De ceva vreme m-am ferit să mai aduc politichia pe acest blog. Pentru că, am socotit, sunt alte lucruri mai importante despre care merită să vorbim. Ori, dacă vreţi, sunt şi lucruri mai puţin importante despre care, deasemenea, merită vorbit. De fapt adevăratul motiv pentru care, de ceva vreme, am evitat să mai las politichia să se lăbărţeze pe acest blog ar fi altul. Şi ca să vă explic care ar fi acel motiv am să vă spun o scurtă poveste.
Cândva, în sala mare a unui han se strânsese puhoi de lume. Oameni feluriţi purtaţi pe drumuri de negustorie, pricini ori nevoi. Istoviţi de drum şi grăbiţi de umbrele serii găsiseră popas şi acoperiş la hanul acela. Iar acum hodineau pe la mese golind câte o ulcică de vin şi şoptind despre ale lor. Erau oameni de tot felul şi de toată starea. Marchitani cu ochi mici şi vicleni. Neguţători leşi cu pântece rotund şi vorba strepezită. Nemţi rotofei şi trufaşi cu vorba apăsată şi strai brodat. Pricinaşi sărmani căutând dreptatea domniei. Oameni şi oameni.
Noaptea înstăpănise ţara cu liniştea ei. Doar în sala hanului, la lumină caldă de lumânare, drumeţii trudeau la bucatele hanului şi vinul rău şi îndoit cu apă, povestind fiecare comesenilor despre cele ce îi poartă pe drumuri ori despre cele lăsate acasă. Murmurul curgea ca un zumzet uşor topindu-se în ropotul ploii de afară şi lumina de lumănare de ceară. Căci în limba noastră lumănarea din lumină îşi trage cuvântul.
Hangiul era mare ca un bivol şi chior. Căci un ochi îşi lepădase cândva în mâna tâlharilor, după cum povestea dânsul; sau, după cum spuneau alţii, chiar el era tâlharul şi ochiul se pierduse într-o fărădelege. Dar astea sunt vorbe şi lumea din vorbe se alcătuieşte, dar nu din dânsele trăieşte.
Hangiul privea cu ochiul cel bun la muşterii, socotind mărunt din buze câştigul acelei seri şi veghind ca nu cumva vreunul dintre cei poposiţi acolo să râvnească la mai mult decât cere negustoria de la nevasta ori fiica sa, care alergau printre mese schimbând ulcelele de vin doar pe jumătate golite, împărţind zâmbete şi vorbe bune drumeţilor obosiţi.
Seara curgea molcomă şi tihnită în hanul acela. Şi după tihnă bună şi vin rece tânjeau drumeţii poposiţi acolo. Doar la o masă doi drumeţi tineri prinseseră a se răsti unul la altul, repezind iute vorbele şi trântind cu pumnul în masă. Se aprinseseră la faţă şi ochii scăpărau de fierbinţeala mâniei. Care va fi fost pricina sfadei lor e greu de spus. Dar cuvintele se rostogoleau tot mai răstite şi tot mai aprinse, tulburând liniştea hanului şi a celorlalţi drumeţi. În scurtă vreme sala răsuna de sfada şi zarva lor. Hangiul îi privea nepăsător, cu ochiul său cel bun, învăţat cu de acestea.
Liniştea şi tihna hanului fugiseră speriate de sfada aceea iscată din nimic. Zarva celor doi întărâtase pe unii din drumeţi şî trezise din picoteala la gura sobei pe alţii. Iar asta nu le putea fi pe plac. Căci hanul era loc de popas şi hodină, dat tihnei şi hranei.
– Ci încetaţi odată ! – strigă la cei doi un muşteriu oacheş, îmbrăcat în haine nemţeşti, supărat pe zarva celor doi care îi tulbura liniştea şi gândurile.
Cei doi parcă nici nu-l auziseră. Îşi urmau sfada strigându-şi unul altuia vorbe grele şi repezind pumnii în masă. Deja gălăgia şi furia lor prinsese a schimba şi privirile celorlalţi muşterii. Până şi hangiul începuse a-i privi chiorâş.
– Dar, terminaţi odată zarva asta !- le strigă şi un drumeţ bătrân cu barbă albă şi strai popesc.
Un altul cu ochi tătăreşti şi părul roşu, neguţător de cei leşeşti, de bună seamă, strigă şi el sătul de tămbălăul celor doi:
– Zmuszają do milczenia tam wy idioci! Tăceţi odată acolo, idioţilor !
Dar cei doi îşi vedeau netulburaţi de sfada lor. Ba încă se ridicaseră în picioare şi se prinseseră unul pe altul de pieptarul hainelor, mai- mai să se încaiere. Deja toţi cei din han prinseseră supărare pe cei doi. Şi din toate colţurile începură a se rosti vorbe de ocară şi strigăte de supărare. În scurtă vreme, de unde până atunci doar cei doi tulburau liniştea hanului, acum toţi cei de acolo apucaseră a ţipa pe felurite voci. Şi astfel iute prinse sfada celor doi a se preface în scandal în toată legea. Căci toată suflarea hanului striga şi vântura cu pumnul, azvârlind sudalme şi ameninţări crâncene.
Iar în toată hărmălaia unul din cei doi certăreţi, care erau pricina de început a întregii tulburări, îmbrânci pe duşmanul său, rostogolindu-l de-a berbeleacul. De aici mai departe mult n-a fost şi totul s-a transformat într-o încăierare de-a valma. Sudalme în toate limbile şi pumni de toate mărimile se aruncau de la unul spre altul. Bărbi se smulgeau şi junghere turceşti îşi arătau luciul. Se spărgeau ulcele trosnite în capetele fără minte. Mesele erau răsturnate şi curgeau de-a valma pumni, picioare şi ocări. Multe ţeste s-au crăpat, bărbi s-au rărit şi dinţi s-au împuţinat în încăierarea care a urmat.
La un moment dat hangiul nu a mai răbdat şi suind pe o masă, rămasă, cine ştie cum, nevătămată, strigă pocnind din pistol:
– Hooo ! Ajunge !
Toţi se opriră, îngheţând cu pumnul în aer ori cu mâna înfiptă în barba comeseanului de până adineauri.
– Dar încetaţi odată ! Că nu v-a luat Dumnezeu minţile tuturor ! – mai strigă hangiul cel ciclop.
Lăsară cu toţi mâinile jos, ruşinaţi parcă. Îşi aşezară apoi hainele răvăşite de fără pricină încăierarea de mai devreme şi prinseră a-şi cere iertare unul – altuia pentru zisele şi făcutele de mai devreme, spunându-şi toţi că, într-adevăr, parcă le luase Dumnezeu minţile.
– Aceia care se sfădeau sunt fraţi şi mari pehlivani ! spuse hangiul privindu-i cu scârbă pe toţi. Dar dumneavoastră sunteţi negustori şi oameni cumsecade. Cum v-aţi putut lăsa aşa cuprinşi de nebunie şi tulburarea firii ?
– Aşa e… dar chiar aşa, unde sunt aceia să-i judecăm noi ? – întreba unul.
Se priviră unul pe altul. Apoi începură a scotoci cu privirea prin toate ungherele, dar cei doi erau de negăsit.
– Adevăraţi pehlivani, bre ! – se căina un neguţător grec cercetându-şi un dinte care abia se mai ţinea în carne.
– Punga mea ! – striga muşteriul cel oacheş, cu haine nemţeşti. Mi-au luat punga cu bani !
Toţi prinseră a se pipăi la chimir şi cingători. Şi nou potop de sudalme apucă a umple sala hanului pe măsură ce fiecare descoperea că fusese jecmănit de aurul său. O nouă furie îi cuprinse pe toţi. Vorbe grele şi pline de ură. Porniră să facă planuri de poteră strigând sudalme grele şi grele pedepse pentru cei doi ticăloşi care îi batjocoriseră şi le luaseră avutul. Doară neguţătorul grec, râdea de parcă îl smintise Dumnezeu la minţi.
– Dar dumneata găseşti de râs una ca asta, bre, Kir Ianni ? se supără comeseanul grecului.
– Dar cum nu, bre ! Că e de râs. Şi e şi de plâns ! rosti grecul cu voce piţigăiată opintindu-se din râs. Apoi urmă arătând dintele cel desprins din gură:
– Că nebunii care se potrivesc pehlivanilor rămân şi fără dinţi în gură şi fără parale în chimir !
– Aferim ! rosti un altul.
Şi se puseră pe râs unii. Iar ceilalţi pe blestemat.
„Că nebunii care se potrivesc pehlivanilor rămân şi fără dinţi în gură şi fără parale în chimir !”
Ai dreptate, Rabbi, dar…
Dar..?
hm…
Trebuie să le-o mai zicem.
@Arsulici
Hm!
@ Lucia Verona
Nu musai:)
Es muss sein:)
nu e mereu asa? („Că e de râs. Şi e şi de plâns ! „)
@Lucia Verona
Dixit!:)
@ ciupico
Ba aşa e mereu, Ciupi.
‘Shame on you if you fool me once, shame on me if you fool me twice’
Cam aşa sună morala:)
Beeeeton. Turma scapa urma. Apai ce sa mai zici de umanitate, cand s-a inventat cuvantul „rebranding”. Adica io ma sulemenii nitel, imi schimbai numele, si amu pot sa ti-o mai … fur… odata, ca nu’s io ala care te facu de rusine prima data… Behehe. Teoria oilor.
Curat teorie a oilor !:)
[…] vă luați după alții, rămâneți și fără bani în pungă, și fără dinți în gură. De aici. Bravo, bre […]
Ca mare clarvazator ce sunt, simt in rinichiul drept (acela cu extrasensibilitatile) ca nenumarati cititori o sa citeasca minunata poveste si apoi o sa fuga pe urmatorul blog cautand ultimele stiri / barfe / dezvaluiri politice……
E firesc. Aşa merge lumea.
Şi sigur nu era şi vreun alt negustor ce râdea pe seama neghiobiei gloatei în timp ce îşi mângâia tacticos barba şi privea cum istoria se repetă mereu, dar cu alte personaje?
A, nu. Asta nu mai e sigur !:)
E mai complicat de atat. Daca nu-s pehlivanii prin zona sa-i fure, se fura intre ei.
Şi asta e drept.
misto poveste :)))
si trist de adevarata…
numa ca pe langa punga lipsa si dinti sparti ne mai ustura si fundu, eventual, si nu stim de ce 😀
[…] Victor Ciutacu, Mircea Badea, Oana Dobre, Gabriela Cretu, Roxana Iordache, Ioan T Morar, Gramo, Moshe&Mordechai, Vasile Dancu, Theodor Paleologu la acest […]
Asa este cum spune Darael , fug pe alte bloguri , nemestecind , daca mai au cu ce , ceea ce au citit aici , si cred ca se duc la badea pe blog s-o vada pe topmodela lui. Ala da blog tata , sa vezi acolo dezbateri .Cu respect.
plecatdeacasa.blogspot.com
Daca pina mai ieri se mai indoia cineva de rolul si mecanismul de functionare al noului B.O.R.D.E.L. in actuala configuratie politica rezultata dupa alegeri in Romania, a fost nevoie numai de o iesire televizata la rampa a mascariciului sultanului de Basarabi si totodata flasneta prezidentiala, nanobocul, pentru a pune lucrurile in fagasul lor normal si a intelege prostalaul de roman, ca „Romania nu este a lui si nici a urmasilor lui si nici a urmasilor, urmasilor lui ci este TOATA a lui Basescu si a Duducii sale”.
Din vorbele piticului atomic, repetate de trei ori, romanul a trebuit sa inteleaga ca:”da, am discutat cu domnul presedinte si acesta…”, fapt imbucurator pentru toata suflarea romaneasca doritoare de un nou presedinte-stat pe meleagurile mioritice.
Este clar ca nostalgia celor douazeci de ani traita de vulg odata cu disparitia mult iubitului si adoratului terminat pe post de tinta la Tirgoviste, si-a gasit alinarea in Basescu, Partidul, Romania Redivivus.
Cu o Duduca cocotata la etajele superioare ale Palatului Victoria, pe post de private eye pentru gindirea si fapta cotrocenista, au fost rezolvate si dorurile romanilor pupinbasisti si nostalgic comunisti vis-a-vis de Cabinetul doi, terminat si el de tirul parasutistilor decembristi.
Pe post de Nicusor o aveam deja pe tinara activista pd-l-ista Elena-succesuri, iar mesele-agapa tovarasesti si-au reluat startul chiar la inceput de an, in decor monarhic, la Foisor.
Oare ce si-ar mai putea dori romanul in astfel de conditii, copie la indigo a defunctului sistem?
Mai are el oare nevoie de gaze sau de a-si rotunji veniturile prin munca cinstita de o viata in care si-a platit amarita de pensie, cu un venit suplimentar provenit din munca pe ruptelea la o virsta la care, locuitorii civilizati ai planetei se plimba si se recreeaza avind existenta asigurata si fiind lipsiti de grija zilei de miine?
Bineinteles ca nu! El nu are dreptul si la pensie si la un venit suplimentar, deoarece el arde de nerabdare de a renunta la unul din acestea doua in favoarea rezolvarii starii de criza economica ce va sa vina.
Super B.O.R.D.E.L.-ul format din superspecialisti si condus cu genialitate carpatica din virful Cotrocenilor a gasit solutia salvatoare atit de cautata prin Americi si Uniuni Europene: „arde-l pe ghiolban la buzunar, ca „ie” prost si tace!”.
Oricum ar fi, cert este un lucru. Dupa cum au inceput in tromba guvernarea, bordelistii demonstreaza faptul ca habar nu au cam ce ar trebui sa faca pentru prevenirea deteriorarii situatiei econoomice a tarii intr-o eventuala criza, merg la plsneala cu solutii date pe picior, dupa o zi pe alta, se fac de tot rahatul cu ordine ministeriale care corecteaza Ordonante de Urgenta, atunci cind dind de dracu’ isi retrag cuvintul precum magarul „falUsenia”, reduc la jumatate un nimic deja statuat prin Ordonanta de Urgenta data de guvern area trecuta, decreteaza Stari de urgenta (de baga frisoane la sira pulimii) si apoi la corecteaza cu scuze in Situatii de urgenta cu o nonsalanta recognoscibila doar in demisia basesciana data inainte de Referendum, iar la schimb cu toate astea, de cind au venit lucreaza pe rupte la impartirea lui Ciolan.
Daca mai socotim si tupeul Duducii care a transformat un etaj al Palatului Victoria in Cabinetul doi al Cotrocenilor, vom avea imaginea corecta a Crizei adevarate care a lovit Romania imediat dupa alegeri si anume actuala guvernare in frunte cu Alesul.
Unde mai pui ca in urma interventiilor personale ale Geniului din Basarabi, Putin in loc sa redeschida conducta cu gaze a inchis-o si pe a doua.
Ce-ti doresc eu tie, dulce Romanie?
Deci pe vremea mult stimatului nu aveam voie sa-njuram, ca ne-o luam.
Deci nici azi nu-i bine sa-njuram, ca sa nu fim ca nebunii aia de la han.
Deci io totusi o sa-njur, ca nu se stie cat om mai avea voie.
Nu mi-s mare mester in firitisiri (flatirisiri, vorba lu’ Foarta), dar tot am ceva de proforisit : Aferim, Evghenia Voastra!
Din punctul meu de vedere, cam toate lucrurile au devenit mult mai importante decât politichia. Asta mi-a adus noul an :))) Aşa că ţin aproape 😀
@ dracu
Drace, asta e treaba.
@Vio
Toţi fugim undeva ori de ceva – zicere din rărunchi cu apropouri străvezii:)
@Florian
Da’ cum să nu fie voie, bre, să înjurăm? Înjurăm, dă-i în pizda mă-sii. Ei cu furatu’ , noi cu înjuratu’. Asta e convenţia.
@Mihai
Bravo mie 🙂 Mulţam.
@ Sătmăreanca
Corect. Absolut corect. Uite, am aflat lucruri extraordinare despre mecleguşul pestriţ de câmpie. Fenomenal:)