Ieri umblam pe drumurile patriei ( aveam etapă în campionatul naţional de atletism la sticlă, dacă trebuie neapărat să ştiţi !) ca tot omul în maşina lui: atent la şepci şi fesuri. Ploua inutil şi se circula greu. Din 10 în 10 kilometri, pe marginea şoselei, câte două -trei maşini de poliţie. Şi nişte poliţişti pirpirii, îngheţaţi, sictiriţi. Mi-am zis că s-au pus ăştia pe făcut ordine în trafic. Aiurea ! Aveam să aflu de la radio că băieţii căutau armele ciordite de la… Ciorogârla. Deci dacă eu inventam o ştire în care vă spuneam că s-au furat puşcoace de la Ciorogârla ( da, bre, Ciorogârla !) spuneaţi că mă întrec eu cu gluma. Na ! Pe mine nu m-au oprit. Bine au făcut, că nu le furasem eu. Au oprit o blondă. Şi începătoare. Ochelaristă. Acum e clar că au o pistă.
Frăţicule – cum spune Yorgos, amic şi grec- e groasă. Avem ştirea unu: aia cu cioarda de arme de la Ciorogârla. Ştirea doi vine de la Braşov şi sigur vă e cunoscută. Aici ne aflăm. Nu ne otevizăm, aşa că nu ne lasăm în teorii, speculaţii şi nu facem conexiuni stupide. Pur şi simplu constatăm. Aici ne aflăm.
Ne-am obişnuit deja să vedem că în ţara asta se trage cu durda în stradă de voie. În vreme ce Boc şi doi zevzeci comiteau o zicere despre cum e cu bugeţeala şi cum o să facă ei şi bici din materia primă respectivă, la Braşov se turna filmul Jaful. Bre ! Ce mama dracului se întâmplă în ţara asta ?
Lucrurile au luat-o complet razna pe aici ! Tipul ăsta de întâmplări devine tot mai frecvent. Şi, nu mă îndoiesc, suntem abia la început. Pentru că, la ora actuală, societatea noastră e bolnavă. Şi mai mult ca niciodată realizezi că ţara asta e neguvernată. Ar fi o prostie să îi imputăm asta lui Boc ori lui Basescu. Sau numai lor. Lucrurile au luat-o razna de mai multă vreme, dar în anii din urmă au scăpat clar de sub control. Cei care au condus ţara de vreme bună s-au mulţumit ( nici nu şi-au dorit altceva) să fie administratori de bugete, distribuitori de parale. Omul de la Cotroceni e hămesit de putere. Putere pe care şi-o doreşte nu pentru a construi ceva, nu pentru a vindeca vreuna din bolile societăţii ăsteia ( boli pentru care şi el este vinovat). Ci pentru a ridica, înalt până la cer, un monument propriei vanităţi prosteşti, un monument al prostiei şi deşertăciunii.
În şcoli violenţa, debandada şi manelismul au devenit locuri comune. Luptele de stradă între bandele de interlopi nu mai sunt de mult o ştire. Haosul din trafic şi rezolvarea disputelor de acolo cu pistolul, din nou, nu mai sunt noutăţi. În spitale te duci să crăpi contra şpagă. Dialogul civilizat şi respectul faţă de norme, deci faţă de celălalt, a devenit inutil, ba chiar semn de slăbiciune. Şi pot continua înşiruirea. Între clasa politică şi societate e o falie enormă. Între care pare imposibil de construit punţi. Într-o parte se află o societate în descompunere, dincolo politocraţia nesimţită.
Teoretic salvarea ar trebui să vină din cultură şi educatie. Cele două cenuşărese ale bugetelor post-decembriste. Şi, iată, mă trezesc pomenind tot de bugete. Reflex al noii logici, în care totul devine cuantificabil în bani. Despre starea educaţiei e inutil să vorbim. Doar ce am pomenit despre atmosfera din şcolile noastre. În cultură lucrurile nu stau deloc mai bine. Spaţiul în care ar trebui să se manifeste cultura română a devenit nefrecventabil. Deloc prietenos. Aici au loc grupări ad hoc de elite autoproclamate, care devin subit şi din proprie iniţiativă depozitarele indignărilor şi aspiraţiilor noastre. Pe care le pot cu uşurinţă tranzacţiona contra sinecuri generoase. Ordonarea criteriilor devine aliniere la doctrină, iar principiile devin balast. Iar cei din autodefinitele elite se manifestă zgomotos când au ceva de cerut pentru propria căpătuială şi , subit, tăcuţi când ar trebui să dea ceva. Ocupaţi cu lustruirea siegfriedului.
Plecasem de la cele două întâmplări. Vor urma altele. Tot mai multe. Tot mai des. Ne vom obişnui cu noua noastră condiţie, de ostatici. De prizonieri. Şi aşa cum des se întâmplă, vom ajunge, tot noi, să dezvoltăm o anume compasiune, simpatie chiar, faţă de proprii noştri călăi.
Păi de ce nu i-ai zis direct „Sindromul Stockholm la români” ?
Corect. Era mai potrivit.
da, si eu m-am convins
ca suntem o tara de comentatori
si cam atat
Păi da.
Da’ noi, romanii din diaspora, cum sa stim ce-o fi ala „siegfried” daca nu l-am citi pe Liiceanu? Si daca n-am sta toata ziua pe net, cum sa aflam la Berlin ce se intampla pe la Ciorogarla?
Păi nu-i aşa că avem cea mai bună formă de organizare? Singura posibil a fi perfectă: Haosul!
Nu-i aşa că suntem cam sătuli de nesiguranţă, dezordine etc ?
Nu-i aşa că ne dorim normalitatea? O lume pe care s-o înţelegem, cu legi şi valori respectate de toţi?
Care-ar fi soluţia?
Păi simplu:
Cineva trebuie să pună piciorul în prag, să aibă „bărbăţia” să spună stop dezmăţului, să pună ordine-n tot şi-n toate, să ne lase orfani de griji şi angoaze. Ar trebui să ne dorim un BĂRBAT cu mână de fier, căruia să-i şi dăm puterea să facă „ce trebuie”. Cin’să fie? Cin’să fie? Să mergem încolonaţi la vot, şi la referendum şi la alegeri, să-i dovedim încrederea noastră şi dorinţa de „bine”.
Brrrrr!
Când m-am trezit, am băut o cafea, am mai văzut ce-a mai zis Mordechai, l-am plimbat pe Max, am plecat în treburi. În metrou aceeaşi lume, fie preocupată fie indecent de gălăgioasă. Mă uitam cu teamă-n urmă, dar nu mă ţintea nimeni, lumea-şi vedea de treaba ei. Măi să fie! Chiar ne-am dilit cu toţii? Păi pe vremuri citeam Scânteia printre rânduri, iar acu’ le luăm pe toate de bune? Ale dracului coincidenţe!
Seara, la tembelizor, pe-un post, nu spun care, aud: Hă, Hă, Hă!
Evrikaaa!!!
@ nraducanu
Da’ ce căutaţi în diaspora ? În loc să staţi aici să construiţi capitalismul superior …
@Cârcotaşu
…eram cât p’aci să scap un „strâns uniţi în jurul…”… da’ a sunat nea Stere şi m-am calmat.
Da’ mare comoară-i nea Stere ăsta dom’le, dacă bun şi de carbaxin.
Carba… ce?:)
He, he! Carbaxin bre. Calmant dom’le, nu-i cianură.
Aha, dacă e la sticlă de 3/4 merge.