La drum

Am promis că vă voi povesti despre drumul la Cluj. Despre cele văzute şi păţite pe drum. Le-am lăsat destul la dospit şi acum pot începe să vă povestesc.  Şi am să încep cu prima întâmplare, cea care m-a tulburat mai mult.

Aveam deja sub roată câteva sute de kilometri. După câteva întâlniri nostime cu agenţi de circulaţie plictisiţi, o pană de cauciuc şi schimbul firesc de amabilităţi cu nişte şoferi de tir  mă cam săturasem de drumurile patriei. De zloată, frig şi gropi. Număram kilometrii rămaşi. Pe ceasul de bord, pe bornele kilometrice, pe dozele goale de Red bull. Oboseala se transformase în lehamite.

Ajunsesem prin Câmpia Turzii cred. Ascultam la radio. Transmisie în direct de la înmormântarea handbalistului Marian Cozma. La toate buletinele de ştiri doar despre astea se vorbea. În orele multe petrecute la volan mă îmbibasem peste limita admisă cu necrologul handbalistului. Cu interviuri şi aduceri aminte. Cu evocări şi lamentaţii. Aşteptam ca în orice clipă să aud intervenţia patriarhului care să ne anunţe beatificarea celui dispărut. Deja Băsescu îl decorase post-mortem. În România decoraţiile post mortem au devenit o chestie comună. Probabil moartea e un mare merit, pentru care statul se simte dator să te răsplătească.

La un moment dat coloana a început să înainteze mai greu. Aveam să aflu de ce. Pe banda noastră era un convoi funerar. Am numărat exact 14 persoane. Inclusiv preotul. Şase erau copii. Toţi erau mohorâţi, zgribuliţi, uzi. Urmau în tăcere maşina cu sicriul. La oglinda retrovizoare o năframă neagră. Am privit iute crucea purtată de cel aflat în faţă. Am apucat să văd doar nişte ani. 2001- 2009. Mi-a fost suficient. Am semnalizat şi am depăşit.

Nu era prezentă nicio televiziune. Nicio transmisiune în direct la radio. Mai mult ca sigur nicio decoraţie. Doar opt adulţi şi şase copii. Zgribuliţi. Uzi. Şi trişti. Şi anii de pe cruce: 2001- 2009. La radio un reporter pătruns de emoţie ne invita să evităm circulaţia pe bulevardul Ştefan cel Mare unde mulţimea venise să aducă un ultim omagiu marelui dispărut.  Puţin mai târziu am ajuns la Cluj. Unde câteva ore mai târziu ne-am îngrămădit la filiala din Mănăştur a Băncii Transilvania. Puhoi de lume şi televiziuni. Avusese loc o spargere.

Facebook Comments

- A word from our sponsors -

Most Popular

13 Comments

  1. Da, avem memoria scurta si acel americanesc short attention span.. Adica sarim din senzationescu in criza si din criza in razboi. Si din razboi in incredibil. Asta e. Il mai stie cineva pe acel erou wannabe care a murit la brasov? Pun pariu ca sub 1% din cei care il stiau acum o saptamana.

  2. Da.
    Ai dreptate, deşi nu l-am uitat nici pe eroul Lala şi ştiu ce e pierderea unui copil, dar … n-am voie să fiu ipocrită, din nefericire,până nu ni se-ntâmplă personal , nu ne-mblânzim, asta să fie gena noastră … ? 🙁
    ” mohorâţi, trişti, uzi … ” … mai scrie, mai zi, să ne trezim din letargie, nemernici ce suntem, c-am uitat a fi oameni şi trebuie să ne redescoperim..
    Mulţumesc.
    respecte,
    Sibilla

  3. Ai portretizat bine fata urita a Romaniei. Da’ crezi ca pe Basescu il intereseaza copiii amariti ai Romaniei? A fost vreodata la vreun orfelinat? A facut el ceva pentru copiii sarmani ai tarii? Uriciunea intruchipata, asta e!

  4. Domnule Mordechai ma scuzati ca va deranjez periodic cu ale mele prostii, dar vad ca sunteti un pricepul in ale blogului si am o intrebare care e cam offtopic dar chiar si asa indraznesc sa o adresez … deci mi-am bagat google analytics .. si vad ca printre aia de ma viziteaza; adica apare la network location “romanian ministry of justice” … inseamna cineva de acolo m-a `urmareste` nu? eu in simplitatea mea asta am inteles … bine poza am postat-o pe blogul meu si am mai zis niste chestii de par paranoia, dar asta sunt
    Eu vreau sa stiu .. am avut dreptate sau inseamna altceva ?
    Parca stiam ca la Justitie se munceste nu se sta pe net, mai ales ca eu nu spun nimic important.
    Daca e asa cum zic eu probabil stiti mai multe dumneavoastra fiind prieteni cu ei, ca la cate spuneti …+ ar trebui sa va plateasca si gazda la cat stau pe blog urmarindu-va 🙂 , daca nu e ce cred eu o sa tac de rusine pe viitor.

  5. Da, ãstia suntem, dar nu noi, românii, cum zice Karakas, ci noi, specia umanã. Mizerabilul fragment de viatã din drumul cãtre Cluj, trãit de Mordechai, putea sã i se întâmple si lui Pierre, mergând spre Lyon, sau lui John, pe soseaua cãtre Detroit. Peste tot, everywhere, partout, politicienii si media traiesc din evenimente, sunt în capul meselor la care se consumã senzational pe pâine, chiar dacã, sau mai ales dacã pîinea este înmuiatã în sânge. Pentru cã si politicienii, si media se adapteazã nevoilor speciei umane e avide de spectacol, cu cât mai macabru, cu atât mai atrãgãtor. Copiii morti de SIDA sunt o statisticã banalã si în consecintã (de ce s-o zice „pe cale de consecintã”?) plictisitoare, pe când un singur deces, dacã e provocat de cutite sau de gloante, e televizat de televiziuni, radiodifuzat de radiodifuziuni si politizat de politicieni. Iar asta se întâmplã nu pentru cã politicienii sunt sensibili la astfel de cazuri, sau pentru cã media ar fi avidã de sânge, ci pentru cã si politicienii, si media stiu bine cã noi, oamenii de everywhere, de partout, de pretutindeni suntem necrofagi, suntem vampiri, suntem fiinte care nu au evoluat prea mult de la stadiul de sãlbatici.
    Cum ziceam, ãstia suntem.

  6. @ mordechai
    Una la mânã, mi-a scãpat pe undeva prin mesajul meu plin de sânge si sictir un „e” în plus si-a iesit „e avide de spectacol”, de mã loveste damblaua când citesc.
    A doua la mânã, cred cã ãstia suntem, dar nu toti, nu în aceeasi mãsurã si nu mereu, dar în orice caz foarte multi, în mare mãsurã si în acelasi timp. Altfel, cum are jegul ãla de OTV o audientã atât de mare, de a început sã fie copiat si de celelalte televiziuni?

Leave A Reply

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articolul precedent
Articolul următor

More from Author

A șaptea, dar mai puțin artă

Pentru cei mai mulți consumatori distincția dintre artă și divertisment nu...

Temnițele

Nu există temniță bună ori temniță rea. Nici stăpâni buni sau...

Industria solidarității

Pe măsură ce îmbătrânești ești tot mai greu de scos din...

De-aia

"Nu mai zici nimic? Nu mai scrii nimic?" - mă întreabă...

- A word from our sponsors -

De citit

A șaptea, dar mai puțin artă

Pentru cei mai mulți consumatori distincția dintre artă și divertisment nu folosește. Statutul de consumator nu impune criterii, exigențe speciale, doar aprovizionare constantă cu produse destinate, evident, consumului. Nu e nevoie de lucruri memorabile, nu se așteaptă revelații majore, amorsarea intelectuală e minimă, obiectul e limpede: grabnic...

Temnițele

Nu există temniță bună ori temniță rea. Nici stăpâni buni sau răi. Există temnițe și stăpâni. Dacă prețuiești libertatea, înțelegi asta. Dacă, însă, pui mai bun preț pe împlinirea hoitului, atunci n-ai cum pricepe. Interviu' lu' Tacăr cu Putin. Vâlvă, zarvă, încruntări, încleștări, încăierări. Stăpân bun/stăpân rău. Tacăr...

Industria solidarității

Pe măsură ce îmbătrânești ești tot mai greu de scos din sărite. Chestiile care, odinioară, te-ar fi umplut de draci, acum doar te plictisesc. Furia arțăgoasă e trasă undeva la umbră și în locul ei se lăbărțează o ditamai lehamitea. Nu mai înjuri, schimbi canalul. Nu mai...

De-aia

"Nu mai zici nimic? Nu mai scrii nimic?" - mă întreabă câțiva prieteni. Nu mulți, dar cumsecade. De scris, ce să zic, scriu, chiar dacă nu simt îndemnul de a-mi rostogoli cuvintele în ochiul adormit al lumii. De zis... îmi zic mie. E de ajuns. Zic alții....

Opriți-l pe nesimțit!

Iohanetele e decis să folosească fiecare clipă rămasă din mandat(e) pentru a îndeplini toate obiectivele propuse. Obiectivele turistice. Pentru că ghiolbanuzaurul nu-și propune și nici nu e în stare  de altceva. Și i se rupe în paișpe cu virgulă de țara asta de tolomaci. Statul român există...

Zbateri, crăcănări și vuiet

Eterna împrăștierea a chibițimii de la galerie are acum o nouă expresie: pro Israel vs. pro Palestina. Sau după caz, anti-ăia contra anti-ăilalți. Chestia de căpătâi e să urli la galeria adversă: teroriștii! Într-o parte filo-semiții de conunctură. Zgomotoși, agresivi, belicoși, răcnindu-și sprijinul, de parcă ar interesa pe...

Kosovo, UEFA și mușețelul

M-am abținut vreme bună de la grăitul în public, sub orice formă. Din cauză că motive. Care pot fi succint rezumate într-o propoziție care începe cu: așa a vrut... Și foarte probabil voi reveni la aceeași muțeală, din motive care, de asemenea, pot fi explicate cu: așa...

E maro, moale și suntem în el

Franța De la ce s-au luat? Obiectiv vorbind, nu contează. Acolo mereu se găsește ceva. În cazul ăsta poliția oprește niște minori, care își propuseseră să fie șmecherași. Aspiranții la șmechereală aveau deja un palmares respectabil în întâlnirile cu poliția. Șmecherilă de la volan mai tupeist, dă să...

Hiperbola

Dintre nerușinările lumii de azi cea mai supărătoarea îmi pare ostentația hiperbolei. Aproape totul e amplificat indecent, exagerat, umflat până la tumefiere. Precauțiile pe care le-ar impune decența nu mai există, prudența justei evaluări nu intersează. Se grăiește răstit și se răspunde răcnit. Totul (sau aproape totul)...

Greva celor care…

Înainte de a discuta despre greva cadrelor didactice, despre solicitările lor, e bine să aruncă, repede, o privire peste ceea ce este astăzi sistemul de învățământ. E ceva mai mult decât o simplă punere în context. Prima constatare, obligatorie, de neocolit, este că, de fapt, nu mai putem...

Alegeri în Turcia

Miza alegerilor prezidențiale din Turcia, din perspectivă geopolitică, nu are cum fi subestimată. Analiștii de ocazie vorbesc despre o confruntare dintre blocul ultra-conservator, condus de Erdogan, și mișcarea reformatoare care l-ar avea în frunte pe Kilicdaroglu. Alții vorbesc despre o competiție între suveranism și globalism. Nu lipsesc...

Din târtița presei

Acum 10-12 ani, pe când acest blog începea să capete formă, îmi plăcea să fac un soi de "revistă a presei". Pe atunci mai aveam ceva ce semăna, vag, cu presa. Încă era ofițerime pe-acolo. Acum doar tablagii. Nu știu dacă am să încep iar să cern știrile,...