În fiecare zi mă loveşte în clavicula sternului mandibulei câte o întrebare aiurea. De exemplu azi mă întreb de ce fătucele astea care vorbesc pe la ştiri, reporteriţe, deh, îşi imaginează că dacă se bâţâie, îşi dau ochii peste cap sau bat aerul cu mâinile sunt mai convingătoare? Tot aşa cum nu pricep de ce vorbirea turuită cu topirea consoanelor în răpăit de mitralieră trece drept semn de mare meserie. Şi mai ales de ce e necesar rânjetul pân’ la cercei când îmi anunţi câţi au mierlit în nu ştiu ce accident. Întrebarea e retorică, da’ tot aştept răspuns.
Da’ de ce?
- A word from our sponsors -
Or avea vreo geoana de tutipida ?
Tot ce se poate.
Ehe, meserie, nu gluma ! Unele habar n-au de istorie, de geografie si nu numai- ma refer la termeni elementari- dar pareaza totul cu zambete tampe si cu exprimare ultra-rapida, de parca de o ora cauta o toaleta publica si sunt pe cale sa-si piarda rabdarea…
Cum ziceam: turuitul e de bază.
Costă minutele pe televizor, bre. N-aţi văzut cum se turuie şi-n reclame, peste tot? Trebuie inventat un decodor care să redea mai cu încetinitorul să priceapă şi urechea noastră ceva.
La bâţâială încă mă gândesc, am câteva idei…
Ele vor doar să îşi impresioneze şefii.
„Da’ de ce?… Sa te zdrobesti de stanci
Da’ de ce?… Sa-ti smulgi parul si hainele si sa plangi
Da’ de ce?…De ce? Sa te chinui asa… De ce? De ce ? De ce? ca n-ai motive pentru asa ceva”
Ada Milea – Suverana stapana (Quijote)
http://www.trilulilu.ro/onoflor/081f78b78914b2
Or fi licentiate la SH, invatamant de la mare distanta.
mitraliera e să înţelegi că nu te priveşte pe tine care poate speli vasele şi asculţi tv bogodănind, iar rânjetul (mereu acolo) e bucuria de nestăpânit că au mai scăpat unii de dările lu’ pogea măiastru’.
altfel eu nu-mi explic.
Pentru ca jurnalismul nu mai e ce a fost si televiziunea a transformat interviurile pentru evaluarea competentelor profesionale in castinguri prevazute cu defilarea admitantelor pe un cat-walk imaginar, aceste deosbit de inteligente fiinte dand proba final intr-un pat de director, unde largimea zambetului se premiaza cu un post de purtatoare a microfonului. Deci nu purtatoare de cuvant, ci de microfon. De data asta, unul real, fara conotatii sexuale.
Si apoi, cati tristi d-astia de isi umfla femeia cu pompa de saltea gonflabila s-ar mai uita la stiri sau la meteo sau la orice altceva situat inainte de rubrica sportiva daca n-ar mai putea sa-si clateasca ochii cu o prospatura ferchesa? Muuuult mai putini. Si nu e bine, caci scade audienta.
Asa ca daca se poate sa imbini utilul cu placutul , e perfect. Banul – ban, fatuca-fatuca. Desigur, zi de zi banul e alt ban, mai mare si mai strain poate de bietul leu romanesc greu sau nu, iar fatuca e, pentru diversitate, un numar pe o lista, un parfum pe asternut, o bifa la „Cuceriri”.
Zambeste ca proasta si la stirile tragice pentru ca stie ca ultima data cand a zambit asa frumos a capata un job bine platit. Si asta e ceea ce conteaza pentru ea, sa „dea bine pe sticla” Ca-n pat stie deja. Acum incearca de fiecare data, poate-poate ia si o promovare ! Dar n-a stiut ea ca doar „zambetul” si niste picioare cracanate mai mult de atata nu o duc. Ca-n spate apare concurenta si ce e vechi si deja incercat nu mai naste aceeasi pofta ca odinioara…
Si asta asa, sa zic scurt 😀