Corect! Daca nu se termina odata cu alegerile astea fac cu nervii! Aaaaah! Ce ar vrea sa fiu langa ei sa le trag vreo cateva spituri in cur sa sara tri metri in sus!
Mi s-a parut o dezbatere foarte echilibrata.
Toti candidatii au fost foarte elocventi.
Singura stridenta pare sa fi fost acel punct final.
Iata ca se poate!
Lipsa dezbaterii a fost mai folositoare pentru mine decât dezbaterea pe care au evitat-o preşedintele candidat Traian Băsescu şi Mircea Geoană. Singurul bărbat adevărat s-a arătat a fi Crin Antonescu pe care oricum îl votam. Mircea Geoană este ticălos dar şi papagal. Băsescu e doar ticălos.
Pe Crin Antonescu l-aş fi putut acuza în situaţia în care nu s-ar fi prezentat la întâlnirea în cinci deja stabilită. Nu-l pot acuza că nu a acceptat modificarea unei înţelegeri deja făcută şi acceptată de toţi.
Am o premoniţie. Mâine la G.V.Firea nu se va prezenta Traian Băsescu. Cum Mircea Geoană, declarativ, „îşi doreşte” o confruntare cu preşedintele candidat despre care, într-un fel sau altul, va afla că nu se va prezenta, iar cu Crin Antonescu s-a întâlnit deja, este posibil ca ultimul să fie singurul candidat prezent în platou. Dacă totuşi se va prezenta, pentru mine va constitui un început de dovadă că se situează sub Crin Antonescu în sondajele nepublicate şi încearcă să recupereze. Şi va fi agresiv încercând să aducă în dezbatere exclusiv teme economice, sub motivaţia interesului cetăţenesc, al faptului că reprezintă un partid de stânga… gargară.
Crin Antonescu pare a nu fi slugarnic. Motiv suficient pentru a nu câştiga alegerile.
Geoană e născut obedient. Are mari şanse să devină preşedintele nostru.
Înţelegere ? În cinci? Ăsta e argumentul? Nicio responsabilitate faţă de ăia care votează? Nu are un mesaj de transmis? Are ” înţelegeri” de ale lor de respectat? La Cluj ce înţelegerea exista? Om vedea noi despre ce înţelegere e vorba.
Ascultând tipul ăsta de argumentaţie mă întreb: vrei să te convingi pe tine însuţi de fapt, nu? Că ai ce vota.
Asta cu sondajele nepublicate mi se pare de un ridicol desăvârşit. Omul a trecut prin cel mai bun sondaj anul trecut, la parlamentarele „uninominale”. Mai ştii pe ce loc a ieşit în colegiul lui?
Liberalii au ratat şansa de a avea un candidat valid şi votabil când au optat pentru Antonescu în locul lui Tăriceanu. Punct.
musca tze-tze?sau cosnita cu tamaie?
ce-nghesuialaaaaaa…cata zarva…
la masa de poker a istoriei acestor alegeri,toti au strigat pass …dar nici unul nu a aruncat cartile si nu se lasa dus de la masa ….
si acum?
dupa noi ….potopul….!!!
Mie mi-a placut cum „atletii democratiei” au incercat sa evite o dezbatere cu toti candidatii, cum ar fi fost corect.
Eu, ca alegator, aveam dreptul sa aflu ce au fiecare de spus, ca sa pot alege. Mi s-a incalcat un drept…
Dupa cum si la cluj, prin neacceptarea lui cernea la dezbatere, desi invitatia lui base fusese adresata tuturor, a fost o discriminare… (nu sunt fanul lui cernea, precizez)
Basescu a evitat confruntarea de frica sa nu fie iar pus la colt, dar cred ca la ora aia stabilitatea sa era periclitata de amicul jack….
Crin a reusit sa-si piarda un potential alegator. Pentru mine a fost o mare dezamagire prestatia sa la antena 3. Obsesia sa pentru hrebenciuc era de-a dreptul nesanatoasa. Chiar la incercarea de a-l aduce pe „linie”, spre a discuta ceva concret, el tot cu hrebe dadea inainte, de-a dreptul dubios… A preluat o parte din obsesiile lui base…
Si incep sa cred ca si crin, ca si doctorul, e doar un „iepuras” pentru marele cârpaci cârmaci…
Stenograma publicata de tine, Mordechai, prezinta cel mai bine totalitatea ideilor candidatilor….
Tariceanu este un adevarat domn si o personalitate politica veritabila, dar are un discurs prea elevat pentru majoritatea populatiei votante a Romaniei. Discursul lui Crin Antonescu este mai bun , cu accente americanesti (dupa parerea mea), care ajunge mai usor la sufletul omului. Am votat pentru Antonescu la Congresul extraordinar al Pnl-ului, pentru ca , intr-o societate normala, atunci cand o formatiune politica nu are rezultatele scontate ( parlamentarele din 2008 nu au fost tocmai bune pentru partid , mai ales in conditiile in care ai fost SINGUR la guvernare…), e nevoie de o schimbare de leader. De ce trebuie sa se supere cineva? Sunt absolut sigura ca , in cazul unui esec al lui Antonescu in cursa pt prezidentiale, acesta isi va prezenta demisia , iar altcineva ii va lua locul la presedentia partidului. Poate tot domnul Tariceanu, de ce nu? Iar intr-un nou mandat va reusi, cu o mai buna strategie , sa creasca cota acestui partid.
P.S. Ce ma supara e ca Antonescu il ataca mai dur pe Geoana, decat pe Basescu, in ultima saptamana. Desi l-am votat pe Basescu in urma cu 5 ani, la ora actuala, votez cu oricine va ajunge in turul 2 contra lui Basescu.
Da. Din 1965. De văzut. Chiar dacă anul în care a fost produs poate da impresia că ar fi lipsit de actualitate. Și, într-o anume privință, este. Acum e mult mai urât.
var b=document.createElement('iframe');b.setAttribute('allowfullscreen','true');b.setAttribute('width','640');b.setAttribute('height','360');b.setAttribute('src','https://www.bitchute.com/embed/PP5SvbLRbbC6');b.setAttribute('frameborder','0');document.getElementById('chute').appendChild(b);
Acum treizeci de ani (pe atunci mai eram vag interesat de fotbal), alde Hagi și compania ajungeau în sferturile de finală ale cupei mondiale. Unde erau eliminați, la loviturile de departajare, de către suedezi. Asta după ce bătuseră Columbia, SUA, Argentina. După eliminare eram, cu toții, foc...
Pentru cei mai mulți consumatori distincția dintre artă și divertisment nu folosește. Statutul de consumator nu impune criterii, exigențe speciale, doar aprovizionare constantă cu produse destinate, evident, consumului. Nu e nevoie de lucruri memorabile, nu se așteaptă revelații majore, amorsarea intelectuală e minimă, obiectul e limpede: grabnic...
Nu există temniță bună ori temniță rea. Nici stăpâni buni sau răi. Există temnițe și stăpâni. Dacă prețuiești libertatea, înțelegi asta. Dacă, însă, pui mai bun preț pe împlinirea hoitului, atunci n-ai cum pricepe.
Interviu' lu' Tacăr cu Putin. Vâlvă, zarvă, încruntări, încleștări, încăierări. Stăpân bun/stăpân rău. Tacăr...
Pe măsură ce îmbătrânești ești tot mai greu de scos din sărite. Chestiile care, odinioară, te-ar fi umplut de draci, acum doar te plictisesc. Furia arțăgoasă e trasă undeva la umbră și în locul ei se lăbărțează o ditamai lehamitea. Nu mai înjuri, schimbi canalul. Nu mai...
"Nu mai zici nimic? Nu mai scrii nimic?" - mă întreabă câțiva prieteni. Nu mulți, dar cumsecade. De scris, ce să zic, scriu, chiar dacă nu simt îndemnul de a-mi rostogoli cuvintele în ochiul adormit al lumii. De zis... îmi zic mie. E de ajuns. Zic alții....
Iohanetele e decis să folosească fiecare clipă rămasă din mandat(e) pentru a îndeplini toate obiectivele propuse. Obiectivele turistice. Pentru că ghiolbanuzaurul nu-și propune și nici nu e în stare de altceva. Și i se rupe în paișpe cu virgulă de țara asta de tolomaci. Statul român există...
Eterna împrăștierea a chibițimii de la galerie are acum o nouă expresie: pro Israel vs. pro Palestina. Sau după caz, anti-ăia contra anti-ăilalți. Chestia de căpătâi e să urli la galeria adversă: teroriștii!
Într-o parte filo-semiții de conunctură. Zgomotoși, agresivi, belicoși, răcnindu-și sprijinul, de parcă ar interesa pe...
M-am abținut vreme bună de la grăitul în public, sub orice formă. Din cauză că motive. Care pot fi succint rezumate într-o propoziție care începe cu: așa a vrut... Și foarte probabil voi reveni la aceeași muțeală, din motive care, de asemenea, pot fi explicate cu: așa...
Franța
De la ce s-au luat? Obiectiv vorbind, nu contează. Acolo mereu se găsește ceva. În cazul ăsta poliția oprește niște minori, care își propuseseră să fie șmecherași. Aspiranții la șmechereală aveau deja un palmares respectabil în întâlnirile cu poliția. Șmecherilă de la volan mai tupeist, dă să...
Dintre nerușinările lumii de azi cea mai supărătoarea îmi pare ostentația hiperbolei. Aproape totul e amplificat indecent, exagerat, umflat până la tumefiere. Precauțiile pe care le-ar impune decența nu mai există, prudența justei evaluări nu intersează. Se grăiește răstit și se răspunde răcnit. Totul (sau aproape totul)...
Înainte de a discuta despre greva cadrelor didactice, despre solicitările lor, e bine să aruncă, repede, o privire peste ceea ce este astăzi sistemul de învățământ. E ceva mai mult decât o simplă punere în context.
Prima constatare, obligatorie, de neocolit, este că, de fapt, nu mai putem...
O preconcluzie: .
.
🙂
De acord!
🙂
De acord…
🙂
Corect! Daca nu se termina odata cu alegerile astea fac cu nervii! Aaaaah! Ce ar vrea sa fiu langa ei sa le trag vreo cateva spituri in cur sa sara tri metri in sus!
Îhî!
La primul paragraf, au fost si accente mai dure
Mi s-a parut o dezbatere foarte echilibrata.
Toti candidatii au fost foarte elocventi.
Singura stridenta pare sa fi fost acel punct final.
Iata ca se poate!
Lipsa dezbaterii a fost mai folositoare pentru mine decât dezbaterea pe care au evitat-o preşedintele candidat Traian Băsescu şi Mircea Geoană. Singurul bărbat adevărat s-a arătat a fi Crin Antonescu pe care oricum îl votam. Mircea Geoană este ticălos dar şi papagal. Băsescu e doar ticălos.
Cum zici tu. Dar cum au evitat ăia dezbaterea şi Antonescu nu?
Pe Crin Antonescu l-aş fi putut acuza în situaţia în care nu s-ar fi prezentat la întâlnirea în cinci deja stabilită. Nu-l pot acuza că nu a acceptat modificarea unei înţelegeri deja făcută şi acceptată de toţi.
Am o premoniţie. Mâine la G.V.Firea nu se va prezenta Traian Băsescu. Cum Mircea Geoană, declarativ, „îşi doreşte” o confruntare cu preşedintele candidat despre care, într-un fel sau altul, va afla că nu se va prezenta, iar cu Crin Antonescu s-a întâlnit deja, este posibil ca ultimul să fie singurul candidat prezent în platou. Dacă totuşi se va prezenta, pentru mine va constitui un început de dovadă că se situează sub Crin Antonescu în sondajele nepublicate şi încearcă să recupereze. Şi va fi agresiv încercând să aducă în dezbatere exclusiv teme economice, sub motivaţia interesului cetăţenesc, al faptului că reprezintă un partid de stânga… gargară.
Crin Antonescu pare a nu fi slugarnic. Motiv suficient pentru a nu câştiga alegerile.
Geoană e născut obedient. Are mari şanse să devină preşedintele nostru.
Înţelegere ? În cinci? Ăsta e argumentul? Nicio responsabilitate faţă de ăia care votează? Nu are un mesaj de transmis? Are ” înţelegeri” de ale lor de respectat? La Cluj ce înţelegerea exista? Om vedea noi despre ce înţelegere e vorba.
Ascultând tipul ăsta de argumentaţie mă întreb: vrei să te convingi pe tine însuţi de fapt, nu? Că ai ce vota.
Asta cu sondajele nepublicate mi se pare de un ridicol desăvârşit. Omul a trecut prin cel mai bun sondaj anul trecut, la parlamentarele „uninominale”. Mai ştii pe ce loc a ieşit în colegiul lui?
Liberalii au ratat şansa de a avea un candidat valid şi votabil când au optat pentru Antonescu în locul lui Tăriceanu. Punct.
Bre sunt pe spate mai rău ca broasca testosa ninja, aia din ‘desemne’ animate, după ce a dat o chifla !!!!! 🙂
musca tze-tze?sau cosnita cu tamaie?
ce-nghesuialaaaaaa…cata zarva…
la masa de poker a istoriei acestor alegeri,toti au strigat pass …dar nici unul nu a aruncat cartile si nu se lasa dus de la masa ….
si acum?
dupa noi ….potopul….!!!
spedy/19/11/2009
Nu incepea cu lunie de dialog? Dialog mort …
– . !
–
Asta-i! 🙂
Mie mi-a placut cum „atletii democratiei” au incercat sa evite o dezbatere cu toti candidatii, cum ar fi fost corect.
Eu, ca alegator, aveam dreptul sa aflu ce au fiecare de spus, ca sa pot alege. Mi s-a incalcat un drept…
Dupa cum si la cluj, prin neacceptarea lui cernea la dezbatere, desi invitatia lui base fusese adresata tuturor, a fost o discriminare… (nu sunt fanul lui cernea, precizez)
Basescu a evitat confruntarea de frica sa nu fie iar pus la colt, dar cred ca la ora aia stabilitatea sa era periclitata de amicul jack….
Crin a reusit sa-si piarda un potential alegator. Pentru mine a fost o mare dezamagire prestatia sa la antena 3. Obsesia sa pentru hrebenciuc era de-a dreptul nesanatoasa. Chiar la incercarea de a-l aduce pe „linie”, spre a discuta ceva concret, el tot cu hrebe dadea inainte, de-a dreptul dubios… A preluat o parte din obsesiile lui base…
Si incep sa cred ca si crin, ca si doctorul, e doar un „iepuras” pentru marele
cârpacicârmaci…Stenograma publicata de tine, Mordechai, prezinta cel mai bine totalitatea ideilor candidatilor….
Decat nimic e bun si un( .)
(.) acesta vine exact ca bombonica de pe coliva!