Oul

Îl vedeam zilnic. Se aşeza pe banca veche, cu vopsea scorojită şi mai întâi ofta adânc. Apoi cu o lehamite deloc disimulată întindea ziarul alături. Nu ştiu cum îl cheamă. Îl vedeam doar zilnic, la ora prânzului, pe fereastră. Uneori treceam pe acolo şi ne salutam discret din cap, aşa cum fac  oamenii care nu se cunosc, dar care dau nas în nas suficient de des ca să merite efortul bineţei.

La ora prânzului venea negreşit. După ce întindea ziarul scotea o punguliţă. În pungă mereu aceleaşi lucruri. Un ou şi o felie de pâine. Scotea oul şi îl ciocănea uşor de speteaza băncii. Apoi începea să îl cojească. Mereu atent, cu o grijă pe care nu o puteam înţelege. Îl ciocănea cu grijă de speteaza băncii, îl cojea cu grijă de parcă oul era înca fierbinte. Ori cine ştie de ce. Iar după ce îl cojea îl privea cu o scârbă imensă. Rămânea aşa minute bune privind oul cu scârbă. Într-un alt context imaginea ar fi putut avea o anume poezie. Sau s-ar fi putut găsi o simbolistică, desigur, plină de respiraţie filosofică. Aşa era însă doar un om privind un ou. Cu scârbă. Cu multă scârbă. După ceva vreme arunca oul în coşul de gunoi de alături. Nu îl mânca niciodată. Îl arunca. Apoi împăturea ziarul, adunând în el cojile şi îl arunca şi pe acesta. Mai ofta o dată. Se îndoia de spate în poziţia gânditorului de la Hamangia şi rămânea aşa. Până îşi amintea de felia de pâine. Şi atunci se ridica şi pleca mestecând apatic la pâinea goală.

Cred că l-am văzut acolo zi de zi vreme de doi ani. Mai puţin sâmbăta şi duminica. Mă obişnuisem cu el. Lucra pe undeva prin preajmă, îmi imaginam,  şi venea acolo să îşi rumege  prânzul. De ce prânzul său era mereu alcătuit dintr-un ou şi o felie de pâine… nu ştiu. De fapt doar din o felie de pâine. Pentru că oul sfârşea mereu la coşul de gunoi. După ce îl decojea cu suspectă prudenţă.

Pe urmă n-a mai venit. O zi. Apoi o săptămână. Două. După ceva vreme, trecând pe acolo l-am văzut din nou. Lehamitea aceea atât de rotundă şi personală îi fugise de pe chip. I se aşezase în loc o indiferenţă amestecată cu un damf de satisfacţie tâmpă. L-am salutat din cap, ca întotdeauna. Apoi am privit pe ziar. Câteva bucăţele de pui prăjit. O prajitură. Un măr. Pui prajit. Oul supravieţuise fierberii şi devenise pui.

– Gata ! mi-a răspuns la salut, luându-mă prin surprindere.

– Gata? am răspuns cu neprefăcuta mirare.

Mi-a arătat spre bucatele întinse pe deja cunoscutul ziar. Am ridicat din umeri, semn clar că nu pricep.

– A crăpat- m-a lămurit. Scorpia ! A crăpat. Acum sunt văduv. Gata !

– Nu înţeleg…

– A crăpat ! Ani de zile m-a torturat. Mă ameninţase: într-o zi o să îţi pun un ou nefiert la pachet. Nici nu o să ştii când. Şi o să te mânjeşti ca porcul şi o să te faci de rahat. Aşa îmi tot spunea.

Acum parcă se luminase. În sfârşit înţelegeam.

–  … Niciodată nu mi-a pus unul crud. Mă ameninţa doar. Ma tortura. Altfel era femeie bună. Mamă bună. Făcusem casă bună. Dar cu oul… mi-a mâncat zilele. Ani de zile m-am temut de ouă. Acum am scăpat.

Am dat din cap a înţelegere. Apoi cu o clătinare mai uşoară l-am salutat de rămas bun. Taina se lămurise. Îmi venea să râd. M-am abţinut cu greu. În urma mea am auzit un ou troznind de asfalt.

– Na, ou crud, lua-te-ar toţi dracii ! Na, să te saturi ! Acum acolo tot ouă crude vă dă? zbiera privind spre cer. Apoi a mai trântit un ou de asfalt. Acesta era fiert. A rămas înţepenit. A oftat şi apoi a mormăit cu glas amărât:

– Nici de acolo nu mă laşi, fir-ai a dracului să fii…

25 thoughts on “Oul”

  1. la început a fost oul….si apoi s’a facut lumina.
    p.s. cu din astea iar te întreaba lumea ( si eu ) de carte!

  2. @mordechai: scuza-ma dar iar mi-a venit:

    Zeus, cabinetul “privata” PD-L si FMI-ul

    Deunazi, maestrul Cristoiu, intr-un articol foarte bine argumentat logic, ne-a luminat asupra locului in care presedintele tarii face pipilica si anume in capul PSD-ului.
    A fost insa nevoie de anuntarea candidaturii ilustrei “politician” EBA ca independent, dar sustinut la greu de PD-L la europarlamentare, pentru ca romanii sa afle si destinatia celorlalte reziduuri alimentare, prelucrate de stomacelul prezidential, respectiv iubitul nostru presedinte face cachita (treaba mare) in capul PD-L.
    Pana acum stiam doar de destinatia de carpa de sters vase a acestui partid, dar iata ca avand remarcabile rezerve de partid, bine gestionate, el poate servi si drept latrina cotrocenista.
    Acest lucru explica de ce respectivul partid, “de bunavoie si nesilUit de nimeni”, renunta la un procent important din voturile cu care ar fi fost cadorisit de alegatori si pe baza carora si-ar fi putut pemite trimiterea unui numar mai mare de parlamentari la Bruxelles, de dragul odraslei siliconate si gangave pusa pe cuceriri politice.
    Pentru a nu fi considerati totusi nedrepti cu calitatile native de politician ale EBA-ei, trebuie mentionat aici trecutul revolutionar ilegalist al micutei, trecut care devanseaza de departe (2 ani de zile-de la 12 ani, conform propriilor memorii-) pe cel al fostului dictator Nicolae Ceausescu( de la 14 ani).
    Membrii si “conducerea” PD-L-ului sunt mai dependenti ca existenta politica de asimetric, decat narcomanii de doza zilnica de drog.
    Altfel nu se explica acest servilism jalnic de sorginte feudala, aceasta lipsa de verticalitate si identitate politica, manifetata in fata unor capricii de copil rasfatat, capricii pe care taxu le satisface intocmai si la timp, in detrimentul interesului de partid si in paguba unor candidati probabil mult mai valorosi decat juna ajunsa model de inspiratie pentru ironiile sardonice, nu numai a mass-mediei autohtone, ci mai recent si a celei internationale.
    Tin minte ca, la varsta adolescentei, am avut ocazia sa vad pe coperta prestigioasei reviste Paris Match, o fotografie nud a dictatorului Idi Amin, iar din articolul care insotea aceasta fotografie cititorul putea afla despre inclinatiile sado-masochiste si de canibalism ale acestuia, exercitate asupra numerosului harem international cu care se dotase.
    La maturitate imi este dat sa vad in paginile unor la fel de prestigioase publicatii internationale, adevarate pictoriale, reprezentand-o pe viitoarea europarlamentara EBA, surprinsa de camera cvasi-nud, intinsa in pozitii lascive pe armasari aflati tolaniti in repaos erotico-idilic pe campiile mioritice.
    Pictoriale care sunt insotite de comentarii ce numai elogioase nu pot fi considerate.
    Cu o asemenea imagine despre viitoarea “clasa politica” de nivel european si pe fondul izolarii “lazaretice” a Romaniei, cu care ne-a pricopsit asimetricu’ in plan international de cand a venit la putere, nu mai reprezinta o surpriza faptul ca mai marii din umbra ai finantelor mondiale ne considera “untermenschen”, carne de tun, buna sa robeasca in prostie pentru a finanta din imprumuturi luate de la FMI, sucursalele bancilor lor din tara noastra, in urma crizei care bantuie lumea de la o vreme.
    Ceea ce este mai tragic in toata afacerea consta in faptul ca, un sondaj fulger efectuat la nivelul poporului manelisto-telenovelistic basescian o situeaza pe prospat anuntata la candidatura, pe un incredibil loc trei, inaintea PNL, in ceea ce priveste intentiile de vot ale mancatorilor de seminte de la peluza, baietilor de cartier si tatelor de mahala.
    Daca pana la aflarea rezultatelor acestui sondaj imi crestea inima de bucurie cand vedeam indivizi mai prosti ca mine, astazi doinesc a jale cand ma gandesc ca fac parte dintr-un popor a carui majoritate este bantuita de morbul sinuciderii nationale.

  3. Bre, cand ai o problema, stii de ea si iti lipseste acel “cum?” ca s-o rezolvi, e bai mare. Adicatelea, e ca-n bancul cu pensionarul care merge la vrajitoare sa-l dezlege de un blestem care-a fost aruncat asupra lui de vreo 40 de ani. Care blestem? Ala care incepe cu acele cuvinte magice: “Va declar sot si sotie!”. Ai semnat, ai belit-o.. 😛 Parol. Cuvant de “happily married man”!

  4. Rabii “io” spui da sa nu mă divulgi. Si eu îl cunosc pe nenea ăsta.”Sireacul” este fan oua cleioase, albuşul moale, cu gălbenuşul cleios. Dupa ce a trecut la cei drepţi consoarta, el a trebuit sa se descurce singur. Naspa, ori fierbe oul prea tare si nu vrea nici maidanezul din fata blocului sa bage dinţii in ou, ori sparge oul si gălbenuşul si albuşul i se întinde pe pantalonii lui ca oul este nefiert. Basca nu mai poate sa înjure consoarta ca vinovata, ca e la cei drepţi. El a făcut fiert oale.
    Aşa ca eu îl înţeleg de ce este furios. :))

COMENTEZI?

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.