Azi nu aveam chef să scriu nimic. Dar nimic. Cheful tot nu mi-a venit, dar uite că scriu. Îmi dau eu seama pe parcurs despre ce. Să vedem…
Despre vizita la Roma a lui Cristi Diaconescu ? Hai să încercăm. O luăm de la conferinţa de presă susţinută de Cristi alături de Frattini. Mai întâi declaraţiile lui Frattini. Care îi dădea ca nebuna cu talanga cu „prietenii români”, ” să nu generalizăm” pentru ca după aia să ne insulte relaxat. Poate nu aţi văzut evenimentul aşa că vă explic eu ce şi cum. Mi s-a explicat că discursul italianului a fost unul tolerant şi plin de înţelegere. Da’ sunt eu tendenţios. Că nu era nimic insultător acolo. Păi să vedem… dacă înlocuim în discurs „români” cu „italieni” şi „criminali” cu „pedofili” şi le citim apoi discursul „prietenilor italieni” … ce credeţi, se vor simţi insultaţi ? Chit ca repetăm din doi în doi că nu generalizăm. Frattini ştia bine ce face. Şi nu s-a sfiit să o facă. Vă invit să cercetaţi în discursul lui de câte ori a folosit alăturarea „infractori români”.
Una peste alta cei doi miniştri de interne au avut fiecare discursul lui. Iar fiecare discurs era adresat alegătorilor de acasă. De lăudat, totuşi, poziţia lui Diaconescu. Asta ne dă speranţe. Mi-am dorit un ministru de externe mai puţin sensibil la erecţiile licruicilor. Poate de data asta îl avem.
Mergem mai departe.
Nu sunt atât de naiv încât să îmi imaginez că tot ce se vântură în media este obligatoriu şi o prioritate a agendei publice. Tot aşa cum nu confund lumea reală cu cea văzută din media, prin lentila groasă a ratingului. Dar e limpede că avem o problemă în societatea românească. Iar caftul de la mall e un nou semn. N-am niciun chef să iau la scărmănat ce s-a întâmplat acolo, nici să văd dacă a avut unul ori altul dreptate în mardeala cu pricina. Nici să evoc iar Clujul, Braşovul, Craiova, Găneasa sau Ciorogârla. Nici să îmi amintesc de ce se afla Diaconescu în Italia. E clar ţara asta devine o rezervaţie a gorilelor.
Lipsa unui autentic sistem de valori a transformat societatea românească în ceva greu de descris. Dacă mai putem vorbi despre o societate românească. Pentru că, teamă îmi e, ca asistăm la o accelerată dizolvare a societăţii noastre. A instituţiilor tradiţionale. A statului. A bunul simţ. Şi nimic nu pare a opri această dizolvare. Dimpotrivă. Iar şleahta pe care o numim „clasă politică” nu ne ajută deloc în această privinţă. Ba dacă e să judecăm după cele petrecute în ultimii ani putem spune că dimpotrivă. Şi nu am să mai argumentez. Cred că e inutil. Şi nu văd nicio ieşire. Iar ceea ce va urma ( ei, da, criza !) nu va face decât să accentueze acest fenomen.
S-au adunat multe cuvinte şi tot nu ştiu despre ce vreau să scriu…
Despre ce ridico s-au tocşoit anteniştii şi tatulicii pe tema balamucului din Italia? Despre greaţa enormă pe care mi-o provoacă Hurezeanu ? Nu mai scriu despre nimic. Scrieţi voi.
Ai zis de bine: nu avem valori pentru ca o mina de neputinciosi si inculti au pus mina pe institutiile statului. Daca nu avem o Presedentie reputabila, daca nu avem un Prim Ministru de calibru, macar justitie sa fi avut. Dar justitia model „Macovei” e ocupata cu demolarea adversarilor politici ai lui El Comandante Supremo.
Si mie mi-a placut prestatia lui Cristi Diaconescu. Verticala!
Disertaţie pe tema: „De la rezervaţia de ornitorinci la rezervaţia de gorile”. Cu parafa .l..
Veni, Vidi, Vici
In sfarsit dupa mai bine de patru ani de politica externa haotica, dezonoranta si neproductiva, condusa de un om datorita caruia a fost necesara reinventarea limbii engleze, asistata de un traducator de engleza-engleza pentru a clarifica sensurile ziselor basesciene intr-o engleza de bazar arabesc si executata fie de diletanti care se bateau pe burta cu capete incoronate, fie de yes-men-i iute raspunzatori la comanda prezidentiala “Comanescule aport !”, Romania se poate lauda ca are un reprezentant calificat si cu sira spinarii dreapta la acest minister.
Dupa carantinizarea si bezna in care a fost aruncata tara noastra pe plan international, datorita unei politici externe incoerente practicata la nivel de ureche marinareasca si care a avut printre altele ca rezultat vizibil si reprobabil, manifestarile violente de romanofobie din Italia, tot romanul, care inca mai simte si a suferit romaneste in aceasta perioada, a intrevazut o raza de speranta in prestatia actualului ministru de externe al Romaniei, d-l Cristian Diaconescu, cu ocazia Conferintei de presa in care acesta a aparut alaturi de omologul sau italian chitit pe expulzari de rebuturi umane romanesti.
Mai mult ca sigur ca discursul si raspunsurile sale desi pertinente, argumentate, demne si in conformitate cu statutul juridic al tuturor cetatenilor din UE, in ciuda faptului ca au avut darul de a convinge, nu vor avea ecoul scontat nici in mass-media italiana, nici la nivelul diriguitorilor politici actuali ai Italiei.
Si aceasta din cauza ultimilor, care au gasit un cal de bataie, un Acar Paun convenabil pentru rezolvarea problemelor sociale cu care se confrunta italienii in criza economica ce face ravagii in lume.
Dar asta nu inseamna ca ele au fost inutile.
Pe de-o parte, ele reprezinta un debut promitator pentru stabilirea unor relatii si a unei comunicari normale cu o tara a carei economie beneficiaza la greu de prezenta romanilor ca forta de munca pe “tarlalele” din peninsula si de oportunitatile oferite investitorilor italieni in tara noastra, iar pe de alta parte a redat romanilor speranta ca Statului ii pasa de modul in care sunt tratati si catalogati de partenerii cu drepturi si obligatii egale in cadrul UE.
Daca aceeasi pozitie de verticalitate si demnitate nationala a ministrului de externe va fi abordata de catre acesta si la masa decizionala europeana, este foarte posbil ca liderii europeni sa nu se mai ascunda dupa degete si sa sanctioneze ferm tendintele de xenofobie evidenta oglindita in masurile politice de sorginte fascista de care da dovada dreapta politica aflata la conducerea Italiei in aceasta perioada.
Si poate ca, in ultimul ceas, va intelege si mult stimatul si iubitul nostru presedinte faptul ca politica externa a unei tari, ale carei exigente sunt transformate de Constitutia tarii in prerogative prezidentiale, nu se poate face la fel ca politica interna, la Golden Blitz sau prin toalete de carciumi dambovitene, cu ciocanul si tinte pe un san de cizmarie in acompaniamentul miticelor sirene ce bantuie marile si oceanele lumii.
@ Karakas
Nici sus, nici jod nu văd nimic , prietene.
@Lucia Verona
Exact. Bine zis.
@marcus
Deh, ce să zic?
Vreau sa-ti zic ceva vesel, cine stie poate am noroc si vei zambi 🙂
Americanii fură planurile unui avion rusesc. Adună o echipă americană să îl reconstruiască după planuri. Lucrează ei ce lucrează, sudează, lipesc din greu şi în final le iese un tractor. Conducerea e nemulţumită şi adună o echipă de japonezi. Lucrează şi ei din greu, sudează, lipesc, asamblează şi după sforţări supraomeneşti le iese un tractor. Conducerea e disperată şi adună o echipă de români. Intră românii în treabă, sudează, lipesc, asamblează şi, la final, le iese un avion.
Conducerea: – Incredibil! Suntem impresionaţi de munca voastră, celorlalte echipe le-au ieşit tractoare. Voi cum aţi făcut?
Românii: – Şi nouă tot tractor ne-a ieşit, da’ l-am luat la pilă.
Na! Sa faca italienii asta daca pot! :))
:)))))))))))))))))))))))))
Cãcatul ãsta cu infractorii, fâlfâit prin cizmã de câte ori vin alegerile de broscari, s-a-mputit mai rãu ca bunicul ãla scos la geam, când vine postasul cu pensia. Asa cã nu-l mai zgarmãn si eu, ca sã rãmânã putoarea la ei în cizmã.
Despre cãcatul de la noi, Cristoiu are teoria cã-i rãscolit ca sã vazã boboru’ cum e cu disolutia autoritãtilor si sã cearã regim prezidentialo – dictatorialo – basescian.
Dar io zic cã mai e ceva, cã prea e cãcatul numa’ntr-o parte a mesei, iar în cealaltã s-adunã cozonacu’. Se taie bani de la sãnãtatea pesedistã, se lasã si profesorii Antoneascãi cu ochii-n soare, da’ se dau bani cãcãlãu la turizmu’ ecumenic. Incep jafuri si omoruri pe la case de schimb si pe la bãnci, cafteli prin mall-uri ca-n „Sapte pãcate”, taman când trece pesedeu’ la cârma internelor. Pedele gigea, pesede câh, pedele gigea, pesede câh, repetati toti în cor pânã la europarlamentare, apoi din nou pânã la prezidentiale.
Mordechai zice cã societatea româneascã e de cãcat.
Cristoiu are dreptate, cu presedintele de cãcat care ne conduce. Eu am dreptate, cu pedeleul de cãcat care ne guverneazã. Mordechai are dreptate, cu societatea noastrã de cãcat.
Sã deschizã careva geamurile, cã pute de te trãzneste.
Bre, avem în toamnă nişte alegeri. Cu rezultat aproape previzibil. După aia să vezi danţ şi voie bună.
rabbi, io sunt chinuit de o revelatie…
si mie mi-a placut grozav aseara cristian diaconescu. a fost demn, asa cum mi-am tot dorit sa fiu reprezent. si-apoi m-a pocnit revelatia. cat de rau a putut sa fie pana acum, daca ceea ce este altminteri normal sa fie ne trezeste un asemenea sentiment de mandrie?
omul acela n-a facut nimic altceva decat sa isi faca treaba.
Corect. Aşa este. Revelaţie spui?
revelatie spun. pen’ ca am cam uitat (si aici ma refer doar la mine) sa imi doresc mai mult decat ceea ce – in mod normal – ar trebui deja sa am.
si m-am referit doar la mine pentru ca nu pot sa reprezint poporul 🙂
Păi de vreme bună suntem într-un proces de redefinire a normalităţii. Şi tragem linia aia mai jos, şi mai jos, tot mai jos.
multumesc rabbi. si-as mai spune ca doare.
N-ai de ce îmi mulţumi. Şi.. da. Doare. Sau nu. Sila nu doare.
„Lipsa unui autentic sistem de valori a transformat societatea românească în ceva greu de descris.” – Mamaaa, ce dreptate ai. Pacat !
Păcat… e drept. Dar asta e.