Duminica tevea

Duminica am un program relaxat. Adică mă antrenez la trândăveală, sport ne-olimpic, dar tare plăcut mordechaiului. Nu că în restul săptămânii m-aş fi rupt de tras la cârcă. Şi dacă Ăl de Sus, în ziua a şaptea, a luat o pauză de grătar şi iarbă verde ( eu personal aş fi optat pentru nişte iarbă mov, da’ să respectăm gradele!), atunci am voie şi eu să stau cu deştu’ în nas şi cracii pe masă duminica. E drept, El a făcut lumea în alea şase zile, eu … n-am făcut nimic toată săptămâna – ca în reclama aia de căcat la pastile de împins căcatul.

Bun. Duminică. Lene, scârbă, biluţe. Şi câte un zap pe teveu. Să văz ce mai „zice televiziunile”, cum se mai dixtrează popolaţia, etc. Şi dau cu deştu’ în butoane şi nimeresc în protevea. Acu’ recunosc că, de ani buni, ocolesc proteveaua cum ocoleşte eba gramatica. Da’ azi a meritat. Hai să vă descriu fenomeana.

Deci acolo era o emisiune. Pardon, ierea. Avea şi nume: olalala sau cam aşa ceva. Decor cu sclipici, fătuce cu buci frumoase dănţuind, o cântăcioasă scremându-se să facă pe prezenteuza şi orchestră cu de toate, başca Temişan cu cioc şi Iordăchioaie deghizat în pahiderm chel cu o codiţă inutilă, dar admirabil de ridicolă. Concurs carevasăzică. Pen’ că pe scenă nişte dihănii absolut afoane, dar cu ambâţ, execută cacofonii originale pe teme cacofonice şlăgăruite deja. După cinci minute m-am prins care-i şpilu’. Ăsta e un concurs de cântat la care nu doare pe nimeni în cur dacă ştii să cânţi sau nu. Ba chiar e recomandabil să fii afon categoria întâi. Şi dacă ai şi o voce gâjâită sau măcar una jumulită care poate jupui pe îndelete pielea de pe urechile ascultătorilor atunci e treaba mişto.

Concurenţii de astăzi îndeplineau condiţiile enunţate. A, da. Uitam esenţialul. Că dacă nu cunoaşteţi producţiunea protevista puteţi fi tentaţi să credeţi că e un concurs de cântăceală. Nţ. Ţapă! Şmecheria e să ştii versurile la panaramele pe care le cântă orchestra. Adică vorbili, cuvintili. În rest poţi să te duci pe lângă ton, să urli ca măgarul la decapotabilă, nu importă. Ştii cuvintele eşti pe felie. Nu le ştii… pa-pa.

Dacă aţi rezistat până aici mai aveţi o ţâr de răbdat. Pen’ că abia acu’ aflaţi ce cântăceli tre’ să zbieri acolo. D’alde „fetiţele sunt goale” şi tot felul de alte neo-manele. Adică miorlăieli de buricoase şi cotcodăceli. Şi la porcăriile astea tocmai „versurile” tre’ să le memorezi. Ok, emisiunea vrea să distreze ornitorincul, nu să-i dezvolte sâmţul esteticos. Nici să-i stimuleze glanda culturală. Da’ să dai premii ăluia care reuşeşte să memoreze cele mai multe înşiruiri de inepţii, cea mai voluminoasă colecţie de stihuri cretine potrivite unor cânticele oligofrene ? Şi pe urmă te intrebi: bre, da’ concorenţii? Ce viaţă de rahat trebuie să aibă să stea să memoreze tâmpeniile alea şi pe urmă să se ducă la Sârbu să-i zică: monşer ştiu multe prostii, scoate francu’ ! Da’ e drept, tot viaţă de rahat tre’ să ai ca să stai duminica să te uiţi la aşa ceva. Am tăcut.