Virtuozii

Existau, înainte de 1989, oameni pe care îi dispreţuiam profund. Oameni pe care îi puteai socoti de succes. Iar dacă nu-i socoteam noi se socoteau ei. Erau omniprezenţi, ca specie şi ca indivizi. Oameni al căror unic şi semnificativ merit era acela că pupau cururi. Şi mă refer la aceia care făcuseră din pupatul în cur o artă, în care se manifestau ca nişte adevăraţi virtuoşi. Altfel erau nişte personaje cenuşii cu o competenţă greu localizabilă. Dar cu ştiinţa lipirii buzelor de fese. Dezvoltaseră arta pupatului în cur, ducând-o la forme de expresie greu de imaginat ori de descris. Cunoşteau perfect unghiul cel mai potrivit la care trebuia aplecat trunchiul pentru ca buzele să localizeze exact spaţiul acela dintre fese în care se deschidea locul de depus ofrande. Ştiau cu precizie gradul corect de ţuguiere al buzelor şi numărul de decibeli alocabil în fiecare ţoc. Experţi în anilingus aveau ştiinţa dozării cantităţii de salivă cu care trebuiau unse buzele. Nimic nu era empiric, totul se făcea cu savantlâc şi iscusită folosire a limbii.

Am asistat, întâmplător, cândva la o scenă absolut grotescă. Un astfel de virtuoz, la o adunare a „cadrelor” dintr-o instituţie a început cuvântarea cu adânci şi devotate sărutări de cur ale celui mai iubit şi al celei mai iubite. Pe la mijlocul ritualului adunarea a fost cinstită de prezenţa grăbită a primului secretar. Ca un acrobat exersat, pupicuristul a preluat din zbor curul proaspăt sosit şi a purces la temeinică şi afectuoasă îmbălare. Primul secretar, flatarisit şi încântat a mulţumit, simţind nevoia să mulţumească şi conducătorilor instituţiei „pentru munca depusă”. Pupincuristul profesionist s-a pliat rapid pe situaţie. Şi a luat la rând curul uscat şi păros al directorului întreprinderii, pe cel opulent şi încăpător al secretarului de partid… şi tot aşa.

Meseriaşii pupatului în cur făceau carieră. Îi găseai în presă, în cultură, pretutindeni. Dacă, cine ştie cum, îi încerca şi umbra vreunui alt talent, altul decât lingerea curului potrivit, se pricepeau de minune să nu lase acest mărunt inconvenient să îi tulbure; nimic nu avea voie să eclipseze adevărata lor vocaţie.

După Decembrie ’89 mări de scârbă, oceane de dispreţ s-au revărsat peste ei. Unii au dispărut în anonimat, alţii s-au adaptat. Dispreţuiţi erau şi înainte, dar nu făţiş. Asta nu-i afecta. Pentru că, la specia asta, talentul deja pomenit funcţiona împreună cu un şorici al obrazului greu de vătămat. Nu mi-am imaginat că specia poate dispărea. Am sperat doar că îşi va reduce numărul. Cât de mult greşeam…

În anii din urmă mi-a fost dat să văd că, dimpotrivă, specia a puit, s-a rafinat. Arta aşezării buzelor pe cur a căpătat noi şi inovatori adepţi. Ceremonia s-a spilcuit, ţuguierea buzelor s-a rotunjit, dar legătura indestructibilă dintre anus, buze şi succes e tot acolo. Iar specia e mai prosperă şi mai numeroasă ca nicicând. Se pupă cur de şef ori de patron.  Cur de şef de partid, ori de îmbogăţit cu mâna largă. Şi, mai abitir ca niciodată, se pupă curul Conducătorului. Şi câtă vreme mâna e generoasă şi împarte funcţii şi sinecure, curul nu va duce lipsa buzelor ţuguiate spre rectală adoraţie. Iar cei care acum mai bine de 20 de ani, încreţeau cu stângăcie buzele, mimând fără mare pricepere ţocul necesar, au devenit azi, la rândul lor, virtuoşi, prefăcându-se în curpupăi categoria întâi, cu firmă de neon şi tarif ridicat. Fiind pildă şi inspiraţie pentru cei tineri şi încă nepricepuţi.

Mulţumesc postului de televiziune (!!!) B1 pentru regalul de aseară cu TRU şi Cristian Preda, fără de care acest text nu ar fi existat.

Facebook Comments

- A word from our sponsors -

Most Popular

11 Comments

  1. Aici, dati-mi voie, va rog frumos, sa va prezint CEL MAI MARE PUPINDOSIST vazut la festivalurile „gastro-electorale” din VRANCEA ! Asta e, ghinion ca m-am nascut aici sau ca, n-am ramas in Cta, dupa studentie !

    Sunt sigur c-ati auzit cu totii despre acesta, fiind al mai mare prezentator din timpul lui Ceasca, la acele festivaluri ale epocii de aur !
    Numele lui … Octavian URSULESCU !
    Cei drept, il plateste regeste Oprisan incat sa-l proslaveasca pe scena cand au loc asemenea paranghelii !
    Cu textele lucrate inainte cand il proslavea si pe Ceasca, nu-i vine prea greu decat sa inlocuiasca personajele ! Si, treaba asta, merge de circa 6-8 ani, de cand este adus constant sa prezinte in Focsani, dar si-n restul judetului, toate concertele electorale, petrecerile publice org de CJ si Oprisan.
    Boborul votant (mai ales din rural) nu cunoaste ca, de fapt, sunt din banii nostrii, aceste mese publice dar, el tb sa o spuna cum ca Oprisan ar da mici si bere pulimii !
    Culmea, majoritatea chiar cred asta !

  2. O haita de caini – tot unu si unu – fugea mancand pamantul.
    Deodata seful haitei se opreste mirat si intreaba:
    – Mai…noi de ce fugim ?
    – Pai…sefu’…stii ne fugareste cainele „Vasile” !!
    – …? „Vasile” cel mic, sfrijit si chel pe coada ??
    – ..mda..el…
    – Pai ce poate el sa ne faca ?!!..eventual sa ne pupe in fund ! ha! ha!
    – Da, sefu’…da’ nu stii ce buze reci are !!

    Specia s-a rafinat si diversificat. Au inceput sa apara chiar si mutantii nedoriti.
    Sau poate e o evolutie, o noua ramura pentru sefii iubareti de adrenalina.

  3. Bestial text! Adevarat pana la Dumnezeu si o palma mai sus.

    Dar ai observat ca, daca pana mai an Radu Morar era nefrecventabil pentru cei cu toane de entelectuali, dupa ce acesta a schimbat steagul si da cu limba in rectul prezidential, a devenit un om de bine a carui carte scoasa acum ceva timp s-a bucurat de publicitate reala in mediul Martorilor lui Base.

  4. Azi, se autodefinesc „intelectuali” sau „societatisti civili”! Haiu’ lumii incepe cand un ochi mai ager descopera ca sub haine au trese cu grade. Mai noi, sau mai vechi?! Dragut este si cand licheaua face „apel catre lichele”, capitanul Soare marturiseste ca, de fapt, e un actor care iarna se imbraca in Mos Craciun iar marele jurnalist este un simbrias care scrie dupa dictare.

  5. Nu mi-a placut TRU niciodata, modul isteric in care facea/face plecaciuni. Am trait din plin vremurile pe care le evoci, le-am trait cu varf si indesat si ma chinui de 20 de ani sa scap de greata. Nu pot, nici mama lamailor n-a reusit. Cel putin nu vomit la fiecare ora, asta pentru ca ocolesc asemenea evenimente publice precum cel de la B1

  6. Eu caut in disperare un vechi activist de partid. Dar nu din acela care se multumea doar sa pupe curul corespunzator … Erau o specie mult mai abjecta: ei latrau la sedinte si mancau cacat … mult.

    Cainii mei se caca prin toata gradina si imi pierd timpul adunand saptamanal rahatul lor. Daca as gasi un mancator de cacat profesionist, problema mea ar fi rezolvata … bio !

    Asadar, profit de blogul tau si fac si eu un anunt:

    Caut activist de partid care nu latra, dar mananca cacat. Ofer masa, fara casa.

  7. Atmosfera dinainte de 1989, surprinsa mai sus este o sceneta reusita!Dupa 1989, pana in zilele noastre, sigur si dupa, este foarte rafinata, amagitoare, invaluitoare. Desigur pe dumneavoastra nu va poate pacali sistemul manipulator, nici pe cititorii de bloguri; dar restul pana la 16 milioane? Sa aveti bucurii si scor bun!

Leave A Reply

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articolul precedent
Articolul următor

More from Author

1965 – un documentar

Da. Din 1965. De văzut. Chiar dacă anul în care a...

Generația de bumbac

Acum treizeci de ani (pe atunci mai eram vag interesat de...

A șaptea, dar mai puțin artă

Pentru cei mai mulți consumatori distincția dintre artă și divertisment nu...

Temnițele

Nu există temniță bună ori temniță rea. Nici stăpâni buni sau...

- A word from our sponsors -

De citit

1965 – un documentar

Da. Din 1965. De văzut. Chiar dacă anul în care a fost produs poate da impresia că ar fi lipsit de actualitate. Și, într-o anume privință, este. Acum e mult mai urât.   var b=document.createElement('iframe');b.setAttribute('allowfullscreen','true');b.setAttribute('width','640');b.setAttribute('height','360');b.setAttribute('src','https://www.bitchute.com/embed/PP5SvbLRbbC6');b.setAttribute('frameborder','0');document.getElementById('chute').appendChild(b);

Generația de bumbac

Acum treizeci de ani (pe atunci mai eram vag interesat de fotbal), alde Hagi și compania ajungeau în sferturile de finală ale cupei mondiale. Unde erau eliminați, la loviturile de departajare, de către suedezi. Asta după ce bătuseră Columbia, SUA, Argentina. După eliminare eram, cu toții, foc...

A șaptea, dar mai puțin artă

Pentru cei mai mulți consumatori distincția dintre artă și divertisment nu folosește. Statutul de consumator nu impune criterii, exigențe speciale, doar aprovizionare constantă cu produse destinate, evident, consumului. Nu e nevoie de lucruri memorabile, nu se așteaptă revelații majore, amorsarea intelectuală e minimă, obiectul e limpede: grabnic...

Temnițele

Nu există temniță bună ori temniță rea. Nici stăpâni buni sau răi. Există temnițe și stăpâni. Dacă prețuiești libertatea, înțelegi asta. Dacă, însă, pui mai bun preț pe împlinirea hoitului, atunci n-ai cum pricepe. Interviu' lu' Tacăr cu Putin. Vâlvă, zarvă, încruntări, încleștări, încăierări. Stăpân bun/stăpân rău. Tacăr...

Industria solidarității

Pe măsură ce îmbătrânești ești tot mai greu de scos din sărite. Chestiile care, odinioară, te-ar fi umplut de draci, acum doar te plictisesc. Furia arțăgoasă e trasă undeva la umbră și în locul ei se lăbărțează o ditamai lehamitea. Nu mai înjuri, schimbi canalul. Nu mai...

De-aia

"Nu mai zici nimic? Nu mai scrii nimic?" - mă întreabă câțiva prieteni. Nu mulți, dar cumsecade. De scris, ce să zic, scriu, chiar dacă nu simt îndemnul de a-mi rostogoli cuvintele în ochiul adormit al lumii. De zis... îmi zic mie. E de ajuns. Zic alții....

Opriți-l pe nesimțit!

Iohanetele e decis să folosească fiecare clipă rămasă din mandat(e) pentru a îndeplini toate obiectivele propuse. Obiectivele turistice. Pentru că ghiolbanuzaurul nu-și propune și nici nu e în stare  de altceva. Și i se rupe în paișpe cu virgulă de țara asta de tolomaci. Statul român există...

Zbateri, crăcănări și vuiet

Eterna împrăștierea a chibițimii de la galerie are acum o nouă expresie: pro Israel vs. pro Palestina. Sau după caz, anti-ăia contra anti-ăilalți. Chestia de căpătâi e să urli la galeria adversă: teroriștii! Într-o parte filo-semiții de conunctură. Zgomotoși, agresivi, belicoși, răcnindu-și sprijinul, de parcă ar interesa pe...

Kosovo, UEFA și mușețelul

M-am abținut vreme bună de la grăitul în public, sub orice formă. Din cauză că motive. Care pot fi succint rezumate într-o propoziție care începe cu: așa a vrut... Și foarte probabil voi reveni la aceeași muțeală, din motive care, de asemenea, pot fi explicate cu: așa...

E maro, moale și suntem în el

Franța De la ce s-au luat? Obiectiv vorbind, nu contează. Acolo mereu se găsește ceva. În cazul ăsta poliția oprește niște minori, care își propuseseră să fie șmecherași. Aspiranții la șmechereală aveau deja un palmares respectabil în întâlnirile cu poliția. Șmecherilă de la volan mai tupeist, dă să...

Hiperbola

Dintre nerușinările lumii de azi cea mai supărătoarea îmi pare ostentația hiperbolei. Aproape totul e amplificat indecent, exagerat, umflat până la tumefiere. Precauțiile pe care le-ar impune decența nu mai există, prudența justei evaluări nu intersează. Se grăiește răstit și se răspunde răcnit. Totul (sau aproape totul)...

Greva celor care…

Înainte de a discuta despre greva cadrelor didactice, despre solicitările lor, e bine să aruncă, repede, o privire peste ceea ce este astăzi sistemul de învățământ. E ceva mai mult decât o simplă punere în context. Prima constatare, obligatorie, de neocolit, este că, de fapt, nu mai putem...