Mascotă şi Meduză

Mascotă şi Meduză sunt manelişti. Calorie e indecis. Nu au făcut încă majoratul, dar sunt străbătuţi de drame existenţiale cumplite. Mascotă stă la parter, poartă doar ţoale Dulce Cabana şi îşi geluieşte bretonul. O dată pe lună doarme pe preşul de la uşă. Când vine factura la telefon. Atunci are dezbateri puternice cu mă-sa pe casa scării:

– Lua-te-ar dracii de labagiu care te-am făcut, mai bine te dădeam la canal care mi-ai mâncat sufletu’ cu eroticele la care suni tu! zbiară mă-sa.

– Nu e erotice, bre! E la sonerii şi tombole, ţi-am zis! se vaită şi Mascotă.

Asta e o dată pe lună. În rest pileşte ştiuletele cu Meduză, un fel de Enkidu personal. Meduză e lung şi uscat, cu faţa decorată cu belşug de coşuri. La nara stângă e ataşat permanent un deget care, probabil, împinge într-una prisosul de creier înapoi în cutia craniană. Hlizeşte idiot şi scuipă fix la un minut. Se strâng la Mascotă acasă si urlă manele la microfon. Mascotă are o combină cu un fel de karaoke. Zbieretele lor bagă boală în toţi maidanezii din cartier. E un fel de jelanie de vacă ajunsă la menopauză, altoită cu grohăit de scroafă în durerile facerii. Important e că flăcăii îşi urlă mesajul-program despre duşmani şi valoare.

Stau cu geamul deschis şi urlă în microfon ca descreieraţii. Fac poştă o ţigară, peste geam, cu amicul lor Calorie. Calorie e de o seamă cu ei. Are cel mult un metru şaizeci şi lejer peste suta de chile. E roşcovan şi mereu atent la caloriile băgate în metabolism. „Şaorma, vreo două mii de calorii, cu încă vreo sută de la cola şi alea cinci sute de la mars şi snickers total vreo două mii şi ceva. Merge!”. S-a apucat de fumat ca să slăbească. Ar fi fost rocker, dar e prea gras. Şi nici nu-i place rockul. Manelele îi plac, dar nu vrea să fie manelist, că asta înseamnă să se îmbrace şi el cu Dulce Cabană. Şi el are ţoale de la Armany.

– Grasule! îl repede Mascotă. N-ai valoare, să mori tu, dacă nu faci rost de ţigări.

Meduză urlă în microfon:

– … şmecher şi foarteeeeee bazaaaaaat/ şi duşmaniiii moareeeeeee….

– Mă rupe moşu’ dacă mă prinde că i le ciordesc iar. Tu de ce nu te descurci, frate, dacă eşti jupân?

– N-am voie afară, m-a fript baba, că iar am spart la telefon.

Meduză n-are treabă. O urlă pe a lui:

– … special pentru tovarăşii mei Mascotă şi Calorie, de la mine Meduză bazatu’ !

Mascotă îi scapă una peste ceafă gelatinosului prieten:

– Ţi-am zis, futu-ţi morţii mă-tii, Mascotă de la Constanţa!

– S-o fut pe mă-ta! se apără Meduză.

-Fute-o! Ţin eu de şase ! rânjeşte şi Calorie. Mamă ce bucată! Cine e ? Adi?

– Eşti muci ! râd pe rebegite Mascotă şi Meduză. E Sorinel Fenomen, fraiere. Mamă, ce coclit e fraieru’.

Şi se pun amândoi pe zbierat în microfon.

– Am cea mai mare valoare/ şi când joc în deplasaaaaare/ la blonde sunt cu succes/ că conduc un mercedeeees/ şi duşmanii moareeeeee…

Calorie începe să îşi scuture tona de buci după ritmul manelesc. Ăilalţi doi descreieraţi zbiară în microfon ca apucaţii şi scutură din buric, pleznesc din palme şi se bat cu palma în piept, cu ochii închişi.

Nea Stere stă cu mâinile în şolduri şi se uită la ei ca taximetristul la semafor. Nu mai rezistă:

– Bă, retardaţilor, ce e panarama asta? Dărâmaţi naibii blocul!

Calorie se face mic şi se pune pe spart seminţe. Mascotă se întoarce, se apleacă şi-i arată curul. Meduză are replici:

-Ce e, bre? Eşti tare în clanţă? Eşti varză , ruginitule !

Şi se pun pe urlat şi mai tare în microfon. Nea Stere le mai aruncă o privire semnificativă şi intră în scară. Maneliştii sunt mândri. Bat palma şi se felicită:

– L-ai spart, să moară mama!

– E luzăr, să mori tu! E muci hodorogu’! Calorie, bagă material.

Calorie ridică mâna şi împarte nişte seminţe de floare, cu un conţinut caloric neprecizat,  către cei doi artişti.

– Special de la mine Mascotă de la Constanţa şi tovarăşu’ meu, Meduză Bazatu’ pentru toţi băieţii care e pe meserie. Şi pentru fratele meu, Calorie.

Pe urmă începe un fel de urlet, bubuială, miorlăial, grohăit, ţipăt de ţap strâns de coaie:

-… duşmanii mei n-are pace/ că nimeni nu mă faaaaceeeee/sunt şmecher şi-i fac pe toooţi/ şi pe curve şi pe hoooooţi….

Calorie se învârte pe loc şi scutură slănina. Ăia doi zbiară şi bat din palme.

Între timp nea Stere a apărut iar. Îi face semn nevesti-sii care-i coboară un furtun din balcon. Ia furtunul, dă semnalul consoartei şi pune furtunul pe tinerii artişti. Calorie o ia la fugă. Mascotă şi Meduză sunt fleaşcă, închid repede geamul şi opresc muzica.  Nea Stere e fericit.

Ceva mai târziu îl salut pe nea Stere, care stă fericit pe bancă. În spate, la parter, la fereastră, cei doi manelişti sunt necăjiţi, uzi. Stau cu nasurile lipite de geam.

– Ce faci, vecinu’? mă ia nea Stere. Uite io am avut o mică polemică. Da’ s-a rezolvat.

Pe seară îl zăresc pe Mascotă ducând gunoiul. În dreapta are gunoiul, în stânga telefonul la care ascultă manele. Se interesectează cu nea Stere:

– Băi, puţă! îl ia nea Stere în primire. Dacă te mai prind că urli îţi bag microfonul în cur.

Mascotă nu răspunde. E pe jumătate ruşinat, pe jumătate cătrănit. De pe banca din faţa punctului termic zbiară şi nea Mătreaţă.

– Aşa Stere! Poate atunci s-o auzi ceva mai ca lumea din microfon.

Meduză nu mai rezistă:

– De ce eşti, bre, bulangiu? Mata n-ai fost tânăr? O să plecăm toţi din ţară, să vedem cine vă plăteşte pensia.

Mă sperie gândul. Anul ăsta repetă clasa a Xl-a. În trei-patru ani termină liceul şi ar putea pleca din ţară. Ce ne vom face dacă ne pleacă tinerii?