E duminică seară. Prima duminică din noul an. Adică din 2009. Adică tanti Terra mai bagă o tură de pistă. Şi în vreme ce planeta dă ture de stadion prin univers eu zac la un mol ( adică mall dacă e musai !). Unde încerc să împac o cafea cu lipsa tutunului. Că e o normă nouă. Nu mai avem voie să fumăm în spaţiul public. Să băşim e voie. Să ne scobim în nas asemenea. E voie să avem spitale jegoase şi pensionari cu venituri de mizerie. Să îndurăm guvernări cretine şi borfaşi cu portofolii. Dar fumatul nu e permis. Că dăunează. Grav. Sănătăţii. Avem voie să flămânzim. Să mâncăm rahaturi bogate în materie de eprubetă, să respirăm smogul şi să fim otrăviţi lent. Dar fumatul e interzis. În ţara asta, în lumea asta nu te otrăveşti tu, când vrei, cum vrei şi cu ce vrei. Nu tai statul la mână. O întreagă structură e construită, gândită, ţinută în viaţă pentru a te otrăvi. Pentru a-ţi otrăvi viaţa, aerul, apa, hrana, gândurile. Dar nu ai voie să te otrăveşti singur.
Ospătăriţa îmi aduce cafeaua. Şi cola. Doza reglementară de cofeină. Sistemul care mă supraveghează trebuie să vadă că îmi iau voluntar şi conştiincios doza reglementară de otravă. Şi o plătesc. Cu banii mei. Cu TVA şi accize pentru bugetul celor care calculează cantitatea de otrăvuri din sângele şi mintea mea.
Îi cer o scrumieră.
– Nu se mai fumează, ştiţi ! Eu vă aduc, dar…
– Păi şi cei de acolo ? o întreb arătând spre cei de la mesele vecine, bravi dizidenţi care continuau să se otrăvească pe cont propriu cu mahoarcă, revoluţionar şi cu nor de revoltă.
– A, păi, dânşi fumează pe răspunderea lor…
– Bun! zic. Fumez şi eu tot pe răspunderea lor !
Îmi aduce scrumiera. Aprind ţigarea. Trag un fum. Şi timpanele mi se dezintegrează brusc:
– Băăăi ! Nebunule ! Băi , bagabontule ! Ce faci , bă ? Mai trăieşti ?
În faţa mea s-a proptit o dihanie. Trece uşor suta de chile. E pleşuv. Are o mustaţă neîngrijită şi purtătoare de geluri nazale. Chip creponat. Lăboanţe mari, pline de bătături, julituri, un ghiul şi mult negru sub unghii. Bate peste 50 de ani.
– Ce faci, bă ? mă scutură de umăr. Probabil stupoarea cu care încerc să îmi maschez dezgustul îl lămureşte că nu ştiu cine e şi că se află la o virgulă distanţă de invocarea maternităţii şi degustarea detergentului de pardoseală de la mol ( mall pentru rigoare).
– Liviu, bă ! Liviu, din a zecea ! Am fost colegi dă liceu, bă !
Adaugă un nume de liceu. Un nume de familie. O ciudată electronică cerebrală îmi pune amintirile în mişcare. Am fost colegi se pare. Mă uit atent la el. Nu are, totuşi, 50 de ani. E de o seamă cu mine. Mai mult. Am fost colegi. Amici. Am hoinărit împreună. Într-o vreme când eu eram rocker şi el breakist. Şi asta nu ne deranja. Am băut împreună. Am fost la gagici, petreceri. Am chiulit împreună. Ne-am făcut planuri. Separat, dar pe care le-am împărtăsit. Eram tineri. Copii. Pentru care matricola cu arici era semn de mare rebeliune. Iar fumatul în wc probă a maturităţii. Ne-am împrumutat cărţi şi benzi de magnetofon. Şi acum e în faţa mea. O namilă obosită. Trecută. Veştejită.
– Ce faci, bă ? asta îmi e adresată.
– Bine, în general bine.
– Vergi, ia ia tu copiii şi mergi să le iei blugi. Că io stau cu nebunu’ ăsta să beau o cafea.
Vergi e nevastă-sa. Jumătatea sa. La propriu. Cei doi copii nu au nicio vină. Au doar muci uscaţi sub nas. Şi căte un corn din care molfăie placid, fără expresie. Vergi mă salută din cap ofuscată şi pleacă atârnăndu-şi căte un plod de fiecare mână.
– Ce faci, bă ? se repetă întrebarea. Liviu şi a aprins o ţigară. Pentru el normele astea noi doi bani nu fac. Strigă după ospătăriţă:
– Păpuşă ! Alo, păpuşa ! Ia hai la tata ! Ce cafea ai ?
– Espresso, capuccino…- începe recitarea. Liviu i-o taie scurt.
– Nu, guriţă ! De care e? E Jacobs?
– Nu, italienească ! ( italienii au devenit mari cultivatori de cafea nu ştiaţi?) Şi spune un nume.
Liviu e sceptic:
– Jacobs nu ai?
– Nu, doar…
– Bine, dă şi mie ce bea pretenu’ meu să probăm, merg pe mâna lui.. -aici îmi scapă iar o lăboanţă pe umăr. Ce faci, bă ?
– Ţi-am zis, bine…
– Unde ai serviciu?
– Nu am, nu e cazul… Eu… – încep să articulez un răspuns.
– E greu, bă. Toţi dă afară. Nasol. E vremuri grele. Da’ lasă – mă consolează- o să fie bine. Acu’ are Băse grijă. Le pune pe roate. Da’ a băgat americanii criză şi face şi el ce poate…
-Da… – ce naiba să îi răspund ?
– Eu nu mă plâng. Nevastă, copii. Am muncă. Servici bun. Am şi -aici hlizeşte şi îmi dă un ghiont complice- una la muncă la care îi mai dau sub coadă. Hihihi. Dă douăjcinci dă ani.
– Frumoasă ?
– Nu, bă ! Adică merge… Da’ douăjcinci dă ani, ce vrei ? Lucrează la şefu’ dă coloană, la foi…
– Cum la foi ?
– Păi ea ne face foile dă parcurs. O mai prind singură şi… te-ai prins ?
Iar vă întreb: ce naiba să-i răspund?
– Nu mai e, bă, ca înainte. S-a redus autobaza. Nu mai dă ăştia ore, da’ e bine. Mă descurc. Mai o motorină, mai unu’ la ia-mă nene. Dacă îmi scot ţigările tot e bine, nu? Vara asta a fost nasol că am cărat la balast de m-am rupt. Da’ acu’ e mai bine. Mai prinzi co panaramă la ocazie, mai vorbeşti…mai…na, ca băieţii… Da’ tu o duci nasol, nu?
– Nu chiar… nu mă plâng.
– Te cred, bă. E greu fără muncă. Ai carnet ? Vorbesc la noi, că acu’ băieţii pleacă toţi la tiruri, nu mai vrea la camioane că e bani puţini şi e munca grea. Da’ vorbesc cu patronu’ , că ţine la mine…
– Am carnet, dar nu e cazul…
– Dacă ai cinci ani te bagă el în şcoală să îţi iei categoria şi…
Îşi continuă recitările. Ce legătură are dihania asta cu tinereţea, adolescenţa mea ? Unde s-a dus amicul de odinioară? Breakist şi folkist. Cântător la chitară şi iubitor de SF. Practicant al acordului între subiect şi predicat.
– … că e meserie bună. După aia încerci la TIR-uri afară. Prinzi curse afară, e alţi bani… te scoţi. Ce zici ?
Afară ninge. A iarnă cinstită. A iarnă de dintotdeauna.
– Hai, că e bună cafeaua lu’ ăştia. Mai luăm una ?
– Nu, eu…
– Lasă, bă , că fac eu cinste ! e prevenitor. Înţelegător. Mă crede strâmtorat şi se simte obligat la compasiune exprimată în cofeină.
– Nu e nevoie…
– Lasă, bă. Dacă nu ne duce capul… Aia e. Care i-a mers minte s-a umplut de bani. Uite la Gigi ! Îl doare în carici…
– Care Gigi ?
– Cum care ? e siderat. Gigi ! Are Steaua, are ce vrea pula lui ! Aia e. Care a fost deştepţi. Eu cu volanu’ ! Fac o pană, am căcat-o… Viaţă de rahat, Nu e bani…
– Nu e doar din cauza crizei e şi…
– Nu ştiu, bă , că n-am vreme de ziare… Nici la televizor nu mă mai uit. Mai stau seara cu nevasta la Diaconescu, ne mai uităm… da’ adorm. Nu stau bă toată noaptea, că prea o lălăie, le cam repetă. Mă mai uit doar ca e Magda aia… Aia e bucată… Şi mai are muzică bună.
Ninge. Beau iute cafeaua şi mă scuz. Ies afară. În frig. În ninsoare. Fulgii cad unduind. Din şolduri. Din buric. Pe ritm de manele. Cum zicea franţuzu’ ăla ? De la autobaza de lângă Paris ? Unde sunt zăpezile dă pă vremuri ?
:)))))))))))))))))))))))))
Autobaza de lîngă Paris şi zăpezile de anţărţ… Dar fără o ţigară… Plus că băgară americanii criză…
Să ratezi tu cariera de camionagiu!
Nu e timpul pierdut. Ei, ce ploaie şi ce vânt, dacă v-a plăcut şoferul, ambreiaj şi mâine seară.
:)))))
Din ciclul: Recitindu-i (aici ar trebui tăiat cuvîntul) Rescriindu-i pe clasici…
Răstignindu-i pe clasici… 🙂
🙂
Da, dar ei nu păţesc nimic.
Depinde cine scrie istoria. Că iute devin „autori de dicţionar”.
Nu ăştia doi de azi 🙂
Sper. Chiar sper.
Ale tineretii valuri…parca asa le spune, nu? Mai bine camionagiu decat clasic.
Relatarile tale ma duc pe alocuri cu gandul la o cartile Rodicai Ojog-Brasoveanu.
Ei, Mordechai, vorba filmului, „Ce tineri am fost noi odata, mai ales eu…” :)))))))))))
Trebuia sa pui avertisment inainte : Atentie, risul poate provoca udarea abundenta spontana cu jet galben fierbinte a desuurilor (sau, neacademic, pericol de a va pisa pe voi de ris…)…
Totusi, pentru citeva secunde, l-am invidiat pentru aia de 25 de ani…
PS cind ne intilnim, fac eu cinste cu cafeaua daca esti strimtorat 🙂 :)) :)))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))
Si uite asa ai ai iesit la o cafea cu Romania reala…. sa nu spui ca douamii9 nu te-a intampinat frumos cu bratele deschise.
Dar nu e de glumit.
65% din cei de langa noi plutesc prin Viata.
Si, da, si ce ploaie si ce vant….. dar nu acum, o sa fie la primavara, cand o sa vina inundatiile – na le-am anuntat de acum 😀
Exagerezi. Fii putin mai cumpatat.
Eh, s-a bagat si incalzire globala, de unde zapada pe geru” asta (la noi la Bucale nu-i!)
Dar carnetu’, ce faci cu carnetu”?
La multi ani! Parca era o secventa de film, pacat!
Nu se mai fac nici filme si tu vrei iarna? Zau!
Copil fiind, cu autobuzele cutreieram… si era un sofer pe care-l iubeam, ca-mi lua doar 3 lei in loc de 5 (si taia bilet de 1 leu), avea mereu bomboane si ma lasa sa merg agatat de bord, sa vad soseaua…
Ou sont les chauffeurs d’antan?…
Că bine ziceţi tu şi Villon: ou sont les neiges d’antan? Da’ cred că dacă i-ai fi spus asta bietului om, ar fi râs una bună şi ţi-ar fi răspuns: „Bă, tu ai tras zăpadă pă nas?”
Faine rînduri… Mi-au făcut dimineaţa mai bună, zău… Mulţam!
Numai bine
flavius
Braşov
Mare rabdare ai bre, de rezistasi cu ipochimenu’ la masa, si-l mai lasasi sa se dea si mare scula cu bascula. Iar dupa aia fii sigur ca te-a facut de cacat in fata muierii si a plozilor, un biet somer ratat, nu ca el, sofer de baza la autobaza.
Daca se basheste unu-n tramvai, il bag in pizda ma-sii si plec de langa el, nu raman pe loc sa-i miros in tacere putoarea. Iar daca toti imbecilii si nesimtitii ar fi pusi la punct ori de cate ori ne calca pe bataturi, n-ar mai avea tupeu si ar sta in banca lor, iar viata ar fi mai suportabila. Parerea mea, si mai adu o vodca, ospatar.
Ji totuş bre, di ce n-ai servici?
Esti belea, mon cher! Poate scoti la un moment dat si vreo carte. Sa-mi zici, te rog.
Ma intreb cand va veni vremea ca toate aceste texte sa fie publicate, poate chiar predate in scoli (oare vor fi cenzurate … ?) Oare impunerea acestui stilul (supra-supra-)realist va include si cuvintele care „nu se spun la televizor” (ca la radio nu mai ascultam decat in masina cand suntem blocati in trafic).
Imi imaginez ca la fel cum fiu-meu nu citeste Caragiale, nici tzancii de maine nu vor citi Mordechai. Totusi, daca se va zvoni ca sunt si versiuni necenzurate ale textelor, poate ca vor fi citite totusi … pana cand nu va zice Academia ca e voie si cu cuvintele „alea”, daca sunt scrise cu â-din-a.
Imi aduc aminte cum era Rascola lui Rebreanu de la bibloteca scolii innegrita acolo unde era povestit violul … Domnule Mordechai, aveti grija sa „implementati” cuvintele cu pricina omogen in textele Dumneavoastra, ca sa nu se uzeze neuniform paginile manualelor urmatoarelor generatii :))
Astept cu nerabdare cartea probabil versiunea “ad usum delphini” 😉
Cu stima
exceptional! ma gandeam in timp ce citeam cat de relaxant e sa vorbim despre astfel de intamplari in loc de politichia asta imputita…. muci better… 🙂
Hahahaha!!! Astept cu nerabdare ambreiajul de diseara.
Hm, cam drastica evolutia respectivului. Sau involutia. Un individ stagneaza, evolueaza, sau se naraveste – daca pica-ntr-un anturaj prost. Dar n-am prea auzit de regresii structurale : dintr-un tip ok sa devina-un goriloi nefinisat. P.S. Nu beti Jacobs – dauneaza 🙂
Colosala rabi colosala. Ma pregatesti pt intalnirea de 22 de ani de la terminarea liceului ce sta sa se „organizeze”.
Si ce rocker eram….
Ce vremuri dle, ce vremuri….
Am ieşit pe centură dar nu a apărut… O fii prea devreme?
hahaha…
De, daca ti-a placut…… cartea:):)
LOL. This is the stuff the dre… the nightmares are made of.
Auzi tu: sa nu te bagi la TIR? Sa nu faci tu Europa? Sa nu iei tu bagaboante la ia’ma nene si sa nu le dai sub… Cum spunea ami… prie… cole… fostul tau coleg de liceu? Sub coada.
Ce imagine. Ce metafora. Ce incrancenare semantica de bivol cu volanul de fier.
:rofl:
Ai naibii fulgişori, s-au românizat şi ei. Şi zăpezile odată cu ei, din păcate.
Brava Mordechai! Ma distrasi azi. Mai mult tu decat colegul… el si ai de teapa lui, nu mai sunt de mult amuzanti.
Şoferul ăsta a schimbat ruta!
Unde? Autobaza de lîngă …?
Lucia are dreptate.
Amandoi, de manual. Colegiu, anul III.
Dar, pana atunci, cultura tutunului se subventioneaza, productia de impoziteaza, comertul cu tutun la fel, dar noi nu avem voie sa ne tutunim in vazul lumii.
Ipocrizie fara frontiere!
@ akaty
Dar nu e nimic rău în a fi camionagiu. 🙂
@FFD
Nu întreb.
@Arsulici
Prietene, când ne-am găsi dacă e Jacobs o plătesc eu. Musai:)
@Darael
E una dintre Românii (îmi e greu să accept România ca substanitv comun). Şi e la fel de reală ca celelalte. Că una pare, uneori, mai prezentă decât celelalte… e deja altă poveste:)
@Gigi Putere
Exagerez. N-o să fiu.
@Vio
Îl păstrez pentru vremuri şi mai grele:)
@catalin
La mulţi ani:)
@Cetăţeanul Popescu
Ei, nu am avut cu toţi un astfel de şofer ? Ori măcar vatman …
@i.o. flavius
Cele bune.
@Marie Claire
Poate că nu… cine ştie ? Viaţa ne schimbă pe toţi. Ce uşor îmi e mie să spun că ceilalţi doar se schimbă….
@Florian
Nici nu cred că e drept să fim aşa de aspri cu el. Naiba ştie la ce semafor am ratat verdele, ori la ce intersecţie am zăbovit prea mult şi asta ne-a mânat într-o direcţie ori alta în viaţă ?
@Darius cel Tulbure
Pentru că se poate şi altfel.
@Filo
O veni şi vremea aia.:)
@Petronius
Nu va veni. Sigur nu va veni. În privinţa slobozeniei de limbaj… am tot pomenit o zicere care se poate găsi la Istrati, în Caietele lui Adrian Zografi. Deh, Istrati autor neglijabil, după unii. Nimic nu e bun în exces, deci nici risipa de pudori.
@ocserver
Exact asta am gândit şi eu.
@Mihai
:)))
@ Valentina
Deh.
@Shadow
Întâlnire de 22 de ani? Asta cifră rotundă:)
Poate vei avea surprize plăcute, cine ştie?
@windwhisperer
Doar asta să fie ?
@ mary lou
Depinde şi unde 🙂
@Turambar
Mai întâi La mulţi ani, prietene ! Mă bucur să te regăsesc ! Apoi… ce naiba să spun? Naiba ştie unde ne duce pe fiecare dintre noi afurisitul ăla de fâlfâit din aripi al fluturelui ?
@missesparker
Sunt şi eu rău. Recunosc:)
@pamflezistul
Era o replică de ţinut minte într-un film mai puţin ştiut ( The Saint Of Fort Washington); e lumea lor, noi doar trăim în ea.
@Cassandra
Dixit ! Nimic de adăugat.
Aa… la Tulcea ;;)
:))
E simplu. Zapezile nu-s.