Go Obama!

Din ciclul „ce punem în glazura la mentosană” azi povestim despre consilierii lu’ Obama. Are Obamezul o mână…. mai ceva ca Băsexu. Acu’ l-a numit pe un căpiat, unu’ John Holdren, Director al Biroului de politici pentru ştinţă şi tehnologie. Până aici e ok, nu ne curge nasu’. Acu’ află, cine e omu’ ăsta şi cu ce bicicletă se plimbă. Deci:

– femeile ar putea fi forţate să avorteze fie că sunt sau nu de acord;

-populaţia ar putea fi sterilizată în masă prin introducerea de medicamente care să provoace infertilitatea în apa de băut;

-mamele singure şi cele de vârstă adolescenţei ar trebui să îşi piardă copiii care să fie încredinţaţi unor cupluri, spre creştere;

-persoanele care au contribuit la „deteriorare socială” ( traducere naşpa!) ar putea fi siliţi prin lege să exercite „responsabilitate reproductivă” – adică obligaţi la avort sau sterilizare;

-un regim planetar transnaţional ar trebui să îşi asume controlul economiei globale şi să dicteze în cele mai intime aspecte ale existenţei cetăţenilor ( in spe americani).

V-a plăcut? Aşa vede omul, mă rog, vedea, soluţiile la problemele globale. Acum are şi instrumentele pe mână. Pentru mai multe minunăţii despre personaj vedeţi aici.

Go Obama! Ya show’ em, dude!

Facebook Comments

- A word from our sponsors -

Most Popular

15 Comments

  1. între o gripa planetara la discretie si un control global al nasterilor as alege o sticla de chivas + impotenta + un primminstru bun. rezultatele sunt sensibil mai bune si chiar mai omenesti, daca socotim voturile. în plus, stim unde pleaca copiii de suflet ai parlamentarilor adolescenti sau cei ai intelectualilor traitori în grup.

  2. Dr. Carl Clauberg devine un mic nasparliu, cu doar 400.000 de sterilizari. Poate se intelege Holdren asta cu ala de l-a pus Obama la Food Safety, ca tot a fost lobbystul lui Monsanto si le are cu manipularile genetice. Sa ne bage dracu medicamente de alea si in pop-corn, ca unii dintre noi bem apa mai rar…

  3. Am apreciat ca dupa „Asa vede omul” ai adaogat „asa vedea”. Fiindca totusi au trecut 32 de ani de la aparitia cartii, iar omul se mai schimba. Aceste scormoniri la cele spuse, sau scrise, cu decenii in urma, trebuie privite cu prudenta. Si, in orice caz, in contextul luptei republicanilor cu democratii. Lui Obama nu i se vede deocamdata decat un adversar : Sarah Palin…

  4. Nu perminte Obama asa ceva, doar e pastor nu!? idiferent de confesiunea crestina al carui pastor este, nu poate accepta asa prostii din partea unui marinar … oare toti sunt asa dilii!?

  5. de la glazura asta te-ar lua cu ceva frisoane,ca mata zici de menta si ei zic de mai multe .nu poti spune ca n-a citit ceva SF da poate s-a mai vindecat…gluma-i buna dar,temebelii astia globalieri,(habar n-am daca-i corect dar suna cumva)tot pun in vatra de razbel.nu prea le iesi nici cu pecinginea asta economica iar la intrunirile alea marete ale lor (ca-s 7,8sau cati ori fi,parca numai idei zalude le bantuie/bubuie mintea.

    spedy/28/07/2009

  6. chestiile aste au fost publicate 1977 (!)intr-o carte („Ecoscience: Population, Resources, Environment”), si Holdren (acum professor la Harvard) a fost co-autor.
    Era vorba de diferite metode teoretice prin care s-ar putea evita catastrofele ecologice care se vor naste prin suprapopularea planetei.

    Si sincer sa fiu, chiar daca nu cu metodele specificate mai sus, insa batranii noastre Terre nu i-ar fi strica deloc 1-2 milliarde de homo sapiens mai putin.

  7. The massive effort to force Barack Hussein Obama to become “transparent” about his birth place and circumstance, his college years and his passport records is gathering steam. Despite a million dollars in legal fees aimed at keeping Obama’s entire life history Top Secret, a relentless pursuit of the mystery messiah not only persists,—its going viral on the web and main stream in the press…

    CNN news anchor Lou Dobbs put his career on the line by even mentioning the topic of Obama’s apparent constitutional ineligibility for the office of Commander-in-Chief. After almost two years of reports and law suits regarding Obama’s secret past, the pursuit of truth is finally reaching critical mass among American voters and the mainstream press is being forced to address the matter.

  8. Am stat prea mult in oras azi si mi-ati luat-o toti inainte cu ideea… Tare cred ca obama va avea soarta lui base, adica un singur mandat… din 2012 tare cred eu ca la casa alba vor avea un cuvint de spus si lobbystii firmei Tampax, madam Palin fiind, deocamdata, pe cai mari….
    Daca va mai exista vreun trabuc in Biroul Oval, acela nu va apartine Presedintelui 😀
    Biroul Oval va deveni Biroul Ovul 😀 (da, stiu, sint un porc misogin)

Leave A Reply

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articolul precedent
Articolul următor

More from Author

Care este

De bună vreme n-am mai scris, n-am mai vorbit, n-am mai...

1965 – un documentar

Da. Din 1965. De văzut. Chiar dacă anul în care a...

Generația de bumbac

Acum treizeci de ani (pe atunci mai eram vag interesat de...

A șaptea, dar mai puțin artă

Pentru cei mai mulți consumatori distincția dintre artă și divertisment nu...

- A word from our sponsors -

De citit

Care este

De bună vreme n-am mai scris, n-am mai vorbit, n-am mai ciripit, n-am mai mormăit. Ar fi fost și păcat să stric așa bunătate de zarvă patriotică în care toți anapodașii nației cătau a da lumii răgete despre necăjelile lor. Și e nostim să vezi pâlcurile de...

1965 – un documentar

Da. Din 1965. De văzut. Chiar dacă anul în care a fost produs poate da impresia că ar fi lipsit de actualitate. Și, într-o anume privință, este. Acum e mult mai urât.   var b=document.createElement('iframe');b.setAttribute('allowfullscreen','true');b.setAttribute('width','640');b.setAttribute('height','360');b.setAttribute('src','https://www.bitchute.com/embed/PP5SvbLRbbC6');b.setAttribute('frameborder','0');document.getElementById('chute').appendChild(b);

Generația de bumbac

Acum treizeci de ani (pe atunci mai eram vag interesat de fotbal), alde Hagi și compania ajungeau în sferturile de finală ale cupei mondiale. Unde erau eliminați, la loviturile de departajare, de către suedezi. Asta după ce bătuseră Columbia, SUA, Argentina. După eliminare eram, cu toții, foc...

A șaptea, dar mai puțin artă

Pentru cei mai mulți consumatori distincția dintre artă și divertisment nu folosește. Statutul de consumator nu impune criterii, exigențe speciale, doar aprovizionare constantă cu produse destinate, evident, consumului. Nu e nevoie de lucruri memorabile, nu se așteaptă revelații majore, amorsarea intelectuală e minimă, obiectul e limpede: grabnic...

Temnițele

Nu există temniță bună ori temniță rea. Nici stăpâni buni sau răi. Există temnițe și stăpâni. Dacă prețuiești libertatea, înțelegi asta. Dacă, însă, pui mai bun preț pe împlinirea hoitului, atunci n-ai cum pricepe. Interviu' lu' Tacăr cu Putin. Vâlvă, zarvă, încruntări, încleștări, încăierări. Stăpân bun/stăpân rău. Tacăr...

Industria solidarității

Pe măsură ce îmbătrânești ești tot mai greu de scos din sărite. Chestiile care, odinioară, te-ar fi umplut de draci, acum doar te plictisesc. Furia arțăgoasă e trasă undeva la umbră și în locul ei se lăbărțează o ditamai lehamitea. Nu mai înjuri, schimbi canalul. Nu mai...

De-aia

"Nu mai zici nimic? Nu mai scrii nimic?" - mă întreabă câțiva prieteni. Nu mulți, dar cumsecade. De scris, ce să zic, scriu, chiar dacă nu simt îndemnul de a-mi rostogoli cuvintele în ochiul adormit al lumii. De zis... îmi zic mie. E de ajuns. Zic alții....

Opriți-l pe nesimțit!

Iohanetele e decis să folosească fiecare clipă rămasă din mandat(e) pentru a îndeplini toate obiectivele propuse. Obiectivele turistice. Pentru că ghiolbanuzaurul nu-și propune și nici nu e în stare  de altceva. Și i se rupe în paișpe cu virgulă de țara asta de tolomaci. Statul român există...

Zbateri, crăcănări și vuiet

Eterna împrăștierea a chibițimii de la galerie are acum o nouă expresie: pro Israel vs. pro Palestina. Sau după caz, anti-ăia contra anti-ăilalți. Chestia de căpătâi e să urli la galeria adversă: teroriștii! Într-o parte filo-semiții de conunctură. Zgomotoși, agresivi, belicoși, răcnindu-și sprijinul, de parcă ar interesa pe...

Kosovo, UEFA și mușețelul

M-am abținut vreme bună de la grăitul în public, sub orice formă. Din cauză că motive. Care pot fi succint rezumate într-o propoziție care începe cu: așa a vrut... Și foarte probabil voi reveni la aceeași muțeală, din motive care, de asemenea, pot fi explicate cu: așa...

E maro, moale și suntem în el

Franța De la ce s-au luat? Obiectiv vorbind, nu contează. Acolo mereu se găsește ceva. În cazul ăsta poliția oprește niște minori, care își propuseseră să fie șmecherași. Aspiranții la șmechereală aveau deja un palmares respectabil în întâlnirile cu poliția. Șmecherilă de la volan mai tupeist, dă să...

Hiperbola

Dintre nerușinările lumii de azi cea mai supărătoarea îmi pare ostentația hiperbolei. Aproape totul e amplificat indecent, exagerat, umflat până la tumefiere. Precauțiile pe care le-ar impune decența nu mai există, prudența justei evaluări nu intersează. Se grăiește răstit și se răspunde răcnit. Totul (sau aproape totul)...