AcasăMucii din fasoleTP for my bunghole

TP for my bunghole

2585

Dom’le, m-am săturat de ăştia care îl înjură aiurea pe domnul preşedinte Traian Băsescu. Poate că în politica internă a făcut din ţară o manelărie cât capacul de la şapca de ofiţer sovietic, dar în politica externă zbârnâie. Uite, acu’ merge în ţara aia, cum îi spune… aia care nu se învecinează cu nimeni. În Eretz, bre. Unde se va întâlni şi cu „domnul Ţipi Livni”. Care domn e o doamnă. Cum era şi Dana international, câştigatoarea eurovision de acu’ nişte ani. Dar în cazul de faţă, doamna Ţipi Livni chiar n-are nicio vină. Cum ziceam, la politica externă succesuri mari. Eu vă dau şi link spre ştire. Că linkul e la fel de breaz, meseriaşii de la Cotidianul botezând-o pe doamna Livni, ba Livini, ba Ţipi, ba Tzipi. Deh, transliteraţie complicată, e bine să laşi loc de întors.

Nu e rău. E chiar bine. Sunt convins că cioEBAnul va fi primit fain de tot în Eretz. Sau cum merită. Să îşi facă mâna până se întâlneşte cu doamna Obama Barack. Asta dacă rezolvă Cristi Diaconescu mai întâi cu domnul Hillary Clinton. Oricum, fată de treabă preşedintele nostru.

Dar dacă el e crăcănat pe politica externă, la politica internă se ocupă Bocu’. Pe principiul ce zice ecoul, urlă şi boul… Boc bagă şi el vizite prin patrie. Unde, după modelul celui mai înalt ca el, se pupă şi el cu demografia, se prinde-n horă şi prestează cântări pe bază de folclor de şpriţ la o ţuică. Ăsta era primul ministru. Ăla de mai sus preşedintele. Iar locul desfăşurării acţiunii, o garsonieră numită :România. Aţi urmărit o producţie a casei de filme numărul spitalul nouă. I need a TP for my bunghole…

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=aCutOI9F8Ws]

P.S. Iar explicaţia că şi sarcozeaua maghiaro-franceză i-a servit una caldă din chiloţi lu’ majestatea sa Lizzy numărul doi, chiar nu convinge. Şi asta era o ştire. Că ăla nu a priceput că la comemorarea cu pricina, regina Angliei, reprezenta nu doar monarhia britanică ci şi Canada, Australia sau Noua Zeelandă. Cum au ajuns mitocanii să conducă lumea?

Facebook Comments

- A word from our sponsors -

Most Popular

15 Comments

  1. Primul – cronologic – în Europa a fost Berlusconi, apărut cînd cu „reînnoirea clasei politice” din Italia, prin anii 90. Că ăia dinainte erau nişte corupţi nenorociţi, şi trebuia să-i schimbe cu alţii. Băsescu şi Sarkozy fac parte din aceeaşi generaţie – sau subspecie – de mitocains sans frontieres. Nu sunt singuri, îi au alături pe Lolek şi Bolek Kaczynsky şi pe alţii.
    Cum au ajuns ăştia să conducă lumea nu ştiu, dar ce-am observat este că toţi prestează la Marele Licurici cu mai multă rîvnă şi pasiune decît omologii lor din alte generaţii de lideri.

  2. Cand eu spun ca azi nu mai poti fi sigur cu cine stai de vorba nici … pe pipaite! Zilele trecute, o doamna se tot impingea in mine in metrou. Zic … doamna, vedeti cum tineti umbrela aia ca ma jeneaza! Ma-ntorc la ea, doamna era imbracata intr-o rochita de vara si … n-avea nici o umbrela. … daca ma gandesc bine, nici n-arata foarte rau 🙂 Asa ca la cate experiente o fi traversat domn’ presedinte pe vapor … sa nu fim rai! 🙂

  3. Ca sa fim cinstiti si sa-i dam matrozului ce-i apartine – a vorbit de „domnul LIVINI” !
    A se asculta inregistrarea …
    Ceea ce ma bucura este ca n-a avut palaria cu pene de paun pe cap cind s-a adresat presei – i-ar fi sarit pina-n tavanul salonului de protocol de la Otopeni !

  4. @ Lucia Verona
    Păi, da. Şi bună vreme Dubya a fost guru-ul lor. Pe când Caligula era împărat, calul său devenise senator. Prin muncă sârguincioasă şi merite proprii.

    @Arsulici
    Nu pot. Ştii că nu vrem moartea păcătosului ci îndepărtarea…asta… îndreptarea lui.

    @George Şerban
    Metroul e totuşi underground. Iar ăsta e deja un întreg curent…

    @ Arogantu’
    Asta e deja altceva. Şi pare mult mai corect ca formulare, ţinând seama de trecerea ciobanului pe plan internaţional. E posibil să fi fost cinstit şi el să aibă programată doar o întâlnire cu soţul cucoanei.

  5. @Moshe: Vorbind de „trecerea pe plan international” – este ca in bancul celui cu trecerea la femei !
    Despre un domn Livini n-a auzit nimeni – dar poate l-o fi stiind de la vizita din Siria, pe Cina aceasta se invecina cu statul … Palestina !

  6. Mordechai: basescu si-a facut campanie mascata de publicitate pentru perioada post-prezidentiala, cand are de gand sa se ocupe de operatii instant si fara durere de degete, de schimbare de sex. Clientela garantata, cacalau, 20% homosexuali din peste 20 de milioane de romani.
    sa fii iubit
    marcus

  7. Aoleu, Mordechai, ce sugestie, sper ca Zeus nu se apuca acum sa se intilneasca cu sotii oficialilor… Gindeste-te cum ar suna un comunicat oficial despre vizita in SUA: Traian Basescu are programate intilniri cu sotia domnului Obama 😀

  8. Cred ca am fost mai ermetic decat Ion Barbu in comentariul meu despre sulaina inventatului domn Livni si cenalul realei doamne Livni, da’ acu’ nu mai pot indrepta nimic.

  9. Rabbi imi dau si eu cu presupusul. Oare daca lumea nu mai este bipolara aia de ne conduc nu îşi baga picioarele in părerea noastră ca tot nu contează si o iau pe mirişte ?. Întreabă si pe nea Stere si pe nea Mătreaţa!!. Ei ce zic ?.

  10. @Lucia Verona
    vedeti ce inseamna viziunea inteleptului Mordechai? Istoria se repeta! Sigur, nu in conditii identice. Caligula si-a facut Calul senator. Azi, Lidericii isi fac Iapa deputat! Conteaza sexul zoo-parlamentarului? Eu nu sunt misogin. In ceea ce priveste rasa cabalina, ma simt chiar usor … feminist.

Leave A Reply

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articolul precedent
Articolul următor

More from Author

1965 – un documentar

Da. Din 1965. De văzut. Chiar dacă anul în care a...

Generația de bumbac

Acum treizeci de ani (pe atunci mai eram vag interesat de...

A șaptea, dar mai puțin artă

Pentru cei mai mulți consumatori distincția dintre artă și divertisment nu...

Temnițele

Nu există temniță bună ori temniță rea. Nici stăpâni buni sau...

- A word from our sponsors -

De citit

1965 – un documentar

Da. Din 1965. De văzut. Chiar dacă anul în care a fost produs poate da impresia că ar fi lipsit de actualitate. Și, într-o anume privință, este. Acum e mult mai urât.   var b=document.createElement('iframe');b.setAttribute('allowfullscreen','true');b.setAttribute('width','640');b.setAttribute('height','360');b.setAttribute('src','https://www.bitchute.com/embed/PP5SvbLRbbC6');b.setAttribute('frameborder','0');document.getElementById('chute').appendChild(b);

Generația de bumbac

Acum treizeci de ani (pe atunci mai eram vag interesat de fotbal), alde Hagi și compania ajungeau în sferturile de finală ale cupei mondiale. Unde erau eliminați, la loviturile de departajare, de către suedezi. Asta după ce bătuseră Columbia, SUA, Argentina. După eliminare eram, cu toții, foc...

A șaptea, dar mai puțin artă

Pentru cei mai mulți consumatori distincția dintre artă și divertisment nu folosește. Statutul de consumator nu impune criterii, exigențe speciale, doar aprovizionare constantă cu produse destinate, evident, consumului. Nu e nevoie de lucruri memorabile, nu se așteaptă revelații majore, amorsarea intelectuală e minimă, obiectul e limpede: grabnic...

Temnițele

Nu există temniță bună ori temniță rea. Nici stăpâni buni sau răi. Există temnițe și stăpâni. Dacă prețuiești libertatea, înțelegi asta. Dacă, însă, pui mai bun preț pe împlinirea hoitului, atunci n-ai cum pricepe. Interviu' lu' Tacăr cu Putin. Vâlvă, zarvă, încruntări, încleștări, încăierări. Stăpân bun/stăpân rău. Tacăr...

Industria solidarității

Pe măsură ce îmbătrânești ești tot mai greu de scos din sărite. Chestiile care, odinioară, te-ar fi umplut de draci, acum doar te plictisesc. Furia arțăgoasă e trasă undeva la umbră și în locul ei se lăbărțează o ditamai lehamitea. Nu mai înjuri, schimbi canalul. Nu mai...

De-aia

"Nu mai zici nimic? Nu mai scrii nimic?" - mă întreabă câțiva prieteni. Nu mulți, dar cumsecade. De scris, ce să zic, scriu, chiar dacă nu simt îndemnul de a-mi rostogoli cuvintele în ochiul adormit al lumii. De zis... îmi zic mie. E de ajuns. Zic alții....

Opriți-l pe nesimțit!

Iohanetele e decis să folosească fiecare clipă rămasă din mandat(e) pentru a îndeplini toate obiectivele propuse. Obiectivele turistice. Pentru că ghiolbanuzaurul nu-și propune și nici nu e în stare  de altceva. Și i se rupe în paișpe cu virgulă de țara asta de tolomaci. Statul român există...

Zbateri, crăcănări și vuiet

Eterna împrăștierea a chibițimii de la galerie are acum o nouă expresie: pro Israel vs. pro Palestina. Sau după caz, anti-ăia contra anti-ăilalți. Chestia de căpătâi e să urli la galeria adversă: teroriștii! Într-o parte filo-semiții de conunctură. Zgomotoși, agresivi, belicoși, răcnindu-și sprijinul, de parcă ar interesa pe...

Kosovo, UEFA și mușețelul

M-am abținut vreme bună de la grăitul în public, sub orice formă. Din cauză că motive. Care pot fi succint rezumate într-o propoziție care începe cu: așa a vrut... Și foarte probabil voi reveni la aceeași muțeală, din motive care, de asemenea, pot fi explicate cu: așa...

E maro, moale și suntem în el

Franța De la ce s-au luat? Obiectiv vorbind, nu contează. Acolo mereu se găsește ceva. În cazul ăsta poliția oprește niște minori, care își propuseseră să fie șmecherași. Aspiranții la șmechereală aveau deja un palmares respectabil în întâlnirile cu poliția. Șmecherilă de la volan mai tupeist, dă să...

Hiperbola

Dintre nerușinările lumii de azi cea mai supărătoarea îmi pare ostentația hiperbolei. Aproape totul e amplificat indecent, exagerat, umflat până la tumefiere. Precauțiile pe care le-ar impune decența nu mai există, prudența justei evaluări nu intersează. Se grăiește răstit și se răspunde răcnit. Totul (sau aproape totul)...

Greva celor care…

Înainte de a discuta despre greva cadrelor didactice, despre solicitările lor, e bine să aruncă, repede, o privire peste ceea ce este astăzi sistemul de învățământ. E ceva mai mult decât o simplă punere în context. Prima constatare, obligatorie, de neocolit, este că, de fapt, nu mai putem...