Treaba cu chestia

Ori de câte ori sunt pus în situaţia de a scrie/citi/pronunţa sintagma „guvernul Boc” mă trec fiori. Adică fiori. Fără „reci”. Cine pula mea a văzut fiori fierbinţi? Expresie idioată! Vă daţi seama ? Avem un guvern condus de chestia aia mică şi ridicolă! Ăla e guvernul României. Adică al ţării unde plătim taxe, facem parastase şi ne băgăm picioarele în ea de viaţă. Că altceva ce?! Până la urmă nici nu ar trebui să mă mai las aşa de lesne înfiorat (şi nu-s fiori din ăia! aviz erotomanilor!) de gândul că mititelul e premier. Dacă ăl’lalt e preşedinte, Anastase şefă la deputaţi, logic, absolut logic el e premier. Udrea ministresă. EBA europarlamentar. Tot aşa cum dacă ar fi Ogică preşedinte Elodia ar fi ministresa reîncarnării şi Magda Ciumac – sau cum pana corbului o cheamă pe aia- şefă la deputaţi. Şi la zicerea asta nu am de ce adăuga ticul ăla verbal cu „păstrănd proporţiile”. Că e cam tot aia.

De când şi-a început „activitatea” ( vai de curul nostru!) guvernul pomenit ( nu mai spun numele că iar mi se face pielea avicolă!) a strălucit prin incompetenţă şi prostii. Dar asta nu merită discutat, important e că la Ministerul Turismului e bugetul generos. Incompetenţa administrativă s-a dorit suplinită de scurgeri legislative abundente. Firesc în primele zile ale menstruaţiei! Că doar de aia se numeşte guvernul executiv şi parlamentul … şi parlamentul… şi parlamentul! Ordonanţe de urgenţă şi asumări ale răspunderii fără număr, caşcavela să trăiască şi vânzările anterioare.

Teoretic ne aflăm în criză. Practic suntem în căcat. Am mai zis asta, da’ de la o vârstă dă bine să te repeţi: măgarul de Băsescu ne spunea că o să ieşim din criză după ce ies americanii, fraţuzjii sau nemţii. Şi atunci de ce mai avem nevoie de guvern, agenţii şi armate de lăbari proptiţi la găozul din care curge banul public? Ăştia ce rost mai au pe lume? Aşteptăm să iasă americanu’ din rahat şi pe dunga lăsată de el alunecăm şi noi afară din latrină! Şi cu asta închei auto-citarea, satisfăcut că mă citează cineva.

Deci ne aflăm în criză respectiv rahat. Iar onomatopeul îşi asumă răspunderea, ridicat pe vârfuri să aibă mai mulţi centimetri decât cariciul lui nea Stere, pe tot felul de năzbâtii: coduri, „pachetul de legi ale învăţământului”, legea privind noul sistem de salarizare ( sau cum piciorul podului se cheamă aia!). Numai urgenţe una şi una! Toate urmând să intre în vigoare peste un an sau doi!

Băi, Boc! Băi,dildo! Mini-dildo! Bă! Da’ de criză punem şi noi pe cineva să se ocupe? Mă gândesc la femeia de serviciu, la un şofer, un ospătar, poate un vidanjor ceva. Că înţeleg că tu eşti cam tâmpit şi Videanu francofon de orientare cotdazuristă. Că aia e problema. Adică urgenţa! Nu frecţiile cu care vă stropiţi voi părul de pe picioare ca să crească pătrunjelul electoral. Altfel sigur, coduri, pachete, sifoane şi tirbuşoane, da’ mai şi muncim puţin? Măcar în pauza dintre două ciordeli. Băi piticanie! Dildo! Bă, fii atent, îţi vând un pont, luaţi, băi boule, nişte măsuri anti-criză dacă vă duce capul. Da’ pe bune. Eu ştiu că nu vă duce, da’ căutaţi pe cineva cu neuronu’ activ şi băgaţi pompa în economie, că bălteşte rahatul. Că pe urmă dacă noi o ducem mai bine, economia mai respiră şi altceva decât duhoare de rahat… vin şi la buget lovele mai multe şi aveţi şi voi ce ciordi. Te-ai prins? Hai că ştiu că nu eşti chiar atât de tâmpit.

Singura „măsură” anti-criză, cică, de care s-a simţit în stare guvernul ăsta a fost prostia numită „prima casă”. O tâmpenie în concepţie, o stupiditate în implementare şi un enorm ridicol în efecte. Măsura îşi propunea să ajute de fapt nu economia, ci câţiva pungaşi din zona speculaţiei imobiliare. Să ne înţelegem: admiţând că programul ar fi funcţionat, efectele asupra economiei ar fi fost canci! Pentru că banii respectivi mergeau în buzunarele unor speculanţi ori ale unor „dezvoltatori imobiliari” interesaţi de umflarea teşcherelei şi repatrierea grăbită a profitului. Nu cred că vreun leu s-ar fi scurs spre investiţii, ori ar fi avut cine ştie ce circuit economic de natură să dea un brânci rahiticei economii româneşti.

Aşa că nu ne rămâne decât să aşteptăm guvernul rezultat după alegerile prezidenţiale. Pentru că, indiferent de rezultat, acest guvern nu are cum supravieţui după alegeri. Şi să sperăm că viitorul guvern distribuie veste de salvare cu care să mai putem pluti o vreme în rahat. Până atunci îi urez lui Băsescu multe vizite şi serbări câmpeneşti. Cu înjurăturile s-a obişnuit, cu huiduielile la fel. Să vedem dacă s-o obişnui şi cu flegmele. Iar lui Boc îi urez poftă mare. Poate aşa mai scăpăm de o parte din rahatul în care ne aflăm.

P.S. Ideea cu „pachetul de legi ale învăţământului” merită o discuţie separată. Pe care cred că o vom face. În’90, după revoluţie, aveam un sistem de învăţământ perfectibil, dar funcţional. Nesimţirea, incompetenţa şi cretinismul guvernanţilor care s-au succedat, imbecilitatea miniştrilor învăţământului şi foamea parveniţilor de diplome lucioase, uşor obţinute şi fără nicio acoperire, au transformat sistemul de învăţământ românesc într-o boschetărie producătoare de ebe. Şi fiecare nou ministru simte nevoia de a adăuga un moţ în plus rahatului care a devenit învăţământul românesc. Nu de reforme şi parareforme e nevoie acolo, ci de carte. De dascăli exigenţi şi bine plătiţi. Şi de stabilitate.

Încă ceva, legat de acest subiect: tâmpit obiceiul de a cere elevilor, la sfârşit de an, predarea manualelor. Păstrarea manualelor le-ar putea oferi elevilor şansa relecturii precum şi  prima cărămidă dintr-o posibilă viitoare bibliotecă personală. Excelent punctul de vedere al academicianului Solomon Marcus, pe acest subiect. Care, da, e ovrei de-al nost.