Dimineaţa lui nea Stere

Dimineaţa a venit aiurea. Cum vin toate dimineţile. Băloasă şi cu rânjet inutil. Cu cipiripirit de păsărele- păsăricile odihnindu-se la ora asta- cu soare roşu ieşind ca blegu’ din mare şi toată suita de stereotipuri regulate la astfelt de descrieri. Cu miros de cârnaţi din vecini. Şi urlet de prunci înţărcaţi dinspre alţi vecini. Cu dobitocul de peste drum care îşi turează maşina, ca în fiecare dimineaţă, după ce s-a chinuit hâc-pârţ-trosc-bum-poc vreme de juma’ de oră  să o pornească. Cu urletul poliţaiului către paznicul de la şcoală: „Alexeeee, hai, bă, te duc acasă? „. Cu navetiştii care se pişă la colţul blocului aşteptând autobuzul. Cu o stână de câini lătrând şi căcându-se pe trotuar. Cu miros de viorele şi rahaturi din astea. Cu alte cuvinte o dimineaţă obişnuită, într-o ţară UE, cu EBA şi deficit bugetar ţinut sub control cu bolovanul.

În faţa blocului Nea Stere s-a crăcănat deja pe banca proprietate publică, preluată în concesiune de el şi nea Mătreaţă. Care nea Mătreaţă e puţin mangă, ca tot omul după schimbul de noapte. Face biluţe şi le lipeşte sub bancă. Sau pe salopeta de culoarea jegului cu vagi nostalgii portocalii. Spre deosebire de pijamaua lui nea Stere, care e în dungi maronii pe fond verde. Iar culorile nu au nicio încărcătură politică. La fes sunt amândoi deopotrivă. Fesuri roşii. De la un candidat. Stau amândoi crăcănaţi, ca unul nedormit şi unul nebăut. Şi cască. Unul de somn, altul din obişnuinţă. De băşit se bese doar nea Stere. Şi după fiecare frază rectală se încruntă amarnic, îşi drege vocea şi se scarpină la subţioară. Ca omul neliniştit.

– Zi, bă- îl ia din scurt pe nea Mătreaţă, care tocmai scormonea cu deştul în ureche, în căutare de galben şi bun.

– Ce, bă? Dă fotbal…

– Nu, că e corupţi. I-a luat priponaru’ pă toţi.

– Lu Jiji i-a dat drumu’…

– Îl ia ei iar… dă-i dracu’ … nu dă fotbal. Piţurcă a plecat, îl înjurăm degeaba, e prea târziu. Pă Lucescu ăla mucos tot degeaba îl înjurăm, e prea devreme.

– Da’ pă Mircea Sandu şi Mitică?

– Ăia merge oricând. Le fut muma-n cur.

– Bun aşa.

– Da’ nu dă fotbal, bă, Mătreaţă.

– Păi tu ai zis că să nu mai vorbim politică.

– Da’ nici fotbal.

– Aha… Păi, cu femeile…

– E curve. Fără femei.

– Fără?

– E prea devreme.

– La oteveu s-a dus alde Ogică să o dezgroape pă Elodia. Şi s-a lăsat cu păruială.

– Da’ a găsit-o?

– N-a găsit-o. Da’ a săpat.

– Şi dacă a săpat… ce?

– Păi poate era îngropată.

– Şi dacă era îngropată?

-Păi o caută…

– Fără Elodia.

-Băi Stere, eşti cu curu-n sus. Ete, alde pasărea aia de Spaidărman cică îl însoară pă Ferrari ăla mic, ăla dă doişpe ani…

– Fără rasisme.

– Bă, da’ al dracu’ te-ai făcut. Na, cică panarama de Pamela s-a…

– Fără bârfă, bă. Ce naiba.

– Bă… da’ ce pizda mă-sii ? Vrei să vorbim dă muncă?

– Hai sictir.

Au amuţit amândoi. Nea Stere se saltă repede. Se apleacă, ia un bolovan şi îl azvârle după un maidanez jigărit, galben ca nişte degete pătate de nicotină. Potaia schelălăie şi o rupe la fugă:

– ‘tu-ţi ignatu’ mă-tii, că te prind eu… Ăsta e ăla care se pişă la maşina mea?

– Îl cunoşti tu?

– Îl ştiu, dă-l dracu’. Are pică pă mine…

Apoi tac amândoi. Şi trece vremea. Nea Matreaţă sapă prin găurile din dotare. Nea Stere bese şi se scarpină. Şi cască.

– Stere…

– Hă?

– Păi politică nu, fotbal nu, curve nu…

– Lasă, bă…

Iar un moment de linişte. Apoi nea Stere îşi ia inima în dinţi.

– ‘tu-l în cur pă Băsescu ăsta. Mare jigodie.

Nea Mătreaţă se luminează la faţă. Brusc se înviorează, se foieşte pe bancă şi se pregăteşte de o nouă zi de dat din gură şi frecat menta.

– Aşa , Stere, trăi-ţi-ar familia, că mă speriasei…

– Păi , tu-l în cur io pă el… Dă ce nu dă bani la profesori? Că ăştia tineri e toţi analfabeţi…

Iar dimineaţa se urneşte ca proasta, lăsând încă o zi să îşi facă de cap pe plaiurile noastre carpato-danubiano- etc.