Îmi place Horaţiu Mălăele. E un actor cu har şi un tip cu mult spirit. Nu ştiu de ce vrea el să fie şi regizor de film. Şi (co) scenarist. Şi uite aşa apare un film prost. Foarte prost. Un film aproape la fel de prost ca „Supravieţuitorul” lui Sergiu Nicolaescu.
Sunt departe de a fi entuziasmat de „operele” regizorilor din noul val. Nu am găsit nimic senzaţional la mult premiatul film al lui Mungiu. Dimpotrivă, la vremea respectivă am explicat de ce filmul cu pricina mi s-a părut slab. Asta mi-a pus în cap o grămadă de entuziaşti care îmi dădeau cu palmdoru’ peste pleoapă. Nu m-au dat pe spate nici filmele lui Cristi Puiu, deşi „Moartea domnului Lăzărescu” nu e de colo. Doar la Nae Caranfil m-am recunoscut impresionat. Plăcut. Cred că am mai vorbit despre „Restul e tăcere” aşa că nu am să mă repet. Una peste alta… am extrem de puţine motive pentru a mă declara încântat de cinematografia noastră.
Şi ajungem la filmul lui Mălăele. (Debutul său ca regizor de film, dacă am înţeles bine). „Nunta mută”. Cu un scenariu de Adrian Lustig şi Horaţiu Mălăele. Povestea de la care ar trebui să plece filmul e interesantă. Şi ar fi meritat o tratare cu mult mai serioasă. Pentru că ceea ce a reuşit Mălăele e o însăilare jalnică. De la primele cadre regizorul vrea să ne convingă că a văzut multe filme. Şi reuşeşte. Dar mai reuşeşte să mă convingă şi că nu mai regizase niciunul. Şi ar fi fost bine să rămână aşa. Mălăele e prea dornic să convingă. Să arate ce ştie. Iar rezultatul e ridicol. Un amalgam de impresii, înghesuite de-a valma într-o încropeală stupidă. În căutarea unei stilistici elaborate pastişează cam tot ce putea fi pastişat şi transformă o poveste cu potenţial într-un ghiveci greu descriptibil şi încă şi mai greu digerabil. Deşi începe promiţător filmul eşuează iute în vulgaritate gratuită. Scena nunţii, care ar fi trebuit să fie cheia de boltă, ar fi putut fi doar plicticoasă dacă realizatorii nu simţeau nevoia ireprehensibilă de a o transforma în o secvenţă demnă de Vacanţa mare.
Pur şi simplu Mălăele a avut o poveste cu care nu a ştiut ce să facă. Ocupat fiind să fie Tornatore, Kubrick, Fellini şi Tarkovski în acelaşi timp. Rezultatul e o parodie grotescă şi o risipă. Păcat de numele mari folosite în distribuţie.
Una peste alta… dacă aveţi boală pe careva… recomandaţi-i filmul.
Ce bine că eu nu mă duc la filme! 🙂
Naspa film…
🙂
Eu mă mai duc… vorba Alinei: naşpa film.
Tin sa te contrazic si te voi contazice fara argumente ca asa e mai bine si mai romaneste. Eu am vazut fimul la cinematograf, asta am zis-o asa, aiurea in tramvai. Deci, filmul e ok pentru un film romanesc si pentru o comedie (accent pe prima silaba). Cele mai tari faze: 1. in prima secventa, aia din masina ascultau Parazitii. 2. Aia din spatele meu din sala de cinema aveau un ras foarte colorat, au facut juma’ de film.
Eu personal am fost foarte dezamagit de „restul e tacere”, un film cu asa buget si asa regizor trebuia sa rupa tot dar m-a dezamagit (da’ l-am vazut acasa, poate asta a fost problema)
Da’ ce, numa-n fotbal are voie Hagi sã se facã antrenor?
Doamnei Lucia Verona,
Mi-ati fãcut plãcerea de a da un rãspuns comentariului meu din subsolul articolului lui Mordechai „Fãrã marsupii”. Abia azi am reusit sã vã citesc mesajul, pentru care vã multumesc, si sã rãspund la rându-mi. Tot acolo, desigur.
Mordechai,
Ai şi nu ai dreptate. Da, filmul este absolut şi irevocabil imbecil, o prostie fără graniţe, margini, limite.
Dar tocmai de aia trebuie văzut. N-am mai râs de mult cum am râs la filmul ăsta. Cadru cu cadru, scenă cu scenă, filmul este delicios tocmai pentru că este atât de rău făcut. Scena din cârciuma satului frizează genialul, chit că involuntar: nu se înţelege mai nimic din ea, pentru că toţi urlă, iar apoi toţi râd şi nu ştii de ce, şi râzi deci şi tu de prostia lor, de prostia regizorului, de prostia scenaristului… Iarăşi, la sfârşit, unde îţi dai seama, pentru că ţi s-a telegrafiat cu un an în urmă, că baba are România pe gât. Şi ştii asta, ştii bine, doar că Mălăele crede că nu ştii, şi încearcă să producă nişte suspans, eşuând într-un mod nu numai jalnic, dar şi ridicol. Şi ridicolul este totuşi comic, nu? De obicei, când cineva este ridicol, ai puţină milă, îţi este jenă de jena care ar trebui să îl cuprindă pe om. Dar el nu îşi va da seama niciodată că trebuie să îi fie jenă, aşa că putem râde de el în voie (în plus, Mălăele afirmă undeva că cei cărora nu le-a plăcut filmul sunt nişte proşti. Sublim!).
@ twisted
Bre, ia vezi ceva mai jos, la Rheta. Hă? Ce zici? Vorbim totuşi de filme, nu de cichicianuri.
@Florian
Corect !
@ Rheta Marx
Ai zis-o mai bine decât mine. Jos pălăria.