În general ( e drept, totuşi, nu întotdeauna) prefer să mă documentez, măcar superficial, înainte de a-mi da cu părerea în vreo chestie. La auzul veştii că anul acesta premiul Nobel pentru pace e încasat de Obama am rămas ca blonda în giratoriu. Bre, ce puşca mea realizări o fi avut Obama, ce o fi făcut pentru pacea mondială de se grăbesc ăştia să-l premieze? N-am găsit niciun răspuns. Până la acest moment Obama se demonstrează a fi exclusiv o nostimă construcţie de PR şi atât. Ok, e negru, zâmbeşte frumos, are voce mişto… şi? Premiu Nobel? Pe bune? Da’ pe bune?
Cum pizda mă-sii să dai premiul Nobel pentru pace unuia care n-a făcut nimic să-l merite şi mai e şi preşedintele unei ţări implicată în dracu’ mai ştie câte războaie idioate în ultimele două decade? Şi, cum ziceam, m-am documentat. Am găsit motivaţia. Explicaţia. O găsiţi şi voi aici dacă aveţi răbdare să citiţi. Chiar merită efortul.
A, da. La fel de haios mi se pare ca în anul când a bubuit criza din buci să dai premiul Nobel pentru economie… tot unor americani. Indiferent ce realizări par ăia să fi avut. Interesant an de nobeluri… pentru săsoaica noastră.
Când Obama a fost propus ca un posibil candidat pentru premiu, alături de alți 91 candidați, era președintele SUA de….12 zile. :))
Premiul Nobel pentru pace nu va rezolva peste noapte problemele . Dar va conferi o noua perspectiva asupra posibilitatilor de schimbare si ii va da lui Obama o noua vigoare si in nou elan, atat in tara sa, cat si in afara.
El a facut mult mai mult decat sa tina discursuri. Chiar si valoarea cuvantarilor sale nu trebuie subestimata. Ele au stimulat pe multi si multe au fost puse in miscare, chiar daca succesul se lasa inca asteptat. Cu rusii s-au reluat tratativele de dezarmare nucleara, iar Iranul permite macar sa se inceapa niste convorbiri. Iar propunerea de legiferare a unor reguli privind clima, a condus la faptul ca peste tot in America se discuta acum despre economisirea energiei, de energia solara si eoliana, despre automobile electrice. E adevarat : presedintele nu a putut convinge inca pe nimeni sa semnaza vre-un acord de pace. Dar el a schimbat tonul in lume, el a urnit mintile din loc, si prin asta – si politica. S-a simtit aceasta deja la Adunarea generala a ONU de la New York, ca si la intalnirea la nivel a G20 de la Pittsburgh.
Si mai este ceva: distinctia este si un premiu anti-Bush. Este un elogiu pentru reinviorarea dialogului, a diplomatiei si multilateralismului. Si mai este un avertisment, ca dupa ani intregi de devastare, sa nu fie nimicita aceasta sansa. Nu e vorba de un avertisment dat lui Obama, ci intregii lumi.
Cred ca premiul nu l-a primit omul/politicianul Obama ci „conceptul de Obama”- ideea ca discursul politic poate fi si despre sperante, nu numai despre temeri; ca se mai poate, si in secolul XXI care le-a vazut pe toate sa te entuziasmeze un om politic; ca nu trebuie neaparat sa-ti fie scarba de ala pe care il votezi; ca presedintele Americii poate sa nu fie alb, poate sa nu fie protestant (si nici macar strict crestin); ca poate sa fie presedinte pentru toata lumea. Premiul e mai mult al celor care l-au votat pe Obama decat al lui personal
ar fi fost un gest anti-bush, dacă n-ar fi fost povestea din kenya. schimbarea de discurs e importantă dar nu cred că-şi vor demilitariza politica externă. lui obama i-ar fi doar mai dificil să pornească un alt război, dar asta nu înseamnă că nu l-ar porni.
Ciudată zi de comemorare a asasinării lui Ernesto «Che» Guevara, cel mai cunoscut revoluţionar al planetei. Comitetul Nobel hotărăşte, în cel mai pur spirit politicianist, să-i decerneze premiul pentru pace pentru anul 2009 preşedintelui Statelor Unite, acel om politic de culoare care a dovedit că «se poate»: se poate ajunge preşedinte şi fără să fii alb, se poate câştiga simpatia populară prin promisiuni şi vorbe frumoase, dar în acelaşi timp… se poate înşela încrederea acordată, se poate «reforma totul fără să se schimbe nimic», se poate continua politica de «jandarm mondial» a Statelor Unite, se poate susţine în continuare politica belicoasă a generalilor de la Pentagon.
Să nu vă mire dacă Băsescu va primi peste puţin timp trofeul „PATApieVICIu”, de aceeaşi importanţă cu cel primit de Obama.
Pai eu n-am citit pentru ca sunt obosit si vreau sa ma bag in pat, d-asta zic pe scurt ce cred
Obama n-a facut nimic ca sa treaca criza, asa ca e lipsa de bani, deci lipsa de bani bagati in armanent, deci lipsa de razboaie! Se mai aude ceva din Afganistan si Irak? Au ajuns si aia sa fie ca politistii de la noi, nu se mai plimba cu masinile ca n-au bani de benzina!
doar o mica-mica preczare: Herta Muller e svaboaica, nu sasoaica:)
Tot ca blonda am ramas si eu knd cu Obama -nobelul
Pai cam asa a ajuns si presedinte, tot la misto .A fost cea mai tare demonstratie de PR si media intr-unul singur, vreo 2.5 miliarde de parale aruncate pe geam sa demonstreze lumii cum e cu cengiu si latratul la luna dupa teleprompter.Daca i-l iei din fata ramana mut ca pestele oceanic.
[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=jMzXGlZRnjQ&hl=en&fs=1&]
De vreo trei luni încoace, de când am început în mod serios să mă îngrozesc la ideea că avem un preşedinte iresponsabil (iresponsabil, în sens clinic, nu etic), lucrurile au luat-o-n cascadă. Aflu că Preşedinţia României e o sinecură, un fel de Societate cu Răspundere Limitată de unde pleci la chiolhanuri, din balconul căreia scuipi la şmecherie fix în Lacul Rusesc iar după a cincea (sau a noua:) sticlă de Chivas stelele îţi par nişte licurici de sex masculin, dintre care se distinge cel cu mai multe stele pe steag, deci cu funcţia şi gradul mai mare.
România a devenit din nou enclava de dinainte de revoluţie. Cu graniţele deschise, graniţe prin care se scurge zilnic energia vitală a economiei noastre, plecând să-şi vândă forţa de muncă pentru o pâine. Întreg angrenajul prin care este administrat statul român este fie blocat, fie redundant, fie isteric. Nu mai guvernează legile ci bunul plac şi hachiţele unui nebun. Bunăoară, la mai multe instituţii de stat, datorită megalomaniei paranoide a prezidentelui, funcţionează fie un prefect, fie un subprefect, fie un director numit legal, şi câte unul numit politic de către guvernul interimar şi demis, Boc – PD-L. Nimeni nu mai ascultă de nimeni. Pe acest vid decizional, se ivesc şefuţii obscuri din subteranele birourilor anoste. Nici în visele lor cele mai fastuoase n-au visat să controleze atâţia subordonaţi, printr-un arbitrariu al jocului politic ce a distrus sau a înlăturat preofesionalismul, ordinea, regulile. Acum jucăm după regula: “nicio regulă!”
Da, nu regăsim între candidaţii la Preşedinţia României pe unul care să ne exprime în totalitate. Da, unul nu are partid, altul are partidul prea mare, altul are prea mult bun-simţ. Dar, dacă vom continua să gândim aşa, o să ne trezim cu acest nebun permanentizat la timona acestei corăbii rătăcite-n furtuna crizei economice. Pentru că nu va pregeta să modifice Constituţia şi toate regulile şi să-şi facă regulile lui. Deocamdată avem câte un ins din fostele Servicii infiltrat în fiecare instituţie, în fiecare redacţie. Fără să blamăm in corpore serviciile, pentru că e greu de presupus că ele ar funcţiona autist. Deocamdată doar ni se “survolează” conturile de email, ni se monitorizază blogurile, suntem doar “sub supraveghere”. Nu mai vorbesc de telefoane, mobile şi fixe, ele sunt ascultate într-o veselie. De cele mai multe ori trebuie să vorbim “codat”. Există o ameninţare, dar e încă voalată. Deocamdată, supravegherea nu este agresivă. Ea este. Se insinuează iar în mintea noastră teama pe care o credeam uitată, frica, teroarea, alungate în decembrie 1989. Am cunoscut bine acea frică. Am crezut că vom intra pe drumul firesc al democraţiei. Am crezut că sistemul va deveni unul corect. Am sperat că România, conservându-şi bogăţiile şi sporindu-şi inteligenţa, va deveni repede una dintre naţiunile respectate şi admirate, aşa cum ar fi meritat. Însă, conspiraţiei externe fireşti, naturale, – pentru că dominaţia militară a marilor puteri s-a metamorfozat în dominaţie economică – i-au venit în întâmpinare, cu căciula-n mâini şi cu botul pregătit să lingă mâna sau papucul, “ai noştrii ca brazii”. Cu brazi cu tot. Dorinţei de putere i s-a adăugat perspectiva îmbogăţirii rapide.
România este astăzi într-o situaţie dezastruoasă. Aceşti ultimi patru ani, a funcţionat pe datorie. Şi împrumurile sunt pe sponci. Am împrumutat bani pentru a pompa în băncile străine cu sucursale la noi. Şi, aflăm din gura mandebilului, ca să plătim salarii şi pensii. Dar unde sunt banii noştri din buget? Unde sunt? Ce s-a întâmplat cu ei pentru că investiţii nu s-au făcut, nu se vede nimic.
Soluţia este să ieşim la vot.
Câte buletine de vot vor putea tipări în plus? 9 milioane de buletine? Mă îndoiesc. Partidele şi organizaţiile societăţii civile trebuie să supravegheze fiecare secţie de votare. Încă mai există şansa de a salva democraţia. Nu ştiu dacă realizaţi, dar, cu adevărat democraţia în România este în mare pericol.
Băsescu ne instigă: “Din 471 vor rămâne 300! De ce se tem, nu scapă!” Deci asta face preşedintele echidistant şi moderator între puterile Statului? Şi ce-o să se întâmple cu 171? O să-i linşăm?
Acesta este modelul nostru de democraţie la 20 de ani de la Revoluţie?