Mai întâi citesc la prietenul Constantin Gheorghe. Zic, na, mare chestie. Asta era problema? Bun, îi place lui Turambar, da’ nu e chiar aşa. Cine poate interzice cuiva să creadă în Jehova, Budha, Manitou sau zâna Măseluţă ? Ori să nu creadă în niciun nenea mare şi puternic, dacă nu simte nevoia. Chiar nu credeam că asta poate fi o problemă.
Apoi aflu despre un clipuleţ ( cu care nu am, în bună parte, de ce fi de acord şi pe care şi eu îl pot găsi oarecum deplasat) care a ajuns în topul căutărilor la Digg. După care a fost scos de pe youtube ca „inaproppriate”. Utilizatorii revoltaţi i-au făcut repede mirror prin alte unghere. Tot la fel, clipul şters. Iar asta începe să mă calce pe nervi. Chiar dacă îmi pare deplasat tonul filmului sau mai ştiu eu ce ma deranjează nu înseamnă că trecem la Arbeit Macht Frei. Aşa că va poftesc să îl vedeţi aici. Cât încă îl mai găsiţi. Indiferent dacă sunteţi sau nu de acord cu el.
Şi de ce fuse interzis? Mie mi se pare foarte adevărat şi chiar amuzant în ceea ce priveşte maniera în care a fost făcut.
Apropo, nu merge primul link.
De ce? „inaproppriate content”, cum ziceam. Adică…dai în mine? dai în tine, dai în turle şi clopotniţe.
Adică în Danemarca era freedom of speech şi acu nu mai e? Sau asta e doar pentru Hustler, manelişti şi demenţii apocalipsei?
Nu văd nimic „inappropriate” în filmuleţ, şi cred că numai cineva bigot rău poate fi deranjat. Se pare că spre asta ne îndreptăm – cenzură, bigotism, autoritarism… Vive la crise!
Ei, fridăm din ăla dacă înjuri la muslimi nu la ai noştri.
@ Lucia Verona
… apoi K. şi-a introdus ţeava revolverului în gură şi, ţinând degetul pe trăgaci, se întreba ce are trebui să facă.
Că nu eram destul de deprimată…
Scuzaţi.
🙂 Trece…
Cautat, vazut, gandit la filmulet….
Cine este atent, vede la realizatori aceeasi intoleranta pe care o arata cu degetul la altii. Esenta este „noi suntem cei buni, noi stim…. restul e dobitoci…”
Inlocuiti „noi” cu „noi, ateii, mandri ca nu credem in nimic” iar „restul” cu ce vreti voi, crestini, musulmani, evrei, budisti, zen…..
Sunt plictisit de toate aceste smecherii si trucuri de comunicare. In fond, vor acelasi lucru cu cei pe care ii condamna: vor puterea… dar sa fie puterea lor, nu puterea celorlalti.
Din nefericire, oamenii, taNpiti fiind, amesteca lucrurile. Asa ca traiesc asa cum traiesc, si mor la fel, taNpiti. Punct.
Revenind la religii, Buddha, Iisus, Mahomed… luati oricare Maestru al Lumii, vedeti ce au facut, ce au spus, cum au trait. Recomandarile lor sunt Iubirea, Compasiunea, Bunatatea, Iertarea…..
Ca oamenii taNpiti nu stiu sa respecte nici una din aceste recomandari…. asta e.
Asa cum am spus, trista e lumea in care traim.
„Da, da, tu, tu
Mi-ai ranit simtamintele.
Da, da, tu, tu
Mi-ai furat inima”
Prietene, eu mă amuzam, plecând de la context. Şi contextul, la noi, e de tot căcatul. Dacă te declari ateu, sare haita de habotnici şi te muşcă de cur, cum că comunistule, marxistule, după care aceiaşi habotnici se pişă pe religia în numele căreia tocmai te-au tras în ţeapă. Dacă tot ai ales o credinţă, trăieşte în concordanţă cu perceptele ei, în nişte limite raţionale. Dar lasă-i şi pe alţii să trăiască.
Ca ateu, nu am negat nimănui dreptul să creadă în ce vrea el. Cu atât mai mult cu cât un ateu nu este un om fără credinţă.
Cât despre filmuleţ, spune şi el ce poate, cum poate şi cât îl duce mintea pe autor. E o opinie, dintre multele posibile pe marginea temei. Bună sau proastă, după cum crede cel care îl vede.
Teoretic suntem liberi să alegem când şi în ce să credem. Sau aşa ar trebui să fie. Din păcate nu e aşa. Şi asta nu e deloc în regulă.
Nu ştiu de ce ar trebui să dau mai mult respect unui cioban de acum 5000 de ani care zice că l-a văzut pe Dumnezeu decât unui om educat de azi care preferă să îşi formuleze altfel sistemul de valori.
Nu sunt ateu. Cum nici nu cred că sunt un om religios. Şi e dificil de explicat. Tocmai pentru că mă aflu la răscrucea dintre cele două căi cred că ar trebui respectată opţiunea fiecăruia.
@Darael
Ateii n-au nimic în comun unii cu alţii. A fi ateu nici măcar nu e o calitate în sine. În plus, ateii nu au lideri invizibili sau „lideri spirituali”. Nu au alt cod moral decât cel dictat de bunul simţ şi de lege. Şi nici nu se întâlnesc în mod oficial şi organizat.
Atunci cum ar putea ateii să aibă puterea? În ce fel?
Şi referitori la Buddha & Jesus & Mahomed. Um, de ultimul nu-s aşa sigur. Ah, şi l-ai uitat pe Iehova/Yehova/Jehova, care nu era tocmai lapte şi miere în Vechiul Testament.
variaţiuni pe aceleaşi teme, nimic de cenzurat. Io cred că Dumnezeii e plecaţi în vacanţă.
Daca atunci cand treci pe langa o biserica spui „Doamne ajuta” dar numai in gand si fara sa-ti faci cruce, pentru ca ti s-ar parea indecent si penibil sa-ti dezvelesti intimitatea in public…
Daca iti pui intrebari de genul „Cum a nascut Fecioara Maria, fecioara fiind?”, sau „Daca fiecare religie spune ca Dumnezeul ei este cel adevarat, oare al meu este cel adevarat, sau niciunul nu e adevarat?”…
Daca ti se intampla toate astea, oare esti credincios, ateu, semicredincios sau semiateu? Si de ce ar trebui sa conteze pentru mine sau pentru ceilalti cum sunt eu, sau pentru mine si pentru ceilalti cum sunt ceilalti?
Hai ca-mi crapa capul, dracu’ m-a pus sa ma vâr in chestia asta. Dar dracu’ ãsta existã? Si daca existã, de ce-l lasa Dumnezeu sa existe?
Cred ca de la vodca prea putina de aseara mi se trage. Poftim, inca o credinta, poate-i mai bine sa trag un pui de somn.
treaba asta cu religia e ca aia cu sapca: daca ai, de ce o ai, daca nu, la fel… te priveste-n personal… dar da, fiind si anume fiinte sociale ne freaca diverse griji…
ateii nu vor nici o putere… vor ca lumea sa-si deschida putin ochii…
ei nu-s de acord cu lozinca „crede si nu cerceta”…don’t be a sheep!!!
sfat de la un ateu.. 😀
🙂
God is a Concept by which
we measure our pain
I’ll say it again
God is a Concept by which
we measure our pain
mi-a placut, l-am luat si dat cu link. desi nu prea inteleg motivul pentru care l-au sters de peste tot.
de cand ironia deranjeaza asa de mult?
Si ateii habotnici sunt la fel de enervanti ca martorii lui iehova.
Majoritatea suntem mai mult sau mai putin atei in zilele noastre, dar asta nu ne face mai destepti. Tot intoleranti ramanem.
Sunt crestin nepracticant, cred in Hristos si in „viata de apoi”, dar prefer sa am de-aface cu un ateu rational(ist) si sincer fata de el insusi, decat cu un crestin fundamentalist si eventual ipocrit.
Aceste filmulete nu numai ca nu trebuie interzise, trebuie chiar promovate. Propaganda religioasa este f puternica si totusi mai sunt si oameni care vad dincolo de ea. Dar de obicei acesti oameni considera ca e treaba fiecaruia asa ca prefera sa nu vorbeasca despre asta. Adevarul e ca religia celor din jur ne afecteaza viata noua, celor care nu suntem religiosi, deci e cazul sa popularizam puncte de vedere care acum par radicale. Demult, era radical pentru bisericosi sa afirmi si ca Pamantul se invarte in jurul Soarelui, nu invers.
Sunt multi oameni in situatia asta – nici atei, nici neaparat religiosi -, si eu fac parte dintre ei. Si am ales sa nu imi botez copilul, ii las libertatea sa aleaga, atunci cand va fi mare, daca vrea si ce vrea… A fost o drama cand eram in Romania, toata lumea in jurul meu se uita la mine ca la o dementa, pentru ca am indraznit sa nu „crestinez” copilul!! Asta dupa ce avusesem tupeul sa refuz ceremonia religioasa de nunta :-), nu de alta, dar costa prea mult :-). Fiecare are dreptul sa gandeasca si sa decida singur, de-asta suntem asa de intoleranti!!! Sau si de asta, ca or mai fi si alte motive.
Revin cu ideile exprimate intr-un comentariu pe sit-ul domnului Constantin Gheorghe.
„Teoretic suntem liberi să alegem când şi în ce să credem.”
Eu intreb: la cine se refera afirmatia. La copilul de 2 ani, 10 ani, adolescent, adult sau varstnic.
Indiferent de apartenenta decalarata de cineva, el este rezultatul unui context social concret care i-a furnizat sitemul de valori pe care il va folosi.
In acest loc concret de pe pamant (recte, Romania) sitemul de valori este predominent ortodox. Si ortodoxia locala se trage atat din biblia oficiala, cat si din traditii nebiblice.
Orice roman decalrat ateu, are in el etica ortodoxa locala.
Eu nu cred ca are prea mare importanta ce ne declaram atei, sau neatei. Are importanta ce facem in calitatea noastra de oameni.
Hm…
Am vazut filmuletul…
Si mi-au venit idei…
a) faptul ca m-am nascut e o pedeapsa data de Dumnezeu celor din jur… ( 😀 )
b) ca traiesc sub astfel de guvernari e o pedeapsa ce mi se da mie… ( 😀 )
c) faptul ca exista acest blog este o alinare pentru punctele a si b…
Concluzie: Ginditul in weekend dauneaza grav sanatatii mintale… 😀
Vorbind serios acum, desi scopul sau declarat e ca sa aduca pace sufleteasca, religia (indiferent de care) atrage cele mai mari incrincenari, fiind sursa permanenta de fanatism. Toate religiile au fanaticii proprii…
Dar nu-mi pot imagina o societate fara religie. Pentru ca prin religie e cel mai usor sa controlezi masele, de la faraoni-zei, pina la ordine religioase care stringeau fonduri si foloseau influenta politica ad majorem Dei gloriam (pentru suprema glorie a lui Dumnezeu). Iar altii folosesc religia pentru atacuri politice televizate la alegeri, atacuri marcate si de gesturi teatrale de scoatere a ochelarilor, de exemplu („credeti in Dumnezeu domnule Iliescu?”)
Nu poti face un pas fara sa dai de religie, intr-un fel sau altul, in muzica, in carti, in povestiri SF, in pornografie (filmulete cu pseudo-calugarite circula din plin pe net).
Toti avem momente in care invocam intr-un fel sau altul religia, prin rugaciuni, blesteme sau injuraturi.
Cu totii am vrea sa putem transforma apa in vin (hic!), insa avem parte doar de chelneri antichristi (care inmultesc vinul cu … apa)…
Unii se folosesc de religie participind in public la slujbe sau alte evenimente, doar pentru a fi vazuti si remarcati, fara insa a avea credinta. Altii participa zgomotos la evenimente religioase prin niste exhibari comportamentale grotesti… Altii se manifesta zgomotos si public dintr-o credinta prea exacerbata, dar sincera… Altii, din dorinta de a demontra cit sint de crestini, se comporta ca oile (recenta inghesuiala la aghiazma e concludenta: citi au dorit apa sfintita pentru sufletul lor, din credinta adevarata si respect pentru cele sfinte, si citi s-au imbulzit sa ia apa sfintita doar pentru ca se dadea ceva gratis???)
Iar altii au credinta, fara sa fie inregimentati intr-o anumita grupare religioasa…. Unii lideri religiosi transforma un eveniment religios intr-un fel de ritual executat din automatism, nu din credinta, insa in mod populist (sfintirea rezervoarelor de apa ale orasului TM), iar altii, propovaduind abstinenta in public, se manifesta apucaturi pidosnice in particular… iar pentru altii, religia e o afacere (cotizatii impuse, sau refuzul de a oficia slujbe fara a primi „dreptul”…
Cume mai bine? cum e corect? Nu stiu!
Indiferent insa cum privim noi religia, trebuie sa respectam ceea ce cred sau gindesc cei din jur, si nu avem dreptul sa ridem de credinta altuia. Pentru ca fiecare din noi are momente in care sa-si doreasca un coltisor de refugiu sufletesc, un coltisor de pace si confort, care sa ne aline sufletul de raul predominant din jur, un „ceva” care sa ne dea putere in clipe de greutati, necaz sau durere…
Credinta tine de intimitatea sufletului nostru, fiind ultima pavaza a acestuia…
Iar accidentul de masina prin care am trecut m-a facut sa-mi reanalizez destul de serios viata si actiunile (si in fiecare zi multumesc lui Dumnezeu ca nu am provocat durere altora omorind sau schilodind pe cineva…)
Revenind la topic, filmuletul este pur si simplu un efect al libertatii de exprimare. Cineva a avut niste ginduri si a vrut sa le impartaseasca celorlalti. Sau a avut prea mult timp liber… Unele idei sint bune, altele sunt un pic exagerate.
Un filmulet, si atit.
Deci religia, dupa parerea mea este o un fel de sora vitrega a politicii. Adeca provin de la acelasi tata dar au mame diferite.
Jisas, ce profund pot sa fiu. 🙂
e un mister de ce n-ati aprobat comentariul meu, mai ales ca era absolut neutru
@ Darael
Şi dacă unii nu au nevoie să îşi fabrice dumnezei pentru a-şi explica astfel mizeria lor de zi cu zi?
@ionutu
Alţii erau convinşi că e mort.
@Florian
Nu faci decât să îţi pui întrebări pe care şi alţii şi le-au tot pus. Cu acelaşi rezultat. Vivat vodca!
@ocserver
Just!
@dracool
Acum să nu credem că a fi ateu e neapărat o virtute, cum a fi religios nu e, cu siguranţă, un viciu.
@Turambar
My friend, thou are so right.
@lollita
Nici eu nu am înţeles. Asta mi-a şi enervat basca.
@LP
Ai dreptate. Chiar bine zis.
@megapega
Un punct de vedere raţional , pe care îl salut.
@vecinadeblog
Nu ştiu dacă trebuiesc neapărat promovate. Pur şi simplu trebuiesc lăsate să existe. Chiar cred că Ministerul Adevărului ar trebui desfiinţat.
@geomarz
Afirmaţii cu grad înalt de relativitate. Potrivite nu unui stat laic. Altfel dacă etica aia despre care vorbeşti ( iar conceptul însuşi de etică suportă redefiniri drastice în zilele noastre- o să vorbim şi despre asta) e doar o iluzie. Etica nu se împacă deloc cu canonul. Şi nici astfel nu avem omogenitate. Altfel ardelenii ar fi aidoma oltenilor, iar sistemul de valori al moldovenilor nu ar fi diferit de al bănăţenilor. Nu mai spunem că un spaţiu cu un sistem etic atât de dens ar arăta duhni mai puţin fetid decât cel în care ne zbatem zi de zi.
@ Arsulici
Pentru punctul c)…. mulţumesc.
Dilema e aceeaşi în orice sistem dogmatic. Fie că e vorba de religie ori doctrină politică. Dogma e impermeabilă la critică, nu suportă amendamente şi nuanţări. Nicio surpriză deci că asta naşte fanatism şi intoleranţă. Expresia contrară trebuie anulată, eliminată.
@Darius
Nimic nou. Aşa e.
@ <Megapega
Mister lămurit. Nu am fost prin preajmă. Aşa că a durat ceva până am dat drumul comentariilor. Care nu e deloc obligatoriu (dar deloc!) să fie neutre.
@ Mordechai
Zau, daca am reusit sa te urmaresc.
Indiferent daca vrem sau nu, un sistem de valori, exista pentru fiecare ins in parte. Adaptat sau nu la cel al societatii din care face parte.
Sitemul societatii este unul oficial ( consfintit prin lege) si unul subteran la care adera majoritatea grupului la care ne refrim.
Cel subteren si, cel mai adesea functional, NU este uniform. Asta este evident. Exista variatii legate de toate zonele acelea pe care le-ai enumerat. Si, mai exista variatii legate de apartenenta etnica a insului. Ceea ce este evident si in acest sit… 😆
Eu doar curăţ puşca.
Puşca lui Cehov, presupun 🙂
@ Arsulici,
Salut. Imi pare rau ca ai avut necazuri. Asta explica indelungata lipsa a dumitale din blogosfera… probail.
Cel mai groaznic, atunci cand conduc, imi este sa-mi imaginez contactul cu un corp viu… si rezultatele…
Orice se poate repara sau inlcoui. Numai viata, idiferent a cui, NU.
Sanatate si sa auzim de bine.
Un an nou fara venimente negative….
Cat priveste religai, functia ei sociala este complexa. Si, cum sustineam mai sus, nu numai declaratia la o anumta aparteneta te face se fii un anumit tip de om, ci si prin modul cum a influentat religia cu pricina societatea in care ne nastem.
Oricum, crestinismul, pentru locurie astea, a influentat mult. Si crestinismul nu insemana numai bulucela la moaste sau la aghiazma.
[…] Nu, nu vreau nici sa fiu genial, nici sa fiu impushcat. Vreau doar sa le multzumesc lui Constantin Gheorghe si lui Moshe & Mordechai. […]