Nea Stere şi gheii

Fraţii Stroe. Tilică e măcelar. O dihanie de o sută douăj’ de chile. Râde rar şi asincron. Vilă e cel mic. Aşa l-au botezat ai lui: Vilă. Ăsta e mai prăpădit, dar mai artist. A vrut să îşi facă trupă de muzică dance. El şi cu alţi trei amărăşteni de pe scară cu el. Adică doar doi, că unu’ era de la scara vecină. Îşi făcuseră freze aiurite, haine cu paiete şi se bâţâiau toată ziua în faţa blocului repetând figuri de dans. Deja aveau o primă piesă gata când s-a spart trupa. Adică dansul. Că melodie n-aveau, că erau toţi afoni. Iar unul dintre ei era şi bâlbâit. Oricum trupa s-a spart când ăia doi de pe scară cu Vilă au plecat în Spania la piersici. A mai ars-o Vilă o vreme cu ăla de la scara vecină, da’ i-au prins golanii şi i-au tuns şi s-a spart trupa. Pe urmă a vrut să se facă manelist. Îşi trăsese lanţuri şi cămăşi lucioase, schimbase freza şuviţată pe breton scurt năclăit cu gel şi vorbea cu „mânca-ţi-aş”. Da’ tot afon era şi nu i-a ieşit.

De ceva vreme s-a făcut ghei. Seara stă be bancă, în faţa blocului, cu fra’su şi nea Stere. Şi se dă ghei. Nea Stere e tolerant aşa că se poate vorbi orice cu el.

– Da, fată, deci ca creator de modă care mă fac lucrez la o colecţie, uite vezi cămaşa asta? E creaţia mea … – se laudă Vilă.

Nea Stere îl priveşte chiorâş. Tilică scuipă cu boltă. Îi zice nea Stere:

– Ce creaţie, bă, poponici? Păi asta e de la turcu’, de la butic.

– Da, fată – se pisiceşte Vilă- dar i-am schimbat nasturii, i-am pus nasturi cu imitaţie de cristale Svarovschea.

Tilică îi rade una scurtă după ceafă:

– Păi cristalele lu’ ăla nu e deja ele imitaţie de pietre preţioase?

– Ba da fată! -miorlăie Vilă.

– Şi tu ţi-ai tras imitaţie de imitaţie? Eşti panaramă ! – râde nea Stere.

Vilă arcuieşte uşor din mână, proptindu-şi-o sub bărbie, cu un gest studiat efeminat. Se uită  după nea Mătreaţă care trece pe acolo, în maieu, cărând o ditamai geanta de scule.

– Tu, fată, ce bărbat e domnul Matreaţă, ce trup are… uite-l tu cum e făcut…

Nea Mătreaţă se opreşte. Se uită la el cam cum se uită şoferul de tir la pana de cauciuc şi îi repede scurt:

– Ia vezi tu cum faci că poate îţi place să ai cu ce mesteca mâncarea.

Pe urmă se duce înjurând la democraţie şi Ceauşescu şi interzicerea prezervativelor şi avortului. Vilă se lasă pe umărul lui Tilică şi gângureşte:

– Vai, tu, da’ ce pisocu’ meu e aşa de recalcitrant masculul ăla! Fată, ce l-aş lăsa să mă facă…

Tilică îi execută un cot scurt, dar cu percuţie solidă. La ficat. Vilă geme. Se chirceşte de durere.

– Fată, ce bestie eşti…

– Te sparg! îi răspunde frate-său mârâit.

Nea Stere se scarpină pe bucă şi hlizeşte. Pe urmă îşi saltă fesul şi se scarpină pe creştet. Şi abia după ce a rezolvat problema scărpinatului îl ia la rost pe tânărul ghei:

– Bă, Vilă ! Auzi…

– Ce e, fată ?

La replica asta Tilică îi mai aplică o palmă artizanală după ceafă.

– Fată, ce intolerant e Tilică cu minorităţile- se vaită iar fostul manelist eşuat.

– Băi, Vilă, – îşi urmează nea Stere vorba- ia zi, tu o iei în cur sau în gură ? Hă?

– Vai, fată… ce vulgar…

– Bine, bă – hlizeşte nea Stere- pizdă n-ai aşa că nu e decât variantele astea. Deci?

– Fată, da’ eu nu sunt din ăia…

– Da’ din care eşti tu, Vilă? se interesează nea Stere.

– El e dobitoc- răspunde Tilică în locul fratelui său.

– Nu, fată- se manţofeşte Vilă frecându-se la pateu, unde îl ghiontuise frate-său mai devreme- eu nu sunt cu sexul. Eu sunt ghei cu ţoalele şi cu chestiile ghei, da’ fără sex, că îmi e scârbă şi oricum nu mă lasă Virginica.

Virginica e prietena lui. Sunt împreună din clasa a noua.

– Băi, suntem o ţară de căcat… – reflectează Nea Stere. La noi şi pe dindosul e tot pe dos.

Ştie nea Stere.