Herta Muller a primit premiul Nobel pentru literatură. Sau urmează să-l primească. Asta este, cu siguranţă, o veste bună. Nu am apucat să văd reacţiile din blogosferă şi/sau presa românească la auzul acestei veşti, dar cred că le pot anticipa.
O şvăboaică plecată din România primeşte premiul Nobel pentru literatură. Foarte rapid vestea asta va deveni „Herta Muller, scriitoare originară din România a primit… „. După încă puţină vreme enunţurile renunţă la orice prudenţă şi pot deveni ” Herta Muller, scriitoare de origine română…”. Şi, în fine, o să ne umflăm bucile obrajilor de mândrie că o româncă a primit premiul Nobel pentru literatură. Urmează potopul de elogii şi hemoragia de prieteni foşti, ipotetici sau prezumtivi. Apoi, inevitabil, canonizarea. Până la urmă am fi meritat un Nobel mai de demult. L-ar fi putut primi Nichita. L-ar fi putut primi…
Apoi vom străbate coridoarele lamentaţiei: ţară mică, limbă cu circulaţie restrânsă, cultură minoră… deh, uite dacă a plecat în Germania, aia a fost şansa ei. Şi vor veni intelectualii în şoşoni să explice cât de genial, dar intraductibil e Cărtărescu şi ce pierde umanitatea că nu se adapă de la ţuţuroiul talentului său. Ce mare om e domnu’ Gabi, dar, vai… Dar e bine că uite o româncă a luat, totuşi, Nobelu’ şi asta va contribui la promovarea lendoficioisului şi a culturii române în bla-bla-bla. Şi ce bine că e HRP la ICR că altfel nu pupa şvăboaica Nobel, nici premiul asociaţiei culegătorilor de cimilituri din Scorţeşti.
Poate anticipez eu aiurea. Dar nu m-ar mira ca aşa să curgă lucrurile. Singurul câştigător român al Nobelului pentru literatură e deci o nemţoaică. Nu e asta o chestie care ne descrie? Şi cum se vor îngrămădi cei care „au crezut în ea” , ” au ştiut dintotdeauna că” etc. ! Şi ce se vor mai grăbi anumite grupări să şi-o apropie, să şi-o revendice…
E bine şi aşa. Nu am să mă îmbăt de entuziasm, nici nu am să-i aduc elogii în care nu cred doamnei Muller. Pentru bunul motiv că, spre ruşinea mea, nu am citit-o. Sau mai exact am citit doar „Încă de pe atunci Vulpea era Vânătorul”, apăruta pe la editura Univers ( dacă nu greşesc) şi ecranizată apoi de Stere Gulea. În rest ştiu aproape nimic despre domnia sa. Şi nu am de gând să urmez povaţa băsesciană care trimite la căutare pe Google. Am să o citesc atunci când şi cât pot. Şi am să mă deci dacă îmi place sau ba, cu sau fără Nobel.
Până atunci felicitările pentru prestigioasa distincţie i se cuvin, desigur, doamnei Muller. Pentru că premiul ăsta nu e de colo. Şi are meritul că, măcar, ne aminteşte de existenţa acestei scriitoare. Şi ne îndeamnă la citirea ei. Iar abia după această citire voi putea să adaug felicitărilor pentru Nobel şi recunoştinţa pentru cartea bine scrisă, dacă aşa voi simţi. Dacă nu, nu. Se va mulţumi domnia sa cu premiul fabricantului de dinamită şi noii prieteni care, de bunăseamă, vor da buzna.
Ieri scriam pe un alt blog că şi Nichita al nostru ar fi avut şansa unui Nobel, dacă cel pentru literatură nu s-ar acorda, de prea multe ori, pe criterii politice. Mă bucur că şi Mordechai, chiar dacă o spune cu alte cuvinte şi cu puncte – puncte, gândeşte la fel. Sau că eu gândesc la fel ca el, n-are importanţă.
Ar mai fi fost Blaga, Stancu… deh!
Fenomenul pe care-l anticipezi se manifestă deja. Unii par foarte dornici să revendice Nobelul pentru România. Şi uită că e premiul ei, al ei personal.
Mie îmi place cum scrie, am şi recenzat o carte de-a ei.
Nici nu mă miră. Chiar contam pe tine pentru a găsi ceva din cărţile cu pricina! Că de-aia am prieteni.
avem o traditie in aceasta privinta; eu ma intreb de ce nu vorbeste nimeni, nici acum, despre Marin Preda, care era pe lista si avea sanse la Nobel dar a fost scas cu „sprijinul” autoritatilor romane, sa nu-i diminueze sansa lui Ceausescu sa ia nobelul pt pace, sau, ma rog, nu se cadea sa ia Preda Nobelul inaintea lui Ceausescu? Oare cei care l-au ajutat pe Preda, mai ajuta si acum, si atunci e mai bine sa pastram tacerea?
Ba s-a mai vorbit despre asta. Şi?
Boss,abia la a treia strigare primi Nobelu’,da’ bravo ei.Oricum, din cate am inteles, tot ce e romanesc ii pute,scuze:repugna.
Nichita… Paulescu…
Când s-o da şi Nobelul pentru ţuică îl ia nea Stere.
Premiu pentru matematica nu se da!? 😀 Ha! ce gluma a facut! :))
Fiind Gica-Contra, eu nu dau doi bani pe aceste premii. Nobel, Oscar sau Tate XXX.
Dar este interesant de urmarit cum reactioneaza oamenii-furnici la acest stimul. Plini de incantare, entuziasm, mandrie…. O lume minunata lumea in care traim.