Un gând nu-mi dă pace de o săptămână incoace. Îl tot trimit la plimbare, dar se tot întoarce şi mă trage de mânecă.
Ce fel de ţară e aia în care preşedintele e pus să jure cu mâna pe biblie că nu a caftit un copil de zece ani? Iar apoi este şi reales! Despre felul în care a înţeles el să şmecherească jurământul nu mai discutăm.
Dă-o dracu’ de Biblie. E aceeaşi ţară în care TOŢI clienţii METRO şi SELGROS semnează contractul ăla de căcat în care te angajezi să nu cumperi pentru consum personal, ci pentru revânzare sau pentru consumul firmei, după care semnatarii cumpără una bucată mop, una bucată ciocolată cu alune şi una bucată sticlă whiskey, pentru consum personal. E o ţară în care (1) înveţi că un contract nu se respectă, aşa că ce mă iei pe mine cu biblia, nene? (2) că oricum tot aia este, n-ai încotro, n-ai drepturi, tu semnezi ce ţi se cere (sau juri, după caz), căci totul e să te vezi cu sacii în căruţă.
„Dă-o dracu’ de Biblie”
Auuuu! Să vezi acum afurisenii! :))))))))))))
Păi s-a jurat pe Tradiţia Ebraică…