Cumpăr mai rar ziare. De fapt cred că, de o vreme, citesc mai puţin presa noastră. Oricum, rar mai poposesc pe la chioşc să-mi umplu braţele cu ziare, reviste şi revistuţe. Azi am făcut-o. M-am trezit bântuit de doruri. Dor de miros de hârtie de ziar, de miros de cerneală. Dor de… Şi am trecut pe la chioşcul de ziare de la colţul străzii.
Din geam clipeau colorat la mine pachete de iarba dracului trase în foiţă, napolitane cu denumiri cosmopolite, reviste lucioase şi frumos colorate cu ţâţe, reviste mai puţin lucioase şi mai rau colorate cu buci, alte reviste cu termopane, cu fripturi, cu animale, computere, telefoane mobile… Statistic vorbind ţâţele domină ferestruicile jegoase ale chioşcului. De presa culturală nu mai întreb de mult. M-am obişnuit cu răspunsurile:
„Nu ne vine, domnu’ ”
sau
” A venit doar o bucată pentru dom’ profesor.”
Apoi las ochii să mai dea o tură prin oferta înghesuită acolo. De ceva vreme ziarele noastre şi-au făcut obiceiul de a adăuga ceva în punguţă, alături de gazetă, încercând să ademenească grăbitul cititor. Despre cărţile de la Jurnalul am mai scris şi i-am lăudat până la deochi. Cărţi bune apărute în ediţii bine îngrijite şi cu tipăritură frumoasă. Cei de la Cotidianul şi ei pun cărţi frumos legate, mai rău tipărite şi fără aparat critic. Dar cărţi bune. Apoi urmează oferta de CD-uri, DVD-uri. „Secretul lui Bachus”, „Toate pânzele sus” , „B.D.”-urile, „Nea Mărin miliardar”, seria filmelor istorice. Toate produse ale infamului comunism. La un loc cu cărţile lui Vintilă Corbul, Fănuş Neagu, Marin Sorescu … Tot opuri datând din aceleaşi vremuri.
Nu am nicio urmă de nostalgie. Absolut nicio nostalgie pentru epoca aceea care, totuşi, a coincis cu tinereţea mea. Dar privind chioşcul de ziare am mai înţeles ceva despre capitalismul românesc. Presa liberă a fost primul câştig al revoluţiei din ’89. Şi a rămas în mod constant cel mai important câştig. Nu discutăm cât de liberă a mai rămas presa despre care vorbim. Iar astăzi, la vremuri grele, presa asta a noastră se opinteşte să iasă din necazuri apelând tot la cele produse pe vremea comuniştilor. Mai sunt încă lucruri din vremea aceea care se pot vinde. Care ne pot vinde gazetele. Puţine, dar mai sunt.
Şi astfel, cei de azi îşi mai urnesc puţin zilele cu cele create de cei dinainte, pe vremea blamatului, infamului, ticălosului comunism. Copii risipitori trăim încă din moştenirea înaintaşilor. Şi nu pot să nu mă întreb: cei de mâine cu ce îşi vor vinde gazetele? Cu dvd-uri cu „Inimă de ţigancă”? Cu integrala „Vacanţa mare”? Sau cu CD-uri cu „Best of manele”? Mai punem ceva în loc să aibă şi cei de mâine din ce trăi?
În timp ce scriam lucrurile astea pe unul din posturile noastre tv de mare audienţă era un film cu Jackie Chan. Pe altul o telenovelă. Sănătate!
Pun la o parte intrebarea „va mai exista presa scrisa?” caci se vor gasi pe net si presa, si filme, si manele, si de toate si mai bune si mai rele dar retin ideea „zestrea pe care o lasam stramosilor si stramosilor stramosilor nostri” in orice domeniu, inclusiv cel cultural.
Si ingrijorarea pare a fi intemeiata.
Haidi, bre. Cum laşi zestre strămoşilor? A luat-o Cronos razna?
Ei! nu Cronos, eu am luat-o razna cu gandul la stramosii care ne-au lasat ceva.
Vai de urmasii nostri!
No aşe!
Urmaşilor le lăsăm zestre buletinul de România. Cu care se poate emigra mai uşor în UE, din 2007 încoace…
Mai nou, aud că şi-n Japonia…
Unii ne-am strădui să mai adăugăm ceva în lădoi.
Da’ nu prea mult, că după aia e mai greu de suit în avion…
Celor ce vin le las doar un sfat: „Cat puteti, cat aveti o sansa, plecati. Aici in lumea bocilor nu o sa se schimbe nimic in urmatorii 10.000 de ani.”
Odata ajunsi „dincolo”, o sa aibe filme, si carti si autostrazi si tot ce doreste sufletul lor.
Exceptional!
Dar doar 1/10.000 gandesc la viitor.
Neamul mioritic nu stie si nu poate decat sa-si traiasca clipa. Asa ii e fibra, substanta. Doinele si cantecele de jale ii sunt caracteristice. Sinceri doar cand recunosc ca-s hoti. Pretentii izvorate exclusiv din infatuare. Prea adaptabil la toate vicisitudinile. Mincinos si lipsit de demnitate.
Basescu este reprezentativ pentru majoritatea covarsitoare, nu numai pentru cei care-l sustin si voteaza. Mentalitatea de sluga hoata ii poate aduce un nou mandat daca noul ocupant nu gaseste o sluga mai obedienta, mai santajabila.
Tineretea mea a fost tot atunci. Iar atunci spuneam ca e rau. Lipsa informatiei reale. Acum spun: ce bine era pe vremea cand spuneam ca e rau. Ce bine ca am fost tanar atunci si nu azi.
Emigrarea e inutila pentru tineri. Globalizarea e peste noi, asa numita economie de piata e peste noi ca si fel de fel de protocoale. Unde fug?
Noroc ca-s batran, bolnav si mai am putin. Traiti voi in lumea asta.
Sunt plecat de trei ani din Bucuresti. M-as bucura sa va pot cunoaste personal, desi mi-e greu, ca si pe Nenea Cosmos insusi.
Data viitoare voi fi mai scurt.
Cu respect si simpatie.
Eu nici măcar nu sunt bucureştean. Altfel…
🙂 Ce mult insemnau, pentru mine, chioscurile de ziare, inainte de ’90!
Imi amintesc cum dadeam fuga, dimineata, la chioscul cel mai apropiat de blocul meu, asteptand, la coada, sa „vina” sau sa „prind” ziare si reviste precum „Luceafarul”, „Saptamana”, „Romania Literara”… „Flacara”…
Si cu ce infrigurare am asteptat „verdictul” lui Geo Dumitrescu, atunci cand am trimis, la rubrica lui de sfaturi catre tinerii „poeti”, un manunchi de poezioare… cica „vedea” ceva, pe acolo, prin versuletele mele … :))
Mi-ai starnit multe amintiri si zambete amestecate, cu articolul tau…
P.S. Nu pot sa-ti spun ce cumpar, acum, de la chiosc… in orice caz, nu „Dilema veche”!
Am eu dilemele mele, ceva mai noi, cu care abia ma mai descurc…