AcasăRabbi ziceHai, că nu ştiaţi

Hai, că nu ştiaţi

În „Filantropica” lui Nae Caranfil exista o replică faină care mi s-a lipit de neuron ca Ridzi de mapă. Doi băieţi mai alcătuiţi, cu un lejer accent basarabean, explicau calm personajului principal că „viaţa e complexă şi are multe aspecte”. True, dear Gogu, so fuckin’ true- dacă îmi îngăduiţi acest citat din Lenin.

Acum, după ce s-a spart coaliţia care n-a existat, cât timp e Geoană ocupată să se mai lanseze puţin*, hai să vedem ce s-a întâmplat de fapt. Teoretic Dan Nica a făcut o afirmaţie legată de nişte autobuze, iar de la afirmaţia cu pricina alianţa pulii s-a infectat cu gripă porcină ( dacă nu folosesc batistele de unică întrebuinţare!). La faza asta Băsescu a sărit cu revocarea. Revocare pe care n-a avut-o la îndemână vreme de mai bine de o lună, în cazul Monicăi Ridzi, ministresa prinsă la ciordeală ( că n-o fi fost tâmpit să-şi dea singur palme!). Pesedeii au ieşit de la guvernare. Caz închis. Oare?

Şi dacă vă spune Mordechaiul că adevăratul motiv al furiei băsesciene a fost altul şi nu declaraţia legată de autobuzele electorale? Şi chiar aşa este! Lui Nica i s-a tras beleaua de la încăpăţânarea cu care a susţinut în guvern ideea organizării referendumului propus de damblaua băsesciană în alte locaţii decât cele în care ar urma să se desfăşoare scrutinul pentru alegerea preşedintelui. E la mintea lui Mecanism că una ca asta nu avea cum fi pe placul părintelui de succesuri.

Evident, referendumul propus de Băsescu era încă o capcană pentru fraieri. Un mod de a mai prosti vreo câţiva boi, vreo câteva vaci. Că la golăneli şi şmecherii stă bine derbedeul. Cu realizările e mai nasol, că în afară de procopsirea lui şi a famigliei… canci! Ori nesimţirea cu care Nica ţinea să pună talpă golănelii prezidenţiale nu avea cum să rămână nesancţionată.

Acum ştiţi.

________________________________

* Alde Geoană, ăştia din PSD, nu realizează penibilul lansărilor şi răs-lansărilor? În sondaje Mircea Geoană coboară în viteză lângă Nati Meir, dar ei bagă lansări într-o veselie. Dacă Băsescu ( aşa cum e el) frige festivalurile caşcavalului, sarmalelor şi ciorbei de ştevie, unde se pupă şi se pozează cu boi şi vaci, alde Geoană organizează 456.123 de lansări în care îşi adună pesediştii cu arcanul, ca să aibă şi el cu cine da mâna. Să le fie de bine!

Facebook Comments

- A word from our sponsors -

Most Popular

2 Comments

  1. S-o revoce pe Ridzi? Ha! Si pe mai cine, pe Udrea, că le-a interzis slubaşilor din MT să se prezinte la comisia parlamentară? Si pe el însuşi, că a mâncat căcat cu softul de la prezidenţiale?
    Când ai în cârcă atâtea mizerii, trebuie să fii ultimul jeg ca să poţi să îl revoci pe Nica, invocând un motiv de tot râsul.
    PS De ce vorbeşti despre referendum la trecut, că era o capcană? Te întreb pe bune, nu în glumă, chiar n-am habar de chestia asta. Tot ce ştiam la un moment dat era că urma să fie contestat la Curtea Constituţională.

Leave A Reply

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Articolul precedent
Articolul următor

More from Author

Kosovo, UEFA și mușețelul

M-am abținut vreme bună de la grăitul în public, sub orice...

E maro, moale și suntem în el

Franța De la ce s-au luat? Obiectiv vorbind, nu contează. Acolo mereu...

Hiperbola

Dintre nerușinările lumii de azi cea mai supărătoarea îmi pare ostentația...

Greva celor care…

Înainte de a discuta despre greva cadrelor didactice, despre solicitările lor,...

- A word from our sponsors -

De citit

Kosovo, UEFA și mușețelul

M-am abținut vreme bună de la grăitul în public, sub orice formă. Din cauză că motive. Care pot fi succint rezumate într-o propoziție care începe cu: așa a vrut... Și foarte probabil voi reveni la aceeași muțeală, din motive care, de asemenea, pot fi explicate cu: așa...

E maro, moale și suntem în el

Franța De la ce s-au luat? Obiectiv vorbind, nu contează. Acolo mereu se găsește ceva. În cazul ăsta poliția oprește niște minori, care își propuseseră să fie șmecherași. Aspiranții la șmechereală aveau deja un palmares respectabil în întâlnirile cu poliția. Șmecherilă de la volan mai tupeist, dă să...

Hiperbola

Dintre nerușinările lumii de azi cea mai supărătoarea îmi pare ostentația hiperbolei. Aproape totul e amplificat indecent, exagerat, umflat până la tumefiere. Precauțiile pe care le-ar impune decența nu mai există, prudența justei evaluări nu intersează. Se grăiește răstit și se răspunde răcnit. Totul (sau aproape totul)...

Greva celor care…

Înainte de a discuta despre greva cadrelor didactice, despre solicitările lor, e bine să aruncă, repede, o privire peste ceea ce este astăzi sistemul de învățământ. E ceva mai mult decât o simplă punere în context. Prima constatare, obligatorie, de neocolit, este că, de fapt, nu mai putem...

Alegeri în Turcia

Miza alegerilor prezidențiale din Turcia, din perspectivă geopolitică, nu are cum fi subestimată. Analiștii de ocazie vorbesc despre o confruntare dintre blocul ultra-conservator, condus de Erdogan, și mișcarea reformatoare care l-ar avea în frunte pe Kilicdaroglu. Alții vorbesc despre o competiție între suveranism și globalism. Nu lipsesc...

Din târtița presei

Acum 10-12 ani, pe când acest blog începea să capete formă, îmi plăcea să fac un soi de "revistă a presei". Pe atunci mai aveam ceva ce semăna, vag, cu presa. Încă era ofițerime pe-acolo. Acum doar tablagii. Nu știu dacă am să încep iar să cern știrile,...

Epistoleții și lumea cea nouă

Epistolele publice, dincolo de intenția formal declarată, au devenit autentice exersări ale unui narcisism inargumentabil. Nu servesc unei cauze, deși, tot formal, întotdeauna e identificată una. Cauza proclamată e doar urzeala străvezie pe care se țes piesagiile vanității la izvor, răpiri din uitare și vânări de atenție....

Bombardistan

Ca un vrednic cetățean al secolului XXșiunu îmi molfăi revolta pe Facebook, în țarcul special amenajat, sub bolta cocoșată a regulilor comunității. Orice altă formă de revoltă ar presupune o ieșire din lene și trecerea în alt țarc, unul mult mai aproape de abator. Constanța. E orașul: în...

Nesimțitul

Domnul Iohannis e un nesimțit. Nu e nimic insultător în această afirmație, e o simplă constatare tehnică, rece. Unii sunt blonzi, înalți sau pistruiați - domnul Iohannis e nesimțit. Suspectat, pe nedrept, de cinism, în unele situații, de lipsă de empatie, în altele, ori de lipsă de...

Versiunea neoficială

Imaginea corectă a ce se întâmplă azi în lume nu poate fi obținută consumând știri din sursele oficiale. Prea multă propagandă. Canalele pretins alternative sunt dominate de irațională isterie și fabulații. Singura șansă e un conspect lucid al informațiilor și un minim efort de corelare. Deci: În anii...

Locuri de poveste: Trăbulești

Într-o epocă în care interesul turiștilor pare să se îndrepte mai ales către destinații exotice, există un loc aparte de care, probabil, puțini au auzit: Trăbulești. Turiștii dornici de frumos, de peisaje încântătoare și de autentice incursiuni culturale, nu vor găsi aici nimic care i-ar putea interesa....

Post-istorie sau preistorie

Odată cu prăbușirea Uniunii Sovietice și instalarea temeinică și permanentă (părea pe  atunci!) a lumii unipolare, Fukuyama s-a grăbit să anunțe sfârșitul istoriei. Conform acestei ipoteze, navigam în apele veșnic calme ale post-istoriei. Umanitatea era ferită de acum de  sezoniere confruntări ideologice, căuutări ori rătăciri. Hegemonia americană...