AcasăRabbi ziceIndependent

Independent

Băsescu independent. Băsescu va candida independent. Asta ar trebui să fie o ştire. Nu e. E un banc cretin. Să vorbeşti despre independenţa lui Băsescu e ca şi cum ai vorbi despre povestea de dragoste dintre Elton John şi Martina Navratilova.

Băsescu independent. După ce te speli bine- că auzind una ca asta n-ai cum să nu te caci pe tine de râs- stai şi cujeţi. Independent. Băsescu independent. Pedelicul nu intră în discuţie. Ăsta e un lucru de la sine înţeles. E independent. Stăpânul de sclavi e întotdeauna independent în raport cu sclavii săi. O fi tatăl securiştilor independent de serviciile securicioase, cele de care e legat prin atâtea fire vizibile şi invizibile? De găştile de asfaltagii, traficanţi cu arme şi tot felul de alţi mafioţi?

Băsescu, oficial, nu şi-a anunţat candidatura. Că ar însemna să facă turism electoral pe punga lui. Dar e candidat independent. Adică nu e candidat, dar e independent. Logic. Clar. Firesc. Pâna la urmă e problema lui şi a mongoloizilor care sunt dispuşi să-l creadă. Toate giumbuşlucurile lui, toate tumbele  prin care încearcă să pară altceva decât e ne spun un singur lucru: e disperat. Pentru că la alegerile din toamna asta va avea să se bată nu cu Geoană, Oprescu sau Antonescu. Ci cu toţi cei care nu-l mai suportă. Şi acolo e o problemă. O problemă serioasă.

Din păcate intrarea în cursă a lui Sorin Oprescu mai degrabă îl ajută pe Băsescu decât îl încurcă. Şi am să explic de ce. Oprescu şi Antonescu aleargă cam pe acelaşi culoar. Geoană are procentele lui din care nu pre are cum ieşi, ceva în jurul a 25 de procente- evident sub scorul partidului. În condiţiile în care Antonescu şi Oprescu îşi vor cele circa 35-40% din voturi, rămase de la Băsescu şi Geoană, este mai mult ca sigur că niciunul dintre ei nu va putea trece în turul doi. Iar în acest tur doi Băsescu se va confrunta cu singurul candidat care nu poate polariza voturile anti-Băsescu, acel candidat care nu e în stare să strângă nici măcar voturile propriului partid: Mircea Geoană. Iar ăsta e cel mai fericit scenariu pentru TB. Pentru că asta echivalează cu obţinerea celui de-al doilea mandat.  Cel puţin aşa se văd lucrurile acum.

În privinţa candidaţilor necunoscuţi sau aproape necunoscuţi, a independenţilor autentici… nu e loc de mari aşteptări. Deşi ne dorim să apară astfel de candidaţi nu suntem pregătiţi pentru ei. Nu suntem gata să acceptăm candidaţi veniţi de nicăieri, oameni care să ne semene prea mult. Îi preferăm pe demagogii care ne maimuţăresc încercând să ne pară asemenei, dar îi luăm peste picior pe cei care chiar ne sunt asemeni şi încearcă să intre într-o lupta evident prea mare pentru ei. Asta îmi aminteşte de un dialog recent cu un amic american, care încerca să mă convingă că democraţia americană e mai vârtoasă că niciodată. Iar argumentul era alegerea lui Obama, un negru, ca preşedinte. Răspunsul meu l-a debusolat. N-a priceput nimic. Pentru că îi spuneam că democraţia lor ar putea da semne de sănătate când preşedinte va ajunge altcineva decât un reprezentant al celor două partide tradiţionale.

Da’ până atunci ne vedem de curtea noastră. De „indebendenţii” noştri. De ebele noastre. Şi de taţii lor.

Facebook Comments

- A word from our sponsors -

Most Popular

3 Comments

Leave A Reply

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

More from Author

Care este

De bună vreme n-am mai scris, n-am mai vorbit, n-am mai...

1965 – un documentar

Da. Din 1965. De văzut. Chiar dacă anul în care a...

Generația de bumbac

Acum treizeci de ani (pe atunci mai eram vag interesat de...

A șaptea, dar mai puțin artă

Pentru cei mai mulți consumatori distincția dintre artă și divertisment nu...

- A word from our sponsors -

De citit

Care este

De bună vreme n-am mai scris, n-am mai vorbit, n-am mai ciripit, n-am mai mormăit. Ar fi fost și păcat să stric așa bunătate de zarvă patriotică în care toți anapodașii nației cătau a da lumii răgete despre necăjelile lor. Și e nostim să vezi pâlcurile de...

1965 – un documentar

Da. Din 1965. De văzut. Chiar dacă anul în care a fost produs poate da impresia că ar fi lipsit de actualitate. Și, într-o anume privință, este. Acum e mult mai urât.   var b=document.createElement('iframe');b.setAttribute('allowfullscreen','true');b.setAttribute('width','640');b.setAttribute('height','360');b.setAttribute('src','https://www.bitchute.com/embed/PP5SvbLRbbC6');b.setAttribute('frameborder','0');document.getElementById('chute').appendChild(b);

Generația de bumbac

Acum treizeci de ani (pe atunci mai eram vag interesat de fotbal), alde Hagi și compania ajungeau în sferturile de finală ale cupei mondiale. Unde erau eliminați, la loviturile de departajare, de către suedezi. Asta după ce bătuseră Columbia, SUA, Argentina. După eliminare eram, cu toții, foc...

A șaptea, dar mai puțin artă

Pentru cei mai mulți consumatori distincția dintre artă și divertisment nu folosește. Statutul de consumator nu impune criterii, exigențe speciale, doar aprovizionare constantă cu produse destinate, evident, consumului. Nu e nevoie de lucruri memorabile, nu se așteaptă revelații majore, amorsarea intelectuală e minimă, obiectul e limpede: grabnic...

Temnițele

Nu există temniță bună ori temniță rea. Nici stăpâni buni sau răi. Există temnițe și stăpâni. Dacă prețuiești libertatea, înțelegi asta. Dacă, însă, pui mai bun preț pe împlinirea hoitului, atunci n-ai cum pricepe. Interviu' lu' Tacăr cu Putin. Vâlvă, zarvă, încruntări, încleștări, încăierări. Stăpân bun/stăpân rău. Tacăr...

Industria solidarității

Pe măsură ce îmbătrânești ești tot mai greu de scos din sărite. Chestiile care, odinioară, te-ar fi umplut de draci, acum doar te plictisesc. Furia arțăgoasă e trasă undeva la umbră și în locul ei se lăbărțează o ditamai lehamitea. Nu mai înjuri, schimbi canalul. Nu mai...

De-aia

"Nu mai zici nimic? Nu mai scrii nimic?" - mă întreabă câțiva prieteni. Nu mulți, dar cumsecade. De scris, ce să zic, scriu, chiar dacă nu simt îndemnul de a-mi rostogoli cuvintele în ochiul adormit al lumii. De zis... îmi zic mie. E de ajuns. Zic alții....

Opriți-l pe nesimțit!

Iohanetele e decis să folosească fiecare clipă rămasă din mandat(e) pentru a îndeplini toate obiectivele propuse. Obiectivele turistice. Pentru că ghiolbanuzaurul nu-și propune și nici nu e în stare  de altceva. Și i se rupe în paișpe cu virgulă de țara asta de tolomaci. Statul român există...

Zbateri, crăcănări și vuiet

Eterna împrăștierea a chibițimii de la galerie are acum o nouă expresie: pro Israel vs. pro Palestina. Sau după caz, anti-ăia contra anti-ăilalți. Chestia de căpătâi e să urli la galeria adversă: teroriștii! Într-o parte filo-semiții de conunctură. Zgomotoși, agresivi, belicoși, răcnindu-și sprijinul, de parcă ar interesa pe...

Kosovo, UEFA și mușețelul

M-am abținut vreme bună de la grăitul în public, sub orice formă. Din cauză că motive. Care pot fi succint rezumate într-o propoziție care începe cu: așa a vrut... Și foarte probabil voi reveni la aceeași muțeală, din motive care, de asemenea, pot fi explicate cu: așa...

E maro, moale și suntem în el

Franța De la ce s-au luat? Obiectiv vorbind, nu contează. Acolo mereu se găsește ceva. În cazul ăsta poliția oprește niște minori, care își propuseseră să fie șmecherași. Aspiranții la șmechereală aveau deja un palmares respectabil în întâlnirile cu poliția. Șmecherilă de la volan mai tupeist, dă să...

Hiperbola

Dintre nerușinările lumii de azi cea mai supărătoarea îmi pare ostentația hiperbolei. Aproape totul e amplificat indecent, exagerat, umflat până la tumefiere. Precauțiile pe care le-ar impune decența nu mai există, prudența justei evaluări nu intersează. Se grăiește răstit și se răspunde răcnit. Totul (sau aproape totul)...