AcasăRabbi ziceUn film prost

Un film prost

Îmi place Horaţiu Mălăele. E un actor cu har şi un tip cu mult spirit. Nu ştiu de ce vrea el să fie şi regizor de film. Şi (co) scenarist. Şi uite aşa apare un film prost. Foarte prost. Un film aproape la fel de prost ca „Supravieţuitorul” lui Sergiu Nicolaescu.

Sunt departe de a fi entuziasmat de „operele” regizorilor din noul val. Nu am găsit nimic senzaţional la mult premiatul film al lui Mungiu. Dimpotrivă, la vremea respectivă am explicat de ce filmul cu pricina mi s-a părut slab. Asta mi-a pus în cap o grămadă de entuziaşti care îmi dădeau cu palmdoru’ peste pleoapă. Nu m-au dat pe spate nici filmele lui Cristi Puiu, deşi „Moartea domnului Lăzărescu” nu e de colo. Doar la Nae Caranfil m-am recunoscut impresionat. Plăcut. Cred că am mai vorbit despre „Restul e tăcere” aşa că nu am să mă repet. Una peste alta… am extrem de puţine motive pentru a mă declara încântat de cinematografia noastră.

Şi ajungem la filmul lui Mălăele. (Debutul său ca regizor de film, dacă am înţeles bine). „Nunta mută”. Cu un scenariu de Adrian Lustig şi Horaţiu Mălăele. Povestea de la care ar trebui să plece filmul e interesantă. Şi ar fi meritat o tratare cu mult mai serioasă. Pentru că ceea ce a reuşit Mălăele e o însăilare jalnică. De la primele cadre regizorul vrea să ne convingă că a văzut multe filme. Şi reuşeşte. Dar mai reuşeşte să mă convingă şi că nu mai regizase niciunul. Şi ar fi fost bine să rămână aşa. Mălăele e prea dornic să convingă. Să arate ce ştie. Iar rezultatul e ridicol. Un amalgam de impresii, înghesuite de-a valma într-o încropeală stupidă. În căutarea unei stilistici elaborate pastişează cam tot ce putea fi pastişat şi transformă o poveste cu potenţial într-un ghiveci greu descriptibil şi încă şi mai greu digerabil. Deşi începe promiţător filmul eşuează iute în vulgaritate gratuită. Scena nunţii, care ar fi trebuit să fie cheia de boltă, ar fi putut fi doar plicticoasă dacă realizatorii nu simţeau nevoia ireprehensibilă de a o transforma în o secvenţă demnă de Vacanţa mare.

Pur şi simplu Mălăele a avut o poveste cu care nu a ştiut ce să facă. Ocupat fiind să fie Tornatore, Kubrick, Fellini şi Tarkovski în acelaşi timp. Rezultatul e o parodie grotescă şi o risipă. Păcat de numele mari folosite în distribuţie.

Una peste alta… dacă aveţi boală pe careva… recomandaţi-i filmul.

Facebook Comments

- A word from our sponsors -

Most Popular

8 Comments

  1. Tin sa te contrazic si te voi contazice fara argumente ca asa e mai bine si mai romaneste. Eu am vazut fimul la cinematograf, asta am zis-o asa, aiurea in tramvai. Deci, filmul e ok pentru un film romanesc si pentru o comedie (accent pe prima silaba). Cele mai tari faze: 1. in prima secventa, aia din masina ascultau Parazitii. 2. Aia din spatele meu din sala de cinema aveau un ras foarte colorat, au facut juma’ de film.
    Eu personal am fost foarte dezamagit de „restul e tacere”, un film cu asa buget si asa regizor trebuia sa rupa tot dar m-a dezamagit (da’ l-am vazut acasa, poate asta a fost problema)

  2. Doamnei Lucia Verona,
    Mi-ati fãcut plãcerea de a da un rãspuns comentariului meu din subsolul articolului lui Mordechai „Fãrã marsupii”. Abia azi am reusit sã vã citesc mesajul, pentru care vã multumesc, si sã rãspund la rându-mi. Tot acolo, desigur.

  3. Mordechai,

    Ai şi nu ai dreptate. Da, filmul este absolut şi irevocabil imbecil, o prostie fără graniţe, margini, limite.
    Dar tocmai de aia trebuie văzut. N-am mai râs de mult cum am râs la filmul ăsta. Cadru cu cadru, scenă cu scenă, filmul este delicios tocmai pentru că este atât de rău făcut. Scena din cârciuma satului frizează genialul, chit că involuntar: nu se înţelege mai nimic din ea, pentru că toţi urlă, iar apoi toţi râd şi nu ştii de ce, şi râzi deci şi tu de prostia lor, de prostia regizorului, de prostia scenaristului… Iarăşi, la sfârşit, unde îţi dai seama, pentru că ţi s-a telegrafiat cu un an în urmă, că baba are România pe gât. Şi ştii asta, ştii bine, doar că Mălăele crede că nu ştii, şi încearcă să producă nişte suspans, eşuând într-un mod nu numai jalnic, dar şi ridicol. Şi ridicolul este totuşi comic, nu? De obicei, când cineva este ridicol, ai puţină milă, îţi este jenă de jena care ar trebui să îl cuprindă pe om. Dar el nu îşi va da seama niciodată că trebuie să îi fie jenă, aşa că putem râde de el în voie (în plus, Mălăele afirmă undeva că cei cărora nu le-a plăcut filmul sunt nişte proşti. Sublim!).

Leave A Reply

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articolul precedent
Articolul următor

More from Author

Temnițele

Nu există temniță bună ori temniță rea. Nici stăpâni buni sau...

Industria solidarității

Pe măsură ce îmbătrânești ești tot mai greu de scos din...

De-aia

"Nu mai zici nimic? Nu mai scrii nimic?" - mă întreabă...

Opriți-l pe nesimțit!

Iohanetele e decis să folosească fiecare clipă rămasă din mandat(e) pentru...

- A word from our sponsors -

De citit

Temnițele

Nu există temniță bună ori temniță rea. Nici stăpâni buni sau răi. Există temnițe și stăpâni. Dacă prețuiești libertatea, înțelegi asta. Dacă, însă, pui mai bun preț pe împlinirea hoitului, atunci n-ai cum pricepe. Interviu' lu' Tacăr cu Putin. Vâlvă, zarvă, încruntări, încleștări, încăierări. Stăpân bun/stăpân rău. Tacăr...

Industria solidarității

Pe măsură ce îmbătrânești ești tot mai greu de scos din sărite. Chestiile care, odinioară, te-ar fi umplut de draci, acum doar te plictisesc. Furia arțăgoasă e trasă undeva la umbră și în locul ei se lăbărțează o ditamai lehamitea. Nu mai înjuri, schimbi canalul. Nu mai...

De-aia

"Nu mai zici nimic? Nu mai scrii nimic?" - mă întreabă câțiva prieteni. Nu mulți, dar cumsecade. De scris, ce să zic, scriu, chiar dacă nu simt îndemnul de a-mi rostogoli cuvintele în ochiul adormit al lumii. De zis... îmi zic mie. E de ajuns. Zic alții....

Opriți-l pe nesimțit!

Iohanetele e decis să folosească fiecare clipă rămasă din mandat(e) pentru a îndeplini toate obiectivele propuse. Obiectivele turistice. Pentru că ghiolbanuzaurul nu-și propune și nici nu e în stare  de altceva. Și i se rupe în paișpe cu virgulă de țara asta de tolomaci. Statul român există...

Zbateri, crăcănări și vuiet

Eterna împrăștierea a chibițimii de la galerie are acum o nouă expresie: pro Israel vs. pro Palestina. Sau după caz, anti-ăia contra anti-ăilalți. Chestia de căpătâi e să urli la galeria adversă: teroriștii! Într-o parte filo-semiții de conunctură. Zgomotoși, agresivi, belicoși, răcnindu-și sprijinul, de parcă ar interesa pe...

Kosovo, UEFA și mușețelul

M-am abținut vreme bună de la grăitul în public, sub orice formă. Din cauză că motive. Care pot fi succint rezumate într-o propoziție care începe cu: așa a vrut... Și foarte probabil voi reveni la aceeași muțeală, din motive care, de asemenea, pot fi explicate cu: așa...

E maro, moale și suntem în el

Franța De la ce s-au luat? Obiectiv vorbind, nu contează. Acolo mereu se găsește ceva. În cazul ăsta poliția oprește niște minori, care își propuseseră să fie șmecherași. Aspiranții la șmechereală aveau deja un palmares respectabil în întâlnirile cu poliția. Șmecherilă de la volan mai tupeist, dă să...

Hiperbola

Dintre nerușinările lumii de azi cea mai supărătoarea îmi pare ostentația hiperbolei. Aproape totul e amplificat indecent, exagerat, umflat până la tumefiere. Precauțiile pe care le-ar impune decența nu mai există, prudența justei evaluări nu intersează. Se grăiește răstit și se răspunde răcnit. Totul (sau aproape totul)...

Greva celor care…

Înainte de a discuta despre greva cadrelor didactice, despre solicitările lor, e bine să aruncă, repede, o privire peste ceea ce este astăzi sistemul de învățământ. E ceva mai mult decât o simplă punere în context. Prima constatare, obligatorie, de neocolit, este că, de fapt, nu mai putem...

Alegeri în Turcia

Miza alegerilor prezidențiale din Turcia, din perspectivă geopolitică, nu are cum fi subestimată. Analiștii de ocazie vorbesc despre o confruntare dintre blocul ultra-conservator, condus de Erdogan, și mișcarea reformatoare care l-ar avea în frunte pe Kilicdaroglu. Alții vorbesc despre o competiție între suveranism și globalism. Nu lipsesc...

Din târtița presei

Acum 10-12 ani, pe când acest blog începea să capete formă, îmi plăcea să fac un soi de "revistă a presei". Pe atunci mai aveam ceva ce semăna, vag, cu presa. Încă era ofițerime pe-acolo. Acum doar tablagii. Nu știu dacă am să încep iar să cern știrile,...

Epistoleții și lumea cea nouă

Epistolele publice, dincolo de intenția formal declarată, au devenit autentice exersări ale unui narcisism inargumentabil. Nu servesc unei cauze, deși, tot formal, întotdeauna e identificată una. Cauza proclamată e doar urzeala străvezie pe care se țes piesagiile vanității la izvor, răpiri din uitare și vânări de atenție....