POLÍTIC, -Ă, politici, -ce, s.f., adj. I. S.f. 1. Ştiinţa şi practica de guvernare a unui stat; sferă de activitate social-istorică ce cuprinde relaţiile, orientările şi manifestările care apar între partide, între categorii şi grupuri sociale, între popoare etc. în legătură cu promovarea intereselor lor, în lupta pentru putere etc.; orientare, activitate, acţiune a unui partid, a unor grupuri sociale, a puterii de stat etc. în domeniul conducerii treburilor interne şi externe; ideologie care reflectă această orientare, activitate, acţiune. ♢ Expr. A face politică = a lua parte în mod activ la discutarea şi rezolvarea treburilor statului. 2. Tactică, comportare (abilă) folosită de cineva pentru atingerea unui scop. II. Adj. 1. Care aparţine politicii (I), care se referă la politică, de politică; politicesc1. ♢ Drepturi politice = drepturile de participare a cetăţenilor la conducerea treburilor statului. Nivel politic = grad de pregătire a cuiva în probleme de politică generală; orientare justă în astfel de probleme. Om politic (şi, înv., substantivat, m.) = persoană care are un rol important în activitatea politică, care îşi desfăşoară activitatea principală în domeniul politicii (I 1). ♦ (Substantivat, n.) Aspect, element politic (II 1), viaţă politică. 2. Care are sau care exprimă o comportare abilă; dibaci, şiret. – Din lat. politicus, ngr. politikós, fr. politique.
Asta spune DEX-ul. Într-o definiţie rece, lipsită de emoţie. Conceptul admite, desigur, şi alte definiţii, mai mult sau mai puţin riguroase. Un bătrân şi înţelept scriitor îmi spunea că politica e suma tertipurilor prin care se poate câştiga puterea. Definiţie la fel de acceptabilă ca cea de mai sus.
Nu ne mai ostenim să enunţăm definiţii atunci când vorbim despre politică. Iar când ne referim la cei implicaţi în facerea politichiei avem grijă să tragem o linie groasă care să ne separe de ei. Locul nostru este în tribune, al lor la tribună. Tribuna este arena. Tribunele sunt altceva. Suntem noi. Cei care „nu facem politică”.
Invariabil, când vine vorba despre politică, aerul devine irespirabil, sulfuros. Ne formulăm detaşarea în termeni lipsiţi de echivoc, dar nu încetăm să avem reacţii emoţionale la tot ce se întâmplă acolo. Neimplicare, paradoxal, nu înseamnă detaşare. Pentru că avem opinii şi simpatii, convingeri şi antipatii. Oscilăm între exaltări nejustificate şi scârbă organică. Politica si politicienii ne provoacă iubiri pasionale, euforii lipsite de luciditate, indignări zgomotoase, decepţii abulice, ură devotată, compasiune superficială, melancolie incompletă, furie inargumentabilă sau dispreţ contemplativ. Altfel avem grijă ca întotdeauna linia dintre noi şi ei să fie bine trasată. Suntem capabili de devotament fanatic şi dragoste isterică în faţa câte unui messia hlizit, cruciaţi cu jumătate de normă iubitori de profeţi, dar detestând profeţiile, urând, în acelaşi timp, visceral şi cu sărăcie de argumente, pe cel opus subiectului vremelnicei adoraţii. Marcaţi de basmele unei copilării risipite avem nevoie ca făt-frumosului să-i născocim balaur numai bun de gâtuit. Dacă nu cumva chiar hlizitul messia l-a dibuit deja şi ne cheamă să-i fim din palme bătând soldaţi în lupta cu cel rău. Iar privilegiul adoraţiei noului mântuitor trebuie întotdeauna plătit cu egală şi la fel de devotată ură faţă de balaurul râvnitor de voturi. Apoi devotamentul fanatic alunecă în decepţie amară, de acolo în indignare zgomotoasă, sfârşind în ură devotată. Iar mântuitorul de ieri devine noul demon, lăsând loc liber noilor noastre adoraţii şi exaltări nejustificate.
Între noi şi ei există o convenţie tăcută. Ei sunt obligaţi să ne spună ceea ce vrem să auzim. E simplu. Nimic altceva. Oricât de neruşinată minciuna, oricât de aberantă promisiunea, ea trebuie să dea mângăiere urechii. Urechea este, neîndoielnic, un organ erogen în politică. Şi doar cei care ştiu oferi zdravăn orgasm purtătorului de ştampilă au dreptul la vot şi mai apoi la perversiuni sado-maso. Şi vinovaţi sunt mereu ei, făcătorii de politică, pentru vorbele aruncate şi promisiunile neîmplinite. Niciodată noi, niciodată prostia şi credulitatea noastră. Pentru că, vedeţi, acolo e trasă linia. Acolo sunt ei, dincolo de linie noi. Şi trăgând linia ne-am oferit indulgenţe şi absolutiuni.
Şi mereu ne repetăm că ei sunt jos, purtând stindarde în culori mincinoase, iar noi sus, în tribune. Şi nicio secundă nu ne oprim să privim în preajmă. Am vedea că şi aici, în tribune, ne-am aşezat împreună cu unii, departe de alţii. Alături de cei care urăsc ca noi, departe de cei care iubesc altfel decât noi. Şi nici că tribunele noastre sunt şi ele asemeni împărţite în culori mincinoase, în sectoare roşii, galbene sau portocalii. Şi că între ele nu linii sunt trase ci garduri de fier forjat.
Vai, ce postare luuuungaaaa….
Am mai citit undeva, candva, ca Politica este arta posibilului, probabil in sensul : mestesugul de-a trece de la o idee la aplicarea practica; se aplica si in firme (politica in recrutare, cercetare s.a.) Metafora cu tribuna este originala. Acum observ ca apare si messia (!) …nu mai avem nimic sfant…sau respect ptr. susceptibilitatile celor ce-i respectam?
@ Darius
Şi fără poze.
@daurel
Messia, făt-frumosul sau, dacă vrei, liderul carismatic, izbăvitorul nu sunt deloc noutăţi.
Penala logica-ilogica a unui presedinte cu „dosare”
Daca am avea curiozitatea sa analizam chiar si numai superficial declaratia iubitului nostru presedinte, prin care ii ia apararea omului de afaceri Puiu Popoviciu, am ramane surprinsi sa descoperim in aceasta, modelul dupa care a fost posibila schimbarea capului compas al flotei comerciale romane plecata din parcul national sa navige pe Apa Sambetei, cu beneficii enorme in buzunarele celor care au ordonat aceasta schimbare de drum.
Nu vreau sa intru in amanunte bref insa, la inceputul anilor 90, baietii de baieti cu o garantie de una suta de mii de lei ceausisti si-au impartit flota comerciala in „parcele” (grupuri de nave) pe care si le-au distribuit in regim de locatie de gestiune. Apoi au purces la contracte bare boat sau joint venture cu diversi „parteneri” straini, contracte ale caror clauze au dus in final, la instrainarea acesteia, pe motiv de nerespectare a prevederilor contractuale de catre partea romana. Cat timp au fost insa exploatate, baietii de baieti, prin ex-Bancorex, girand cu navele au luat credite toptan de la aceasta banca, credite destinate in principal reparatiilor si cheltuielilor curente de exloatare pe care navele respective trebuiau sa le suporte. Creditele nu se stie unde au ajuns, dar marea majoritate a navelor au ajuns in proprietatea „partenerilor” straini.
Schema simpla, faliment garantat, prejudiciu conform „expertizelor” zero, toti nevinovati, beneficiari la greu: baietii de baieti si „partenerii” straini feciciti de o asa „pleasca”.
Revenind insa la declaratia alesului, prin care de fapt, respectivul Pui, ar trebui decorat de statul roman pentru miliardele investite intr-un teren, n-are importanta cum obtinut, si nu anchetat pentru o presupusa tentativa de dare de mita, pur si simplu nu te poti abtine de a-ti face o cruce, cat statuia Domnului Nostru din Rio de Janiero.
Conform acestei logici, d-l Pui, vine la proprietarul agronom, care de fapt nu era proprietar, ci un fel de custode, matrapazleste acte si alte celea si se vede PROPRIETAR peste noapte, pentru un pret de rade cu postriorul pana si curca americana gratiata an de an de presedintele in exercitiu al W.H., cu ocazia Thanksgiving-ului, a mai bine de doua sute de hectare de teren in plina de exclusivism Baneasa damboviteana.
Nu stim de unde a avut dom’ Pui, miliardele invocate de Ales, insa stim cu ce ar fi putut gaja la banci acelasi dom’ Pui, pentru obtinerea unor imprumuturi babane necesare investitiilor viitoare. Si unde mai Pui, ca investitiile fiind in domeniul imobiliar, oare ce l-ar opri pe dom’ Pui sa gireze in continuare alte imprumuturi cu viitoarele „imobiliare”? Eu nu ma pricep, da’ zic si eu, ar fi oare posibil asa ceva?
Pana una alta insa, Alesul cu dosare suspendate pe motiv de imunitate, sau solutionate pe motiv de experiza contabila, sare in apararea proprietarului imobilului in care odrasla cea mare detine un birou notarial si un apartament cumparat pesin, ce-i drept nefinisat, pentru suma modica de aproximativ juma’ de milion de euro.
O fi de bine, o fi de rau?
Este ca nuca in perete ce postez, da merge rabbi!!!!!! De doua ore şterg scuipatul de pe tembelizor. PNL-ul îl scuipa pe Daianu si invers. PSD-ul o scuipa pe Lavinia Sandru si intre ei de zici ca cocoana este Elena din Troia. Este inflatie de Elena din Troia si la PD-L se scuipa toţi din cauza Monicai Macovei. Evident ca se scuipa si incrucisat intre ei politrucii. Vai ce satiscafacut sunt!!:)). Iarta-mă rabii dar in orgasmul ăsta este general si nu pot sa mă abţin!!:)).
Nu mai vorbesc ca am ajuns in nirvana când am auzit ca Cioroianu nu a vrut pe locul 8 pe listele pentru euro parlamentare. A fost o confirmare pentru mine ca inteligenta poporului roman este implacabila. Păduchele pana nu iese in frunte nu este sănătos. Vezi Rabii ce comori avem in folclor!
[…] mi-e de ajuns să citesc câte ceva de la Cristian Banu, Roxana Iordache, Constantin Gheorghe sau Mordechai. De obicei opiniile celor înşiraţi mai sus nu se pupă. Dar ăsta-i farmecul. Toţi au dreptate […]