Personaje

Un editorial al lui Andrei Pleşu, din Dilema Veche, a stârnit puhoi de vorbe şi năduf la emisiunea lui Gâdea de aseară. Ieşirea din cozonac a lui Valentin Stan nu mai e de mult un accident. Revărsarea de draci şi pompatul la vermorelul cu insulte avea o singură cauză: domnul Pleşu avea o opinie. Sau nişte opinii. Iar acestea nu erau pe placul domnului Stan. Din fericire atitudinea celorlalţi invitaţi din studio a rămas una echilibrată.

Fireşte, înainte de a avea păreri este nevoie să luăm contact cu substanţa infamată. Cu textul domnului Pleşu. Aşa că am purces la citirea acestuia. Zis şi făcut. Să ne înţelegem: nu împărtăşesc simpatia domnului Pleşu pentru T.B. . Tot mai rar mă regăsesc în opiniile domniei sale. Pot admite chiar că îl bănuiesc uneori de un subiectivism lipsit de inocenţă. Dar nu îi pot contesta altitudinea intelectuală; oricât de diferite ne-ar fi convingerile, a-i contesta anvergura intelectuală e o dovadă de prostie zornăitoare. Şi, în niciun caz, nu i se poate contesta domnului Pleşu dreptul la opinie. Cu care avem libertatea de a fi într-un zgomotos, dar decent dezacord.

Inventarul pe care îl face Pleşu este unul perfect articulat.

Corneliu Vadim Tudor e un recidivist tenace.


Ioan Talpeş e surpriza de ultimă oră. Credeam că rolul lui preferat e acela de eminenţă cenuşie, de expert în secrete. Fraiereşte pe cine poate, proferînd, cu un aer confidenţial şi şugubăţ, tot felul de platitudini care îi lasă pe proşti cu gura căscată.


Ajungem la Principele Radu. Trebuie să admit că, faţă de restul contracandidaţilor, înzestrarea lui scenică şi retorică e superioară. Sînt sensibil la cuvinte şi, de aceea, cînd aud un discurs care conţine propoziţia: „Am pierdut (noi, românii) instinctul binelui!“ mi se pare că aud o muzică nouă, mai bună. Alteţa Sa Regală stă bine cu ambalajul şi, de altfel, îi place, în mod vizibil, ambalajul: uniforma de colonel, titulatura princiară, postura augustă. E mai atemporal ca Iliescu, joacă mai bine decît Constantinescu şi se comportă mai instituţional decît Băsescu. De aici încolo însă, mă încurc. Să treci de la actoria ieşeană la însemnele regale Hohenzollern-Veringen (ajungînd să te identifici „sincer“ cu propria ta ficţiune) şi de la ştaiful monarhic la candidatura republicană dovedeşte o flexibilitate ameţitoare. Cînd mai aud şi că ASR e prieten cu un impostor agitat (Aurelian Pavelescu, pour ne pas le nommer) şi cînd, urmărind un interviu realizat de Luca Niculescu, constat cu cîtă prestanţă reuşeşte principele român să formuleze locuri comune sau non-sensuri, îmi pierd speranţa. Îmi vine să vorbesc în felul lui Farfuridi: mă tem! Miroase a vanitate, miroase a slavă deşartă, miroase a făcătură. Să dea Dumnezeu să mă înşel şi să trebuiască să mă înclin cu scuze dinaintea preşedintelui nou ales:
„Alteţa voastră prezidenţială, pardon!“

….

Ar urma, acum, să trecem la profesionişti. La Crin Antonescu şi la Mircea Geoană. Despre cel dintîi, pot să spun, cu mîna pe inimă, că n-am reuşit, în atîta amar de vreme, să aflu cine este de fapt. L-am văzut în situaţiuni contradictorii, cînd binişor, cînd penibiluţ, cînd prizabil, cînd dezamăgitor.

Ce ar fi de obiectat? Lăsând deoparte orice urmă de subiectivism, inventarul este corect, etichetarea adecvată şi aşezarea în rafturi potrivită. Poţi fi un monarhist fervent şi să admiţi că Radu Duda nu e Carol l şi că inserţia sa în competiţia aceasta e o bizarerie. Chiar fiind un liberal convins poţi admite, fără tulburări de conştiinţă, că Antonescu are prestaţii contradictorii. Şi aşa mai departe. Oricât de adânci ar fi convingerile mele de stânga, briza de luciditate care mă mai bântuie nu îmi va îngădui să îmi imaginez că Mircea Geoană e altceva decât e: o trompetă de tinichea, una din acele forme fără fond strident poleite. Şi atât.

Ceea ce poate deranja la evaluarea lui Pleşu este lipsa din insectar a lui Traian Băsescu. Cel care ar fi trebuit aşezat în capul listei şi care ar fi trebuit să primească o la fel de lucidă evaluare. Şi o la fel de corozivă decapare. Pleşu evită să îl introducă într-un context construit ca un câmp al morţii băntuit de odori fetide. Şi îl plasează luminos la orizont, ca pe un izbăvitor liman. Sau nu? Pentru că enunţul= concluzie al lui Pleşu îmi sugerează mai degrabă decepţie.

„Rămîne Traian Băsescu. Ce să spun despre el? Deocamdată doar atît: probabil că rămîne!”

Nu găsesc nicio notă de entuziasm. Nici răsunătoare încântare în concluzia lui Pleşu. Dar mă pot înşela. Până la urmă benevolenţa cu care omite păcatele cel puţin la fel de numeroase ca ale contracandidaţilor poate fi un indiciu.

Nu îl apăr pe Pleşu. Nu are nevoie de apărarea mea. Să fim serioşi. Nici nu mi-am pierdut simţul măsurii. Bunăvoinţa sa faţă de tatăl succesurilor nu este nici dezinteresată nici clădită din materia marilor principii. Dar evaluarea contracandidaţilor lui Băsescu este corectă. Şi merită luată în seamă. Textul lui Pleşu înseamnă o poziţionare. Nimic altceva. Şi în niciun fel surprinzătoare. Iar pentru cei care visează la schimbarea lui Băsescu ar trebui să reprezinte un popas obligatoriu. Pentru că defineşte corect premizele.

Mă îndoiesc că domnul Pleşu se regăseşte în jovialitatea golănească a lui Traian Băsescu; nu cred că erupţia Elenei Băsescu în politica românească este socotită de către Pleşu furunculul necesar; am dubii serioase că Pleşu ar fi sedus de conceptul de turism ecumenic ori că găseşte substanţă nutritivă intelectual în gândirea politică a lui Băsescu. Cum nu cred că, pe vremea când era ministru al culturii în guvernul FSN, se găsea sedus de carisma lui Ion Iliescu. Tot astfel cum am convingerea că nu congruenţa principiilor cu Radu Vasile l-a împins spre fotoliul de ministru de externe pe vremea Convenţiei Democrate. Pleşu are propriile opinii şi motivaţia propriului subiectivism.

Am pornit de la ieşirea bezmetică a lui Valentin Stan, aseară, la Sinteza zilei. Şi am trecut prin textul lui Andrei Pleşu. Pentru că avem două manifestări atât de diferite ale aceluiaşi drept: dreptul la opinie. Deja simptomatic pentru societatea românească: de o parte invectiva zgomotoasă şi scăpată de sub control, de alta invectiva arcuită stilistic. Amândouă la fel de încărcate de subiectivism neasumat. Şi aici ne aflăm. Ca societate, ca popor, ca ce vreţi voi. Pe maluri diferite, vociferând, dându-ne cu tifla sau repezindu-ne de-a valma invective inargumentabile şi mojicii gratuite. Iar între noi, în albia încărcată de sticle goale de pet şi mucuri de ţigară nu apa principiilor curge şi ne separă. Ci hlizitul mitocănesc al unui personaj. Iar noi, personaje fiind, ne găsim în tabere diferite. Duşmănindu-ne, urându-ne, dispreţuindu-ne. Şi susţinând personaje. Şi adorând personaje. Urând, duşmănind, dispreţuind personaje. Şi tropăind pe câmpul de luptă în apărarea hlizitului zgomotos al personajului emblemă, ori sub stindardul bretonului altui personaj emblemă. Iar pe câmpul de luptă călcăm fără grijă hoiturile principiilor. Când şi când ne aplecăm şi jupuim un astfel de hoit. Îl belim de piele şi ne-o facem flamură. Şi plecăm iar în apărarea personajului, fluturănd stindardul cel nou. Şi ca orice luptă şi aceasta se va încheia. Va exista un învingător. Şi un învins. Şi armatele lor. Şi, aşa cum se scrie orice istorie, vom continua să ne urâm. Cu o ură nouă, mai adâncă, mai pătimaşă. Ura învinsului faţă de învingător. Şi a învingătorului faţă de cel învins, dar neîngenuncheat. Iar în ura cea nouă, din oasele principiilor, ne vom face pe ascuns ghioage, pregătindu-ne pentru lupta viitoare.

Facebook Comments

- A word from our sponsors -

Most Popular

14 Comments

  1. De acord. Putem avea păreri diferite, chiar e bine să fie aşa – ar fi îngrozitor să avem unanimitate! Dar cînd personajele folosesc unele împotriva altora numai argumente contondente, rezultatul nu poate fi decît Le Grand Guignol. Care este.

  2. @Deh mordechai, stiu si eu ce sa zic, da’ am sa spun totusi:
    Halde Plesu Reloaded
    Probabil ca frustrat de ratarea primului mandat a lui basescu, in care datorita unor cauze “blonde necunoscute”, conu’ Plesu a renuntat de bunavoie si nesilit de nimeni la onoarea de a-l “consigla” pe prezidel si cu viziunea unui nou mandat aducator de oarece foloase materiale in viitor (vezi cariera colegilor pupinbasisti TRU, Sever, etc.), acelasi conu’ Plesu s-a apucat sa traga cu obuze oarbe in opozantii basescului la prezidentiale, reusind sa produca un shakespearean “Mult zgomot pentru…basesc”.
    Intr-un articol de doi bani si lung cat promisiunile de autostrada pedeliste, maestrul produce un ghiveci gazetaresc avand drept ingrediente fel si fel de presupuse cusururi ale principalilor contracandidati prezidentiabili, de la “ambalajul” D-lui Duda si pina la “penibilutul” D-lui Crin Antonescu, neacordandu-le acestora nicio sansa reala in lupta cu Anticristul ot Basarabi.
    In schimb, cand in final, ajunge la Zeus, dupa ce se intreaba retoric “Cum ramane cu Basescu?”, da dracului retoricul la o parte si-si raspunde filozofic si enigmatic ca “Basescu ramane”.
    Numai ca un cititor, mai carcotas si mai aproape de realitate, ar putea sa nu inteleaga aluzia criptico-manipulativa a conului, cum ca basescu ramane la Cotroceni, si sa priceapa la schimb ca Basescu ramane fie la cosul de gunoi al Istoriei (unde ii este locul), fie mut precum fecalul in clorofila la aflarea rezultatelor din turul II,
    Cam naspa pentru d-l prezidel-iubitel daca a ajuns la trucurile de iarmaroc medieval ale unui Plesu pe care rapsodul il canta astfel in folclor:

    Cone Plesu, Coane Plesu
    Nu ne duce bre cu presu’,
    Caci noi stim ca esti veros
    Mereu receptiv la os.

    Hai sa-ti spun ca spectator
    Cum se vede din popor
    Meci cotrocenist trucat
    De matale arbitrat.

    De la FSN incoace
    Gura tie nu-ti mai tace
    Traseist si arivist
    Cu’Al de Sus pupincurist.

    Ai dat ingeri, heruvimi
    Pe’un pitac de la stapani
    Si te’ai gudurat Grivei
    Clovnerie de doi lei.

    Stai bre nene’n banca ta
    Marea n’o mai agita
    Ramai bade eseist
    Caci cam puti ca traseist!

    De esti ‘telectual” fratie
    Tine-te de cartulie,
    Caci stapini ce azi slavesti
    Maine’s basme si povesti!

    Iar mata caine pribeag
    Vei ramane ca mosneag
    Sa-ti vezi nume terfelit
    Pentru’n galben gaurit.
    sa fii iubit
    marcus

  3. Habar nu am daca poate insemna ceva dar,
    JOS PALARIA DOMNULE….
    Si la ce a ne asteptam daca ,de prea mult timp n-am invatat decat sa daramam orice ,sa desfiintam oameni si sa ne furam pana si umbra?cand sportul national este demolarea a tot si toate,cine sa mai si construiasca ?si ce?
    Un sfarsit de saptamana insorit si odihnitor .

    spedy/24/04/2009

  4. lung post! probabil cel mai lung pe care l’am citit eu aici pe blog. și cred că e și unul dintre cele mai politicoase, fapt ce’mi ridică ușor, a mirare, sprânceana dreaptă: oare mordechai cel de deunăzi a scris cuvintele astea?
    dar nu asta mă puse să comentez. ci mirarea perplexă pe care o am în fața celor ce nimic nu au a zice dar nu se pot abține să tacă. un bun exemplu sunt eu. dar și mai bun este antevorbitorul meu, marcus-ironicus

  5. @al-core: de ce o dai dom’le cotita si te bagi pe mataluta la inaintare, pentru a ajunge sa ma injuri pe mine? spune-o nene verde, ca nu-i cu suparare! Totusi n-am inteles de ce nu am spus eu nimic in postarea mea!!!
    Am mintit cu ceva, ti-am ranit aiurea trairile intime vis-a-vis de conu Plesu, cel care a avut „afinitati” politice cu orice grupare care i-a adus oarece foloase materiale incepand cu devalizarea casei ceausescului de la Olanesti?
    spune-mi nene cu ce ti-am gresit, si-mi cer scuze!
    sa fii iubit
    marcus-neironicus

  6. nu-l agreez pe stan dar nici plesu nu a reusit sa ma convinga. ma astept din partea intelectualilor sa fie impartiali dar vad ca preferintele lor sint clar de dreapta si nu-mi place deloc. aveam convingerea ca mai corect ar fi sa tina cu cei simpli si napastuiti in schimb vad ca mereu sint doar de partea celor ce detin puterea si nu e bine

  7. Excelenta analiza. Din pacate insa nu vom depasi prea curind stadiul de injuraturi reciproce in piata publica atunci cind vine vorba de politica si privind un pic „la firul ierbii” sa zicem Doamne fereste si de mai rau

  8. Ai dreptate, rabbi, dar acum cred ca as vota-o si pe Mitzura numai sa nu iasa TB, in halul asta m-a scarbit..

    @ Marcus: mi-a placut ce/cum ai scris, da’ pana la poezie, care parca nu e scrisa de aceeasi persoana…

  9. excelent argumentul, iar punctul cu eruptia necesara mi-a declansat mai mult decat un zambet.

    indraznesc sa fiu in usor dezacord cu presupusa benevolenta a lui Plesu fata de presedintele in exercitiu, cred ca era o resemnare, cum bine spui, deceptionata, dublata de limita de caractere a editorialului sau din Dilema.

  10. domnu Mordechai, oameni buni si femei:
    Dl. Plesu si-a recunoscut de mult simpatia pentru Baselu, si daca nu ma inseala memoria, parca l-a si criticat de vro 2-3 ori.
    sunt convins ca Dl. Plesu, ca orice om dotat cu un minim de bun simt, nu-l considera pe Base nici Mesia, nici Maica Tereza. ci il ia la bucata, cu bune si rele, si se pare ca ii da cu plus calitati vs defecte.

    asa ca, avand in vedere sustinerea deschisa acordata lui Base, mi se pare corect ca sa ii ia in tarbaca pe ceilalti.

    n-au decat sustinatorii lui Geoana, de exemplu, sa faca o lista asemanatoare, din care sa il excluda de Geoana. valabil si pentru restul: Antonescu, Duda, etc.

    p.s. faptul ca unii dintre noi il prefera pe Basescu lui Duda, Geoana, Antonescu, Meir, Vadim etc, nu inseamna musai ca aia is prosti, iar aia care il invinovatesc pe Base si de revolta de la Chisinau is geniali. pe cuvant.

    pur si simplu, avem preferinte diferite, educatii diferite (sau dimpotriva, lipsa lor :D), valori diferite.
    voi va alegeti candidatii dintre cei de mai sus, io (cu Plesu, si inca alte cateva milioane) il votez tot pe Base. deocamdata.

    cat despre Laptopu cu om, un singur comentariu:
    ti-a luat ceva timp! 🙂

    p.p.s n-am vazut emisiunea, da imi vine greu sa cred ca restu deontologilor prezenti n-au aruncat macar un banal „baaaah Plesule, te face Chioru ambasador? sau iti da vr-un insitut? baaaaahhh vandutule! ticalosule!”

    chiar nimic nimic??? pare incredibil, pe cuvant. nici Antenili nu mai e ce-a fost! 😀

Leave A Reply

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articolul precedent
Articolul următor

More from Author

Temnițele

Nu există temniță bună ori temniță rea. Nici stăpâni buni sau...

Industria solidarității

Pe măsură ce îmbătrânești ești tot mai greu de scos din...

De-aia

"Nu mai zici nimic? Nu mai scrii nimic?" - mă întreabă...

Opriți-l pe nesimțit!

Iohanetele e decis să folosească fiecare clipă rămasă din mandat(e) pentru...

- A word from our sponsors -

De citit

Temnițele

Nu există temniță bună ori temniță rea. Nici stăpâni buni sau răi. Există temnițe și stăpâni. Dacă prețuiești libertatea, înțelegi asta. Dacă, însă, pui mai bun preț pe împlinirea hoitului, atunci n-ai cum pricepe. Interviu' lu' Tacăr cu Putin. Vâlvă, zarvă, încruntări, încleștări, încăierări. Stăpân bun/stăpân rău. Tacăr...

Industria solidarității

Pe măsură ce îmbătrânești ești tot mai greu de scos din sărite. Chestiile care, odinioară, te-ar fi umplut de draci, acum doar te plictisesc. Furia arțăgoasă e trasă undeva la umbră și în locul ei se lăbărțează o ditamai lehamitea. Nu mai înjuri, schimbi canalul. Nu mai...

De-aia

"Nu mai zici nimic? Nu mai scrii nimic?" - mă întreabă câțiva prieteni. Nu mulți, dar cumsecade. De scris, ce să zic, scriu, chiar dacă nu simt îndemnul de a-mi rostogoli cuvintele în ochiul adormit al lumii. De zis... îmi zic mie. E de ajuns. Zic alții....

Opriți-l pe nesimțit!

Iohanetele e decis să folosească fiecare clipă rămasă din mandat(e) pentru a îndeplini toate obiectivele propuse. Obiectivele turistice. Pentru că ghiolbanuzaurul nu-și propune și nici nu e în stare  de altceva. Și i se rupe în paișpe cu virgulă de țara asta de tolomaci. Statul român există...

Zbateri, crăcănări și vuiet

Eterna împrăștierea a chibițimii de la galerie are acum o nouă expresie: pro Israel vs. pro Palestina. Sau după caz, anti-ăia contra anti-ăilalți. Chestia de căpătâi e să urli la galeria adversă: teroriștii! Într-o parte filo-semiții de conunctură. Zgomotoși, agresivi, belicoși, răcnindu-și sprijinul, de parcă ar interesa pe...

Kosovo, UEFA și mușețelul

M-am abținut vreme bună de la grăitul în public, sub orice formă. Din cauză că motive. Care pot fi succint rezumate într-o propoziție care începe cu: așa a vrut... Și foarte probabil voi reveni la aceeași muțeală, din motive care, de asemenea, pot fi explicate cu: așa...

E maro, moale și suntem în el

Franța De la ce s-au luat? Obiectiv vorbind, nu contează. Acolo mereu se găsește ceva. În cazul ăsta poliția oprește niște minori, care își propuseseră să fie șmecherași. Aspiranții la șmechereală aveau deja un palmares respectabil în întâlnirile cu poliția. Șmecherilă de la volan mai tupeist, dă să...

Hiperbola

Dintre nerușinările lumii de azi cea mai supărătoarea îmi pare ostentația hiperbolei. Aproape totul e amplificat indecent, exagerat, umflat până la tumefiere. Precauțiile pe care le-ar impune decența nu mai există, prudența justei evaluări nu intersează. Se grăiește răstit și se răspunde răcnit. Totul (sau aproape totul)...

Greva celor care…

Înainte de a discuta despre greva cadrelor didactice, despre solicitările lor, e bine să aruncă, repede, o privire peste ceea ce este astăzi sistemul de învățământ. E ceva mai mult decât o simplă punere în context. Prima constatare, obligatorie, de neocolit, este că, de fapt, nu mai putem...

Alegeri în Turcia

Miza alegerilor prezidențiale din Turcia, din perspectivă geopolitică, nu are cum fi subestimată. Analiștii de ocazie vorbesc despre o confruntare dintre blocul ultra-conservator, condus de Erdogan, și mișcarea reformatoare care l-ar avea în frunte pe Kilicdaroglu. Alții vorbesc despre o competiție între suveranism și globalism. Nu lipsesc...

Din târtița presei

Acum 10-12 ani, pe când acest blog începea să capete formă, îmi plăcea să fac un soi de "revistă a presei". Pe atunci mai aveam ceva ce semăna, vag, cu presa. Încă era ofițerime pe-acolo. Acum doar tablagii. Nu știu dacă am să încep iar să cern știrile,...

Epistoleții și lumea cea nouă

Epistolele publice, dincolo de intenția formal declarată, au devenit autentice exersări ale unui narcisism inargumentabil. Nu servesc unei cauze, deși, tot formal, întotdeauna e identificată una. Cauza proclamată e doar urzeala străvezie pe care se țes piesagiile vanității la izvor, răpiri din uitare și vânări de atenție....