AcasăRabbi ziceDe ce scriu despre...

De ce scriu despre România

M-am obişnuit cu ideea că astăzi mai totul e fabricat în China. Aşa şi leapşa pe care o servesc dimpreună cu tutun şi cafea. O leapşă plecată de la Vlad. De ce scriem despre România?

Fratele chinez a scris deja aşa de bine despre asta că nu mi-a mai rămas mare lucru de spus. Şi ca întotdeauna când nu mai e mare lucru de spus răspunsul s-ar putea să fie mai lung decât e cazul.

De ce scriu despre România?  Pentru că îmi pasă. Nu am scris niciun rând despre Nepal. Nici despre tehnica grecească de înfăşurare a sarmalelor. Pentru că nu-mi pasă. Dar despre România scriu mereu, cu năduf, cu disperare şi, nu de puţine ori, cu silă. Dar scriu pentru că îmi pasă. Mai ales cu disperare. Din disperare. O disperare rău disimulată în sarcasm, uneori. Ori cu prefăcută lehamite.

De fapt, deşi uneori e prea puţin evident, de fiecare dată, în ceea ce scriu, fac un inventar al inadecvărilor. Al înadecvării României întâmplate cu cea din gândurile şi aspiraţiile mele. Şi întotdeauna încerc să îmi fabric argumente care să valideze aserţiunea că România este ţara mea. Şi ţara mea, nu doar a lor. Un citat pe care îl invoc frecvent sună astfel: e lumea lor, noi doar trăim în ea. Ei, bine, scriu despre România tocmai pentru că încerc să fac din ea, puţin, şi ţara mea.

N-am scris şi n-am să scriu niciodată rău despre ţara mea. Dar n-am să încetez să-mi vărs obida, să spun ceea ce îmi pare strâmb ori stricat aici, să merg până în ţinutul invectivei, dacă este nevoie, pentru a spune ceea ce cred eu că e de spus.

De ce scriu despre România? Pentru că, inargumentabil, dar feroce, mă simt copleşit de dor. De dorul de o Românie altfel decât cea pe care o siluesc alţii în fiecare zi. Pentru că nu îmi place maimuţăreala unor ridichi care cred că e fenomenal de expresiv să duci mâna la piept când stai în chiloţi galbeni şi se cântă imnul ţării, pentru că aşa i-au văzut ei pe alţii, în alţi chiloţi, de alte culori. Dar nu sunt în stare să cânte mai departe de al doilea vers din imnul acela. Pentru că nu cred că România e suma mâinilor duse la inimă şi a intonărilor de imn, nici suma medaliilor atârnate de gât sub tricolor, ci suma, mai tristă, a rândurilor noastre de aici. Suma dezamăgirilor şi angoaselor noastre. Şi abia când suma aceasta va fi mai mică, tot mai mică voi simţi că România e şi ţara mea, nu doar că trăiesc în ea.

Care e finalitatea demersului? Ce clintim cu rândurile noastre? Nu ştiu. Atunci când rămas pe o plută, vâsleşti cu palmele, vânturare apei nu schimbă nimic din învolburarea oceanului. Valurile născute din mişcarea palmelor nu înseamnă nimic în risipa de valuri a apei celei mari. Dar se întâmplă ceva: puţin, aproape insesizabil, barca se mişcă, apropiindu-se cu nişte centimetri, cu nişte metri, de un ţărm iluzoriu. De asta scriu.

Iar acum trec leapşa aceasta mai departe şi altora. Vlad, Constantin Gheorghe, Victor şi Turambar… spuneţi şi voi.

Facebook Comments

- A word from our sponsors -

Most Popular

10 Comments

  1. Bravo , foarte bine scris ! Felicitari sincere ! Nu noua trebuie sa ne fie rusine cu tara noastra, celor care isi bat joc de ea sa le fie rusine !

  2. Nu mai stiu ce sa adaug Rabbi, chiar nu stiu. Lucrez la un supermarket unde am parte de sicane, tracasari , bataie de joc din partea unor indivizi carora nu le-as da pe mana magazinul satesc din Corbu. Am obosit si nu cred ca mai am mult pana voi bate pe vreun sef.Si ce sperante ne puneam in investitorii straini, in multinationale, ca ce bine va fi, ca va curge lapte si miere… O laie.Tara asta e doar o vaca buna de muls iar noi niste fraieri care se rup muncind pe bani putini pentru spoliatori. Eu nu vad alta solutie decat o adevarata revolutie, da una pe langa care evenimentele de la Teheran sa para un bal de domnisoare. De politicieni nu zic nimic.Afara de cei pentru care am votat la europarlamentare nu vad oameni politici cat de cat adevarati. Dar si ei activeaza in strainatate si problemele noastre se pot rezolva doar acasa.Vorba lu Titulescu: nu exista o buna politica externa fara o buna politica interna.
    PS Scuze pentru litania asta.

  3. Moshe & Mordehai a scris unul dintre cele mai emotionante texte pe care le-am citit in acesti ani, pe monitor sau pe hartia unui ziar. E scris cu pasiunea, cu amaraciunea, cu tristetea unei sperante neimplinite in destinul acestei tari. Ma bucura totusi ca vaslirea cu palmele, ce face sa inainteze putin aceasta pluta romaneasca pe oceanul planetar, a stimulat si alte raspunsuri la intrebarea “De ce scriu despre Romania?”. Ele vin in majoritate din partea unor bloggeri cu simpatii pentru Stanga (notiune ce nu se confunda cu centrul-stanga al unui partid), ce nu doresc altceva decat o schimbare in bine, de care actuala putere se dovedeste incapabila. Iata de ce abordarea cu sensibilitate a acestei teme, isca nevoia unei alte intrebari: “Ce e de intreprins pentru trecerea de la scris la fapte?”. Cu raspunsuri mai greu de dat la ea, dar care ne framanta pe toti, din tara sau de peste hotare.

Leave A Reply

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

More from Author

Temnițele

Nu există temniță bună ori temniță rea. Nici stăpâni buni sau...

Industria solidarității

Pe măsură ce îmbătrânești ești tot mai greu de scos din...

De-aia

"Nu mai zici nimic? Nu mai scrii nimic?" - mă întreabă...

Opriți-l pe nesimțit!

Iohanetele e decis să folosească fiecare clipă rămasă din mandat(e) pentru...

- A word from our sponsors -

De citit

Temnițele

Nu există temniță bună ori temniță rea. Nici stăpâni buni sau răi. Există temnițe și stăpâni. Dacă prețuiești libertatea, înțelegi asta. Dacă, însă, pui mai bun preț pe împlinirea hoitului, atunci n-ai cum pricepe. Interviu' lu' Tacăr cu Putin. Vâlvă, zarvă, încruntări, încleștări, încăierări. Stăpân bun/stăpân rău. Tacăr...

Industria solidarității

Pe măsură ce îmbătrânești ești tot mai greu de scos din sărite. Chestiile care, odinioară, te-ar fi umplut de draci, acum doar te plictisesc. Furia arțăgoasă e trasă undeva la umbră și în locul ei se lăbărțează o ditamai lehamitea. Nu mai înjuri, schimbi canalul. Nu mai...

De-aia

"Nu mai zici nimic? Nu mai scrii nimic?" - mă întreabă câțiva prieteni. Nu mulți, dar cumsecade. De scris, ce să zic, scriu, chiar dacă nu simt îndemnul de a-mi rostogoli cuvintele în ochiul adormit al lumii. De zis... îmi zic mie. E de ajuns. Zic alții....

Opriți-l pe nesimțit!

Iohanetele e decis să folosească fiecare clipă rămasă din mandat(e) pentru a îndeplini toate obiectivele propuse. Obiectivele turistice. Pentru că ghiolbanuzaurul nu-și propune și nici nu e în stare  de altceva. Și i se rupe în paișpe cu virgulă de țara asta de tolomaci. Statul român există...

Zbateri, crăcănări și vuiet

Eterna împrăștierea a chibițimii de la galerie are acum o nouă expresie: pro Israel vs. pro Palestina. Sau după caz, anti-ăia contra anti-ăilalți. Chestia de căpătâi e să urli la galeria adversă: teroriștii! Într-o parte filo-semiții de conunctură. Zgomotoși, agresivi, belicoși, răcnindu-și sprijinul, de parcă ar interesa pe...

Kosovo, UEFA și mușețelul

M-am abținut vreme bună de la grăitul în public, sub orice formă. Din cauză că motive. Care pot fi succint rezumate într-o propoziție care începe cu: așa a vrut... Și foarte probabil voi reveni la aceeași muțeală, din motive care, de asemenea, pot fi explicate cu: așa...

E maro, moale și suntem în el

Franța De la ce s-au luat? Obiectiv vorbind, nu contează. Acolo mereu se găsește ceva. În cazul ăsta poliția oprește niște minori, care își propuseseră să fie șmecherași. Aspiranții la șmechereală aveau deja un palmares respectabil în întâlnirile cu poliția. Șmecherilă de la volan mai tupeist, dă să...

Hiperbola

Dintre nerușinările lumii de azi cea mai supărătoarea îmi pare ostentația hiperbolei. Aproape totul e amplificat indecent, exagerat, umflat până la tumefiere. Precauțiile pe care le-ar impune decența nu mai există, prudența justei evaluări nu intersează. Se grăiește răstit și se răspunde răcnit. Totul (sau aproape totul)...

Greva celor care…

Înainte de a discuta despre greva cadrelor didactice, despre solicitările lor, e bine să aruncă, repede, o privire peste ceea ce este astăzi sistemul de învățământ. E ceva mai mult decât o simplă punere în context. Prima constatare, obligatorie, de neocolit, este că, de fapt, nu mai putem...

Alegeri în Turcia

Miza alegerilor prezidențiale din Turcia, din perspectivă geopolitică, nu are cum fi subestimată. Analiștii de ocazie vorbesc despre o confruntare dintre blocul ultra-conservator, condus de Erdogan, și mișcarea reformatoare care l-ar avea în frunte pe Kilicdaroglu. Alții vorbesc despre o competiție între suveranism și globalism. Nu lipsesc...

Din târtița presei

Acum 10-12 ani, pe când acest blog începea să capete formă, îmi plăcea să fac un soi de "revistă a presei". Pe atunci mai aveam ceva ce semăna, vag, cu presa. Încă era ofițerime pe-acolo. Acum doar tablagii. Nu știu dacă am să încep iar să cern știrile,...

Epistoleții și lumea cea nouă

Epistolele publice, dincolo de intenția formal declarată, au devenit autentice exersări ale unui narcisism inargumentabil. Nu servesc unei cauze, deși, tot formal, întotdeauna e identificată una. Cauza proclamată e doar urzeala străvezie pe care se țes piesagiile vanității la izvor, răpiri din uitare și vânări de atenție....