Dimineaţa, când mă trezesc, am prostul obicei de a ţâşni direct spre telecomanda televizorului. Bine, nu întotdeauna e chiar dimineaţă şi până la telecomandă mai fac popas pe la necesara stropeală cu apă. Dar cam aşa se întâmplă, de cum fac ochi deschid televizorul, să primesc ştiri. Ştiri care de cele mai multe ori nu mă interesează.
Astăzi, chiar pe când luasem telecomanda în mână, mi-a scăpat privirea spre balcon. Pe antena parabolică poposise o mierlă. Am uitat să mai deschid televizorul. Şi am rămas aşa vreme bună, privind la mierla care se odihnea acolo, dând, când şi când, glas câte unui tril (epitet lipsă). Vreme bună am stat aşa. Chiar după ce şi-a luat zborul am rămas multă vreme privind în gol şi gândindu-mă ce antenă deşeaptă am: prinde mierle.
Apoi m-am întors la ştirile noastre de zi cu zi. Şi la stolurile de gărgăuni. Deh, fiecare cu păsărica lui.
Mi-ai amintit de animalele alea periculoase, care iti intra-n cur si fac ravagii.
Pe urma, m-am intrebat cat de mult o fi evoluat tehnica de interceptare, daca s-o fi ajuns si la aparate zburatoare teleghidate.
Sa admiri o asa zisa mierla, care antenizeaza (un fel de aterizeaza, dar pe antene) hodoronc tronc, la ora de stiri, e o intreprindere deosebit de riscanta.
Intrerup aici, mi-a intrat o musca pe geam.
Bre, ce înseamnă suprainterpretarea:)
Poate ca doar voia sa indulceasca anumite stiri.
Si sa distraga atentia de la prostia unora.
Un fel de manipulare .Zoo-vie.
O vreme toti ne uitam la cucuvea … cand deschideam tv`ul! 🙂
La mine la ora 5 când mă scol nu „e” mierle. Pescăruşi, ciori, un cuc eventual, etc. Pe cumulat însă si la mine este OK dimineata. Măcar atât. Despre ştirile de la tembelizor nu mă exprim ca sa nu fiu porcos 🙂
Aceasta declaratie de dragoste pentru o mierla care banuiesc ca era constanteana, este unul dintre cele mai inspirate texte pe care le-am citit pe blogosfera. Multumesc, Mordechai!
Eu am o vie care „prinde”, in fiecare an, gugustiuci. Gagica se oua, cloceste, iar gugustiucul o hraneste. Apoi apar gugustiuletii. Si ne uitam ca prostii cum cresc, se acopera de pene, invata sa dea din aripi, apoi isi iau zborul, in vita de vie ramanad doar cubui, care se usuca de tot si cade inspre toamna. Unde se duc gugustiucii cand se duc? Ca ciorile tot n-am aflat!
Ce faceti voi, dragilor? Nici un drum prin Bucuresti?
@ elodiu
Cum spuneam… o păsărică.
@Ionuţ
Bine. Şi acum?
@lol’s
Ce frumos pare totul când n-ai de curăţat rahat după zburătoare.
@n.raducanu
Mulţam. Mă îndoiesc că mierla cu pricina se socotea constănţeancă.
@Simona Ionescu
Niciun drum, Simona. Deocamdată:)