Semne

Printre multele personaje ciudate care îmi populează existenţa el e unul aparte. Aş putea spune multe despre el. Despre ochii lui mari, albaştri. Despre râsul său copleşitor, născut uneori din nimic. Sau despre şi mai copleşitoarea sa negură, care apare ades, nechemată. Aş putea povesti despre rătăcirile şi regăsirile lui, despre felul în care uneori închide ochii şi îmi povesteşte despre pânze de paianjen şi stoluri de păsări stranii văzute prin pleoapele strânse. Sau despre răspunsurile cu tâlc pe care le dă când nu e nici o întrebare şi despre tăcerile adânci care acoperă totul atunci când întrebări, sunt, totuşi, rostite.

Şi despre semne. Mai ales despre semne. De fapt despre asta am să vă povestesc. Pentru că omul acesta îmbătrânit prea devreme, copilărit prea târziu, se hrăneşte cu semne. Le caută pretutindeni. Le citeşte chiar acolo unde nu-s. Le adună, le tâlcuieşte şi din ele îşi face sălaş în afara lumii.

Dacă acum o săptămână vă povesteam despre banca de la colţul străzii, astăzi am să vă desenez un alt portret. Cu ochi albaştri şi semne.

Atunci când noi trecem pe lângă un copac, trecem şi gata. Respirăm o clipă din expiraţia lui, ne răcorim vreme de doi paşi de umbra lui şi apoi păşim  mai departe. El însă îl va scruta cu ochi albaştri. Şi va găsi în contururile sale semne nouă inaccesibile. Din desenul umbrei va culege alte semne. Iar semnele acelea îi vor spune nu despre ce a fost, nici despre ce va fi, ci doar despre ceea ce este. Şi astfel va putea păşi mai departe. Pentru că aşa cum, pentru noi, fiecare secundă există doar pentru că acolo inima a mai bătut o dată, la el totul există pentru că acolo sunt semne.

Într-o zi l-am văzut culegând de jos o piatră. A adunat-o în palmă şi a strâns-o. A dus-o la tâmplă.

– Ce faci ?l-am întrebat.

– Şşş  -mi-a răspuns- o gândesc.

Şi a rămas aşa vreme bună. Încruntându-se uşor uneori. Surâzând alteori. Şi o dată slobozind o lacrimă prin pânza genelor. Apoi a deschis ochii. A privit-o. A aşezat-o. Şi a plecat.

Cândva a ridicat privirea spre cer. M-a luat de braţ şi mi-a arătat. Am privit. Nori.

-Vezi norul acela? mi-a surâs. E norul mamă, priveşte cum îşi alăptează pruncul.

Şi mi s-a părut că văd. În împreunarea anume a palmelor vede o zodie bună, iar într-un sloi de gheaţă un cântec. Tot aşa cum într-un cântec găseşte adăpost şi în altul invocare a divinităţii şi oftat încremenit. Numerele sunt toate încărcate de o simbolistică ciudată, iar cuvintele citite cine ştie unde sunt tâlcuri ascunse în fragile cochilii.

E un om neobişnuit. Şi nu ştiu povesti despre el, pentru că nu întotdeauna îl înţeleg. Uneori îmi spune că îi apar semne pe trup. Întristările adânci îi lasă semne pe trup. Iar bucuriile i le vindecă. Umbrele, frunzele sau scoicile sunt purtătoare de complicată şi greu de pătruns heraldică.

Într-o zi mi-a arătat doi călători opriţi pe marginea drumului. Sărutându-se acolo,la marginea  infernului acela de maşini gonind spre niciunde. I-a privit şi mi-a spus:

– E semn bun. E semn că totul va fi bine.

Şi l-am crezut. Şi am ştiut şi eu că va fi bine.

Aş putea spune multe despre el. Despre ochii lui mari, albaştri. Despre râsul său copleşitor, născut uneori din nimic. Sau despre şi mai copleşitoarea sa negură, care apare ades, nechemată. Aş putea povesti despre rătăcirile şi regăsirile lui, despre felul în care uneori închide ochii şi îmi povesteşte despre pânze de paianjen şi stoluri de păsări stranii văzute prin pleoapele strânse. Sau despre răspunsurile cu tâlc pe care le dă când nu e nici o întrebare şi despre tăcerile adânci care acoperă totul atunci când întrebări, sunt, totuşi, rostite. Uneori îl văd aşteptând ceva… şi ştiu că e un semn, doar eu nu-i găsesc încă tâlcul.

Facebook Comments

- A word from our sponsors -

Most Popular

15 Comments

  1. Si eu îl cunosc !! este aşa cum îl descrie Rabii păcat ca din prea multa dorinţa de viată s-a spart in bucăţi si nu mai poate fi adunat la loc. @ adc o sa razi, dar o bucăţica din el este in nea Stere, in nea Mătreaţa si in Mecanism pentru ca el este generos. Noi ne luam din el ce ne convine si nu dam nimic înapoi . Se pune la socoteala si autorul acestei postari ca ingrat, a luat si nu a dat. !!!!!

  2. @lol’s, ai dreptate!
    De fapt, cu stilul său neconvenţional, va reuşi cumva să nu se-ntâlnească cu cei trei. Şi chiar dacă se va întâlni, nu i-ar putea înţelege, privirea lui alunecând undeva, departe, deasupra capetelor lor…
    Însă, la fel de adevărat este că cine ţine cu adevărat la el, va căuta să-l ferească de orice rău, până când Dumnezeu, miluindu-se de mica gâză, îi va da aripi să zboare.
    Unde?
    Asta o să ne spună Rabi altă dată…

  3. @adc. Punct si de la capat.
    Matraeta, Stere, Mecanism sunt măşti pe care Rabbi le pune pe chipul lui ca sa obţină o tuse groasa si sa zugrăvească pentru noi adevăruri, ca sa le înghiţim mai uşor .
    Dar Matreata, Stere , Mecanism sunt reali si nu ştiu ca sunt folosiţi ca sa ne luminam. Nimic nu ne da dreptul sa ii desconsideram. Matreata, ştiu eu este sudorul care a poansonat sudurile de la centrala nucleara de la Cernavoda pentru ca l-a dăruit dumnezeu cu darul ăsta sa fie un meseriaş de excepţie. Si eu si tu stăm cu fundul pe prestaţia lui. Razi daca poţi !!
    In alta ordine de idei omenirea in nemernicea ei a creat ierarhi. Aerieni si non aerieni, albi si coloraţi, alcoolici si abstinenţi, evrei, creştini, musulmani, barbaţi pe treapta cea mai înalta a umanităţii pe urma „fomeile” , homosexuali, lesbiene, transsexuali. Nevoia individuala de a ne baga in fata si de a dovedii ca suntem mai ceva ca altcineva a creat orori in istorie.
    A fost o pledoarie pentru Mătreaţa, Stere, Mecanism si pentru fochişti . 🙂 !!!!!!!!!!!!

Leave A Reply

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articolul precedent
Articolul următor

More from Author

A șaptea, dar mai puțin artă

Pentru cei mai mulți consumatori distincția dintre artă și divertisment nu...

Temnițele

Nu există temniță bună ori temniță rea. Nici stăpâni buni sau...

Industria solidarității

Pe măsură ce îmbătrânești ești tot mai greu de scos din...

De-aia

"Nu mai zici nimic? Nu mai scrii nimic?" - mă întreabă...

- A word from our sponsors -

De citit

A șaptea, dar mai puțin artă

Pentru cei mai mulți consumatori distincția dintre artă și divertisment nu folosește. Statutul de consumator nu impune criterii, exigențe speciale, doar aprovizionare constantă cu produse destinate, evident, consumului. Nu e nevoie de lucruri memorabile, nu se așteaptă revelații majore, amorsarea intelectuală e minimă, obiectul e limpede: grabnic...

Temnițele

Nu există temniță bună ori temniță rea. Nici stăpâni buni sau răi. Există temnițe și stăpâni. Dacă prețuiești libertatea, înțelegi asta. Dacă, însă, pui mai bun preț pe împlinirea hoitului, atunci n-ai cum pricepe. Interviu' lu' Tacăr cu Putin. Vâlvă, zarvă, încruntări, încleștări, încăierări. Stăpân bun/stăpân rău. Tacăr...

Industria solidarității

Pe măsură ce îmbătrânești ești tot mai greu de scos din sărite. Chestiile care, odinioară, te-ar fi umplut de draci, acum doar te plictisesc. Furia arțăgoasă e trasă undeva la umbră și în locul ei se lăbărțează o ditamai lehamitea. Nu mai înjuri, schimbi canalul. Nu mai...

De-aia

"Nu mai zici nimic? Nu mai scrii nimic?" - mă întreabă câțiva prieteni. Nu mulți, dar cumsecade. De scris, ce să zic, scriu, chiar dacă nu simt îndemnul de a-mi rostogoli cuvintele în ochiul adormit al lumii. De zis... îmi zic mie. E de ajuns. Zic alții....

Opriți-l pe nesimțit!

Iohanetele e decis să folosească fiecare clipă rămasă din mandat(e) pentru a îndeplini toate obiectivele propuse. Obiectivele turistice. Pentru că ghiolbanuzaurul nu-și propune și nici nu e în stare  de altceva. Și i se rupe în paișpe cu virgulă de țara asta de tolomaci. Statul român există...

Zbateri, crăcănări și vuiet

Eterna împrăștierea a chibițimii de la galerie are acum o nouă expresie: pro Israel vs. pro Palestina. Sau după caz, anti-ăia contra anti-ăilalți. Chestia de căpătâi e să urli la galeria adversă: teroriștii! Într-o parte filo-semiții de conunctură. Zgomotoși, agresivi, belicoși, răcnindu-și sprijinul, de parcă ar interesa pe...

Kosovo, UEFA și mușețelul

M-am abținut vreme bună de la grăitul în public, sub orice formă. Din cauză că motive. Care pot fi succint rezumate într-o propoziție care începe cu: așa a vrut... Și foarte probabil voi reveni la aceeași muțeală, din motive care, de asemenea, pot fi explicate cu: așa...

E maro, moale și suntem în el

Franța De la ce s-au luat? Obiectiv vorbind, nu contează. Acolo mereu se găsește ceva. În cazul ăsta poliția oprește niște minori, care își propuseseră să fie șmecherași. Aspiranții la șmechereală aveau deja un palmares respectabil în întâlnirile cu poliția. Șmecherilă de la volan mai tupeist, dă să...

Hiperbola

Dintre nerușinările lumii de azi cea mai supărătoarea îmi pare ostentația hiperbolei. Aproape totul e amplificat indecent, exagerat, umflat până la tumefiere. Precauțiile pe care le-ar impune decența nu mai există, prudența justei evaluări nu intersează. Se grăiește răstit și se răspunde răcnit. Totul (sau aproape totul)...

Greva celor care…

Înainte de a discuta despre greva cadrelor didactice, despre solicitările lor, e bine să aruncă, repede, o privire peste ceea ce este astăzi sistemul de învățământ. E ceva mai mult decât o simplă punere în context. Prima constatare, obligatorie, de neocolit, este că, de fapt, nu mai putem...

Alegeri în Turcia

Miza alegerilor prezidențiale din Turcia, din perspectivă geopolitică, nu are cum fi subestimată. Analiștii de ocazie vorbesc despre o confruntare dintre blocul ultra-conservator, condus de Erdogan, și mișcarea reformatoare care l-ar avea în frunte pe Kilicdaroglu. Alții vorbesc despre o competiție între suveranism și globalism. Nu lipsesc...

Din târtița presei

Acum 10-12 ani, pe când acest blog începea să capete formă, îmi plăcea să fac un soi de "revistă a presei". Pe atunci mai aveam ceva ce semăna, vag, cu presa. Încă era ofițerime pe-acolo. Acum doar tablagii. Nu știu dacă am să încep iar să cern știrile,...