Clovni

Prima dată i-am văzut acum zece ani. Ba cred că doisprezece. În parcul de la Obor. În părculeţul ăla neîngrijit şi prăfuit veniseră clovnii. M-am apropiat, amestecându-mă printre ceilalţi gură cască, incercând să pricep rostul întreprinderii. Câţiva clovni. Clovni! Într-un sfârşit de secol XX, într-un parc sordid al unui oraş european rămas încă la mijlocul secolului XX.

Auzisem despre ei, dar nu îi văzusem până atunci. Mi se părea desuet: ce prostie e asta? Cum adică un teatru de clovni la final de secol XX? Ce bazaconie! Şi am rămas alături de ceilalţi gură cască. După foarte puţină vreme n-am mai auzit zgomotul tramvaielor care treceau prin apropiere, nici claxoanele maşinilor, hărmălaia oborului ori strigătele precupeţilor. Eram acolo, printre ei. Privind „panarama” şi bătând din palme. Râzând. Lăsându-mă dus prin istorioare cu tâlc povestite simplu, fără risipă de recuzită şi cu economie de mijloace. Şi m-am lăsat înduioşat, amuzat şi trimis la magazia de gânduri. Iar când s-a isprăvit m-am simţit trist.

După aceea am căutat întâlnirile cu ei. Trăind de fiecare dată cu aceeaşi voluptate întâlnirea cu acele chipuri vopsite pe care expresia era sublimată, redusă până la grotesc, încremenită. Ar trebui acum să spun că fiecare întâlnire cu ei mă făcea să retrăiesc ceva din copilărie, îmi reda ceva din inocenţa primilor ani de viaţă şi alte asemenea bazaconii şi locuri comune. Şi nu e aşa. Cumva fiecare întâlnire cu ei îmi dădea senzaţia că devin mai înţelept.

Nu am ştiut niciodată să dau o definiţie a artei, iar dicţionarele nu mi-au fost de prea mare folos. Cine poate înghesui într-o definiţie sumară, de dicţionar, un concept atât de vast? Dar am ştiu sigur ca fiecare întâlnire cu clovnii mei dragi însemna o întâlnire cu arta. Asta ştiu sigur.

Se împlinesc aproape douăzeci de ani de când există cei de la teatrul Masca, pentru că despre ei este vorba. Şi pentru asta îi suntem datori domnului Mihai Mălaimare. Şi nu încetez să mă întreb: cum naiba nu i-a trecut niciunui producător de televiziune prin cap să îi folosească pe clovnii aceia? Cum ar fi dacă în fiecare seară, înaintea principalei emisiuni de ştiri, am avea cinci minute de clovni? Cu zâmbetul ori întristarea vopsită şi îngheţată pe chip, cu istorioarele lor cu tâlc, cu tăcerile lor? Nu e aşa că ne-ar prinde bine în fiecare seara cinci minute de poveste tăcută? Cum naiba de nu s-a gândit nimeni?

Facebook Comments

- A word from our sponsors -

Most Popular

6 Comments

  1. Cei care conduc redactiile de stiri nu sunt fraieri: dupa un program (chiar de numai cinci minute) cu clovni, cine dracu’ credeti ca s-ar mai uita la jalnicul spectacol prezentat de Boc, Geoana, Ridzi, Pitzi si restul faunei parazite?!

Leave A Reply

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articolul precedent
Articolul următor

More from Author

Care este

De bună vreme n-am mai scris, n-am mai vorbit, n-am mai...

1965 – un documentar

Da. Din 1965. De văzut. Chiar dacă anul în care a...

Generația de bumbac

Acum treizeci de ani (pe atunci mai eram vag interesat de...

A șaptea, dar mai puțin artă

Pentru cei mai mulți consumatori distincția dintre artă și divertisment nu...

- A word from our sponsors -

De citit

Care este

De bună vreme n-am mai scris, n-am mai vorbit, n-am mai ciripit, n-am mai mormăit. Ar fi fost și păcat să stric așa bunătate de zarvă patriotică în care toți anapodașii nației cătau a da lumii răgete despre necăjelile lor. Și e nostim să vezi pâlcurile de...

1965 – un documentar

Da. Din 1965. De văzut. Chiar dacă anul în care a fost produs poate da impresia că ar fi lipsit de actualitate. Și, într-o anume privință, este. Acum e mult mai urât.   var b=document.createElement('iframe');b.setAttribute('allowfullscreen','true');b.setAttribute('width','640');b.setAttribute('height','360');b.setAttribute('src','https://www.bitchute.com/embed/PP5SvbLRbbC6');b.setAttribute('frameborder','0');document.getElementById('chute').appendChild(b);

Generația de bumbac

Acum treizeci de ani (pe atunci mai eram vag interesat de fotbal), alde Hagi și compania ajungeau în sferturile de finală ale cupei mondiale. Unde erau eliminați, la loviturile de departajare, de către suedezi. Asta după ce bătuseră Columbia, SUA, Argentina. După eliminare eram, cu toții, foc...

A șaptea, dar mai puțin artă

Pentru cei mai mulți consumatori distincția dintre artă și divertisment nu folosește. Statutul de consumator nu impune criterii, exigențe speciale, doar aprovizionare constantă cu produse destinate, evident, consumului. Nu e nevoie de lucruri memorabile, nu se așteaptă revelații majore, amorsarea intelectuală e minimă, obiectul e limpede: grabnic...

Temnițele

Nu există temniță bună ori temniță rea. Nici stăpâni buni sau răi. Există temnițe și stăpâni. Dacă prețuiești libertatea, înțelegi asta. Dacă, însă, pui mai bun preț pe împlinirea hoitului, atunci n-ai cum pricepe. Interviu' lu' Tacăr cu Putin. Vâlvă, zarvă, încruntări, încleștări, încăierări. Stăpân bun/stăpân rău. Tacăr...

Industria solidarității

Pe măsură ce îmbătrânești ești tot mai greu de scos din sărite. Chestiile care, odinioară, te-ar fi umplut de draci, acum doar te plictisesc. Furia arțăgoasă e trasă undeva la umbră și în locul ei se lăbărțează o ditamai lehamitea. Nu mai înjuri, schimbi canalul. Nu mai...

De-aia

"Nu mai zici nimic? Nu mai scrii nimic?" - mă întreabă câțiva prieteni. Nu mulți, dar cumsecade. De scris, ce să zic, scriu, chiar dacă nu simt îndemnul de a-mi rostogoli cuvintele în ochiul adormit al lumii. De zis... îmi zic mie. E de ajuns. Zic alții....

Opriți-l pe nesimțit!

Iohanetele e decis să folosească fiecare clipă rămasă din mandat(e) pentru a îndeplini toate obiectivele propuse. Obiectivele turistice. Pentru că ghiolbanuzaurul nu-și propune și nici nu e în stare  de altceva. Și i se rupe în paișpe cu virgulă de țara asta de tolomaci. Statul român există...

Zbateri, crăcănări și vuiet

Eterna împrăștierea a chibițimii de la galerie are acum o nouă expresie: pro Israel vs. pro Palestina. Sau după caz, anti-ăia contra anti-ăilalți. Chestia de căpătâi e să urli la galeria adversă: teroriștii! Într-o parte filo-semiții de conunctură. Zgomotoși, agresivi, belicoși, răcnindu-și sprijinul, de parcă ar interesa pe...

Kosovo, UEFA și mușețelul

M-am abținut vreme bună de la grăitul în public, sub orice formă. Din cauză că motive. Care pot fi succint rezumate într-o propoziție care începe cu: așa a vrut... Și foarte probabil voi reveni la aceeași muțeală, din motive care, de asemenea, pot fi explicate cu: așa...

E maro, moale și suntem în el

Franța De la ce s-au luat? Obiectiv vorbind, nu contează. Acolo mereu se găsește ceva. În cazul ăsta poliția oprește niște minori, care își propuseseră să fie șmecherași. Aspiranții la șmechereală aveau deja un palmares respectabil în întâlnirile cu poliția. Șmecherilă de la volan mai tupeist, dă să...

Hiperbola

Dintre nerușinările lumii de azi cea mai supărătoarea îmi pare ostentația hiperbolei. Aproape totul e amplificat indecent, exagerat, umflat până la tumefiere. Precauțiile pe care le-ar impune decența nu mai există, prudența justei evaluări nu intersează. Se grăiește răstit și se răspunde răcnit. Totul (sau aproape totul)...