George Şerban mă flatează cu o leapşă. Exerciţiul ar trebui să fie simplu: Ce am învăţat în 2009? Am presupus că nu mi se cere să vorbesc despre acele lucruri învăţate prin studiu serios şi aşezat, cu cartea în mână. Şi atunci am să spun că mare lucru n-am învăţat. M-am lovit doar, din nou, iar şi iar, de lucruri deja învăţate, deja ştiute.
De fapt cred că nu prea mai suntem în stare să învăţăm. Avem capacitatea de a memora, încă o avem, dar parcă nu mai reuşim să şi învăţăm ceva. Prea le ştim, cu toţii, pe toate. Sau ne închipuim asta. Aici simt nevoia să ies din curtea lepşei şi să zburd pe un maidan învecinat.
Câţi dintre noi îl mai citim pe Eminescu? S-au spus atâtea prostii, s-au rostit atâtea mizerii despre el, într-un stupid şi inutil exerciţiu de „de-fetişizare” , încât e aproape ruşinos să îi mai pomenim numele. Stăruinţa în macularea imaginii şi operei visătorului din Ipoteşti pare să fi rodit. Nu încetăm să-l invocăm, idiot şi festivist, încercând să ne validăm propriile inepţii prin citarea sau pomenirea sa. Repetăm aceleaşi stereotipuri, ne bălăcim în canon sau turuim cele câteva versuri memorate în şcoală. Dar îl mai citim? Chiar îl citim? Câţi dintre noi o mai facem? Câţi au citit vreodată scrisorile lui Eminescu? Dar proza sa, pentru care îmi marturisesc o slăbiciune aparte, cine o mai citeşte?
„Şi când propria ta viaţă singur n-o ştii pe de rost,
O să-şi bată alţii capul s-o pătrunză cum a fost?
Poate vrun pedant cu ochii cei verzui, peste un veac,
Printre tomuri brăcuite aşezat şi el, un brac,
Aticismul limbii tale o să-l pună la cântari,
Colbul ridicat din carte-ţi l-o sufla din ochelari
Şi te-o strânge-n două şiruri, aşezându-te la coadă,
În vro notă prizărită sub o pagină neroadă.
Poţi zidi o lume-ntreagă, poţi s-o sfarămi… orice-ai spune,
Peste toate o lopată de ţărână se depune.
Mâna care-au dorit sceptrul universului şi gânduri
Ce-au cuprins tot universul încap bine-n patru scânduri…
Or să vie pe-a ta urmă în convoi de-nmormântare,
Splendid ca o ironie cu priviri nepăsătoare…
Iar deasupra tuturora va vorbi vrun mititel,
Nu slăvindu-te pe tine… lustruindu-se pe el
Sub a numelui tău umbră. Iată tot ce te aşteaptă.
Ba să vezi… posteritatea este încă şi mai dreaptă.
Neputând să te ajungă, crezi c-or vrea să te admire?
Ei vor aplauda desigur biografia subţire
Care s-o-ncerca s-arate că n-ai fost vrun lucru mare,
C-ai fost om cum sunt şi dânşii… Măgulit e fiecare
Că n-ai fost mai mult ca dânsul. Şi prostatecele nări
Şi le umflă orişicine în savante adunări
Când de tine se vorbeşte. S-a-nţeles de mai nainte
C-o ironică grimasă să te laude-n cuvinte.
Astfel încăput pe mâna a oricărui, te va drege,
Rele-or zice că sunt toate câte nu vor înţelege…
Dar afară de acestea, vor căta vieţii tale
Să-i găsească pete multe, răutăţi şi mici scandale –
Astea toate te apropie de dânşii… Nu lumina
Ce în lume-ai revărsat-o, ci păcatele şi vina,
Oboseala, slăbiciunea, toate relele ce sunt
Într-un mod fatal legate de o mână de pământ;
Toate micile mizerii unui suflet chinuit
Mult mai mult îi vor atrage decât tot ce ai gândit.”
Nu săriţi peste acest fragment din Scrisoarea I, grăbiţi să vedeţi ce înjurături am de strivit între buze, mai departe.
Şi acum mă întorc la acea leapşă a prietenului George. Şi nu sunt sigur că nu am făcut o prostie, o mitocănie, pomenindu-l pe Eminescu în contextul frivol al unei sporovăieli pe blog.
Ce am învăţat în 2009? Dar în 2008? Dar în 2007? Dar în 2010 ce vom învăţa? Nimic. Le ştim deja pe toate. Iar toată mizeria care ne cuprinde, toate nenorocirile care ni se întâmplă se petrece datorită lipsei de şansă şi nu au nicio legătură cu propria noastră inepţie.
Ce am învăţat eu în 2009? Că voi muri singur. Atât.
Leapşa o poate prelua de aici oricine are poftă.
In 2009 ?
Am invatat ca nu sunt singur !
Ca, langa mine, exista o lume pe care nu o banuiam, ca poti avea prieteni carora nu le stii chipul, varsta, statura, dar le ghicesti sufletul.
Ar mai fi multe de spus Rabi, dar iar mi se aburesc ochelarii si-mi tremura degetele pe tastatura !
„Mâna care-au dorit sceptrul universului şi gânduri
Ce-au cuprins tot universul încap bine-n patru scânduri…”
Prietene, asta e tot ce avem de învăţat.
hai ca te scol eu de pe boala …si te bag în blues.
cam asta am priceput eu în ultima vreme.
http://www.youtube.com/watch?v=cz6LbWWqX-g&feature=related
si lyrics pentru cine vrea:
If trouble was money, I’d swear I’d be a millionaire
If trouble was money, babe, I’d swear I’d be a millionaire
For you I’d buy the whole world, woman, I’d buy the whole world and have money to spare, yeah
Worry, worry, worry, worry, babe, I had worries on my mind, yeah
I said, worry, worry, worry, worry, woman, I had worries all my life, yeah yeah
You know times is hard, baby, I swear, I won’t tell you know lie
My mother used to tell me, she said, „Son, there gonna be days, gonna be days like this”
My mother used to tell me, she said, „Son, there gonna be days, it’s gonna be days, be days like this”
She said, „I always want you to be a winner”, she said, „Son, I don’t want you to quit”
Ciupi, bine sună omu’ ăla. Da’ bine-bine. Să trăieşti.
Trebuie să-l citeşti pe Bukowski. Poezie, nu proză.
Chiar „trebuie”?
Nu musai, dar Eminescu e prea antiquated. Meet Buk.
Oh, anul ăsta nu se mai poartă Eminescu?
Secolul ăsta nu. La mine nu.
La mine da. Am ştiut mereu că am greşit veacul.
N-ai gresit veacul. Fiecare e liber sa-si aleaga poetul pe care il poate intelege si implicit admira…unii cu Salam…altii cu Eminescu…
Eu am o imagine in minte:
„Caci unde-ajunge nu-i hotar
Nici drum spre a cunoaste,
Si vremea-ncearca in zadar
Din hauri a se naste.
Nu e nimic si totusi e
O sete care-l soarbe,
E un adanc asemene
Uitarii celei oarbe.”
Mie imaginea asta din Luceafarul eminescian imi descrie o gaura neagra (cine se gandeste la prostii sa-i fie rusine 5 minute). Si daca a putut imagina drumul printre stele si teoria relativitatii de ce n-ar fi putut descrie si misterioasele gauri negre?
Io anul asta am invatat ca am fost, in ultimii 15 ani, vorba lu’ ala de la Internele lu’ Nea Nicu, „Un dobitoc”.
Am tot sperat ca tara se va face bine (am fost idiot de optimist), si n-am vrut sa emigrez de tot. Am cules capsuni si-n Italia, si-n Japonia, si-n UK (de vreo 3 ori), dar tot cersetator roman m-am considerat.
Pe 7 Decembrie m-am scarbit asa de tare, ca de-acuma raman la astia de aici, orice mi-or da de lucru, Prof., sau fie si doar Conf.; eu nu ma mai intorc intr-o tara in care se fura totul, chiar si voturile.
Deci ce am învăţat?
Am invatat ca am fost un dobitoc, da’ n-o sa mai fiu.
Am învăţat să ne bucurăm a doua zi, pe lumină, şi, dacă se poate, cu moderaţie…
Pai am aflat cum ca:
-drumul spre iad e pavat cu bune intentii,
-orice ai face ,nu faci bine,
-indiferent care-ti sunt optiunile ,tot un drac e ca -s proaste(si oricum nu prea sunt)
-ca decat cu boala-n oase ,mai bine cu bani in banca,(nu ca i-as avea).
Si mi s-au mai confirmat cateva ziceri mai vechi :
-cine-i harnic si munceste,ori e prost ,ori nu gandeste,
-cine-i harnic si munceste are tot ce vrea ,dar si daca praduieste,are mai ceva…
Cat despre ce zisesi domnia ta,traim la gramada dar murim cate unul,pe sarite ,iar jigodiile parca-s eterne….sau sunt mai bine aspectate?
Sa ne bucuram?Doar daca n-o sa uitam pentru ce…
spedy/14/01/2010
Am rămas dator ,
La Marin Sorescu …
,,O stare de spirit mai elevată ,,
Aşa cum rămân dator la o fata .
Sau cum rămân dator la floarea din grădină ,
Pe care o smulg , şi o fac cunună…
Am rămas dator la necuprins ,
Ce a creat albastru-ntins .
Sau ,,La corola de minuni,,din Blaga ;
,,Ce nu ucide cu mintea… Taina .
Dar câte datorii nu rostesc ,
De aceea ca un leu mă jelesc,
Ragg !
de Petru Jipa
Dar cate datorii nu avem la Eminescu? Poti crede asta Rabi…
„”…purtătorul de cuvânt al “ideilor progresiste” este actualul şef al ICR, H.R.Patapievici. Acesta consemna în câteva fraze cheie, următoarele consideraţii despre modelul Eminescu într-un cunoscut articol scris în 2002 şi dedicat „Inactualităţii lui Eminescu”, reluat (respectiv asumat şi întărit) şi mai recent, în 2006:
– “Ca poet naţional Eminescu nu mai poate supravieţui, deoarece noi azi ieşim din zodia naţionalului”
– “Eminescu nu mai e la modă, deoarece nu mai “dă bine””
– “înţelegem amploarea prăbuşirii cotei lui Eminescu la bursa valorilor proclamate la lumina zilei”
– “azi, Eminescu a devenit suspect”
– “patul lui Procust al noului canon importat din “ţările progresiste” a arătat fără dubiu că fostul poet naţional al României clasice e “politic incorect”
– “Din punct de vedere politic, Eminescu pare a fi irecuperabil”
– “Eminescu nu ne mai poate apărea decât ca exasperant de învechit”
– “cultura română din ultimii ani, în lupta pentru integrare euro-atlantică, nu doreşte decât să scape de tot ce este învechit adică să fie progresistă”
– “Pentru nevoia de chip nou a tinerilor care în cultura română de azi doresc să-şi facă un nume bine văzut înafară, Eminescu joacă rolul cadavrului din debara. „”
Acum ii inteleg pe…progresisti.
Sa fie mana murdara a zvasticonului cea care te pune „in pas cu moda” ?
Cine e h.r. patapievici ?
O ampula ?
Cred mai degraba ca este un „ce”.
Mirosul batului din curul magarului roz.
Sa-mi fie cu iertare ca am pomenit de un neica nimeni, aici, intr-un loc dedicat aproape in totalitate, lui Eminescu.
sa-mi fie cu iertare dar ,mi-am adus aminte de un OM si de spusele sale ce se potrivesc la tema .
http://www.youtube.com/watch?v=UsCJWZYy9Rk&feature=quicklist
Si parca nu-ti mai ramane nimic de zis ,nimic pe care sa t-il explici sau loc de comentat……
spedy/14/01/2010
Versurile lui Eminescu citate de Dvs. mi se potrivesc mie ca om obisnuit, dar lui, nu. El a avut un destin postmortem pe care oricata imaginatie ar fi avut, nu l-ar fi putut banui, dar l-ar fi fericit: a coborat in popor. Si de acolo nu-l mai poate dezradacina nimeni, nici un „filozof“, nici un „istoric“, nici un „eseist“, nici „vrun pedant cu ochii cei verzui“. Iar limba ce o vorbim noi astazi, dupa mai bine de un secol, inclusiv detractorii lui loviti de zadarnicie, este limba pe care el a re-plamidit-o. Cine ar fi putut face mai mult?
Nu este întâmplătoare pomenirea lui Eminescu aici.
Este un altfel de omagiere, fără flori, fără lacrimi, fără romanţe.
Căci mâine, 15 ianuarie se împlinesc 160 de ani de la naşterea lui Eminescu!
Cum repetiţia e mama învăţăturii, am constatat – pentru a câta oară?! – că (cel puţin în România) nu există Moş Crăciun şi nici poveşti cu happy end… Chestia cu: „întotdeauna, la final, binele învinge răul” – mă face să mă întreb dacă nu cumva se face referire la evenimente promise a se petrece în lumea de apoi sau e vreun banc – prost -… Chestiunea asta îmi rămâne de aprofundat în 2010…
Pentru mine anul 2009 a debutat bine in sensul ca prima zi m-a gasit la Roma; de cand imi doream sa vad acest oras… Absolut superb ! Apoi anul a continuat prost si s-a sfarsit si mai prost.
Ce am invatat in 2009? Din pacate, nimic. Am simtit doar ca s-a mai dus un an din viata mea, un an de care n-o sa-mi aduc aminte cu placere.
Dar firea optimista din mine imi sopteste : ” Life isn’t fair, but it’s still good”. Asa ca … INAINTE, TOT INAINTE ! ( la fel ca in indemnul pionieresc de acum mai multi ani…)