Note aiurea

Să spunem că ajung la o cârciumă. Poleială, feţe de masă dichisite, ospătari spilcuiţi şi meniu cu fiţă supremă. Preţuri pe măsură. Să mai spunem că decid să comand ceva din meniu. Nu importă ce. La preţurile de acolo e bine ca mai întâi să verific dacă nu există şi posibilitatea achiziţionării unui şniţel în leasing. Comand deci. Nu, nu şniţel. Am zis ca nu contează ce. Mi se aduce felul comandat. N-arată rău. Şi nici nu miroase rău. Dar firul de păr de acolo sigur nu l-am comandat. Chem ospătarul. Discret. Să nu stârnim panică printre restul consumatorilor de păr. Ospătarul cheamă bucătarul. Haine albe impecabile. Şi o boneţică minusculă pusă cu dichis pe o ureche. De sub ea şuviţe de păr intens geluite. Mister elucidat. Boneta bucătarului nu ar fi trebuit tocmai să îi adunde părul, să-l ferească de riscante scuba divinguri în haleala mea ? Îi pun întrebarea. Nu pricepe. M-ar fi mirat să priceapă. Mă dau bătut. La noi boneta bucătarului e o fiţă, un accesoriu vestimentar care să-l facă pe el să arate şic. Care să-i pună în valoare tenul şi gelul. Nu ştiu de ce, dar observaţia asta mă binedispune. Şi nu mai are nicio legătură cu părul, boneta şi bucătarul. Mi se pare că am descoperit un adevăr grozav. Şi plec binedispus. Flămând, dar mai înţelept.

Un amic face un calcul interesant. România are o suprafaţă de 238.391 de kilometri patraţi. Transforma repede în metri. Evaluează apoi preţul mediu pe metru pătrat la un minimum de 20 de euro. Înmulţeşte cu suprafaţa. A evaluat iute potenţialul de „real estate” al patriei. Patrie ? Doar ce am descoperit că nu mai am patrie. Ţară. Ţarină. Locuiesc într-un „real estate”. Sunt cetăţeanul unei frumoase proprietăţi imobiliare. Ofertă limitată. Parcarea inclusă în preţ. Bonus pentru primele 22 de milioane de cumpărători o deltă a Dunării ( inclusă în preţ). În nordul Moldovei dezvoltatorii imobiliari au realizat, într-un program de investiţii care s-a întins pe câteva veacuri, un spectaculor complex rezidenţial-religios. Cu un spectaculor potenţial pentru „turismul ecumenic”. Şi parcă m-aş arunca într-o prăpastie. Dacă mi-oi permite doi metri pătraţi de prăpastie.

Citesc undeva o evaluare. În campania electorală pentru alegerile parlamentare au fost implicaţi X consultanţi politici. Y reprezintă totalul sumelor estimate a fi fost încasate de către consultanţii politici. Concluzia fiind că începem să avem o clasă politică matură şi o „piaţă reală a consultanţei politice”. Îmi amintesc că am fost martor la campania asta electorală despre care se vorbeşte. Iar concluzia mea este că avem o piaţă reală pentru produsele de carmangerie. Şi bere. Nea Cârlig, măcelarul, bate toţi consultanţii politici. Care, în lipsa lui, ar fi muritori de foame.