Ştirea unu e roşie. Nu ştiu dacă e roşu de Brăila, roşu de Geoană, roşu de furie sau roşu de lehamite. Hai s-o vedem.
Brăila, 12 mai /Agerpres/ – Organizaţia PSD Brăila va reduce drastic cheltuielile pentru alegerile europarlamentare şi va face o campanie modestă, după cum a declarat liderul social-democrat, Gheorghe Bunea Stancu. ‘În măsura în care putem, eu, ca preşedinte, sau alţi colegi, vom face sponsorizări la partid, şi se vor strânge banii necesari. Să nu vă aşteptaţi la sume mari în această campanie, pentru că nu ai de unde. Încercăm să coabităm între sărăcie şi ceea ce înseamnă campanie electorală modestă. Probabil că vom cheltui în jur de un miliard de lei vechi’, a declarat Stancu. Preşedintele PSD Brăila a mai spus că, de obicei, filiala brăileană nu cotizează la centru, ci toţi banii de campanie se adună la nivel local şi sunt folosiţi pentru materialele electorale. Noi nu cotizăm la centru şi nici nu am cerut nimic de la centru. Facem noi în Brăila materialele, ce ne trebuie. Sloganurile sunt făcute tot de noi, ca să se potrivească aici şi sigur că dacă va fi un slogan făcut la nivel naţional care să ne ajute, îl vom folosi cu multă plăcere. Deocamdată, nu avem nimic oficial din zona centrală’, a spus Stancu.
Asta-i treaba. Obrazul subţire cu… tencuială se ţine. Parcă aşa era, nu? Alegeri europene, dar cu slogan adaptat pentru Brăila, nenicule, că nu-s bani. Aşteptăm cu interes maxim sloganul brăileano-pesedist pentru prezidenţiale.
Acum nu ştiu de ce îmi leagă Moshe ştirea de mai sus de asta de aici. Parol că nu pricep. Ce are campania electorală cu toaca. Da’ nu pricep şi pace.
Giurgiu, 12 mai /Agerpres/ – Câteva zeci de elevi de la seminariile teologice din Iaşi, Buzău, Bucureşti şi Giurgiu au participat, marţi, la un festival de bătut toaca intitulat ”Ritmuri de toacă”, cu ocazia manifestărilor prilejuite de cea de-a 13 aniversare a Seminarului Teologic din Giurgiu.Totodată, a fost organizat un concurs pe teme religioase şi a avut loc un concert al Corului Seminarului Teologic din Giurgiu.
Oricum iniţiativa e de salutat. Nu se ştie cum apare vreun nou Ţăndărică de acolo. Au popii nişte percuţionişti de speriat. Barbă, plete… rockeri ce mai.
În fine o mostră de populism altoit cu nesimţire crasă.
NewsIn – Marţi, 12 mai 2009 ora 15:05 – ANRMAP lanseaza Manualul de achizitii publice,Boc spune ca vine ca o manusa prioritatilor Guvernului„Am raspuns invitatiei Autoritatii pentru ca se potriveste ca o manusa pe prioritatile pe care actualul Guvern le are”, a declarat premierul. Seful Executivului a spus ca „la nivel simbolic, Guvernul are un singur minister, ministerul apararii locurilor de munca si al crearii altora noi„. „Asta esenta guvernarii în perioada de criza, când preocuparea principala este si ramâne apararea locurilor de munca, iar aparând locurile de munca si creând pe de alta parte altele, avem nevoie de bani pentru investitii ca locurile de munca sa existe, avem nevoie de cadrul legal prin care investitiile acestea sa se realizeze, iar, odata ce investitiile si locurile de munca sunt aparate, evident ca exista si resurse financiare la bugetul de stat pentru a ne putea achita de obligatiile oficiale pe care orice stat le are”, a spus Boc.
Acu’ nu poci pentru ca să zic că n-are dreptate bocu’. Apără şi crează locuri de muncă. Uite, i-a dat servici lu’ Udrea? I-a dat! I-a dat lu’ Ridzi? Daaat! Apără locu’ de muncă a lu’ şefu’? Da’ al lu’ Berceanu şi frăţiori bechtelieni? Apără. Deci este, frate.
Hai să fiţi sănătoşi şi daţi-le naibii de ştiri.
Moshe, a dovedit – ca de obicei – o adâncă cunoaştere a lumii – noastre – şi aşa aflăm ce caută ştirea cu festivalul de bătut toaca? Aşa se antrenează cadeţii din anii mici, când vor promova în anii mari, iar la orizont se vor întrezări galoanele de sublocotenent (ori sutana de preot parohial), vor trece la lucruri mai de fineţe, cum ar fi: tragerea clopotelor pentru un partid sau altul (de ce nu, PSD?) în timpul liturghiei, sfaturi duhovnicesti la urne, schimb de impresii – şi de informaţii – cu şeful de post, etc.
…. bine ca nu s-au gandit si la un festival al apaosului.
Braila!!!. Daca nu sa pronunţat si Diana Tusa nu se pune!!.
Giurgiu!. Care e smenozeala, la noi toţi bat toaca sa întreacă căinii din Giurgiu care de regula urla. De fapt nimeni nu aude pe nimeni in tărişoara!! Vezi lansarea de azi a lui Geoana!!
Boc!!!!!!. Iar ne ocupam de rahat turcesc Rabbi!!! Credeam ca problema sa rezolvat la Grivita!!!.
:)))