Îmi era dor de un buletin de ştiri, aşa cum făceam noi pe vremuri. Şi cu ajutorul lui Moshe încropesc azi unul numai bun.
Bucureşti, 11 mai /Agerpres/ Camera Deputatilor va avea o subcomisie pentru spatiul cosmic
Comisia pentru tehnologia informaţiei, prezidată de liberalul Relu Fenechiu, a informat luni conducerea Camerei Deputaţilor despre formarea în cadrul acestui for a unei subcomisii pentru spaţiul cosmic. Potrivit informării, decizia a fost luată, în unanimitate, de membrii Comisiei pentru tehnologia informaţiei prezenţi. Subcomisia va avea cinci membri: Liana Dumitrescu (preşedinte), Viorel Arion (vicepreşedinte), Mircea Cazan (secretar), Adrian Bădulescu (membru), Petru Farago (membru) şi are ca misiune armonizarea legislaţiei naţionale cu cea europeană privind spaţiul cosmic. De asemenea, membrii subcomisiei vor reprezenta Parlamentul în Grupul pentru spaţiu al Parlamentului European, precum şi la întâlniri şi conferinţe în domeniu.
Ştirea asta m-a bucurat mult. Păi chiar începusem să mă gândesc la românul ăla trimis în cosmos de domnu’ Geoană, cum s-o descurca el acolo sireac di el cu legislaţia nearmonizată? Sper ca domnul Relu, Relu Fenechiu să aibă în vedere şi legislaţia referitoare la cei răpiţi de extratereştri precum şi cea legată de cei care l-au văzut pe Elvis la benzinărie. Şi mai ales să ia măsuri în privinţă lui Ceauşescu care trăieşte bine merci în Cuba, unde şi-a făcut operaţie estetică şi acum e o tânără de culoare. În fine, nu ar strica să adăugăm la actualul cabinet un nou minister. Al integrării în absolut afacerilor galactice. Şi pe Obiwan Fenechi îl punem ministru.
Vrancea: Calugar achitat de judecatori Focşani, 11 mai /Agerpres/ – Călugărul acuzat că a încercat mituirea unui poliţist în comuna Năneşti a fost achitat, luni, de magistraţii Tribunalului Vrancea. Mitică Nacu, călugăr în vârstă de 31 de ani din Bacău, a fost judecat şi acuzat că a oferit 200 de euro unui poliţist din comuna Năneşti. ‘Instanţa achită inculpatul în baza art. 11 pct.2 lit.a, cu referire la art. 10 , lit. e, Cod Procedură Penală. Dispune restituirea către inculpat a sumei de 200 de euro’, se arată în soluţia dată de judecători. La ultimul termen al procesului, inculpatul şi-a recunoscut greşeala şi a cerut clemenţă din partea magistraţilor. ‘Recunosc greşeala şi învăţătura îmi este de bine. De la vârsta de 7 ani sunt în mânăstire şi nu vreau ca greşeala asta să mă facă să pierd tot ce am construit până acum. Şi o singură zi de puşcărie, mi-ar afecta aproape iremediabil cariera’, a spus Nacu. Călugărul a fost acuzat de dare de mită după ce, în luna februarie 2009, întorcându-se de la Constanţa unde este student, a fost oprit în trafic de poliţişti care i-au cerut documentele. Călugărul nu a putut prezenta permisul de conducere, care îi fusese reţinut la Bacău pentru că a fost găsit băut la volan. Cu acestă ocazie, în maşina monahului s-a găsit şi un pistol cu bile. Pentru ca poliţiştii vrânceni să nu mai continue cercetările în ceea ce priveşte permisul de conducere, Nacu a încercat să dea unui poliţist suma de 200 de euro. În acest sens, i s-a organizat un flagrant. La termenele procesului a fost audiat atât inculpatul, cât şi poliţistul implicat, dar şi un şofer care l-a adus pe Nacu de la Târgu-Ocna la Năneşti.
Aici e şi mai fain. Deci rezumatul lui Moshe e clar: Călugar, băut la volan, permis reţinut, pistol cu bile în dotare, încercând să mituiască poliţia rutieră cu 200 euro. Concluzia: stundent la teologie la Constanţa. Ştie Macedon Petrescu ce teologi adună. Îi obişnuieşte de mici cu flagrantul, că viaţa-i grea.
Acum… omul are în faţă o groază de oportunităţi. Dacă nu-i merge călugăreala… de poate face badigard la BGS.
Mediafax – Luni, 11 mai 2009 ora 14:48
Căpitanul navei Malaspina Castle îi furase telefonul unuia dintre piraţi Căpitanul bulgar al navei Malaspina Castle îi furase telefonul mobil unuia dintre piraţii care îi ţineau ostatici pe membrii echipajului, relatează site-ul Novinite.com. Nava Malaspina Castle, deţinută de o companie din Marea Britanie şi care navighează sub pavilion panamez, fusese capturată la 6 aprilie în Golful Aden. La bordul acesteia se aflau 24 de membri ai echipajului, dintre care 16 cetăţeni bulgari, restul fiind ruşi, ucraineni şi filipinezi. In primele zile după captură, căpitanul navei, Darin Mateev Drumev, şi adjunctul acestuia, Nikolai Iancev, au reuşit să îi ia telefonul mobil unuia dintre piraţii somalezi. Potrivit postului de radio Darik, telefonul mobil a fost de folos în timpul crizei ostaticilor. Ulterior, piraţii au observat lipsa telefonului, iar căpitanul l-a înapoiat pentru a nu exista probleme. Cei 16 marinari bulgari vor ajunge în scurt timp în Colombo (Sri Lanka), unde vor fi întâmpinaţi de un diplomat bulgar.
Cu asta chiar ne-a integrat în absolut. Păi de-aia nu înţelege nimic Vestul despre Balcani. Să ciordeşti telefonul de la piraţi… Vorba lu’ Patraulea:apoi două mări, două oceane…
multumesc pt postare! 🙂
Ok, mulţam pentru comentariu:))))
Mama ei de tehnologia informaţiei. Numai ea nu ii zăpăcise de cap pe aleşii!!! Sa vezi ce o sa o caute prin tot parlamentul.
Calugar, călugăr da era si „studinte” de teologie la Constanta, si daca ştia cu spaga nu cumva era candidat ca protopop ?.
Rabii mulţumesc ca m-ai luminat. Am inţeles acum episodul cu ” ţiganca împuţita „, si pasarica. Se preda la academiile navale din Balcani la pachet exerciţii pentru cu viteza de mana a căpitanului si nebăgarea de seama a fraierului.
1. e firesc sa avem o asemenea comisie…. Dupa alegeri va urma improprietarirea cu parcele de pamint pe Marte ca echivalent pentru exproprierile de pe Luna, facute pentru autostrada suspendata…..
2 Bre, se apropie apocalipsa, asta era din oastea domnului, un fel de garda elvetiana, dar interlopa :)))
3 Balcan rules! si bulgaru fui mai rapid ca noi! adica ostateci romani cu ghiotura, da’ tot bulgaru fu mai rapid la ciordit… Frate mordechai, astia ne futura la toate capitolele, castraveciori, turism, ciordit…..
o sa apara si o comisie pentru prietenii imaginari! :))
In ceea ce priveste a doua ştire, ce nu vă e clar?! Omu’ era agent sub acoperire din Oastea Domnului (Maior sau colonel – daca l-au promovat-) 😉
A treia stire este devastatoare: cand or fi vazut piratii, cum se strang aditionalele facute de fabricantul de zacusca, reciclat in capitan cu ceafa lata, au decis sa-l expulzeze pe el si pe tovarasii sai, ca sa micsoreze – cat de cat – pierderile. Uite-asa intra si aia in colaps: nu i-a lovit criza, dar bulgarul le-a ciordit telefonul… Tot aia, sau – poate – mai rau!