Ploua mărunt. Şirul nesfârşit de limuzine negre înainta încet, bară la bară. Ca nişte gândaci negri, cu spinări lucioase, limuzinele se înşiruiau, umplând străzile, oraşele, târându-se cu greutate. Într-o dimineaţă cenuşie şi ploioasă. Ca în fiecare dimineaţă.
Înaintau puţin, apoi se opreau. Din nou înaintau câţiva metri oprindu-se, sufocându-se în traficul infernal. Sute, mii de înjurături se scrâşneau între sute, mii de perechi de dinţi. Apoi iar se urneau.
Guvernatorul băncii naţionale căscă, pe bancheta din spate a limuzinei. Privea apatic pe fereastră spre marea de limuzine în care plutea. Îl zări pe fereastră pe preşedintele curţii de conturi, care asemenea, privea apatic pe fereastra propriei limuzine, tolănit pe bancheta din spate. Se salutară cu aceeaşi expresie apatică. Acelaşi salut. O înclinare lipsită de vlagă din cap, însoţită de acelaşi clipit mărunt din ochi şi aceeaşi ridicare moale din umeri. Preşedintele curţii de conturi ieşi din ritual arătând cu o zvâcnire în faţă a bărbiei spre traficul mizerabil, iar guvernatorul băncii nationale îi răspunse cu o grimasă aprobatoare.
Apoi s-a auzit sirena maşinilor de poliţie. Erau invitaţi să tragă pe dreapta şi să facă loc. Trecea el. Preşedintele curţii de conturi îşi puse mâinile în cap exasperat. Gândăceii lucioşi începură să se înghesuie unul în altul, strângându-se, adunându-se, încremenind, dar lăsând o potecă suficient de largă pentru a putea trece coloana. Aşteptarea putea dura vreme bună.
Portierele începură să se deschidă, eclozând, lăsând să iasă din ele o mulţime de costume negre.
-Iar trece ăla ! mormăi cu năduf preşedintele curţii de conturi, salutându-l din nou, cu aceeaşi înclinare a capului, pe guvernatorul băncii naţionale.
-Iar! răspunse guvernatorul plictisit.
-De parcă nu se circula şi aşa destul de greu, acum mai blochează şi el traficul ca să treacă ! se auzi lângă ei şi vocea enervată şi enervantă a ministrului de finanţe. Hai ‘neaţa!
-‘neaţa! răspunseră primii doi cu aceeaşi voce plictisită.
Şeful poliţiei se apropie si el de grupul celor trei, însoţit de ministrul de interne. Năduşit. Roşu la faţă, congestionat.
– Iar trece ăla ! spuse ministrul de interne pe un ton răstit, în loc de salut.
– Mereu aceeaşi figură! Până la urmă o să trebuiască să-i spună cineva! adăuga şi şeful poliţiei. Şi cu toţii încuviinţară din cap ştiind că nimeni nu va cuteza să i-o spună vreodată.
– Era şi premierul pe aici…- molfăi cuvintele guvernatorul.
– Da… uite-l! le arătă şeful poliţiei cu mâna, salutându-l pe primul ministru aflat la vreo douăzeci de metri mai în faţă. Acesta le răspunse la salut strigând:
– Asta e treaba! Trece omul! Prea se circula bine !
În apropierea premierului ministrul agriculturii înjura cu sârg. Câţiva directori din ministere îi ţineau isonul.
– Cât pizda mă-sii o să-l mai suportăm? Până la urmă cineva tot o să i-o zică.
Un grup compact de funcţionari publici îl salutară respectuos. Le răspunse la salut strivind încă o înjurătură între dinţi. Premierul îl strânse de braţ:
– Mai uşor, poate te aude naibii careva…
– Şi? Crezi că nu gândesc toţii la fel?
– Are dreptate domnul ministru! interveni şi procurorul general. Prea i se permit multe. Uite şi domnul preşedinte al curţii supreme spunea mai devreme…
– Nu spuneam nimic! se dezvinovăţi iute preşedintele curţii supreme privind bănuitor în preajmă.
-Hai, domnule preşedinte, ce naiba! apăru din senin şi prefectul. Doar toţi ştim că aşa este.
– Da.Chiar aşa- îşi urmă vorba procurorul general. Dimineaţa când trece… trafic blocat. Seara când se întoarce… trafic blocat. Şi noi stăm ca tâmpiţii şi aşteptăm să treacă un singur om. Totul pentru un singur om. Prea îşi permite…
Mormăiră cu toţii aprobator. Procurorul general mereu spunea lucrurilor pe nume. Aşa era. Prea i se îngăduiau…
– Uite că vine şi domnul preşedinte…- le arătă ministrul agriculturii.
– Domnul preşedinte… -murmurară cu toţii cu respect.
-Măi, aveţi grijă ce spuneţi- şopti preşedintele curţii supreme- ştiţi că domnul preşedinte îl respectă foarte mult. Şefului statului nu-i place când aude vorbindu-se urât despre… ăla…
Preşedintele se apropie zâmbitor şi le strânse mâna pe rând.
-Bună dimineaţa- spuse- răcoare azi, nu?
-Bună dimineaţa, da…- răspunseră în cor.
– Trebuie să treacă… – adăugă preşedintele.
– Da, ştim – mormăi procurorul general- de aia stăm cu toţii traşi pe dreapta ca nişte…
Preşedintele curţii supreme afişă o expresie panicată şi se grăbi să îi oprească vorba imprudentului său coleg, întrebându-l pe preşedinte:
-Dumneavoastră, ca şef al statului, l-aţi cunoscut, nu?
-Da, am avut onoarea – zâmbi preşedintele încântat.
– Şi… cum e?
-Un om remarcabil. Simplu. Extrem de simplu, dar remarcabil. Un om căruia cu toţii îi suntem datori…
Preşedintele se întrerupse. O maşină galbenă veche, rablagită, trecea în viteză, însoţită de maşinile de poliţie din escortă. La volan un individ mărunţel, cu un chip obosit, îmbătrânit, le zâmbea cu o expresie istovită, schiţând cu mâna o mişcare uşoară de salut. Abia apucară să-l vadă. Apoi se salutară grăbiţi şi fugiră fiecare la limuzina sa.
Grupul de gândaci negri cu spinări lucioase începu din nou să se pună în mişcare, înaintând ca mai devreme, târându-se cu greutate. Aşezat la loc, pe bancheta din spate a limuzinei sale, guvernatorul băncii naţionale îl salută cu aceeaşi expresie apatică pe preşedintele curţii de conturi, care îi răspunse cu aceeaşi mină exasperată.
Pe bancheta din spate a propriului gândac preşedintele zâmbea amintindu-şi de întâlnirea cu el. Ceru şoferului să sune la birou. Acesta formă numărul apoi îi întinse telefonul.
– Alo! spuse preşedintele adresându-se secretarei sale. O să întârzii foarte puţin. Poţi pune de cafea… Da. Ne-a tras pe dreapta… A trecut el. Poftim? A, nu. Doar zece minute… Ştii că nu îmi place să vorbiţi aşa despre el… Aşa este.. Ştiu… Măi, să nu mai spui aşa. Uitaţi mereu că noi suntem câteva milioane iar el e unic. El e contribuabilul. Nu uitaţi asta. Iar dacă el are nevoie să treacă în fiecare dimineaţă la muncă pentru a plăti taxele din care…
Claxoanele nervoase îi acoperiră vocea.
Mi-a placut 🙂 Mi-a adus aminte de un filmuletz aparut in contextul crizei in care un fermier angaja bancheri care stateau la coada sa isi ofere serviciile… O sa il caut cind ajung acasa si pun limk-ul aici
Cred că ştiu filmuleţul. Nu ştiu dacă nu cumva l-am şi avut pe aici. Acum că spui… îmi dau seama că nu am zis nimic nou.
Nu vreau sa dau in filozofie de bodega, dar oare mai este ceva nou ?! Ok, am dat in filozofie …
Mi-a placut si mie povestea. Ne aduce aminte despre cine datoreaza respect si cui. Din pacate, „gandacii” ne vor dispretui mereu, uitand ca ei traiesc din banii nostri si nu invers.
Fiecare contribuabil stie o gramada de povesti despre „gandacii” care si-au batut joc de el din spatele ghiseelor.
Mişto viziune. Bag sama că-i vorba de-un univers paralel, din lumea antimateriei. Asta-i mortală pentru noi, aşa că eşti nociv Mordechai, aş zice că de-a dreptu’ subversiv. 🙁
Din cînd în cînd, oamenilor trebuie să li se aducă aminte.
http://www.youtube.com/watch?v=jQPCHJBy3SQ
Pai nu e nou (conceptul, asadar), si nu e nici clar (in capul lui de bou, de demnitar).
Dar e bine spus, pacat insa ca nu ajunge acolo sus.
Asta e varianta optimista in care ne ridem in versuri.
In varianta realista, aia de sus stiu ideea foarte bine, dar lor li se rupe si isi vad de treaba lor. Asigura, totusi, un minim de subzistenta: cineva trebuie sa le plateasca si lor chenzina, gagica si benzina. Si votul. Sa nu uitam votul, diabolicul legitimator al jafului cu legea in mina. Na ca m-am enervat.
In varianta realista, omul „remarcabil. Simplu. Extrem de simplu, dar remarcabil. Un om căruia cu toţii îi suntem datori” este derbedeu, golan, animal…
E plina tara de din astia care cred ca au doua perechi de oua…Si a devenit mai evident ca tara asta e impartita in doua: ei si noi. Pe Constantinescu am avut fericita onoare sa-l salut dintr-o statie de taxiuri cu degetul mijlociu in sus… 🙂
Am mogaldete de fiori neplacuti sub piele. Adica, piele de gaina. Brrr… Veche, noua, ideea e geniala. Si inspaimantatoare.
la naiba, credeam ca descrii situatia de aici, initial 🙂
m-am lamurit cand am vazut ca si bulibasa era in rand cu ailalti.