Naraţiune concisă:
M-am sculat cu dungile de la calorifer pe faţă. Aşa că nu mai stau să analizez ce am făcut aseară şi cât am consumat. Ies la un tălpic în România reală colţ cu balamucul. La colţ de stradă merţan jegos, dar pavoazat intensiv cu biz-bizuri şi piş-pişuri. Cu număr de Germania. An de fabricaţie… undeva în era noastră. Dar e negru şi din el se prelinge suav ca ceara din urechi sunet forte de manea. Lângă maşină un poliţist tânăr. În maşină trei burtoşi. Probabil metalişti. Judecând după cantitatea de lanţuri şi tricourile negre. Şi mai probabil cazierişti judecând după meclele lor. Culoarea pielii nu interesează, dar se deduce. Cei trei burto-lanţo-manelişti se simt spirituali. Urlă la poliţist care se încăpăţânează să le ceară actele într-un desuet plural al politeţii. Îi roagă să dea guristul de la Vâlcea, de la Strehaia, de la Purceni … sau de unde e el mai încet. Maneleanderthalii grohăie şi îl bălăcăresc. Îl anunţă că ei se pişă pe el. El, enervant de politicos, refuză oferta şi o ţine ca Laica pe lanţ: actele. Ăia îl înjură, îl scuipă şi dispar în trombă. Poliţistul rămâne văicărindu-se în staţie.
Sfârşit de naraţiune.
Eseu lapidar şi fără vlagă:
Pe vremea când era rău, adică pe vremea lu’ ceaşcă, detestam miliţienii. Generalizând fără ezitare şi fără urmă de diseminare critică. Îi detestam şi gata. Şi ca mine atâţia alţii. Nu aveam nevoie de motive concrete şi personale. Ceea ce reprezentau ei era odios şi asta îmi/ne era suficient. Dar nu cred că printre noi erau mulţi care şi-ar fi îngăduit un astfel de comportament cu măria sa miliţianul. La grabă aş putea spune că, totuşi, respectam instituţia pe care o reprezentau. Aiurea. Respectam o pulă ! Ne era teamă. Şi asta nu era deloc în regulă.
După ’89 am hotărât să nu ne mai temem de miliţienii deveniţi poliţişti. Firesc ar fi fost să înlocuim teama cu respectul pentru instituţie şi legea pe care se presupune că o apără. Au avut grijă bună parte din foştii miliţieni să nu se întâmple asta. Apoi instituţia s-a primenit. Vechii burtoşi au fost înlocuiţi cu tinerei un pic mai şcoliţi şi cu o constituţie ceva mai fragilă. Mitocanii agramaţi cu unii mai spilcuiţi. Şpăgăria şi cârdăşia cu borfaşii însă a rămas aproape o constantă. Bună parte din lipsa noastră de respect faţă de instituţie se datorează şi celor care reprezintă această instituţie. Aşa cum e cazul şi cu lipsa de respect faţă de justiţie, parlament sau orice altă instituţie. În stat pur şi simplu. Şi în ideea de instituţii. Nu avem frică. Nici respect. Avem în schimb arme de foc, bâte de baseball, săbii ninja, maşini cu motoare supărate şi numere folositoare în agenda telefonului mobil. Şi ni se cam rupe. De lege, instituţii, de boul de pe trecerea de pietoni, de fomistul cu Logan sau de părlitul de funcţionar; de fraierul de poliţist şi de coclitul de ziarist. Pentru că suntem aproape 22 de milioane de şmecheri. Atât de şmecheri că şi noi ne-am săturat unul de altul. Nimic de mirare că şi alţii s-au săturat de hazul nostru.
Exagerez. Nu sunt 22 de milioane. Printre ei mai există şi excepţii. Cred. Sper. Când mă vait de numărul hoţilor aflu că sunt doar câteva procente. Doar câteva procente violatorii şi demenţii. Alte câteva procente funcţionari corupţi. Nesimţiţii sunt şi ei câteva procente. Şi socotind tot aşa descopăr că rămân câteva procente mici şi jigărite în care ne înghesuim cei care altădată am fi putut fi socotiţi normali. Şi mă întreb dacă avem conducători care să fie şi ei îngrijoraţi de asta. Şi aflu. Că şi pe ei tot procentele îi preocupă. O dată la patru ani. Şi aşa ajung scurt la:
Concluzie:
Îmi bag picioarele. Nu ne mai facem bine.
Ma intreb cati vor intelege acestea . De aceea „We Know…” and they dont 😐 .
Mi-am adus aminte de bancul acela cu printul si evreul batran . Hai ca-l mai zic odata . „Cica era un print , care avea un diamant foarte mare , si vroia el sa-l taie in doua si sa-i faca o preche de cercei la printesa lui . Si asa a colindat toata europa , deoarece in timpurile acelea , tehnica de taiere a diamantului era prin lovire , si daca nu stiai ce faci s-ar fi putut intamla o nenorocire, de ex sa-l spargi in jde mii de bucatele mici , si astfel propietarul sa te puna la plata . Asa ca mai tori bijutierii nu au avut curaj sa o faca . Dupa cativa ani de plimbari prin Europa , printul dezamagit ca nu va putea sa faca perechea de cercei promisa a cerut ajutorul unor bijutieri evrei , care l-au indumat la cineva care ar putea sa o faca . Si asa l-au indrumat ei la un batran evreu din orasul x din Siberia , si i-au spus printului sa nu mearga cu alai acolo si fara fala ca omul s-ar putea speria si sa nu`l serveasca .
S-a imbract printul nostru , mai lejer si a ajuns in orasul X din Siberia , frig , zapada , pe o strada laturalnica o reclama „Bijutier” . A intrat . L ao masuta un batranel cu ochelari citea un ziar .
– Dumneavoastra sunteti Domnul X
-Da , Eu …
– As dorii sa-mi taiati un diamant …
-Mda , pot sa-l vad .
-Da , Desigur …
Mai cu frica , mai cu retinere , printul dezvalui diamantul , batranelul il lua , se uita la el , si zise :
-Cum il vreti taiat ?
-Pai in doua jumatati egale ca vreau sa fac o pereche de cercei .. daca s-ar putea !
-Mda , o clipa , Ivan , vino incoace … striga batranelul .
Dupa usa din spate apare un ins imens , mare , cat un taur , cu o uitatura de criminal . Printul se gandi , pana aci mia fost … la care batranelul urmeaza …
-Ivan , iei piatra asta , o pui pe masa asa , pui dalta asa , iei ciocanu ala mare , ii dai o lovitura scurta si apoi iei cele doua jumatati ramase si mi le aduci inapoi .
Printul incremeni . Cum dracu sa-i dai la diahania aia nestiutoare asa ceva pe mana , daca o va strica ?! … vai vai vai …
Ivan ia diamantul se duce dincolo , se aude o lovitura si dupa cateva secunde apare Ivan cu cele doaua jumatati perfecte . Printul incemenit …
batranelul urmeaza … :
-Ok , va place? Este bine ?
-Da este bine , bangui Printul , si neputand sa se abtina …
-Dumneavoastra stiti cat costa acest diamant ? …
-Da , spuse batranelul , eu stiu … Ivan nu stie …
😀 . Si acuma morala ? … Nu e . Sau e, doar pentru ce-i care ti-au inteles articolul , Moderchai …
Bancul e fain.
Povestea nasoala … intr-o tara mai civilizata poate … politistu’ scotea pistolu’ cand individu’ care conducea lua mainile de pe volan.
Bancu’ anterior fu super fain …
Nici aia cu pistolul nu e soluţia cea mai feng shui… da’ se pare că altfel nu se mai poa’.
Stati Stati!
Eu nu inteleg ceva! Voi le tineti partea militienilor in detrimentul tiganilor (na ca eu am zis-o) !?
Doamne fereste ce-mi vad ochii … pai aia merita cu varf si indesat sa fie scuipati si injurati! Va intrebati de ce? Simplu … TOTI, culmea chiar toti iau spaga si-s curve!
Pai bai nene cand esti curva acum nu te astepti sa vina la tine clientu` cu trandafiri si cutie cu bomboane de ciocolata; te injura, iti da o palma si-ti spune explicit ce trebuie sa-i faci cu gura!
Daca dadeam de UNU in Constanta in prezenta caruia sa ma simt umil pentru ca m-a dat gata prin inteligenta, moralitate si conduita profesionala, sa mor de mai injuram militieni … dar cand vad ca multi de la circulatie carora le-am dat tot bani ca sa nu-mi dea amenda pt ca circulam cu 63 pe bulevard … si-s tinerii aia de pana in 35 de ani … abia acum sunt studenti (colegi cu mine la drept) nu ma mai mir …
Foarte bun articolul . Regasesc spiritul care m-a vrajit prima data cind am intrat pe blogul tau si am citit despre calatoria la Tulcea si apoi despre Pygmalion .Imi place foarte mult faza cu burtosii ,, probabil erau metalisti „.Nu este o contrapondere la articolul cu Basescu, in care am spus ca nu-mi place , respectul meu pentru cum scrii ramine, indiferent daca suntem de acord asupra unor lucruri sau nu.Cu acelasi respect.plecatdeacasa.blogspot.com
@ Ionuţ
Eu ne ţin partea nouă. Care „nouă” rămâne să îţi dai singur seama. Şi vorbeam despre instituţii.
@Vio
Mulţam. Ok, am scris o mare goangă. Şi ?
S-o fi primenit ea politia, dar mai mult în stradã si prin birourile cu usi din placi aglomerate. In spatele usilor capitonate, au ramas cam tot burtosii care au umplut de vile orasele si satele patriei. Iar dacã tinerii nou veniti, mai scoliti si mai spilcuiti, trebuie sa inghita umilinte de la burtosii cu lanturi si vile, protejati de burtosii cu epoleti si vile, ce le rãmâne de fãcut? Ori sã-si ia lumea în cap, ori sã devinã militieni, altfel sunt rejectati de sistem. Dacã mai vezi pe ici pe colo si câte un politist, înseamnã cã-i nou în sistem, n-a apucat încã nici sã îsi ia sau sã i se dea tãlpãsita, nici sã-si lase solzi de militian.
Asa ajunge militianul din stradã, sau cel din biroul cu usã de PAL, sã fie mânã-n mânã cu dealerul de heroinã si cu pestele care-si scoate curva pe centurã, în timp ce burtosul cu usã capitonatã are în agendã numerele marilor traficanti de cocainã si de carne vie.
Iar celelalte tagme de burtosi cu usi capitonate – magistrati, politicieni, guvernanti, s-au prins si ei în aceastã horã a frãtiei pe pãmântul României. Un ministru de interne, oricât de Elliot Ness ar fi el, nu poate sã disloce nici un fir de praf din cloaca politiei, sau din cea a vãmilor. La fel si un ministru al justitiei, cu mizeria din tribunale, judecãtorii sau penitenciare, unde sistemul e frate geamãn cu cel din Politie. Iar un deputat sau senator nu poate decât sã cadã în ridicol, dacã încearcã sã asaneze coruptia din teritoriul pe care (cicã) îl pãstoreste. Asa cã ministrului, senatorului, deputatului, nu îi rãmâne altceva de fãcut decât sã se prindã în horã si sã joace, pânã-i crapã contu-n bancã de atâta efort. Asta dacã nu cumva însusi ministrul, deputatul sau senatorul e cel care-i prins deja în horã, încã dinainte de a ajunge în spatele usilor capitonate.
La altii, pestele se împute numai de la cap. Pe plaiurile noatre, pestele se împute în mod democratic, de peste tot.
Iar noi, alde pulimea, când vedem cã burtosii cu lanturi se cacã pe institutiile statului si se autoguverneazã dupã legile fãrãdelegii, când ne ciocnim la colt de stradã cu tâlhari, criminali si violatori eliberati de justitie pentru cã sunt pe statele de platã ale politiei, ce putem face? Sã intrãm si noi în tagma burtosilor cu lanturi? Sã ne luãm lumea în cap si s-o tãiem încotro ne-or vedea ochii? Sã ne revoltãm pânã obosim, sau pânã ajungem la balamuc? Sã ne resemnãm, ca în epoca de aur?
Nu iau în calcul varianta unei noi revolutii, pentru cã noi nu suntem în stare de asa ceva, dacã nu suntem împinsi de cineva de la spate, ca-n ’89. Dar acum nu mai are cine si de ce.
Toti vedem cu admiratie in filmele americane cum scot ei baietii rai din masina si ii dau cu capul de capota si-i incatuseaza spectaculos pt. chestii mai marunte ca cele povestite mai sus…( Si nu numai in filme, un coleg de-al meu a patit capota-catuse pt. depasire de viteza in SUA). Dar daca asta ar incepe sa se intample si la noi, ar sari toti de fund in sus, blogosfera ar fierbe cu despre drepturile omului, violentza fortelor de ordine, etc…Cum o dai, nu-i bine…
Da’ m-ar unge la inima sa vaz nejte manelo-metalo-burtosi pupand capota…Da’ cati politisti ar trebui ca sa dovedeasca 3 manelisti?
@Florian
Bre, mie îmi place ce spui şi cum spui. Dar parcă mai e ceva…
@ Veritas
Nu ştiu cum ar reacţiona blogosfera. O reacţie fermă şi eficientă, atunci când este justificată, nu ar deranja pe nimeni. Dimpotrivă, mulţi ar fi cei care ar saluta-o.
Sunt de acord că în media şi poate şi în blogosferă există atitudini paradoxale de tipul celor pomenite de tine. Totuşi … nu e în regulă să vezi de câtă fermitate dă dovadă poliţistul faţă de cetăţeanul care îi fotografiază maşina ( să spunem) şi cât de mămăligă devine în faţa burtoşilor.
@Mordechai
Ar mai fi ele multe. Experimentul cu omul nou reusit pe jumatate si teleportat în democratie, unde bâjbâie ca un Frankenstein bezmetic. Degradarea mass media, fie prin aservire politicã impusã prin fluturarea de FNI-uri penale, fie prin otevizare dictatã de obsesia ratingurilor, y compris de rapacitatea patronilor de trusturi. Tara încãputã pe mâna unui ins cu porniri dictatoriale, tinute în frâu doar de poleiala de democratie pe care trebuie sã o mimeze. Slugãrnicia abjectã a unor intelectuali de vârf, dispusi sã avorteze în presa scrisã si audio-vizualã embrioni de Omagii. Aservirea politicã a serviciilor secrete, întreruptã doar pe vremea lui Emil Constantinescu. Degradarea învãtãmântului din multiple cauze – degringolada provocatã de schimbarea regulilor din patru în patru ani, bugete mizerabile pentru cã nu e un domeniu mãnos pentru cei care împart tortul, de aici salarii la fel de mizerabile pentru dascãli, de aici dezinteresul acestora dus pânã la reprofilare, de aici semianalfabeti iesiti de pe bãncile scolii, ale cãror nãzuinte supreme sunt sã ajungã pe scenã, pe catwalk sau sefi ai gãstilor de cartier. Interesul marilor puteri ca actuala ordine si ierarhie economicã sã nu se schimbe (vezi „Fatza ascunsã a lumii occidentale”, a lui Thierry P. Millemann). Sã mai continue si altii, eu mã duc sã borãsc.
Păi am tot vorbit despre astea. De când există blogul ăsta am tot vorbit despre ele. Vezi la arhivă. Dar mai vine şi lehamitea peste noi…