AcasăRabbi ziceMisterul candidaturii neanunţate

Misterul candidaturii neanunţate

2801

Într-o discuţie recentă cu un amic m-a trezit în incomoda şi deloc familiara postură de apărător al lui Băsescu. Şi mi-am zis ca puşcăriaşul la prima experienţa ghei: păi, hai s-o facem şi pe-asta.

Amicul, altfel respectabil analist politic, era peste măsură de indignat, socotindă că toată tarantela băsesciană cu „uite candidatura, nu-i candidatura” e lipsită de moralitate. Ne-am aprins la discuţie în ciuda evidentei inadecvări. Ce legătură există între morală şi politică? De fapt, acum îmi dau seama, am ratat tocmai acest subiect, cel care merita cu adevărat discutat. Sigur, politica poate fi imorală, dar niciodată amorală. Asemenea politicienii. Pentru că politica îşi autonormează o moralitate distinctă, cu limite flexibilă şi morfologie variabilă. Iar dacă morala aceasta este excentrică, de multe ori exterioară chiar, moralei comune… asta este şi din vina noastră. Dar cum spuneam asta este o discuţie ratată. Şi inutilă. Ca orice discuţie despre moralitate în societatea românească actuală.

Revin la discuţia iniţială. Nu găsesc nimic incorect în dramoleta montată de „divizia fum şi oglinzi” a armatei băsesciene. Şi nu văd de ce telenovela candidaturii sale ar fi mai imorală decât revărsările de mici şi bere. Oricât de mult l-aş detesta pe Băsescu nu am cum să îi contest dreptul de a-şi juca propria carte aşa cum socoteşte el mai potrivit. Atâta vreme cât nu ieşim dintre zăbrelele legii. Oricum, ar trebui să fii pur şi simplu imbecil ca să îţi imaginezi că omul nu va candida. El se află de multă vreme într-o zgomotoasă şi nu întotdeauna onestă campanie electorală. Iar în perioada din urmă o face cu şi mai mare ostentaţie. Distincţia dintre el şi ceilalţi este că el nu recunoaşte că se află în campanie electorală, că suma gesturilor sale recente poartă acest nume. Ba mai mult, pentru a naşte simpatie, pentru a-şi mobiliza armata adoratorilor a montat această dramoletă. Sau aşa pare la prima vedere…

Aşa pare spun. Pentru că adevărata păcăleală se află altundeva. Şi abia aceasta este mare porcărie, despre care trebuie să vorbim. Băsescu va candida. Este mai presus de orice dubii. Iar toate gesturile lui, tot umbletul prin ţară, toate ieşirile la presă, toată zgomoteca şi pârţoteca e campanie electorală sadea. Motivul real pentru care Băsescu nu îşi admite şi nu îşi anunţă încă această candidatură este altul: Băsescu îşi face campanie electorală isterică şi costisitoare pe banul public! Folosind resursele statului! SPP, SRI, armate de consilieri, sinecuri pentru susţinători-plătite din banii publici, un guvern gata să reacţioneze promt la orice măsură populistă contabilizabilă în voturi pentru cârmaci etc. etc. etc. Toate acestea pe bani publici! Aceasta este adevărata distincţie dintre el şi contracandidaţi. Şi acesta este singurul motiv pentru care nu recunoaşte că va candida. Nu încă. Iar atunci când îşi va anunţa candidatura şi i se va reproşa tocmai această epuizare a resurselor statului în folosul său electoral, omul va zâmbi candid şi cu inocenţa perfect jucată va spune: pe atunci nu ştiam dacă voi candida sau nu!

Acesta este marele şi sulfurosul mister. În rest toată încruntarea şi aplecarea sfătoasă a analiştilor de seară e doar o probă de adâncă şi nevindecabilă prostie.

Facebook Comments

- A word from our sponsors -

Most Popular

11 Comments

  1. Da, corectă analiza. Sigur că jocul de-a „candidez-nu candidez” l-au practicat şi alţi preşedinţi în funcţie, că n-a descoperit el apa caldă. Dar campania pe bani publici este imorală, ca să nu spun mai rău.

  2. @Mordechai: omu’ este ata de nesimtit si atat de blindat la cur, de nici acolo nu-l doare, incat nu cred ca ar putea fi afectat in vreun fel de atare reprosuri. Si culmea este ca, in banu’ public respectiv, nu-si face numai lui campanie ci si cacanarilor aflati primii la rand, la pupat de cur basescian. Pe Iliescu au vrut sa-l suspende, doar pe motiv ca a aparut la o lansare a candidatilor psd (cred ca asta a fost motivul), pe cand nenorocitu’ asta de patru ani este si-n proprie campanie si propedele, iar pulimea considera ca este mai mult decat normal.
    sa fii iubit
    marcus

Leave A Reply

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articolul precedent
Articolul următor

More from Author

1965 – un documentar

Da. Din 1965. De văzut. Chiar dacă anul în care a...

Generația de bumbac

Acum treizeci de ani (pe atunci mai eram vag interesat de...

A șaptea, dar mai puțin artă

Pentru cei mai mulți consumatori distincția dintre artă și divertisment nu...

Temnițele

Nu există temniță bună ori temniță rea. Nici stăpâni buni sau...

- A word from our sponsors -

De citit

1965 – un documentar

Da. Din 1965. De văzut. Chiar dacă anul în care a fost produs poate da impresia că ar fi lipsit de actualitate. Și, într-o anume privință, este. Acum e mult mai urât.   var b=document.createElement('iframe');b.setAttribute('allowfullscreen','true');b.setAttribute('width','640');b.setAttribute('height','360');b.setAttribute('src','https://www.bitchute.com/embed/PP5SvbLRbbC6');b.setAttribute('frameborder','0');document.getElementById('chute').appendChild(b);

Generația de bumbac

Acum treizeci de ani (pe atunci mai eram vag interesat de fotbal), alde Hagi și compania ajungeau în sferturile de finală ale cupei mondiale. Unde erau eliminați, la loviturile de departajare, de către suedezi. Asta după ce bătuseră Columbia, SUA, Argentina. După eliminare eram, cu toții, foc...

A șaptea, dar mai puțin artă

Pentru cei mai mulți consumatori distincția dintre artă și divertisment nu folosește. Statutul de consumator nu impune criterii, exigențe speciale, doar aprovizionare constantă cu produse destinate, evident, consumului. Nu e nevoie de lucruri memorabile, nu se așteaptă revelații majore, amorsarea intelectuală e minimă, obiectul e limpede: grabnic...

Temnițele

Nu există temniță bună ori temniță rea. Nici stăpâni buni sau răi. Există temnițe și stăpâni. Dacă prețuiești libertatea, înțelegi asta. Dacă, însă, pui mai bun preț pe împlinirea hoitului, atunci n-ai cum pricepe. Interviu' lu' Tacăr cu Putin. Vâlvă, zarvă, încruntări, încleștări, încăierări. Stăpân bun/stăpân rău. Tacăr...

Industria solidarității

Pe măsură ce îmbătrânești ești tot mai greu de scos din sărite. Chestiile care, odinioară, te-ar fi umplut de draci, acum doar te plictisesc. Furia arțăgoasă e trasă undeva la umbră și în locul ei se lăbărțează o ditamai lehamitea. Nu mai înjuri, schimbi canalul. Nu mai...

De-aia

"Nu mai zici nimic? Nu mai scrii nimic?" - mă întreabă câțiva prieteni. Nu mulți, dar cumsecade. De scris, ce să zic, scriu, chiar dacă nu simt îndemnul de a-mi rostogoli cuvintele în ochiul adormit al lumii. De zis... îmi zic mie. E de ajuns. Zic alții....

Opriți-l pe nesimțit!

Iohanetele e decis să folosească fiecare clipă rămasă din mandat(e) pentru a îndeplini toate obiectivele propuse. Obiectivele turistice. Pentru că ghiolbanuzaurul nu-și propune și nici nu e în stare  de altceva. Și i se rupe în paișpe cu virgulă de țara asta de tolomaci. Statul român există...

Zbateri, crăcănări și vuiet

Eterna împrăștierea a chibițimii de la galerie are acum o nouă expresie: pro Israel vs. pro Palestina. Sau după caz, anti-ăia contra anti-ăilalți. Chestia de căpătâi e să urli la galeria adversă: teroriștii! Într-o parte filo-semiții de conunctură. Zgomotoși, agresivi, belicoși, răcnindu-și sprijinul, de parcă ar interesa pe...

Kosovo, UEFA și mușețelul

M-am abținut vreme bună de la grăitul în public, sub orice formă. Din cauză că motive. Care pot fi succint rezumate într-o propoziție care începe cu: așa a vrut... Și foarte probabil voi reveni la aceeași muțeală, din motive care, de asemenea, pot fi explicate cu: așa...

E maro, moale și suntem în el

Franța De la ce s-au luat? Obiectiv vorbind, nu contează. Acolo mereu se găsește ceva. În cazul ăsta poliția oprește niște minori, care își propuseseră să fie șmecherași. Aspiranții la șmechereală aveau deja un palmares respectabil în întâlnirile cu poliția. Șmecherilă de la volan mai tupeist, dă să...

Hiperbola

Dintre nerușinările lumii de azi cea mai supărătoarea îmi pare ostentația hiperbolei. Aproape totul e amplificat indecent, exagerat, umflat până la tumefiere. Precauțiile pe care le-ar impune decența nu mai există, prudența justei evaluări nu intersează. Se grăiește răstit și se răspunde răcnit. Totul (sau aproape totul)...

Greva celor care…

Înainte de a discuta despre greva cadrelor didactice, despre solicitările lor, e bine să aruncă, repede, o privire peste ceea ce este astăzi sistemul de învățământ. E ceva mai mult decât o simplă punere în context. Prima constatare, obligatorie, de neocolit, este că, de fapt, nu mai putem...