedCNA, CNA ce vă...

CNA, CNA ce vă va

Când il auzeam pe tonomat vocalizând pe tema asta îi spuneam: hai, bre că exagerezi. Dacă îl auzeam pe Badea basculând urări genitale către acelaşi CNA ziceam: lasă-l că e el zărghit. Eram ferm convins că instituţia asta are rolul ei. Că e nevoie de ea. Că , desigur, poate fi excesivă uneori. Că hiper-reglementarea poate fi la fel de păguboasă ca nereglementarea. Ce mai, puiuţ de comunist crescut cu ideea că unde-i lege nu-i negociere eram convins că dacă există e necesar. Iar dacă e necesar ceea ce face e ceea ce trebuie să facă.

Pe urmă am început să văd tot felul de nărozii scurgându-se dinspre „instituţia”  cu pricina. Am dat din umeri, ca Moromete la fonciire şi am zis: asta e, trebuie. Enstetuţie carevasăzică. Mă cam dumiream eu că frecangeala lor are eficienţă cât votul canci. Că otevismul înfloreşte, bine merci. Da’, na, lege, enstetuţie, chestii.

Bun. Mai nou îmi pică ochii peste o ciudăţenie de îndrumar emis de „enstetuţie”. Pun’ te Mordechai, frăţie, şi râzi. Zic, bre, pe ce mai iau unii leafă. După care o iau lejeros ca ospătarul printre mese şi încep să microscopez pe deciziile ceneace din ultima vreme. M-am lămurit. Avea dreptate tonomatu. Are dreptate Badea.

Ăştia nu vor, de fapt, să vegheze la ce vă spun cei de la televizor vouă. Nu ! Grija lor e să vegheze la ce auziţi voi. La ce cred ei că aveţi voie să auziţi. Iar mai departe vor crea o „enstetuţie ” care să vă spună şi cum să gândiţi. Şi când să gândiţi. Şi dacă. Să gândiţi.

Facebook Comments

- A word from our sponsors -

Most Popular

18 Comments

  1. Bre crezi ca „hailalti” din instituţiile de stat „ie” mai buni. Când nu am de ce rade aleg un minister si vad ce legii sau H.G.-uri propun gibonii, nu mai trebuie sa fac abdomene cum propune Badea. Ma doare burta de ras, da nu e rasul meu!!!

  2. Taxa de înmatriculare H.G.?? razi sau plângi?? nu de ea in sine, de modul cum au ieşit in public gibonii care ne guvernează cu ea? Cum au dat-o, cum au luat-o, iar au dat-o, iar au luat-o. Rabii pe mine nu mă interesează direct, am vândut maşina si cate zile am pe şoselele patriei care nu „este soselilii” nu o sa mai merg, dar am rămas in dilema sa rad sau sa plâng.

  3. Matale m-ai stârnit cu tembelii de la CNA, am vrut sa subliniez ca „tâmpiţi au fost tâmpiţi sunt inca pe tot cuprinsul Romanesc” nu este definitoriu dar ne conduc, e grav!!

Leave A Reply

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articolul precedent
Articolul următor

More from Author

Kosovo, UEFA și mușețelul

M-am abținut vreme bună de la grăitul în public, sub orice...

E maro, moale și suntem în el

Franța De la ce s-au luat? Obiectiv vorbind, nu contează. Acolo mereu...

Hiperbola

Dintre nerușinările lumii de azi cea mai supărătoarea îmi pare ostentația...

Greva celor care…

Înainte de a discuta despre greva cadrelor didactice, despre solicitările lor,...

- A word from our sponsors -

De citit

Kosovo, UEFA și mușețelul

M-am abținut vreme bună de la grăitul în public, sub orice formă. Din cauză că motive. Care pot fi succint rezumate într-o propoziție care începe cu: așa a vrut... Și foarte probabil voi reveni la aceeași muțeală, din motive care, de asemenea, pot fi explicate cu: așa...

E maro, moale și suntem în el

Franța De la ce s-au luat? Obiectiv vorbind, nu contează. Acolo mereu se găsește ceva. În cazul ăsta poliția oprește niște minori, care își propuseseră să fie șmecherași. Aspiranții la șmechereală aveau deja un palmares respectabil în întâlnirile cu poliția. Șmecherilă de la volan mai tupeist, dă să...

Hiperbola

Dintre nerușinările lumii de azi cea mai supărătoarea îmi pare ostentația hiperbolei. Aproape totul e amplificat indecent, exagerat, umflat până la tumefiere. Precauțiile pe care le-ar impune decența nu mai există, prudența justei evaluări nu intersează. Se grăiește răstit și se răspunde răcnit. Totul (sau aproape totul)...

Greva celor care…

Înainte de a discuta despre greva cadrelor didactice, despre solicitările lor, e bine să aruncă, repede, o privire peste ceea ce este astăzi sistemul de învățământ. E ceva mai mult decât o simplă punere în context. Prima constatare, obligatorie, de neocolit, este că, de fapt, nu mai putem...

Alegeri în Turcia

Miza alegerilor prezidențiale din Turcia, din perspectivă geopolitică, nu are cum fi subestimată. Analiștii de ocazie vorbesc despre o confruntare dintre blocul ultra-conservator, condus de Erdogan, și mișcarea reformatoare care l-ar avea în frunte pe Kilicdaroglu. Alții vorbesc despre o competiție între suveranism și globalism. Nu lipsesc...

Din târtița presei

Acum 10-12 ani, pe când acest blog începea să capete formă, îmi plăcea să fac un soi de "revistă a presei". Pe atunci mai aveam ceva ce semăna, vag, cu presa. Încă era ofițerime pe-acolo. Acum doar tablagii. Nu știu dacă am să încep iar să cern știrile,...

Epistoleții și lumea cea nouă

Epistolele publice, dincolo de intenția formal declarată, au devenit autentice exersări ale unui narcisism inargumentabil. Nu servesc unei cauze, deși, tot formal, întotdeauna e identificată una. Cauza proclamată e doar urzeala străvezie pe care se țes piesagiile vanității la izvor, răpiri din uitare și vânări de atenție....

Bombardistan

Ca un vrednic cetățean al secolului XXșiunu îmi molfăi revolta pe Facebook, în țarcul special amenajat, sub bolta cocoșată a regulilor comunității. Orice altă formă de revoltă ar presupune o ieșire din lene și trecerea în alt țarc, unul mult mai aproape de abator. Constanța. E orașul: în...

Nesimțitul

Domnul Iohannis e un nesimțit. Nu e nimic insultător în această afirmație, e o simplă constatare tehnică, rece. Unii sunt blonzi, înalți sau pistruiați - domnul Iohannis e nesimțit. Suspectat, pe nedrept, de cinism, în unele situații, de lipsă de empatie, în altele, ori de lipsă de...

Versiunea neoficială

Imaginea corectă a ce se întâmplă azi în lume nu poate fi obținută consumând știri din sursele oficiale. Prea multă propagandă. Canalele pretins alternative sunt dominate de irațională isterie și fabulații. Singura șansă e un conspect lucid al informațiilor și un minim efort de corelare. Deci: În anii...

Locuri de poveste: Trăbulești

Într-o epocă în care interesul turiștilor pare să se îndrepte mai ales către destinații exotice, există un loc aparte de care, probabil, puțini au auzit: Trăbulești. Turiștii dornici de frumos, de peisaje încântătoare și de autentice incursiuni culturale, nu vor găsi aici nimic care i-ar putea interesa....

Post-istorie sau preistorie

Odată cu prăbușirea Uniunii Sovietice și instalarea temeinică și permanentă (părea pe  atunci!) a lumii unipolare, Fukuyama s-a grăbit să anunțe sfârșitul istoriei. Conform acestei ipoteze, navigam în apele veșnic calme ale post-istoriei. Umanitatea era ferită de acum de  sezoniere confruntări ideologice, căuutări ori rătăciri. Hegemonia americană...